A creat Dumnezeu un univers „deschis”?

Evoluționiștii teiști îi iau controlul lui Dumnezeu

Creștinii, în special cei care se confruntă cu împrejurări dificile, se consolează cu faptul că Dumnezeu știe tot ce se va întâmpla și că El ca un Atotputernic are grijă de toate lucrurile. Dar evoluționiștii teistici sunt forțați de logica propriilor lor argumente să nege aceste învățături biblice și să îmbrățișeze ceva asemănător teismului deschis.

Teismul deschis susține ideea opusă Bibliei că Dumnezeu nu cunoaște complet sau nu controlează viitorul, pentru că El a înzestrat ființele umane cu voință liberă și nu poate prezice cu certitudine ce alegeri vor face.[1] Evoluția teistă duce acestă idee mult mai departe. Deși evoluția teistă este uneori descrisă ca „Dumnezeu a folosit evoluția” sau „Dumnezeu a condus procesul evolutiv”, mulți evoluționiști teiști neagă că Dumnezeu a ghidat procesul evolutiv într-un mod care să garanteze rezultatele sale. Mai degrabă, ei cred că natura a primit „libertate” pentru a-și stabili propriul curs. Profesorul universitar Kenneth Miller de la Brown University, autor de manuale și anti-creaționist, spune:

Evoluția nu este dinainte stabilită, iar credința religioasă nu are nevoie de cineva care să afirme existența unui Dumnezeu care stabilește jocul, mituiește arbitrii sau păcălește selecția naturală. Realitatea istoriei naturii, ca și realitatea istoriei umane, este mai interesantă și mai captivantă de atât.

Libertatea de a acționa și de a alege a fiecărei persoană în tradiția religioasă occidentală impune ca Dumnezeu să permită ca viitorul creației Sale să fie lăsat deschis. … Dacă evenimentele din lumea materială au fost strict determinate, atunci evoluția s-ar îndrepta într-adevăr spre rezultatele previzibile pe care atât de mulți oameni par să le vrea; dar dacă e așa, cum ar putea fi viitorul cu adevărat deschis?[2] [3]

De asemenea, teologul / fizicianul anglican John Polkinghorne argumentează: „un univers evolutiv este înțeles, din punct de vedere teologic, ca o creație ce i se permite să se creeze.”[4]  Și teologul romano-catolic John Haught susține că lumea trebuie „să participe la aventura creației sale” în timp ce Dumnezeu face un pas înapoi și doar privește.[5]

Karl Giberson, vicepreședinte executiv al BioLogos până în 2011, a ajutat la organizarea unui seminar din 2007 despre „interconexiunile dintre teismul deschis și științele naturale”.[6] El susține că „darul creativității pe care Dumnezeu a dat-o creației este teologic analog cu darul libertății oferit nouă de Dumnezeu.”[7]

Și Francis Collins, fondatorul al BioLogos și director al Institutului Național de Sanatate (National Institute of Health), a fost, de asemenea, asociat cu teismul deschis, oferind o prezentare la Conferința Teologică Deschisa și de Știință (The Open Theology and Science Conference) din 2008.[8]

Destinație necunoscută

Pentru teologia creștină biblică există probleme semnificative cu această viziune. De exemplu, dacă tot ce a facut Dumnezeu a fost să „aprindă fitilul” și apoi să permită naturii să-și scrie propriul scenariu, cum ar fi putut să garanteze că lumea în general și ființele umane în special (făcute după chipul Său) ar fi devenit ceea ce El a vrut? Potrivit lui Miller, nu putea.

„Cu siguranță aceasta înseamnă că apariția omenirii de pe această planetă nu a fost pre-determinată, că suntem aici … ca un gând ulterior, un detaliu minor, o întâmplare într-o istorie care ar fi putut la fel de bine să nu ne includă”.[9]

Cu toate acestea, Biblia este limpede că Dumnezeu nu numai că știe viitorul în mod exhaustiv, ci și că îl conduce pe măsură ce „lucrează toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Dumnezeu cunoaște cuvintele pe care le vom vorbi înainte de a le spune (Psalmul 139: 4) și zilele vieții noastre înainte de a le trăi (Psalmul 139: 16). El se deosebește de zei falși, declarând:

„Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni asemenea Mie! De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!” (Isaia 46: 9-10)

De asemenea, este evident că planul de mântuire al lui Dumnezeu a existat înainte de creație, deoarece Biblia spune că Dumnezeu a rânduit și știa de moartea lui Iisus pe cruce (Fapte 2:23), inclusiv detaliile date în profețiile mesianice.[10] Chiar și mai explicit, spune că Dumnezeu a ales poporul Său „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1: 4, 1Petru 1: 1-2, Apocalipsa 13: 8). Deci, chiar și cuiele din mâinile lui Iisus și spinii de pe fruntea lui nu au fost un accident al istoriei – toate aceste evenimente au avut loc în conformitate cu agenda lui Dumnezeu.

Cine este răspunzător pentru creație?

Nu are sens să-L numim pe Dumnezeu Creatorul lucrurilor vii dacă au apărut, nu prin implicarea directă a lui Dumnezeu sau chiar printr-un proces determinist, ci printr-o serie de evenimente total aleatorii dincolo de influența Lui. Sigur, în această privință, Dumnezeu poate să fi stabilit condițiile pentru evoluție, dar procesul în sine s-ar desfășura în direcții pe care El nu le-a specificat.

Cu toate acestea, Biblia identifică frecvent pe Dumnezeu ca fiind Creatorul tuturor lucrurilor (Psalmul 104: 24, Ioan 1: 3, Coloseni 1:16). Biblia spune că existența Lui este evidentă din lucrurile pe care le-a făcut (Romani 1:20). Dumnezeu a fost implicat in mod direct in procesul de formare a omului (Geneza 2: 7), și își revendica responsabilitatea chiar și pentru detaliile cele mai mici ale naturii, cum ar fi crearea parților individuale ale corpului nostru: urechi, ochi și gură (Proverbe 20:12, Exod 4: 11).

Mai mult, implicarea Sa în natură este în curs de desfășurare și are loc până la cele mai mici detalii. El hrănește animalele (Iov 38:41, Matei 6:26) și are control asupra a ceea ce se întâmplă până și cu cele mai mici animale (Matei 10:29).

Destinul și șansa combinate

Miller a încercat să simplifice problema, susținând că anumiți parametri fizici limitează ce șansa oarbă ar produce, ceea ce duce la rezultate previzibile. De exemplu, el susține că, pentru organismele mari care au evoluat pentru a trăi în apă, selecția naturală va favoriza forme care să-i ajute supraviețuirii.[11],[12] Poate că după suficiente aruncări ale zarurilor evoluției s-ar ajunge inevitabil la forma de pește a organismelor care trăiesc in apă.

În mod similar, afirmă el, Dumnezeu ar fi putut să se asigure că in cele din urmă ceva asemănător ființelor umane inteligente ar apărea. Dar, indiferent de meritele ei, această sugestie nu are în vedere faptul că Miller încă mai crede că întâmplarea joacă un rol destul de mare încât, în loc de ființe umane, Dumnezeu ar fi putut ajunge să creeze „un dinozaur cu creier mare” sau poate „o moluscă cu capacități mintale excepționale”.[13] Totuși, din nou, afirmația Bibliei nu este că Dumnezeu a prevăzut doar existența unei creaturi inteligente nedefinite – spune că El în mod explicit a intenționat să creeze oameni (vezi Genesa 1:26, 2:18, Ieremia 1: 5 ) și să se întrupeze ca om.

Trebuie ca evoluția să fie necontrolată?

Dacă acești evoluționiști teiști ar schimba discursul și ar susține că Dumnezeu a făcut de fapt evoluția în așa fel încât El a produs în mod intenționat ființe umane, s-ar confrunta cu o mare problemă – ar trebui să renunțe la multe dintre argumentele lor favorabile pentru evoluție! Asta pentru că multe argumente pro-evoluție susțin că Dumnezeu nu este responsabil pentru diferitele lucruri din natură.

Un exemplu este designul suboptimal. Evoluționiștii adesea arată spre o stângăcie percepută în creerea lucrurilor vii, care s-ar explica mai bine prin evoluție decât printr-un Creator înțelept și puternic cu clarviziune. Lista lucrurilor ce se pretind a fi de calitate mai inferioară la ființele umane include ochii, genunchii, coloana vertebrală, faringele, nervul laringian recurent, maxilarul, prostata, canalul uman de naștere și porțiuni uriașe ale genomului nostru care au fost odată considerate ca „junk DNA’.[14]

Aceste afirmații s-au dovedit a fi false, dar totuși evoluționiștii teiști le folosc iar și iar. Și de fiecare dată, ei își demonstrează angajamentul față de ideea că Dumnezeu a delegat lucrarea creației naturii, în ciuda afirmațiilor Bibliei că „nimic din ce a fost facut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1: 3) și că Dumnezeu a creat cu înțelepciune (Proverbe 3:19; Ieremia 10:12).

În plus, există problema răului natural. Darwin însuși, într-o scrisoare către unul dintre cei mai importanți oameni de știință evoluționiști teiști din vremea sa, s-a plâns de „prea multă nenorocire în lume”. El a continuat, întrebându-se de ce „un Dumnezeu bun și omnipotent ar fi creat Ichneumonidae [viespile] cu intenția expresă de a se hrăni din corpurile vii ale omizilor”.[15]

Desigur, creaționiștii nu atribuie barbaritatea și cruzimea în natură creației inițiale a lui Dumnezeu, ci ele sunt consecințe ale Căderii, când Dumnezeu a pronunțat un blestem asupra creației (Geneza 3: 17-19, Romani 8: 19-23). Dar, această opțiune nu este îmbrațișată de evoluționiștii teiști, deoarece, pentru ei, astfel de realități dure au fost prezente cu milioane de ani înainte de apariția ființelor umane – înainte de Cădere. Deci, ei au rămas cu explicația că răul este un produs secundar al faptului că Dumnezeu a dat „libertate” naturii. Dumnezeu a dat cheile naturii, ca apoi, natura, să conducă ajungând într-un șanț. Dar nu dați vina pe Dumnezeu – natura a fost la volan!

Dacă nu vi se pare că aceasta este o soluție satisfăcătoare a problemei răului, felicitări, gândiți clar. Dar rețineți din nou ceea ce susțin evoluționiștii teiști. Ori de câte ori în procesul evolutiv balanța se află între eventualitate și necesitate, între șansă și predictibilitate, evoluționiștii teiști susțin că Dumnezeu nu este pe deplin responsabil pentru produsul finit. Într-o mare măsură, El s-a ales cu tot ceea ce natura a creat, inclusiv pe tine, pe mine și toate ororile naturii.

Moarte fără sens și suferință de sute de milioane de ani

Ideea că Dumnezeu lasă natura să conducă nu contrazice doar învățătura explicită a Scripturii, ci este și incompatibilă cu înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu. În scenariul teistic evolutiv, Dumnezeu ar fi creat o lume în care viața ar fi progresat doar prin moartea și suferința a miliarde de animale. Fiecare creatură vie, indiferent cât ar fi de frumoasă sau inovatoare, ar fi în cele din urmă doar temporară, pentru că ar fi distrusă în cursa rapidă a evoluției. Supraviețuirea celui mai puternic înseamnă moartea celui mai slab.

Dar de ce ar alege Dumnezeu o metodă de creare care a dus la atâtea victime? Dumnezeu nu va evita răspunderea pentru toată moartea și suferința doar pentru că El a acordat autonomie naturii. Dacă ar fi anticipat consecințele, atunci El ar fi lipsit de bunătate, pentru că valoarea libertății naturii nu depășește toate masacrele ce rezultă din această libertate. Dar dacă Dumnezeu nu a anticipat consecințele și a fost orbit de rău, atunci El ar fi vinovat de o judecată incorectă.

Probleme practice

În consecință, evoluția teistă are implicații enorme pentru dezvoltarea duhovnicească a omului. Dacă ar fi fost adevărat că Dumnezeu a dat startul evoluției, dar a renunțat la controlul asupra rezultatelor, atunci nu ar trebui să avem încredere în Biblie deoarece vorbește despre intenția lui Dumnezeu dinaintea Creației de a crea omenirea, de a realiza planul mântuirii și de a forma Biserica. Urmând același raționament, nu ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu ca și Creator, deoarece lucrurile vii au fost în mare parte „realizate” de cauze independente de El. De asemenea, ar trebui să ne întrebăm dacă oamenii au fost creați într-adevăr în chipul lui Dumnezeu, deoarece nu am fost intenționați în mod specific de Dumnezeu, ci doar rezultatul neplanificat al experimentului cosmic al lui Dumnezeu. Și ne-am îndoi de înțelepciunea desăvârșită și bunătatea lui Dumnezeu, pentru că libertatea pe care a acordat-o naturii a dus la ani de durere și vărsare de sânge inutile.

Viețile noastre de rugăciune ar fi afectate, deoarece ar fi greu să ai încredere într-un zeu care nu controlează pe deplin viitorul. Și cum am putea fi siguri, uitându-ne înainte, că toate lucrurile vor fi bine? Apocalipsa învață că sfârșitul lumii este deja rânduit / hotărât. Dar dacă istoria se desfășoară într-o manieră dincolo de controlul lui Dumnezeu, cum poate El să lucreze totul pentru binele tuturor? O eshatologie evoluționistă duce la lipsa de încredere în Dumnezeu și se termină în disperare.

Din fericire, adevăratul Dumnezeu nu s-a dat la o parte pentru a lăsa universul să se creeze singur. El a fost, este și va fi întotdeauna Domnul Atotputernic al întregii creații.

Autor: și
Sursa: Creation.com | Did God create an ‘open’ universe?

Traducator: Virgil Stoica


Referințe și note

[1] De precizat că aceasta este o doctrină diferită de arminianism, care spune că oamenii fac alegeri raționale, dar Dumnezeu este încă suveran și are o cunoaștere exhaustivă a viitoarelor contingențe.

[2]   Miller, K., Finding Darwin’s God: A scientist’s search for common ground between God and evolution, p. 238, Harper Perennial, New York, 1999.

[3] A se vedea refuzul complet al lui Miller, Ref. 2: Woodmorappe, J. și Sarfati, J., Mutilating Miller, Journal of Creation 15 (3): 29-35, 2001;

[4] Polkinghorne J., Quarks, Chaos, and Christianity, p. 113, Crossroad Publishing, New York, 2005.

[5] Haught, J.F., Darwin, Design, and Divine Providence, in Dembski, W.A., and Ruse, M. (eds.), Debating Design: From Darwin to DNA, p. 243, Cambridge University Press, 2004.

[6] Hasker, W. et al., God in an Open Universe: Science, metaphysics, and Open Theism, p. 3, Wipf and Stock, Eugene, OR, 2011

[7] Giberson, K., Evolution and the problem of evil, beliefnet.com.

[8] Open Theologians and Scientists Converge on Azusa Pacific University, Christian News Wire, April 3, 2008

[9] Ref. 2, p. 272 (accentuarea în original).

[10] Vezi și Faptele Apostolilor 4: 27-28; Luca 18:31; 22:22; 24: 25-27, 44-47; 1 Petru 1: 10-11, 19-20.

[11] Miller, K.R., Only a Theory: Evolution and the Battle for America’s Soul, p. 148, Viking, New York, 2008

[12] Vezi și refuzul lui Miller, Ref. 11: Woodmorappe J., Miller’s meanderings: only the same bogus contentions, Journal of Creation 23(1):19–23, 2009.

[13] Miller, K.R., comentează în conferința “Evolution and Intelligent Design: An Exchange”, 24 March 2007, și la “Shifting Ground: Religion and Civic Life in America”, Bedford, New Hampshire, sposorizată de New Hampshire Humanities Council. Quoted in West, J.G., Nothing New Under the Sun, in Richards, J. (ed.), God and Evolution, p. 41, Discovery Institute Press, Seattle, WA, 2010

[14] Sarfati, J., Refuting Evolution 2, chapter 7, Creation Book Publishers

[15] Darwin, C., letter to Asa Gray, 22 May 1860, in The Correspondence of Charles Darwin, Vol. 8, p. 223, Cambridge University Press, 1993.