Cel mai puternic miriapod vechi de „milioane de ani”
Oamenii de știință britanici au descoperit o nouă fosilă a unui miriapod uriaș numit Arthropleura[1] pe care îl descriu drept „cel mai mare artropod[2] din istoria Pământului” și reprezintă „rămășițele celui mai mare artropod individual care a evoluat”. Descoperirile lor au fost publicate în Journal of the Geological Society.[3]
Fosilele de Arthropleura (inclusiv urmele lor) sunt rare.[4] Aceasta provine din Howick Bay, Northumberland, Anglia.[5] Din rămășițele fosilizate, oamenii de știință au estimat că organismul original ar fi avut o lungime de 2,63 m și o lățime de 55 cm. Ar fi cântărit aproape 50 kg. Este un miriapod și este cu mult mai mare decât cea mai mare specie cunoscută astăzi.[6]
O descoperire fantastică!
Oamenii de știință au descoperit fosila din întâmplare, expusă într-un bolovan care se prăbușise de pe stâncă aflată pe plajă. Roca s-a spart în urma căderii, expunând două jumătăți ale miriapodulului (amprente negative și pozitive). Fosila constă din peste o duzină de segmente de exoschelet, cunoscute sub denumirea de „tergite”, situate pe partea inferioară (partea ventrală) a miriapodului.
Segmentele ar fi fost situate în apropierea capătului frontal (anterior) al animalului și ar fi măsurat 76 x 36 cm. Segmentele (12 pe partea stângă, 14 pe partea dreaptă) se păstrează în gresia cu granulație fină în trei dimensiuni, dar prezintă semne de turtire. Acest lucru a fost explicat în raport ca fiind rezultatul „activității tectonice” care a avut loc „înainte de litificare” (adică înainte ca sedimentul să aibă timp să se întărească). Aceasta a fost apoi însoțită de falierea rocilor din zonă.3
Nu s-au găsit picioare, cap sau alte apendice în blocul de gresie și doar 12-14 dintre cele 30 de segmente posibile au fost prezente; prin urmare, principalul om de știință, Dr. Neil S. Davies (Științele Pământului, Universitatea Cambridge), a motivat:
„Găsirea acestor fosile uriașe de miriapod este rară, deoarece odată ce au murit, corpurile lor tind să se dezarticuleze, așa că este probabil ca fosila să fie o carapace pe care animalul a aruncat-o pe măsură ce a crescut.”[7]
Fosila a fost găsită în roci atribuite așa-numitei perioade Carbonifer, datată în mod convențional la 326 de milioane de ani, care se presupune că este cu 100 de milioane de ani înainte de apariția dinozaurilor. Geologii care susțin vârsta îndelungată cred că configurația continentală a Pământului la acel moment era complet diferită de cea de astăzi, astfel că rocile găsite în Northumberland erau cândva aproape de ecuator. Asemenea idei de mișcare continentală pot avea merit dacă sunt înțelese ca având loc rapid, în timpul Potopului (Facere 6–9). Acest lucru a fost discutat pe larg în literatura creaționistă.
În plus, în rocile din zonă au fost găsite fosile de semințe de copaci, nevertebrate și urme de amfibieni, împreună cu straturi subțiri de cărbune, scoici și alte creaturi marine.3 Din acest motiv, oamenii de știință care au făcut această descoperire și-au schimbat perspectiva asupra habitatului lui Arthropleura, de la unul mlăștinos la unul tropical, fluvial, cu păduri rare, lângă coasta deschisă.3 Însă aceasta este o simplă presupunere și are mai mult sens atunci când este interpretată ca o înregistrare a îngropării rapide într-un mediu marin (vedeți mai jos), în loc de o înregistrare a unui mediu de viață.
Fapte despre fosile rezultate în urma Potopului rapid!
Rapoartele tehnice precizează următoarele cu privire la conservarea și îngroparea fosilei:
„Ținând cont de faptul că fosila este păstrată în trei dimensiuni, complet învăluită și parțial încolăcită… într-o gresie cu granulație fină, acest lucru sugerează că rămășițele au fost depuse instantaneu cu sedimentul gazdă”.3
Cu toate acestea, pentru că oamenii de știință sunt dedicați explicațiilor uniformitare, ei cred că fosilizarea:
„… ar fi putut avea loc ca un val de resturi de pe marginea malului [inclusiv nisip, exoschelet și resturi de plante, care] s-au prăbușit în vadul unui râu…”3
Cu toate acestea, un astfel de scenariu ar fi insuficient pentru a explica toate proprietățile asociate acestei fosile. Dovezile arată că s-a păstrat în gresie laminată (stratificată fin), rocă sedimentară, care apare și cu straturi de calcar (marin) în această localitate.3 Nisipul este neconsolidat, dar poate fi transformat rapid în gresie tare, prin acțiunea fluidelor bogate în minerale și a proceselor bacteriene care leagă particulele între ele.
Laminările sugerează că sedimentul a fost depus de apă care a curs rapid, producând o stratificare rapidă. Fosila a fost aplatizată, probabil de presiunea sedimentului de deasupra, ceea ce înseamnă că a fost îngropată adânc. Deși este o carapace incompletă (mai degrabă decât o parte a animalului fosilizat în sine), fosila a fost bine conservată – prin urmare s-a fosilizat rapid. Toate acestea sunt în concordanță cu condițiile din timpul Potopului (Facere 7:1–8:16).
Fosila nu a fost datată direct, dar pentru că a fost găsită în roci atribuite Carboniferului, i s-a atribuit o „vârstă” de 326 de milioane de ani. Cu toate acestea, toate fosilele cunoscute ale lui Arthropleura se găsesc în roci „mai tinere” decât urmele lor.3 Aceasta este o enigmă pentru gândirea de lungă durată care poate fi rezolvată în mod satisfăcător doar printr-o interpretare din perspectiva Potopului biblic.
Animalele care fugeau de inundație au lăsat urme, care au fost apoi acoperite rapid de sedimente proaspete, bogate în minerale. Miriapodele uriașe au fost îngropate mai târziu sau au fost măturate la niveluri mai înalte de apele inundațiilor în creștere, prin urmare fosilele lor provin din roci mai înalte, „mai tinere”.
De ce atât de mare?
Cercetătorii nu pot ignora „miriapodul uriaș din cameră”, așa că discută de ce cred că Arthropleura a crescut la proporții atât de uriașe. Anterior, se credea că nivelurile ridicate de oxigen din timpul perioadei Carboniferului ar putea fi o explicație. Cu toate acestea, există o lipsă de dovezi pentru creșterea oxigenului în rocile în care sunt fosilizate Arthropleura. În schimb, oamenii de știință apelează la teorii mai banale pentru a explica gigantismul – nutriție favorabilă, mediu și lipsa prădătorilor:
„De aceea, o explicație mai parcimonioasă pentru gigantismul acestui organism a fost aceea că a evoluat și a atins dimensiuni gigantice pur și simplu datorită unui mediu favorabil cu un număr limitat de concurenți… puțini prădători și o abundență de alimente bogate în nutrienți (eventual incluzând prada).”3
Cu toate acestea, deoarece până acum nu au fost descoperiți strămoși fosilizați mai mici ai lui Arthropleura, astfel de idei evolutive sunt doar presupuneri. De ce nu există astfel de giganți în prezent? Poate pentru că miriapodele au „involuat” de la Potop din cauza schimbărilor nefavorabile de mediu care au afectat dietele și a crescut competiția între specii. Desigur, nu putem fi siguri. Animalele care pot deveni uriașe, fac acest lucru parțial datorită programării lor genetice înnăscute (de la creație) și atunci când condițiile sunt favorabile.
Concluzie
Datele pe care oamenii de știință le-au prezentat în lucrarea lor sunt cel mai bine interpretate ca dovezi ale Potopului, mai degrabă decât ca dovezi ale evoluției de-a lungul a milioane de ani. Exoscheletul parțial al lui Arthropleura a fost acoperit rapid și îngropat adânc în sedimentele marine (împreună cu alte plante și animale) și a fost păstrat în rocă, cu doar 4500 de ani în urmă, în timpul Potopului lui Noe. În plus, miriapodele care trăiesc în lumea de astăzi, de după Potop, sunt mult mai mici decât strămoșii lor. Acest lucru este în concordanță cu viața într-o lume căzută, unde creația este supusă deșertăciunii și descompunerii (Romani 8:20).
Autor: Gavin Cox
Sursa: Creation.com | Mightiest, ‘multi-million-year-old’ millipede
Traducător: Cristian Monea
[1] Numele genului înseamnă „coste articulate” în limba greacă. Specia este încă nedeterminată.
[2] Artropodele sunt animale nevertebrate (fără coloană vertebrală), având un exoschelet. Corpurile lor segmentate au perechi de membre și apendice articulate.
[3] Davies, N.S., și alți 4, The largest arthropod in Earth history: insights from newly discovered Arthropleura remains (Serpukhovian Stainmore Formation, Northumberland, England), Journal of the Geological Society, 21 Dec 2021 | doi.org/10.1144/jgs2021-115.
[4] Au fost descoperite 59 de fosile parțiale și urme ale lui Arthropleura în roci aparținând așa-numitului supercontinent ecuatorial Euramerica, din perioada Devonianului.
[5] Din formațiunea Serpukhovian Stainmore, bazinul Northumberland.
[6] Miriapod african uriaș, Archispirostreptus gigas, a cărui lungime poate ajunge la aproximativ 33 cm.
[7] Anon, Universitatea Cambridge, Millipedes ‘as big as cars’ once roamed Northern England, fossil find reveals, phys.org, 20 Dec 2021.