Cine oare mă ţintuieşte cu privirea prin toate stelele din cer?

Cine oare mă ţintuieşte cu privirea prin toate stelele din cer, prin toate zidirile de pe pământ? O, stele şi zidiri, ochii voştri vi-i acoperiţi, goliciunea mea nu priviţi! Prea de ajuns mă chinuieşte ruşinea prin înşişi ochii mei. Căci ce acolo aveţi a vedea? Al Vieţii Lemn ca spinul din cale înmicşorat, pe sine şi pe alţii înţepând. Ce altceva? Ci numai cerească flăcăruie în tină afundată, nici luminând, şi nici de tot pierind.

Plugarilor, nu plugăria voastră e lucrul cel de seamă, ci Domnul ce asupră‑vă priveşte. Voi cântăreţi, nu a voastră cântare e lucrul cel de seamă, ci Domnul carele ascultă. Cei ce dormiţi, nu somnul vostru e lucrul cel de seamă, ci Domnul, carele priveghează. Nu apa cea puţină a bălţilor ce împresoară lacul e lucrul cel de seamă, ci lacul este cel mai însemnat.

Ce alta este toată omeneasca vremuire, fără numai val ce umezeşte nisipul fierbinte de pe mal, şi îndată se căieşte, căci, părăsind el lacul, îndată s’a uscat? O, stele şi zidiri, nu către mine, ci către Domnul ochii vă‑ndreptaţi. Căci singur Acela vede. Spre El privirea să vă îndreptaţi, şi în patria voastră vă veţi vedea! Pentru ce la mine să priviţi, la chipul surghiunirii voastre, oglinda grabnicei voastre petreceri?

Doamne, mahrama mea cea frumoasă, împodobită cu serafimi de aur, pogoară‑te peste mine precum năframa peste chipul văduvei, şi adună lacrimile mele întru care fierbe jalea tuturor zidirilor tale. Doamne, frumseţea mea, vino‑mi în ospeţie, ca să nu mă ruşinez de goliciunea mea, ca nu cumva mulţimea însetatelor priviri ce cad asupra mea, acasă însetate să se‑ntoarcă.

Autor: Sf. Nicolae Velimirovici
Sursa: Rugăciuni pe malul lacului, Editura Predania, pp. 9-10