Bebelușii se nasc pregătiți să învețe
Cum învățăm? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de profund: „Fără surpriză, fără învățare: această regulă de bază pare să fi fost validată acum în toate tipurile de organisme – inclusiv copiii mici”. Așa spune principalul specialist francez în neuroștiințe cognitive Stanislas Dehaene, în noua sa carte intrigantă, How We Learn: The New Science of Education and the Brain.[1] Cu alte cuvinte, cineva învață când introduci ceva nou, diferit, neașteptat. Când spun că 1 + 1 = 2, nu vei învăța nimic. Dar dacă afirm că 2 + 2 = 5, vei afla că aritmetica mea este fără speranță și îmi vei pune la îndoială educația!
Învățarea are multe beneficii. Școlarizarea poate avea loc în diverse contexte, iar la o vârstă fragedă contribuie la rezultate mai bune peste ani. Aceste îmbunătățiri se regăsesc în multe domenii — „de la rate mai scăzute ale criminalității la coeficient de inteligență și venituri mai ridicate la o sănătate mai bună”, spune Dehaene (p. 141 a cărții sale). Cu toate acestea, învățarea începe la o vârstă mai fragedă decât ar putea crede unii.
Abilități de învățare uimitoare
Știați că „de la naștere, bebelușii pot face diferența dintre cele mai multe vocale și consoane în fiecare limbă din lume”? (pag. 65). În plus, „bebelușii preferă deja să-și asculte limba maternă decât una străină – o constatare cu adevărat extraordinară, care implică că învățarea limbilor începe în uter [în pântece]” (p. 64). De fapt, mai degrabă decât să înceapă ca o tabula rasa (tablă ștearsă), creierul unui bebeluș este gata să investigheze și să interacționeze cu lumea, ca un „adevărat Sherlock Holmes în scutece” (p. 61).
Citirea poveștilor de culcare copiilor în fiecare seară le întărește circuitele cerebrale pentru limbaj și le permite la o vârstă mai înaltă „să înțeleagă texte și să formuleze gânduri complexe” (p. 142). Ca tată al unei fiice de 2 ani, cu siguranță rezonez cu aceasta.
De asemenea, deși învățarea unei alte limbi ca adult nu este deloc ușoară, pentru copiii mici este automată, cu condiția să li se vorbească. Capacitatea de a stăpâni sunetele unei limbi străine este deja mult mai mică la 12 luni, comparativ cu doar câteva luni. Fluența pe termen lung într-o limbă suplimentară necesită, de asemenea, ca, copilul să fie în situații în care trebuie să folosească acea limbă pentru a comunica, cu cât mai devreme, cu atât mai bine – și să continue până la pubertate, altfel este ușor uitată. „Fereastra” pentru învățarea gramaticii începe să se închidă în jurul pubertății.
Imigranții într-o țară străină, dacă au mai puțin de patru ani la sosire, ajung să aibă un accent abia detectabil în limba acelei țări. Dar probabilitatea unui accent și nivelul de pronunțare al acestuia cresc masiv dacă au migrat în timpul adolescenței sau mai târziu (p. 107–108). Mai mult, creșterea într-un context bilingv oferă oamenilor „abilități mai bune de procesare a limbajului și de a dobândi o a treia sau a patra limbă” (p. 142).
Dehaene observă, de asemenea, că „vocabularul unui copil la vârsta de trei până la patru ani depinde în mod direct de cantitatea de vorbire direcționată către copil pe care a primit-o în primii ani. Expunerea pasivă nu este suficientă: interacțiunile active unul-la-unul sunt esențiale” (p. 142). Ar putea părea evident, dar, din păcate, idei precum „copiii ar trebui să fie văzuți, nu ascultați” pot fi aplicate pentru a descuraja o astfel de interacțiune – chiar și în cercurile creștine. Fiica noastră ne studiază cu atenție gura când spune: „Din nou!” când îi cântăm sau recităm Scriptura.
Istorie evolutivă?
Cum s-a întâmplat că, copiii chiar de la naștere sunt pregătiți pentru limbaj – de fapt orice limbaj? Aparent, sau așa susține Stanislas Dehaene, „creierul în curs de dezvoltare posedă deja cunoștințe considerabile moștenite din istoria sa evolutivă îndelungată” (p. 53). Vedeți, se presupune că „suntem moștenitorii unei înțelepciuni insondabile. Prin încercări și erori darwiniene, genomul nostru a interiorizat cunoștințele generațiilor care ne-au precedat” (p. 25).
Este remarcabil cum evoluția primește credit pentru multe lucruri. Cu toate acestea, cunoașterea (adică informația) nu este un lucru tangibil, o proprietate a materiei. Chiar dacă informațiile sunt stocate pe materie, aceasta este o entitate nematerială, iar toate observațiile confirmă că provine doar dintr-o sursă inteligentă. Este evoluția inteligentă, cu simțul de a stoca informații pentru scopuri viitoare? Poate prevedea? Evident că nu, așa cum insistă adesea evoluționiștii.
Dehaene mai spune că acest lucru se aplică mai mult decât limbajului: „paritatea, numerele negative, fracțiile… toate aceste concepte sunt întemeiate în mod demonstrabil în reprezentarea cantităților pe care le moștenim din evoluție” (p. 131).
Discreditat din interior
Deși recunosc poziția lui Dehaene în domeniul cunoașterii umane, acest tip de fluturare evolutivă a mâinii este nedemn de un astfel de om de știință desăvârșit. Luați în considerare că în momentul concepției, creierul nu există de fapt. Aceasta înseamnă că aceste „cunoștințe considerabile” (de exemplu, capacitatea de a învăța rapid limbajul) se află deja în creierul uman în curs de dezvoltare (adică embrionar sau incipient) și este într-un fel transferată acolo prin intermediul genomului (informația ADN moștenită de la părinți).
Este rezonabil să credem că, Creatorul omniscient a programat cu înțelepciune informațiile pentru această abilitate în primul cuplu uman, gata să fie transmise prin genom tuturor descendenților lor. Evoluționiștii cred însă că este rezultatul unei acumulări de accidente genetice, filtrate de selecția naturală.
Părintele lingvisticii moderne, Noam Chomsky – un ateu/agnostic autoproclamat – a spus că procesul prin care mintea umană și-a atins starea actuală de complexitate este „un mister total”. El a mai scris:
Este perfect sigur să atribuim această dezvoltare „selecției naturale”, atâta timp cât ne dăm seama că această afirmație nu are substanță, că nu înseamnă altceva decât o credință că există o explicație naturalistă pentru aceste fenomene.[2]
Dumnezeu vorbește și Dumnezeu aude
Desigur, originea minții umane uimitoare este un mister doar pentru cei care resping măreția lui Dumnezeu. Suntem făcuți după chipul Său și pregătiți pentru comuniune cu El și cu alți oameni – ceea ce trebuie să implice comunicare.
Capacitatea umană de a începe învățarea limbii dinainte de naștere[3] subliniază valoarea și personalitatea celui nenăscut. De asemenea, face omagiul adus istoriei evoluției complet inutil.
Autor: Lucien Tuinstra
Sursa: Creation.com | Babies are born ready to learn
Traducător: Cristian Monea
[1] Dehaene, S., How We Learn: The New Science of Education and the Brain, Penguin Random House, Regatul Unit, p. 205, 28 Ianuarie 2020. Dehaene a câștigat mai multe premii științifice prestigioase.
[2] Chomsky, N., Language and Mind, Cambridge University Press, p. 9, 1968.
[3] Vedeți și Universitatea din Kansas, Language development starts in the womb; sciencedaily.com, 18 Iulie 2017.