A patra zi a Facerii lumii

Interlocutori:

• Părintele Platon Popovici,
• Inginerul O. Piatră,
• Dentistul Cristian Zelescu,
• Studentul la psihologie Nae V.
• Manager de resurse umane Cristina Filoteanu

---

Părintele: Iată-ne din nou împreună, sper cu forțe proaspete!

O. Piatră: Am încercat să-mi revin și sper că am reușit. Oare ce ne mai așteaptă azi, ce surprize?

Părintele: Dacă or veni și surprize, măcar să fie din cele plăcute! Azi vom vorbi de cele făcute în ziua a patra: Luminătorii, planetele, stelele (Facere I, 15-21). Despre acestea s-a tâlcuit de către: Eusebiu de Cezareea (Viața lui Constantin cel Mare), Sfântul Vasile cel Mare (Hexaimeron), Sfântul Ambrozie al Mediolanului (Hexaimeron), Sfântul Grigorie de Nazianz (Cuvântarea a doua despre Dumnezeu XXIX), Sfântul Clement Romanul (Întâia Epistolă către corinteni), Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii la Facere), Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica).

Uite, v-am adus și două icoane. Una pe un mozaic, cealaltă pictată în sec. XX de îmbunătățitul arhim. Sofronie Saharov, starețul mânăstirii Essex din Anglia, duhovnicul Părintelui Rafail Noica.

Atât modelul cât și replica părintelui ne înfățișează facerea luminătorilor în ziua a patra. „Și i-a pus pre ei pe bolta cerească”. În centru, bineînțeles, pământul; cei doi luminători mari sunt soarele și luna, și de pe bolta cerească ei se rotesc în jurul pământului (laolaltă cu tot cerul și cele dintr-însul!).

Nae V.: N-am mai văzut niciodată astfel de icoane! Cinstit, arată exact ce spui Sfinția ta!

O. Piatră: Așa arată, desigur, dar asta nu înseamnă că și este în realitate! Păi, ce, Sfântu’ Gheorghe chiar omora balaurul în realitate? Sau, în icoana Treimii, Tatăl chiar așa arată, ca moș cu barbă? Astea sunt pentru copii, ca să meargă la biserică, și erau înainte pentru credincioșii superstițioși medievali. Acum cred că suntem pe alt nivel… avem alte surse vizuale demne de încredere…

Cristian: Daaa, cum să nu, sfintele „canale” tv: Discovery și National Geographic! Le și sărutați, vă închinați lor?

O. Piatră: Mă leși?

Părintele: Măi, măi! Hai mai bine să vedem ce este cu luminătorul cel mare: soarele – locul și mișcarea lui. Începem prin a vedea limpede, din învățătura Duhului Sfânt, unde este locul soarelui. Așa cum vedem și noi, călăuziți de simțurile trupești – și, până, acum vreo 200 de ani, și de către bunul simt – confirmăm învățătura Duhului: Facere XIX, 23; Deuteronom XXIII, 14; Psalmul 18, 4-6; 135, 8-9; Eclesiastul I, 3-5.

Precum vedem, soarele, cu toate că este mult mai mare („ca un uriaș”) în circumferință și volum, este doar un „luminător”; desigur că soarele este foarte important, întrucât vom vedea că soarele este singura sursă de lumină în tot universul, așa cum afirmă Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa: „Soarele dă lumină și celorlalți luminători adică lunii stelelor”, lucru iarăși cu totul contrar afirmațiilor științei noastre de azi.

Soarele este, potrivit învățăturii patristice, o planetă, adică un corp ceresc ce planează și se rotește în jurul pământului. Stea înseamnă altceva: un corp ceresc ce are o poziție fixă și se deplasează odată cu cerul (tăria). Grupurile de stele formează o constelație, o zodie, și ele se deplasează de la răsărit la apus păstrându-și configurația intactă. Diferența dintre soare și stele (1 Cor. 15, 41) este cea pe care am arătat-o: soarele se mișcă precum o face planeta, plus că el este unicul izvor al luminii și al căldurii în univers.

O. Piatră: Ce mai sunt și aburelile astea? Chiar credeți că mai găsiți vreun fraier să creadă și să accepte că soarele este o planetă? În ce secol ne aflăm, Dumnezeule mare? Ce-i aici, „Stăpânul inelelor”? Evul mediu?

Cristian: Eu cred că mai degrabă tu ești la „Harry Potter”, după câtă minte ai! Bine a zis cine a zis de reflexul pavlovian. Acolo cățelul saliva când se aprindea becul, că îi amintea de bucata de carne ce o poftea. Dar, se vede că merge și invers: declanșarea unor reacții de respingere. Și, în loc de bec sau sonerie, băgăm niște cuvinte cheie, și… gata treaba! Un cuvânt cheie de bază se vede că este chiar „evul mediu”!

Nae V.: Păi, și nu-i așa? Cine e nostalgicul inchiziției, ciumei bubonice, asupririlor de tot felul, analfabetismului, semibarbariei. Cât despre nivelul civilizației tehnico-științifice… aici cred că nu mai are nimeni de cârtit: era la mare distanță de noi astăzi. Să mai vorbim de igienă, educație, relații interumane? Curată pierdere de timp. Eu, unul, nu m-aș întoarce acolo, nici de s-ar putea.

O. Piatră: Sigur, aici nu e vorba de întoarcere în trup ci, iată, ni se propune una mentală, prin dezgroparea unor concepții prăfuite și nimicite de sute de ani! Nici eu nu m-aș întoarce acolo, nici eu. Slavă Domnului, acum suntem în democrație și nu în fața inchiziției.

Părintele: Dar Sfinții Părinți când și unde au trăit? Dogmele, când s-au formulat? Când a fost „secolul de aur” al patristicii?

Nae V.: Ei… chiar mai înainte de evul mediu…

Părintele: Dar Sinoadele Ecumenice, când s-au întrunit?

Nae V.: Tot așa.

Părintele: Cele 667 de canoane ale Bisericii când s-au alcătuit? Dar toate slujbele și rugăciunile, rânduielile, canoanele, iconografia, muzica psaltică, arhitectura bisericească, literatura (Patericul, Filocalia etc.), pe scurt, Sfânta Tradiție când s-a întocmit?

Cristina: Nu-i mai chinuiți, Părinte. Nu vedeți că nu mai au glas, ca ritorii cei mult înțelepți? Eu una văd așa, că, dacă până aici a mai mers cum a mai mers, ziua a patra pecetluiește – dacă mai era nevoie – ruptura totală a cosmologiei divine revelate de cea umanistă. Aici este cu totul cu neputință a se găsi vreo urmă de compatibilitate între cele două învățături.

O. Piatră: Ce tot vorbești, donșoară? Păi se vede că nu le ai de loc cu lecturile dialogului știință-religie la sfârșit – și acum la început – de mileniu. Mai vino bre în actualitate, că doar nu cred că la cabinet scoți dinții cu cleștele, dezinfectezi cu cărbunele, și faci anestezie cu secărică. Sau, nu cumva?

Nae V.: Ai mă, lăsați miștourile și bășcălia, aici chiar că mă interesează și pe mine, sunt dornic să aud și alte păreri decât cele curente. Ce ne spuneți, Părinte?

Părintele: Precum bine vedem, soarele, cu toate că este mult mai mare („ca un uriaș”) în circumferință și volum decât pământul, este doar un „luminător”, desigur foarte important, întrucât vom vedea că este un chiar singura sursă de lumină în tot universul, lucru iarăși cu totul contrar științei noastre de azi. Soarele este, potrivit învățăturii patristice o planetă, adică un corp ceresc rătăcitor, ce planează și se rotește în jurul pământului.

Suntem permanent conștienți de șocul și sminteala ce o provoacă aceste afirmații, fiind tot timpul sub acuzația „medievali”, „retrograzi”, „nostalgicii Bizanțului”, dacă nu chiar ai anti-științifici, obscurantiști, ignoranți, fanatici, habotnici, bigoți și mai știu eu ce. Ne asumăm mărturisirea, cu riscul de a-i tulbura din temelii pe astronomi și pe cei care nu suportă să îi pună sub semnul întrebării pe savanți și pun Sfintele Scripturi și pe Părinți sub semnul întrebării și al ignoranței.

Deci, cum spuneam, soarele este o planetă și nicidecum o stea. Stea înseamnă altceva: un corp ceresc ce are o poziție fixă și se deplasează cu tot cu cerul (tăria). Grupurile de stele formează o constelație, o zodie, și ele se deplasează de la răsărit la apus, păstrându-și configurația intactă. Diferența dintre soare și stele este cea pe care am arătat-o: soarele se mișcă precum o face planeta, plus că el este unicul izvor al luminii în univers.

Cristian: Nu numai lumină, el dă și căldura, ca un fel de calorifer (purtător de căldură). Am citit la Sfinții Părinți că, din momentul apariției lui, în ziua a 4-a, au apărut și anotimpurile.

Părintele: Desigur că, din momentul apariției lui în ziua a 4-a, au apărut și anotimpurile. Învățătura scripturistică și patristică legată de soare este aflată la: Sfântul Clement Romanul, Sfântul Ipolit Romanul (Cuvânt la Sfânta Teofanie), Sfântul Irineu al Lugdunului (Împotriva ereziilor), Fericitul Ieronim (Împotriva pelagianilor), Sfântul Ambrozie cel Mare (Expunere a credinței creștine; Hexaimeron), Sfântul Grigorie de Nazianz (Cuvântări, Cuvânt la moartea Sfântului Vasile cel Mare, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu), Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre suflet și înviere), Fericitul Augustin (Cetatea lui Dumnezeu; Confesiuni), Sfântul Grigorie Taumaturgul (Despre Ecclesiastul), Sfântul Chiril al Ierusalimului (Cateheze), Sfântul Ioan Gură de Aur (Cuvânt înainte pentru puterea psalmilor și ce este Psaltirea), Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica).

O. Piatră: Uite, eu nu mai zic o vreme nimic, să aud până unde poate să meargă fanatismul și obscurantismul antiștiințific al unora!

Nae V.: Nu-l luați în seamă Părinte, zice și el așa, da’ nu-i băiat rău, l-am cunoscut eu, e chiar de gașcă. Dar anotimpurile acestea de unde au apărut?

Părintele: Tradiția ne spune că atunci când a apărut prima oară soarele, se găsea în gradul 1 Berbec. Și, cum știm și din astrologie…

O. Piatră: Halal sursă…

Cristina: Păi, dacă o folosea și Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa. Asta era astronomia vremii. Nae V.: Chiar așa făcea? Păi, din toate dogmaticele pe care le-am răsfoit și eu nu se găsea nici fir de așa ceva!

Părintele: Mde… Așa. Dar dacă Berbecul se leagă de echinocțiul de primăvară și de începutul primăverii, unde se află el pe sectorul zodiacal?

Nae V.: Păi… să spună ing-ul, el le are cu științele și cosmosul.

O. Piatră: Cu alea le am, nu cu vrăjelile astea de doi lei de la Urania!

Cristian: Urania o fi ea de doi lei, dar noi aicea nu vorbim de horoscoape, ci de lucruri sfinte, revelate și ca atare necesare mântuirii! Că nu ar fi pierdut Sfinții Părinți – vasele alese ale lui Dumnezeu – vremea cu lucruri inutile și lăturalnice.

Nae V.: Deci, să înțelegem că ziua a 4-a a Facerii are vreo legătură cu echinocțiul?

Părintele: De bună seamă că da!

Nae V.: Cum?

Părintele: În ziua întâia a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric, da?

Nae V.: Așa scrie.

Părintele: Și cum vi se pare că trebuie să fi fost, ca durată, „lumina” (ziua-lumină) și „întunericul” (noaptea)?

Cristian și Nae V.: Egale!

O. Piatră: Simple speculații fără acoperire!

Nae V.: Dar cu luna cum e?

Părintele: Păi, cum să fie? Iaca, în tradiție există șapte planete. Le putem lesne memora după numele zilelor săptămânii. Luna – luni; Marte – marți; Mercur – miercuri; Jupiter – joi; Venus – vineri; Saturn – sâmbătă; Soare – duminică (în alte limbi, Sunday, sontag…). Deci Luna este și ea o planetă, ca și Soarele, dar nu un satelit. Toate planetele se rotesc în jurul pământului într-o zi, cu viteze diferite însă. Luna este cea mai aproape de pământ.

Nae V.: ???

O. Piatră: Nu vă uitați la mine. Cum am spus, no comment…

Cristina: De fapt vedem că în Scriptură și la Părinți nici nu se vorbește de planete, ci numai de Pământ, soare, lună și stele. Celelalte sunt numite „luminători” și atât.

Părintele: Așa este. Ele au doar un rol să zicem „decorativ” și nu au făcut obiectul unor cercetări aparte.

Dar, știți ceva, văd că s-au încins spiritele, și chiar așa și trebuia să se întâmple, slavă Domnului, ca să ne trezvim și să ieșim din lâncezeala duhovnicească ce ne-a cuprins în ultima vreme. Așa că, m-am gândit să ne mutăm într-o încăpere mai spațioasă și să invităm cât mai mulți pentru această discuție, doar spunem „Cred într-una… Sobornicească Biserică”, nu? Aici nu avem secrete, tainele Bisericii sunt altceva, ele se descoperă și se lămuresc în sinaxe, după cum a fost dintotdeauna.

Cristian și Cristina: Ce bine! De-abia așteptăm!

O. Piatră: Stați așa, nu vă bucurați dinainte de vreme. Îmi aduc și eu gașca mea, și atunci să văd pe unde o să scoateți cămășile alea verzi de talibani medievali!

Nae V.: Chiar că e de venit, așa ceva nu vezi în fiecare zi…

Autor: Pr. Platon Popovici
Sursa: Dialoguri despre facerea lumii, p. 37-43