Descoperirea unei fosile vii – Pinul Wollemi
De fiecare dată când cineva găsește o „fosilă vie” (o creatură vie și practic neschimbată față de reprezentanții săi fosilizați), se susține modelul creaționist arătând că lucrurile fie nu au evoluat (în ciuda presupuselor vârste îndelungate care separă fosila de reprezentantul său viu), fie că vârstele îndelungate nu sunt reale – sau ambele.
Descoperirea unui dinozaur viu ar fi totuși mai interesantă. Nu numai că ar fi o fosilă vie (cum ar fi sutele documentate de Dr. Joachim Scheven, vedeți Living Fossils), dar ar și stânjeni pe evoluționiști pentru că nu s-au găsit dinozauri în roci datate ca fiind „mai tinere” de aproximativ 65 de milioane de ani. Prin urmare, au declarat cu încredere că ultimul dinozaur a murit cu milioane de ani înainte de apariția omului.
Profesorul Carrick Chambers, directorul Grădinilor Botanice Regale din Sydney, a spus despre descoperirea senzațională a unui copac din Munții Albaștri din Australia (200 de kilometri la vest de Sydney, în Parcul Național Wollemi) că a fost ca și cum ar fi găsit un „dinozaur viu”. Acest lucru se datorează faptului că arborele, supranumit pinul Wollemi, este cunoscut ca făcând parte din fosilele clasificate drept jurasice, acum aproximativ 150 de milioane de ani, dar nu din fosilele găsite în rocile din perioadele ulterioare.
Găsit într-un petic îndepărtat de pădure tropicală, într-un defileu extrem de inaccesibil, pinul Wollemi este, de asemenea, poate cel mai rar din lume, cu doar 39 de exemplare. Acestea pot avea mai mult de 35 de metri înălțime. Un copac căzut are 38 de metri lungime. Arborele neobișnuit are frunze dense, ceroase, verzui, asemănătoare cu feriga. Scoarța sa de culoare ciocolatie este deosebit de noduroasă, ca și cum ar fi „acoperită cu cereale de ciocolată”. Are conuri, dar nu sunt asemănătoare cu ale celorlalți arbori cu conuri cunoscuți.[1]

La fel ca în cazul celacanților vii, aceasta este o constatare surprinzătoare pentru știința evolutivă, dar în concordanță cu modelul creaționist. Fosilele „jurasice” sunt fie creaturi încă cunoscute astăzi, fie creaturi dispărute de atunci. Nu a existat o schimbare evolutivă semnificativă și, întrucât timpul fosilizării catastrofale a fost acum mii de ani, nu milioane, nu este surprinzător că unele creaturi crezute anterior drept dispărute s-au dovedit a fi în continuare înfloritoare.
Deoarece straturile de rocă interveniente nu indică vârste îndelungate, nu este surprinzător faptul că o creatură „jurasică” poate fi găsită în viață, fără a avea fosile în rocile „interveniente”.
Din păcate, unele ziare s-au referit în mod incorect la pinul Wollemi ca la o „fosila de legătură” (o verigă lipsă), mai degrabă decât o fosilă vie, dând impresia că acesta susține cumva evoluția, când de fapt este opusul.[2]
Autoritățile încearcă să înmulțească acest „arbore dinozaur” prin cultura țesuturilor, în așteptarea faptului că apelul mistic de a avea „ceva din epoca dinozaurilor” crescând în grădină va asigura o vânzare bună.
Dacă se întâmplă acest lucru, creaționiștii trebuie să fie gata să le amintească oamenilor că acești copaci sunt din prezent, nu din trecut și că existența lor chiar pune la îndoială întregul concept al „epocii dinozaurilor”.
Surse:
New Scientist, Decembrie 24-31, 1994 (p. 5).
The Sydney Morning Herald, Decembrie 14, 1994 (pp.1, 8).
The Courier-Mail (Brisbane), Decembrie 15, 1994 (p. 3).
The Advertiser (Adelaide), Decembrie 15, 1994 (p. 30).
Sursa: Creation.com | Sensational Australian tree … like ‘finding a live dinosaur’
Traducător: Cristian Monea
[1] Arborele pare să semene foarte mult cu fosile din genul Araucariodies (necunoscut în rocile post-jurasice) din familia Araucariaceae (care include pinul hoop, pinul bunya, pinul Insulei Norfolk, pinul chilean și kauri-ul neozeelandez).
[2] Raportul New Scientist afirmă că botaniștii „habar nu au unde arborele cu aspect bizar se încadrează în evoluția pinilor”. Un paleobotanist contestă faptul că este o fosilă vie, spunând că este „unic”. Am văzut din imagini că frunzele sunt practic identice cu tipul de fosilă „jurasică”, dar comparațiile viitoare cu conurile fosilizate vor fi de interes.