Câmpul magnetic al Lunii este o provocare pentru evoluționiști
Luna nu generează astăzi un câmp magnetic propriu. Dar, în anii 1970, astronauții Apollo au adus înapoi mostre de rocă din scoarța Lunii, care au arătat că s-au format într-un câmp magnetic mai puternic decât cel actual al Pământului.[1] Acest lucru a pus o problemă uriașă pentru oamenii de știință care vor să creadă că sistemul solar are o vechime de miliarde de ani. Teoria „dinamului”, explicația lor încă nedovedită a câmpurilor magnetice planetare, necesită un miez fluid și o rotație rapidă pentru a avea măcar șanse să funcționeze… și Luna nu ne oferă niciuna. Prin urmare, a existat multă îngrijorare științifică cu privire la modul în care Luna ar fi putut genera un câmp magnetic în trecut, în special unul puternic.
Recent, în revista britanică Nature au apărut două articole[2],[3] care au încercat încă o dată să rezolve problema. Deși acestea au provocat agitație în presa științifică, o examinare mai atentă arată că nu au rezolvat deloc problema. Unul sugerează agitarea fluidului din miezul Lunii de către forțele mareice atunci când Luna ar fi fost mult mai aproape de Pământ. Celălalt sugerează că impacturile de meteoriți au agitat nucleul. Având în vedere condițiile lor presupuse, o agitare a fluidului de bază al Lunii ar fi un rezultat rezonabil. Dar următoarele două ipoteze sunt extrem de discutabile:
(1) În nucleul Pământului există un „dinam” (generator electric) auto-susținut.
(2) Miezul Lunii a imitat pretinsul dinam din miezul Pământului, în ciuda condițiilor mult mai puțin favorabile.
Poate funcționa un dinam magnetic planetar?
Diferite versiuni ale teoriei dinamului au fost cu noi din 1919, când Sir Joseph Larmor a sugerat că mișcările fluidului din miezul Pământului ar putea acționa ca un generator electric (sau, în Marea Britanie, un dinam) pentru a cauza curentul electric care provoacă câmpul magnetic al Pământului.[4] Dar apoi o serie de teoreme matematice „anti-dinam”[5] propuse de către oameni de știință cunoscuți au arătat că nicio configurație simplă a fluxurilor și curenților nu ar putea genera câmpul necesar. Această eliminare a soluțiilor simple a forțat teoriile dinamului să devină din ce în ce mai complexe. Acum sunt extrem de complicate, iar dificultățile matematice rezultate au împiedicat pe oricine să demonstreze că pot lucra în condiții realiste.[6]
Oricine a văzut înfășurarea contorsionată a firelor de cupru izolat într-un generator electric (Fig. 2) își poate face o idee despre problemele teoriilor dinamului. Lipsit de fire cu izolație, cum ar putea un conductor sferic uniform ca miezul Pământului să oblige curenții electrici să parcurgă căile sinuoase necesare? Fără o astfel de îndrumare, curenții ar trebui să urmeze cele mai simple căi (cum ar fi un cerc în jurul axei de rotație) și să dispară după numai câteva mii de ani.[7] Un fel de dinam este absolut necesar pentru a menține un câmp planetar pentru presupusele miliarde de ani. Așadar, cei care își asumă miliarde de ani presupun că un dinam a funcționat și a menținut câmpul tot timpul.
Pentru a ocoli complexitatea matematică a teoriilor dinamului, geofizicienii au încercat să simuleze acțiunea dinamului cu calculatoare performante. Cu toate acestea, calculatoarele nu sunt încă suficient de performante pentru a realiza o simulare realistă a turbulenței cruciale la scară mică în fluid, determinând pe un recenzor să spună: „Supercalculatoarele încă nu pot simula auto-[pornirea și întreținerea] dinamurilor planetare.”[8] Recenzorul a descris apoi o încercare de a simula acțiunea dinamului în laborator. Dar acel experiment de laborator și altele[9] au configurații mult mai complexe decât orice structură pe care ați putea să o imaginați în nucleul unei planete. De fapt, ele sunt doar diferite tipuri de generatoare electrice construite artificial.
Așadar, demonstrarea faptului că, câmpul magnetic al Pământului provine dintr-un „dinam” nu este posibilă nici teoretic, nici prin simulare pe calculator, nici prin experiment. Lipsa dovezilor după peste 90 de ani de muncă grea, plus considerațiile legilor fizice de bază, cum ar fi a doua lege a termodinamicii, mă determină să cred că este imposibilă o dinamică auto-susținută în nucleul Pământului. Așadar, presupunerea (1) a noilor teorii lunare, conform căreia Pământul conține un dinam activ, este foarte îndoielnică.
Presupunerea (2), conform căreia condițiile din Lună ar putea permite funcționarea unui dinam, este și mai îndoielnică. Acest lucru se datorează faptului că nucleul Lunii este mult mai mic decât cel al Pământului, iar Luna se rotește mult mai lent decât Pământul. Dacă un dinam este puțin probabil pentru Pământ, atunci cât de mai puțin probabil ar fi pentru Lună? Noile articole nu abordează nici problema (1), nici problema (2). Ele sunt preocupate doar de modul de furnizare a puterii mecanice unui dinam, nu de modul de a-l face să funcționeze în Lună.
În cele din urmă, chiar și cu soluțiile incomplete de mai sus, cele două teorii noi se referă doar la roci lunare care înregistrează câmpuri mai slabe, de ordinul unei zecimi din câmpul Pământului. Acestea sunt departe de a explica rocile care au înregistrat câmpuri de zece ori mai puternice.[10]
Luna magnetică nu este o problemă pentru știința creației
Creaționiștii, pe de altă parte, nu au nicio problemă cu vechiul câmp al Lunii. Cu câteva decenii în urmă, am publicat o teorie, bazată pe Scriptură, despre cum Dumnezeu probabil a inițiat curenții electrici care provoacă câmpurile magnetice planetare.[11] Teoria explică nu numai puterea câmpului magnetic timpuriu al Lunii, ci și câmpurile actuale ale tuturor corpurilor mari din sistemul solar. Recent, am extins teoria la stele și galaxii, găsind că și acolo se potrivește.[12]
Indiferent dacă teoria mea despre originea câmpului este corectă, totuși, absența câmpului magnetic al Lunii astăzi este ușor de explicat. Conform teoriei electromagnetice simple, timpul de înjumătățire în intensității curenților electrici într-un miez la fel de mic precum cel al Lunii ar fi de doar câteva sute de ani.[13] După scurgerea celor 6000 de ani biblici, nu ar mai rămâne vreun câmp magnetic măsurabil, fiind în acord cu ceea ce observăm.
Astfel, datele magnetice ale Lunii susțin puternic relatarea biblică a creației recente și devin un obstacol mare pentru cei care doresc să creadă în miliarde de ani.
Autor: Russell Humphreys
Sursa: Creation.com | The Moon’s former magnetic field
Traducător: Cristian Monea
[1] Stephenson, A., Runcorn, K. and Collinson, D., On changes in the intensity of the ancient lunar magnetic field, Proceedings of the Sixth Lunar Science Conference, Pergamon Press, New York p. 3049–3062, 1975. De exemplu, testele exacte pe eșantionul nr. 62235, un bazalt preluat de astronauții Apollo 15 în apropiere de munții Descartes, au arătat că s-a răcit într-un câmp magnetic de 1,2 Gauss, de două ori mai puternic decât câmpul actual de 0,6 Gauss de la polii magnetici ai Pământului.
[2] Dwyer, C.A., Stevenson, D.J. și Nimmo, F., A long-lived lunar dynamo driven by continuous mechanical stirring, Nature 479:212–214, 10 Noiembrie 2011.
[3] Le Bars, M., Wieczorek, M.A., Karatekin, Ö, Cébron, C. și Laneuville, M., Am impact-driven dynamo for the early Moon, Nature 479:215–218, 10 Noiembrie 2011.
[4] Larmor, J., Possible rotational origin of magnetic fields of Sun and Earth, Electrical Review 85:212, 1919.
[5] Backus, G.E. și Chandrasekhar, S., On Cowling’s theorem on the impossibility of self-maintained axisymmetric homogenous dynamos, Proceedings of the National Academy of Sciences 42(3):105–108. 15 Martie 1956. Ultima linie menționează: „Prin urmare, concluzionăm că nu poate exista un dinam aximetric în stare stabilă cu conductivitate și densitate constantă dacă [liniile sale magnetice de forță sunt în mod rezonabil netede]”.
[6] Brandenburg, A. și Subramanian, K., Astrophysical magnetic fields and nonlinear dynamo theory. Physics Reports 417:1–209. 2005. Disponibil la http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.160.1013&rep=rep1&type=pdf.
[7] Barnes, T.G., Electromagnetics of the Earth’s field, and evaluation of electric conductivity, current, and joule heating in the Earth’s core. Creation Research Society Quarterly 9(4):222–230. Martie, 1973.
[8] Schwarzschild, B., Turbulent liquid-sodium flow induces magnetic dipole in a laboratory analogue of the geodynamo, Physics Today 59(2):13–15 Februarie 2006.
[9] Gailis, A., Lieslausis, O. și Platacis, E., Laboratory experiments on hydromagnetic dynamos, Reviews of Modern Physics 74(4):973–989, Octombrie 2002.
[10] Stephenson și colab., ref. 1 de mai sus, și Fig. 2 din Dwyer și colab., ref. 2 de mai sus. Rețineți din acesta din urmă câte puncte de date sunt cu mult peste chiar și cea mai optimistă linie teoretică. 100 microTesla = 1 Gauss.
[11] Humphreys, D.R., The creation of planetary magnetic fields. Creation Research Society Quarterly 21(3):140-149. Decembrie, 1984. Vedeți secțiunea intitulată “The Moon” la p. 144–145, și referințele sale. Arhivată la http://www.creationresearch.org/crsq/articles/21/21_3/21_3.html.
[12] Humphreys, D.R., The creation of cosmic magnetic fields; în: Snelling, A.A. (ed.), Proceedings of the Sixth International Conference on Creationism, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, PA and Institute for Creation Research, Dallas, TX, p. 213–230, 2008. Arhivată la http://www.icr.org/i/pdf/technical/The-Creation-of-Cosmic-Magnetic-Fields.pdf.
[13] Humphreys, ref. 11, p. 143, ec. (4).
