Aminoacizii găsiți în straturile de roci indică un Pământ tânăr
Știați că unele substanțe chimice pot exista în forme similare cu mâna stângă sau cu cea dreaptă? Vă rog să nu ieșiți de pe pagină, nu va urma o discuție foarte tehnică. Unele substanțe chimice sunt identice ca formă și funcție, dar fiecare este imaginea în oglindă a celeilalte, la fel ca mâna stângă și cea dreaptă.
Acest lucru este valabil pentru mulți dintre aminoacizi, clasa de compuși chimici pe care vietățile le folosesc ca „blocuri de construcție” pentru a face multe forme diferite de proteine de care depinde viața.
Cu toate acestea, pentru utilizarea acestor „blocuri de construcție”, viețuitoarele le produc și le folosesc doar pe cele care sunt specifice formei de stânga. Dacă un chimist face un anumit aminoacid în laborator, acesta va fi un amestec 50:50 de molecule de stânga și dreapta, de acest tip (din cauza legilor întâmplării).[1]
Acum, aceste două forme se pot schimba între ele cu probabilitate egală, astfel încât, chiar dacă cineva ar începe cu o colecție „pură” de forme de stânga, aceasta va deveni, în timp, un amestec 50:50 și va rămâne așa la nesfârșit.
Când o vietate moare, aminoacizii pe care îi conține (toți cu forma de stânga) încep acest proces de îndreptare către un amestec 50:50 de forme de stânga și de dreapta. Acest lucru sugerează imediat posibilitatea de a folosi procesul ca un fel de „ceas” pentru a vedea cât timp a trecut de când a murit un anumit exemplar. E dificil să faci acest lucru cu exactitate, deoarece rata procesului este afectată de exemplu de factori precum temperatura.
Dr. Larry S. Helmick, profesor de chimie la Cedarville College din Ohio, calculează o limită superioară rezonabilă și generoasă de aproximativ 20 de milioane de ani.[2] Adică, după maximum 20 de milioane de ani, orice cantitate de aminoacid găsită ar fi un amestec 50:50 de ambele forme, chiar dacă toate acestea au avut forma stângă inițial. (În afara unei vietăți, orice aminoacid format prin mijloace chimice ar fi oricum un amestec de 50:50.) Această concluzie este susținută și de evoluționiști.[3]
Dacă datele îndelungate alocate diferitelor straturi geologice sunt corecte, atunci orice eșantion de aminoacizi găsit în roci cu o vechime de peste 20 de milioane de ani ar trebui să fie perfect „racemizat” (termenul tehnic pentru amestecul ajuns la starea 50:50).
Întrebarea evidentă este: oare putem găsi aminoacizi în straturile de rocă, având în vedere că mulți aminoacizi sunt instabili și se descompun în timp în compuși mai simpli? Da, aminoacizii se găsesc în straturile de rocă de toate vârstele. În mod surprinzător pentru evoluționiști, unele dintre straturile geologice datate mai vechi decât Pleistocenul (presupus acum două milioane de ani) conțin tipuri instabile de aminoacizi, care ar fi trebuit să se descompună cu mult timp în urmă.
Cum rămâne cu tipurile stabile de aminoacizi care se găsesc în sedimente, pe care evoluționiștii le clasifică ca având mai mult de 20 de milioane de ani? Au ajuns deja la starea „racemică” de 50:50? (Amintiți-vă că găsirea lor în această stare nu înseamnă că un strat este mai vechi de 20 de milioane de ani, deoarece 20 de milioane de ani este o limită superioară și, de asemenea, pentru că orice aminoacid format prin mijloace non-biologice ar fi racemic de la bun început.)
Stratul de chert este estimat la trei miliarde de ani (chertul este o formă de cuarț microcristalin, precum silexul) fiind cunoscut sub numele de Fig Tree Chert, Africa de Sud, dar conține doar aminoacizi de formă stângă. Un rezultat similar se observă în cazul mai multor sedimente precambriene și miocene (cu vârste presupuse de aproximativ 1200 de milioane, respectiv 30 de milioane de ani).[4]
Nu este de mirare că șistul din Green River (Wyoming, SUA), estimat la vârsta de 60 de milioane de ani de către evoluționiști, conține aminoacizi, deoarece uleiul său provine din materie vie. Surprinzător este faptul că încă nu sunt complet racemizate.[5] Evoluționistul nu are de ales decât să susțină că, într-un fel, majoritatea straturilor geologice au fost contaminate cu aminoacizi produși într-o perioadă mult mai recentă. Racemizarea care a avut loc deja, nu necesită perioade mari de timp, deoarece un eveniment de încălzire scurt poate crește foarte mult rata de racemizare.
Creaționistul poate accepta pur și simplu dovezile așa cum sunt, în concordanță cu credința într-o creație recentă. Pur și simplu nu au trecut nici pe aproape cei 20 de milioane de ani necesari pentru „racemizarea” completă a aminoacizilor, cu atât mai puțin presupusa durată de viață de trei miliarde de ani în cazul Fig Tree Chert.
Autor: Carl Wieland
Sursa: Creation.com | Shaking hands on a recent creation
Traducător: Cristian Monea
[1] În același idee, orice proces evolutiv, întrucât depinde de șansă, nu ar putea produce decât un amestec 50:50. Cu toate acestea, deși aceasta este o barieră majoră pentru evoluția chimică, nu este punctul principal al acestui articol.
[2] Helmick, L., ‘Origins and Maintenance of Optical Activity’, Creation Research Society Quarterly 12: 156–164, Decembrie 1975.
[3] Krenvolden, et al., ‘Racemization of Amino Acids in Sediments from Saanich Inlet, British Columbia’, Science 169(3950):1079–1082, Septembrie 1970.
[4] Helmick, L., Ref. 1.
[5] ibid.