A apărut numărul 3 al revistei Creatorul Universului
Mărturii de netăgăduit ale Creatorului în lume și în om, aduse de inimile arzătoare a mărturisitorilor Lui
Anul 2020 se dovedește a fi un an mai special pentru întreaga planetă, un an de criză, adică un an al judecății. Se pare că Dumnezeu vrea să reconfigureze lumea în care trăim, căci temeliile ei sunt slabe și căutările noastre sunt pline de fărădelegi. Reconfigurarea vizează reașezarea pilonilor reper pentru valorile fiecărei societăți, și reconstrucția pe o temelie solidă, mai aproape de Evanghelia Creatorului.
Centrul de Studii privind Facerea Lumii continuă demersul său de a publica revista Creatorul Universului, prin intermediul căreia susținem ferm și convinși că Domnul Dumnezeu este Creatorul întregii lumi văzute și nevăzute așa cum mărturisește Biserica Ortodoxă de 2000 de ani, și nu o simplă explozie întâmplătoare urmată de o evoluție hilară fără sens și scop de miliarde de ani.
Articolele pe care vi le-aducem înainte sunt pe cât de interesante pe atât de actuale, având autori diverși, de la oameni de știință cu expertiză în domeniu, la teologi ca părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei, și sfinți geniali ca Isaac Sirianul (Sirul) și Nicolae Velimirovici, toți inimi care ard în dorința de a-și mărturisi Dumnezeul iubit.
Răsfoiește-o!
Cumpăr-o cu 32 de lei + transport gratuit pentru achiziționarea a minim 2 exemplare din orice număr.
E adevărat că Adam, Noe și Matusalem au trăit peste 900 de ani așa cum ne spune Biblia? De ce nu mai trăim și noi așa de mult astăzi? Sunt mincinoase relatările biblice din cartea Facerii, sau ceva s-a întâmplat de atunci și până astăzi încât limita de vârstă a omului nu mai depășește 100 de ani? Biologic nimic nu ne împiedică astăzi să trăim 900 de ani, problema este una genetică în ADN-ul fiecăruia dintre noi.
Marele genetician american John Sandford, ne explică de ce murim, de ce trăim într-o lume pe moarte, și de ce însăși materia ne spune că avem nevoie de un Salvator / Mântuitor. Vă invităm să citiți un interviu captivant în care dr. Sandford ne explică de ce ideea mutațiilor care aduc un plus de informație în procesul evolutiv este o minciună, majoritatea covârșitoare a mutațiilor fiind esențial negative.
Un alt articol care formează coloana vertebrală a acestui număr este analiza revelatoare a profesorului de drept Augusto Zimmermann, despre rădăcinile darwiniste ale regimului juridic nazist, care l-a impulsionat pe Hitler spre propria auto-divinizare, așezându-se în mod conștient în locul lui Iisus Hristos, blamând și batjocorind creștinismul, noua “înșelăciune evreiască”, așa cum o numea el, fapt ce a dus și la prigoana evreilor.
E adevărat că Iona a fost înghițit de un pește mare și a stat în pântecele lui 3 zile, așa cum scrie în cartea biblică a lui Iona? Toate minunile Bibliei se țin legate una de alta, și oricine neagă veridicitatea uneia, le neagă pe toate. Dar toate minunile au ca apogeu marea Înviere a Dumnezeului-Om Iisus Hristos din morți, după ce a fost răstignit pe Cruce. Cine crede că e o minciună ceea ce se istorisește despre profetul Iona, de fapt nu crede nici în Învierea lui Hristos, care a spus “că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei 12, 40).
Da, așa este, avem un Dumnezeu al minunilor și o Scriptură plină de fapte extraordinare, de necrezut, și paradoxale. Dar să nu sperie acest lucru ci să mărturisim toate minunile Lui, căci ele adevărate sunt.
Canalul de televiziune Discovery Science a început difuzarea unei serii de documentare despre OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate) și despre extratereștri. Și din acest motiv, dar nu numai, publicăm în acest număr două articole foarte interesante despre aceste apariții demonice care-i duc pe oameni la limita patologicului, scrise de părintele Serafim Rose, într-o lume americană în care guvernul avea un departament special de investigație a miilor de fenomene OZN din secolul XX.
Mai departe Sfântul Isaac Sirul e foarte bucuros să împărtășească cu noi ceea ce el singur a aflat înotând în harurile fără de sfârșit și pline de daruri ale Sfintei Treimi, și anume că Dumnezeu a dăruit totul Creației pentru ca în locul Lui, Creația să fie numită: dumnezeu.
Nu lipsesc sclipirile de geniu ale Sfântului Nicolae Velimirovici care jubilează lăudând pe Duhul Sfânt: Viața întregii lumi.
În plus aducem ca mărturie tare gândurile marelui teolog român, ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei, care explică excepțional de ce omul nu poate fi un efect al evoluției naturii, întrucât omul este în sine chip al Divinului.
Domnul profesor Gheorghe Butuc, un autor permanent al revistei noastre ne face o sinteză captivantă despre viziunea sa asupra adevărului și a minciunii în Creație.
Deasemenea, presărate printre atâtea gânduri mărețe, puteți găsi câteva articole despre planeta Jupiter, planul impecabil de zbor al păsărilor, căluțul de mare și despre pădurile de alge marine.
Și ca totul să fie complet am pregătit și un articol despre faimosul virus COVID-19, în care aflăm și de ce majoritatea virușilor pe pământ sunt benefici vieții noastre.
Vă asigur de toate buna credință și de toata dragostea pe care am plămădit-o în acest demers, și sper ca acest număr să vă întărească în credință și să vă impulsioneze și mai înflăcărat spre căutarea Celui ce a spus despre Sine că “iubire este”. Amin.
Autor: Claudiu Balan