Un comentariu

  1. ADRIAN MAVERICK
    10 noiembrie 2020 @ 19:57

    Site-ul Dvs., peste care am dat astăzi întîmplător(sau poate nu întîmplător?!…) a fost în același timp o revelație și o confirmare… Ca să mă înțelegeți în puține cuvinte:
    Am trudit într-un mod de nedescris — la modul propriu — cîțiva ani pînă am reușit să editez cam o treime dintr-o lucrare — doar pentru atîta au fost bani — pe care am numit-o din motive temeinice CONDAMNAȚI LA LIBERTATE !! Are și un generic: ,,O aventură a destinului umanității”… A fost editată într-un număr mic de exemplare și s-a epuizat imediat…
    Acum pot spune că de fapt, cartea s-a scris singură… În momentele în care reciteam anumite pasaje, rămîneam uimit de ceea ce am fost în stare să produc… N-a durat mult pînă am avut revelația faptului că nu sînt decît un vector, iar esența celor exprimate vine de undeva de sus, de foarte departe !!!
    Și ceea ce afirm acum, nu este deloc infatuare: spre sfîrșitul lucrării — nu a treimei publicate — mi s-a relevat și denumirea, sau hai să-i spunem definiția, Marelui Creator…! Eu așa îmi permit să-i spun, nu are nevoie de hiperbolizări ori alt fel de exagerări exprimative, El știe cu precizie universală Cine este…!
    Cert este următorul lucru: nimic din ceea ce am întîlnit aici în site-ul Dvs. nu contrazice concluzia la care am ajuns… Este și motivul pentru care vă contactez acum! Iar dacă nu mă veți contacta, nu vă faceți probleme, voi ști precis de ce…
    Iar acum, ca să schimbăm puțin registrul, vă redau corolarul tipărit pe coperta 2 a lucrării editate:

    ,, Dulăi ai puterii, ori maidanezi ai existenței umile… Indiferent căreia dintre tagme îi aparținem, în fiecare dimineață ne luăm zborul cu aceeași inconștiență zburdalnică, spre aceleași zădărnicii cu rînjet cinic…
    Trecem pe lîngă viața reală, fără să-i acordăm nici o atenție, mereu foarte preocupați să ne încăierăm numai pentru iluzii și mărgele colorate, mai fragile și inconsistente decît un om de zăpadă.
    La capătul cursei, epuizați de goana după nimic, ne prăbușim îngroziți de vidul dimprejur. Învățînd să prețuim ultimele clipe, ne descoperim prizonierii propriei neputințe și înțelegem, în sfîrșit, că din ,,cușca interioară” nu se poate evada schimbînd la nesfîrșit peruci, fără să ne atingem de năravuri…
    Dar e tîrziu, mult prea tîrziu… Viața ne dă cu tifla și bine face, iar adevărata Libertate privește uimită monumentele noastre de stupiditate.
    La capăt de tot, ne mai rămîn cîteva amintiri, despre ce-ar fi putut să fie, dacă… și dacă…
    Aveți în mînă o ,,oglindă interioară”… Vă este frică de adevăratul vostru chip?!…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *