Câmpul magnetic al planetei dovedește că Pământul este tânăr
Pământul are un câmp magnetic orientat aproximativ pe direcția nord-sud – deviat cu doar 11,5°. Aceasta este o caracteristică excelentă de proiectare a planetei noastre: permite navigarea cu busole și, de asemenea, ne protejează de particulele încărcate electric și periculoase de la soare. De asemenea, sunt dovezi puternice că Pământul trebuie să fie la fel de tânăr pe cât ne învață Biblia.
În anii 1970, profesorul creaționist de fizică, dr. Thomas Barnes, a observat că măsurătorile începând din anul 1835 au arătat scăderea câmpului cu 5% pe secol[1] (de asemenea, măsurătorile arheologice arată că, câmpul a fost cu 40% mai puternic în anul 1000 d.Hr. decât în prezent[2]). Barnes, autorul unui manual de electromagnetism bine apreciat,[3] a propus că, câmpul magnetic al Pământului a fost cauzat de un curent electric în scădere din miezul metalic al Pământului. Barnes a calculat că acest curent nu ar fi putut fi în scădere de mai bine de 10 000 de ani, altfel puterea sa inițială ar fi fost suficient de mare pentru a topi Pământul. Deci Pământul trebuie să fie mai tânăr decât atât.
Răspunsurile evoluționiștilor
Modelul curentului în scădere este în mod evident incompatibil cu miliardele de ani necesari evoluționiștilor. Așadar, modelul lor preferat este cel al dinamului auto-sustenabil (generator electric). Rotația și convecția Pământului ar trebui să circule nichelul topit/fierul miezului exterior. Sarcinile pozitive și negative din acest metal lichid ar trebui să circule inegal, producând un curent electric, generând astfel câmpul magnetic. Dar oamenii de știință nu au produs un model viabil în ciuda unei jumătăți de secol de cercetare și există multe probleme.[4]
Dar critica majoră a argumentului lui Barnes referitoare la Pământul tânăr constă în dovezi că, câmpul magnetic s-a inversat de multe ori – adică busolele ar fi indicat spre sud în loc de nord. Când particulele magnetitei (mineral magnetic) comune din lava vulcanică sau cenușă curg, se răcesc sub punctul Curie de 570 °C, domeniile magnetice se aliniază parțial în direcția câmpului magnetic al Pământului de la acel moment. Odată ce roca s-a răcit complet, alinierea magnetitei este fixată. Astfel avem o înregistrare permanentă a câmpului pământului de-a lungul timpului.
Deși evoluționiștii nu au explicații bune pentru inversări, ei susțin că, din cauza lor, simpla scădere presupusă de Dr. Barnes este invalidă. De asemenea, modelul lor necesită cel puțin mii de ani pentru o inversare. Și cu ipotezele lor de datare, ei cred că inversările se produc la intervale de milioane de ani și indică un Pământ vechi.
Contra-răspunsul creaționist
Dr. Fiz. Russell Humphreys credea că dr. Barnes avea o idee corectă și, de asemenea, a acceptat că inversările au fost reale. El a modificat modelul lui Barnes pentru a explica efectele speciale ale unui conductor lichid, cum ar fi metalul topit al miezului exterior al Pământului. Dacă lichidul curgea în sus (datorită convecției – fluidele fierbinți se ridică, fluidele reci coboară), acest lucru ar putea determina inversarea rapidă a câmpului.[5],[6]
Acum, așa cum s-a discutat în Creation 19(3), 1997, Dr. John Baumgardner propune că scufundarea plăcilor tectonice a fost o cauză a Potopului Facerii (vedeți versiunea online). Dr. Humphreys spune că aceste plăci ar fi răcit brusc părțile exterioare ale miezului, generând convecția.[7] Și după Potop, ar exista fluctuații mari din cauza mișcării reziduale. Dar inversările și fluctuațiile nu au putut opri modelul general de scădere – mai degrabă, energia totală a câmpului ar scădea și mai repede (a se vedea graficul de mai sus).[8]
Acest model explică, de asemenea, de ce soarele își inversează câmpul magnetic la fiecare 11 ani. Soarele este o minge gigantică de gaz fierbinte, în mișcare, care conduce curentul electric. Contrar modelului dinamului, energia generală a câmpului soarelui este în scădere.
Dr. Humphreys a propus, de asemenea, un test pentru modelul său: inversările magnetice ar trebui găsite în roci despre care se știe că s-au răcit în zile sau săptămâni. De exemplu, într-un flux subțire de lavă, exteriorul se va răci mai întâi și ar înregistra câmpul magnetic al pământului într-o direcție; interiorul se răcea mai târziu și înregistra câmpul în altă direcție.
La trei ani de la această predicție, cercetătorii de frunte Robert Coe și Michel Prévot au găsit un strat subțire de lavă care trebuie să se fi răcit în decurs de 15 zile și a înregistrat încontinuu o inversare de 90°.[9] Și nu a fost o întâmplare – opt ani mai târziu, au raportat o inversare și mai rapidă.[10] Aceasta a fost o știre uimitoare pentru ei și restul comunității evolutive, dar și un sprijin puternic pentru modelul lui Humphreys. (A se vedea și articolul online al dr. Humphreys, The Earth’s magnetic field is young.)
Un „câmp de forță” în jurul Pământului
Magnetismul Pământului scade. Acest fenomen global nu ar fi putut să aibă loc mai mult de câteva mii de ani, în ciuda schimbării direcției de multe ori. Teoriile evolutive nu sunt în măsură să explice în mod corespunzător felul în care magnetismul s-ar putea susține pentru miliarde de ani.
Concluzie
Câmpul magnetic al Pământului nu este doar un ajutor bun pentru navigație și un scut împotriva particulelor din spațiu, ci este o dovadă puternică împotriva evoluției și a miliardelor de ani. Modelul clar de scădere arată că Pământul nu ar putea fi mai vechi de aproximativ 10 000 de ani.
Actualizare, 29 august 2014: recent, geofizicianul David Stevenson de la Institutul de Tehnologie din California a recunoscut problemele pe care câmpul magnetic al Pământului le pune pentru dogma de vârstă îndelungată:
În acest moment, există o problemă cu înțelegerea noastră asupra nucleului Pământului și este ceva care a apărut doar în ultimul an sau doi. Problema este una gravă. Nu știm cum a rezistat câmpul magnetic al Pământului timp de miliarde de ani. Știm că Pământul a avut un câmp magnetic pentru cea mai mare parte a istoriei sale. Nu știm cum a făcut Pământul aceasta. Acum avem mai puțină înțelegere decât acum un deceniu despre cum a funcționat nucleul Pământului de-a lungul istoriei sale.[11]
Originea câmpului magnetic al Pământului
Propunerea lui Humphreys
Dr. Humphreys a propus că Dumnezeu a creat mai întâi Pământul din apă.[12] El a bazat acest lucru pe mai multe pasaje din Scriptură, de ex. 2 Petru 3:5 care concluzionează că Pământul a fost format din apă și de către apă. După aceasta, Dumnezeu ar fi transformat o mare parte din apă în alte substanțe, cum ar fi mineralele din rocă. Acum, apa conține atomi de hidrogen, iar nucleul unui atom de hidrogen este un magnet mic. În mod normal, acești magneți se anulează, astfel încât apa, în ansamblu, este aproape nemagnetică.
Dar Humphreys a propus că Dumnezeu a creat apa cu magneții nucleari aliniați. Imediat după creație, ei ar forma un aranjament aleator, ceea ce ar face ca, câmpul magnetic al Pământului să scadă. Acest lucru ar genera curent în nucleu, care va scădea după modelul lui Barnes, în afară de multele inversări din anul Potopului, după cum afirmă modelul lui Humphreys.
Suport observațional din câmpurile altor planete
Dr. Humphreys a calculat și câmpurile altor planete (și al soarelui) pe baza acestui model. Factorii importanți sunt masa obiectului, dimensiunea miezului și cât de bine conduce electricitatea, plus presupunerea că materialul lor original a fost apă. Modelul său explică caracteristici care sunt enigme profunde pentru susținătorii modelului dinamului.
De exemplu, evoluționiștii se referă la „enigma magnetismului lunar”[13] – luna a avut odată un câmp magnetic puternic, deși se rotește doar o dată pe lună. De asemenea, conform modelelor evolutive ale originii sale, nu a avut niciodată un miez topit, ceea ce este necesar pentru ca un dinam să funcționeze. De asemenea, Mercur are un câmp magnetic mult mai puternic decât prezice teoria dinamului pentru o planetă care se rotește de 59 de ori mai lent decât Pământul.
Și mai important, în 1984, Dr. Humphreys a prezis că puterea câmpului lui Uranus a fost de aproximativ 100 000 de ori mai mare decât predicțiile evolutive obținute folosind teoria „dinamului”. Cele două modele rivale au fost testate când nava spațială Voyager 2 a zburat pe lângă aceste planete în 1986 și 1989. Câmpul pentru Uranus era exact așa cum a prezis Humphreys. Predicția Dr. Humphreys pentru intensitatea câmpului lui Neptun s-a aliniat cu predicția evolutivă, deoarece această planetă are un flux de căldură ridicat.[14] Dar câmpul lui Neptun era diferit în alte moduri importante de predicția teoriei dinamului: înclinarea și descentrarea[15]. Anti-creaționiștii numesc creația „neștiințifică”, deoarece se presupune că nu face predicții!
Modelul lui Humphreys explică, de asemenea, de ce sateliții lui Jupiter cu miezuri au câmpuri magnetice, în timp ce Callisto, căruia îi lipsește miezul, îi lipsește și câmpul.[16]
Cauza câmpului magnetic al Pământului
Materialele precum fierul sunt compuse din mici domenii magnetice, care se comportă ca niște magneți mici. Domeniile în sine sunt compuse din atomi chiar mai mici, care sunt ei înșiși magneți microscopici, aliniați în cadrul domeniului. În mod normal, domeniile se anulează reciproc. Dar în magneți, precum un ac de busolă, mai multe domenii sunt aliniate în aceeași direcție, astfel încât materialul prezintă un câmp magnetic general.
Miezul Pământului este format, în principal, din fier și nichel, deci ar putea fi câmpul său magnetic generat la fel ca cel al unui ac de busolă? Nu – peste o temperatură numită punctul Curie, domeniile magnetice sunt perturbate. Miezul pământului în cea mai răcoroasă regiune are aproximativ 3400–4700 °C, mult mai fierbinte decât punctele Curie ale tuturor substanțelor cunoscute.
Dar în 1820, fizicianul danez H.C. Ørsted a descoperit că un curent electric produce un câmp magnetic. Fără aceasta, nu ar putea exista motoare electrice. Deci, ar putea fi responsabil un curent electric pentru câmpul magnetic al Pământului? Motoarele electrice au o sursă de energie, dar curenții electrici scad în mod normal aproape instantaneu odată ce sursa de alimentare este oprită (cu excepția superconductoarelor). Deci, cum ar putea exista un curent electric în interiorul pământului, fără o sursă?
Marele fizician creaționist Michael Faraday a răspuns la această întrebare, în 1831, prin descoperirea că un câmp magnetic în schimbare induce o tensiune electrică, aceasta fiind baza generatoarelor electrice.
Imaginați-vă Pământul la scurt timp după creație cu un curent electric puternic în miezul său. Acest lucru ar produce un câmp magnetic puternic. Fără o sursă de curent, acest curent ar scădea. Astfel, câmpul magnetic ar scădea și el. Deoarece scăderea este schimbare, aceasta ar induce un curent, mai mic, dar în aceeași direcție ca și cea originală.
Deci avem un curent în scădere care produce un câmp în scădere ce generează un curent în scădere… Dacă dimensiunile circuitului sunt suficient de mari, ar dura ceva timp până curentul va dispărea. Rata scăderii poate fi calculată cu precizie și este întotdeauna exponențială. Energia electrică nu dispare – este transformată în căldură, proces descoperit de fizicianul creaționist James Joule în 1840.
Aceasta este baza modelului Dr. Barnes.
Anexă: Răspunsul la obiecții sceptice
Scădere exponențială?
Unii sceptici au susținut că o curbă de scădere exponențială este greșită și că ar trebui trasată o scădere liniară. Ambele curbe de scădere, exponențială și liniară, au doi parametri:
- Scăderea exponențială (i = Ie-t/τ) necesită parametrii I și τ.
- Scăderea liniară sub forma generală y = mx + c necesită gradientul (panta) m și valoarea c.
Dacă potrivirea ar fi similară, nu există niciun motiv statistic pentru a alege una în locul celeilalte. Potrivirea este foarte similară pentru gama limitată de date disponibile, fără nicio diferență semnificativă între cele două.
Cu toate acestea, folosirea ecuațiilor semnificative pentru a descrie fenomenele fizice este o procedură acceptată în modelarea analizei de regresie, unde există o bază teoretică solidă pentru a face acest lucru. Acesta este cazul aici. Curenții din circuitele rezistive/inductive scad întotdeauna exponențial, nu liniar, după ce sursa de alimentare este oprită. De exemplu, într-un circuit electric simplu, la momentul t cu curentul inițial I, rezistența R și inductanța L, curentul este dat de i = Ie-t/τ, unde τ este constanta de timp L/R – timpul necesar curentului să scadă la 1/e (~37%) din valoarea sa inițială. Pentru o sferă de rază a, având conductivitatea σ și permeabilitatea μ, τ este dată de μσa²/π².
O scădere liniară ar putea arăta bine pe hârtie, dar este absurdă din punct de vedere fizic atunci când avem de-a face cu lumea reală a circuitelor electrice. De fapt, scăderile liniare sunt rare în natură, în general. Dimpotrivă, scăderea exponențială este ferm înrădăcinată în teoria electromagnetică.
Thomas Barnes, care a indicat mai întâi scăderea câmpului magnetic ca o problemă pentru evoluționiști, a fost un specialist în electromagnetism și a scris câteva manuale bine apreciate pe această temă. Dar cei mai mulți dintre criticii săi ignoră subiectul.
Un alt punct important este că aceste calcule indică o vârstă maximă a pământului. Chiar dacă scepticii ar avea dreptate în legătură cu scăderea liniară, ar indica totuși o limită superioară de 90 de milioane de ani, iar această vârstă este mult prea mică pentru evoluție.
Un ultim punct este că, dacă scăderea ar fi într-adevăr liniară, nu mai avem mult timp până când câmpul magnetic al pământului va dispărea!
Componente multipolare ale câmpului
Unii sceptici au susținut:
„… doar intensitatea câmpului dipolar a „scăzut” timp de un secol și jumătate… puterea câmpului non-dipolar (aproximativ 15% din câmpul total) a crescut în același interval de timp, astfel încât câmpul total a rămas aproape constant. Presupunerea lui Barnes a unei scăderi constante a puterii câmpului de-a lungul istoriei este, de asemenea, ireconciliabilă, desigur, cu dovezile paleo-magnetice ale fluctuațiilor și inversărilor [câmpului geomagnetic]. (Ecker, 1990, 105)”
„Autoritatea” se dovedește a fi un dicționar anti-creaționist compilat de un bibliotecar anti-creștin care, din câte știm, nu are pregătire științifică! Dr. Humphreys a răspuns în iulie 2001:
„Litanie în Biserica lui Darwin: „Partea non-dipolară a câmpului magnetic al pământului ne va salva!” Acesta este într-adevăr un argument evoluționist vechi și respingător. Tom Barnes l-a discutat în lucrările sale din anii 1970. L-am discutat aproape de sfârșitul lucrării mele „A Physical Mechanism for Reversals of the Earth’s Magnetic Field During the Flood”. (n.t., Un mecanism fizic pentru inversarea câmpului magnetic al Pământului în timpul potopului)”.[17]
„Peste 90% din câmp este dipolar (doi poli, unul nord și unul sud), dar restul acestuia este non-dipolar sau multipolar, cum ar fi partea cuadrupolară (doi poli nordici și doi poli sudici), partea octo-polară (patru poli nordici și patru sudici) etc. Imaginați-vă doar câmpurile de la magneții bară legați între ei la diferite unghiuri unul față de celălalt.”
„În anii 1970, evoluționiștii au susținut că energia foarte mare (unitățile sunt Joule sau ergs) care dispare din partea dipolară a câmpului nu este într-adevăr transformată în căldură, ci este cumva stocată în partea non-dipolară, pentru a fi ulterior utilizată pentru a forma un nou dipol în sens invers. Unele lucrări au arătat că intensitatea medie a câmpului (unitățile sunt Tesla sau Gauss) a unora dintre părțile non-dipolare crește ușor.”[18]
„Dar intensitatea câmpului nu este energie. Pentru a obține energia totală dintr-o componentă, trebuie ridicată la pătrat intensitatea într-un volum mic în jurul fiecărui punct, să se înmulțească cu volumul și o anumită constantă și să adune energiile rezultate în tot spațiul. Intensitățile non-dipolare scad (cu creșterea distanței față de centrul pământului) mult mai repede decât intensitatea dipolului, astfel încât părțile non-dipolare nu pot contribui nici pe aproape cu atâta energie la cea totală precum partea dipolară. Aceasta înseamnă că mica creștere a intensităților câmpului non-dipolar nu pare să reprezinte suficientă energie pentru a compensa energia enormă pierdută an de an din partea dipolară.”
„Am îndoielile mele că lucrarea la care se face referire dovedește, de fapt, punctul pe care evoluționiștii doresc să-l aducă, că, „câștigul de energie non-dipolară compensează pierderea de energie dipolară”. Nu numai că estimarea de mai sus nu este de acord, ci și teoria inversărilor din lucrarea mea din 1990, prezentată la ICC, nu este de acord [După cum se arată mai jos, Dr. Humphreys nu mai are îndoieli – el (și oricine verifică numerele) știe acum că afirmația evoluționistă este eronată].
Se spune că o parte din energie va intra în componentele non-dipolare, dar nu suficientă pentru a compensa pierderea de energie din partea dipolară. Procesul de inversare pe care îl propun nu este eficient; disipă o cantitate mare de energie sub formă de căldură. Am discutat acest lucru, inclusiv părțile non-dipolare, în secțiunea a doua până la ultima („The Field’s Energy Has Always Decreased”) a articolului meu de pe pagina ICR.”
„Ca dovadă suplimentară, am folosit datele Câmpului Geomagnetic Internațional de Referință – mai mult de 2500 de numere reprezentând câmpul magnetic al Pământului de-a lungul întregului secol XX. Concluzia este următoarea:
În cea mai precisă perioadă înregistrată, din 1970 până în 2000, energia totală (dipolară plus non-dipolară) din câmpul magnetic al Pământului a scăzut constant cu 1,41±0,16%. În acest ritm, câmpul își va pierde cel puțin jumătate din energie la fiecare 1500 de ani, plus sau minus un secol. Acest lucru susține modelul creaționist conform căruia câmpul a pierdut dintotdeauna energie – chiar și în timpul inversării polilor magnetici din timpul Potopului Facerii – de când Dumnezeu a creat omul acum aproximativ 6000 de ani.”
„Evoluționiștii, pe de altă parte, nu au nicio teorie viabilă, analizabilă matematic, a inversărilor. Ei susțin că orice proces care a cauzat efectiv inversarea a fost 100% eficient – că energia totală din câmpul dipolar viitor va fi egală cu energia totală care a fost în câmpul dipolar la ultimul său vârf (aproximativ în timpul lui Hristos). Adică, credința lor într-o vârstă de miliarde de ani pentru câmp le cere să creadă că fiecare ciclu este înviat ca o pasăre phoenix din cenușa ciclului anterior – fără pierderi.”
„Cu alte cuvinte, Biserica lui Darwin le cere să creadă că a doua lege a termodinamicii – că toate formele de energie se transformă în căldură – nu se aplică câmpurilor magnetice planetare. Suna familiar?”
Mai târziu, Dr. Humphreys a publicat „The Earth’s magnetic field is still losing energy” (n.t., Câmpul magnetic al Pământului încă pierde energie), CRSQ 39(1) 1-11, martie 2002, care explică cele de mai sus și mai detaliat (a se vedea articolul complet și rezumatul din Creation Matters – The Earth’s Magnetic Field: Closing a Loophole in the Case for its Youth, martie/aprilie 2002).
Rezumatul lucrării CRSQ spune:
„Această lucrare închide o lacună în cazul unui Pământ tânăr bazat pe pierderea de energie din diferite părți ale câmpului magnetic al Pământului. Folosind date ambigue din 1967, evoluționiștii au susținut că, câștigurile de energie din părțile minore („non-dipolare”) compensează pierderea de energie din partea principală („dipolară”). Cu toate acestea, nimeni nu pare să fi verificat acea afirmație cu date mai noi și mai precise.
Folosind date din Câmpului Geomagnetic Internațional de Referință, am arătat că, din 1970 până în 2000, partea dipolară a câmpului a pierdut constant 235±5 miliarde de megajouli de energie, în timp ce partea non-dipolară a câștigat doar 129±8 miliarde de megajouli. În acea perioadă de 30 de ani, pierderea netă de energie din toate părțile observabile ale câmpului a fost de 1,41±0,16%. În acest ritm, câmpul ar pierde jumătate din energie la fiecare 1465±166 de ani. Combinate cu teoria mea din 1990 care explică inversarea polarității în timpul Potopului din Facere și fluctuațiile de intensitate după aceea, aceste date noi susțin modelul creaționist: câmpul a pierdut rapid și continuu energie de când Dumnezeu l-a creat acum aproximativ 6000 de ani.”
Autor: Jonathan Sarfati
Sursa: Creation.com | The earth’s magnetic field: evidence that the earth is young
Traducător: Cristian Monea
[1] K.L. McDonald și R.H. Gunst, ‘An analysis of the earth’s magnetic field from 1835 to 1965,’ ESSA Technical Report, IER 46-IES 1, U.S. Govt. Printing Office, Washington, 1967.
[2] R.T. Merrill și M.W. McElhinney, The Earth’s Magnetic Field, Academic Press, Londra, p. 101–106, 1983.
[3] T.G. Barnes, Foundations of Electricity and Magnetism, ed. a 3-a, El Paso, Texas, 1977.
[4] Măsurările curenților electrici din fundul mării pun dificultăți celei mai populare clase de modele de tip dinam – L.J. Lanzerotti și colab., Measurements of the large-scale direct-current earth potential and possible implications for the geomagnetic dynamo, Science 229:47–49, 5 Iulie 1986. De asemenea, rata măsurată de scădere a câmpului este suficientă pentru a genera curentul necesar pentru a produce puterea câmpului de astăzi, ceea ce înseamnă că nu există un dinam care funcționează astăzi, dacă a funcționat vreodată.
[5] D.R. Humphreys, Reversals of the earth’s magnetic field during the Genesis Flood, Proceedings of the First International Conference on Creationism, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, 2:113–126, 1986. Lichidul conductiv în mișcare va transporta cu el linii de flux magnetic și acest lucru ar genera noi curenți, producând un flux nou în direcția opusă. Vedeți si the interview of Humphreys in Creation 15(3):20–23, 1993.
[6] Humphreys, D.R., Physical mechanism for reversals of the earth’s magnetic field during the flood, Proceedings of the Second International Conference on Creationism, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, 2:129–142, 1990. Dr. Barnes, care s-a opus inversării câmpului, deoarece nu se putea demonstra niciun mecanism, a răspuns (p. 141): „Dr. Humphreys a venit cu o abordare nouă și sănătoasă a inversărilor câmpului magnetic.”
[7] D.R. Humphreys, Discussion of J. Baumgardner, Numerical simulation of the large-scale tectonic changes accompanying the Flood, Proceedings of the First International Conference on Creationism, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, 2:29, 1986.
[8] Intensitatea câmpului (B) a fluctuat în sus și în jos în timpul și după Potop, dar energia totală a câmpului a scăzut dintotdeauna. Pentru cei tehnici, energia este integrala de volumul a lui B2.
[9] R.S. Coe și M. Prévot, Evidence suggesting extremely rapid field variation during a geomagnetic reversal, Earth and Planetary Science 92(3/4):292–298, Aprilie 1989. Vedeți și rapoartele Dr Andrew Snelling, Fossil magnetism reveals rapid reversals of the earth’s magnetic field, Creation 13(3):46–50, 1991 The Earth’s magnetic field and the age of the Earth, Creation 13(4):44–48, 1991.
[10] R.S. Coe, M. Prévot și P. Camps, New evidence for extraordinarily rapid change of the geomagnetic field during a reversal, Nature 374(6564):687–692, 1995; vedeți și A. Snelling, The principle of ‘least astonishment’, Journal of Creation 9(2):138–139, 1995.
[11] Citat în: Folger, T., Journeys to the Center of the Earth: Our planet’s core powers a magnetic field that shields us from a hostile cosmos. But how does it really work? Discover, Iulie/August 2014.
[12] D. Russell Humphreys, The creation of planetary magnetic fields, Creation Research Society Quarterly 21(3):140–149, 1984.
[13] L.L. Hood, The enigma of lunar magnetism, Eos 62(16):161–163.
[14] Măsurătorile sondei Voyager au fost de 3 și 1,5 x 1024 J/T pentru Uranus, respectiv Neptun. N.F. Ness și colab., Magnetic fields at Uranus, Science 233:85–89, 1986; A.J. Dessler, Does Uranus have a magnetic field? Nature 319:174–175, 1986; R.A. Kerr, The Neptune system in Voyager’s afterglow, Science 245:1450–51.
[15] Dr. Humphreys a prezis intesități de câmp de ordinul 1024 J/T – Creation Research Society Quarterly 27 (1): 15-17, 1990. Câmpurile lui Uranus și Neptun sunt extrem de necentrate (0,3 și 0,4 din razele planetelor) și la un unghi mare față de axa de rotire a planetelor (60° și 50°). O enigma mare pentru teoreticienii dinamului, dar explicabilă printr-o catastrofă care pare să fi afectat întregul sistem solar (vedeți Revelations in the solar system).
[16] Magnetic moon findings support creationist’s theory Creation 19(4):8, 1997.
[17] Humphreys, D.R., Physical mechanism for reversals of the earth’s magnetic field during the flood, Proceedings of the Second International Conference on Creationism, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, 2:129–142, 1990.
[18] Barraclough, D.R., Geophy. J. Roy. Astr. Soc., 43:645–659, 1975.
