Copiii văd lumea ca fiind „proiectată”

Binecunoscutul Richard Dawkins a susținut de mult (de exemplu, în cartea sa The God Delusion) că, credința în Dumnezeu este propagată prin „îndoctrinare”, în special a copiilor.[1] Dar Dawkins trebuie să se confrunte cu unele fapte ciudate. Este incomod pentru Dawkins, dar dovezile indică faptul că, copiii recunosc că vietățile sunt concepute, adică natura a apărut din mâna unui Dumnezeu Creator.[2]^,[3]

De exemplu, cercetătorii de la Universitatea Oxford (la care Dawkins însuși era până de curând Șeful Catedrei Charles Simonyi în Înțelegerea publică a științei) au raportat anterior că au găsit copii care, atunci când sunt întrebați, își exprimă înțelegerea că există un Creator, fără a fi primit astfel de instrucțiuni de la părinți sau profesori. După cum a explicat dr. Olivera Petrovici, care ține prelegeri în psihologie experimentală la Oxford, într-un interviu pentru Science and Spirit:

„Am testat atât copiii japonezi, cât și cei britanici pe aceleași sarcini, arătându-le fotografii foarte precise și detaliate ale unor obiecte naturale și create de om și apoi punându-le întrebări despre originile cauzale ale diferitelor obiecte naturale atât la nivel științific (de ex. cum a devenit acest câine un câine?) și la nivel metafizic (de exemplu, cum a apărut primul câine?)

În cazul copiilor japonezi, a fost important să se stabilească dacă au distins măcar cele două niveluri de explicație pentru că, cultura japoneză descurajează speculațiile în metafizic, pur și simplu pentru că este ceva ce nu putem ști niciodată, așa că nu ar trebui să încercăm. Dar copiii japonezi au speculat, de bunăvoie, și în același mod ca și copiii britanici.

La întrebările cu alegere forțată, constând din trei explicații posibile de origine primară, ei ar alege în mod predominant cuvântul „Dumnezeu” în locul unui răspuns agnostic (de exemplu, „nimeni nu știe”) sau al unui răspuns incorect (de exemplu, „de la oameni”). Acest lucru este absolut extraordinar când te gândești că religia japoneză – Shinto – nu include deloc creația ca aspect al activității lui Dumnezeu.

Deci, de unde au acești copii ideea că, creația este în mâinile lui Dumnezeu? Este un exemplu de inferență naturală pe care o formează pe baza propriei experiențe. Asistenții mei de cercetare japonezi îmi tot spuneau: „Noi japonezii nu ne gândim la Dumnezeu ca și creator – pur și simplu nu face parte din filozofia japoneză.” Așa că a fost minunat când acești copii au spus: „Kamisama! Dumnezeu! Dumnezeu a făcut-o!’ Aceasta a fost probabil cea mai semnificativă descoperire.”[4]

Astăzi, la aproape un deceniu de la studiul lui Petrovici, există o „preponderență a dovezilor științifice” care afirmă că, „copiii cred în Dumnezeu chiar și atunci când le sunt ascunse învățăturile religioase”.³

Dr. Justin Barrett de la Centrul pentru Antropologie și Minte al Universității din Oxford spune că, copiii au „o predispoziție de a vedea lumea naturală ca fiind concepută, având un scop și că un fel de ființă inteligentă se află în spatele acestui scop”. El a citat un studiu în care copiii mici care au fost întrebați de ce a existat prima pasăre au răspuns „pentru a crea muzică frumoasă” și „pentru că face lumea să arate frumos”.³

Cu toate acestea, Barrett și alți evoluționiști se străduiesc să o prezinte drept „o abilitate utilă din punct de vedere evolutiv”. Adică, este ceva ce evoluția a conectat în creierul nostru. (O poziție de rezervă foarte comună pentru evoluționiști, care, din păcate pentru teoria evoluționistă, distruge complet pretențiile lor de raționalitate – vedeți, de exemplu, How your brain creates God? și C.S. Lewis on materialistic thoughts.)

Potrivit lui Barrett, evoluția este cea care explică „predispoziția” noastră de a crede că lumea a fost creată și, de asemenea, rezistența publică larg răspândită de a crede evoluția.

„Mințile copiilor care se dezvoltă în mod normal și natural îi fac predispuși să creadă în creația divină și designul inteligent”, spune Barrett. „În contrast, evoluția este nenaturală pentru mințile umane; relativ greu de crezut.”

Dar atunci, de unde știe că propria sa credință evolutivă nu se datorează adevărului ei, ci pentru că a dezvoltat o predispoziție de a o crede? Vedeți acest videoclip amuzant al comedianului britanic John Cleese:

Da, și este deosebit de dificil pentru oameni să creadă evoluția odată ce li s-a arătat falsitatea ei și că relatarea biblică a istoriei universului capătă sens din dovezile din jurul nostru, așa cum poate mărturisi personal un important om de știință creaționist.

Din păcate, un val de declarații evolutive continuă să domine presa scrisă și undele radio, de parcă „Darwin” ar fi acum un fapt stabilit – semnat, sigilat și livrat. Cu toate acestea, New Scientist, în ciuda părtinirii sale evolutive și a proclamațiilor sale, merită un oarecare credit pentru că l-a confruntat pe Richard Dawkins cu această provocare: „Dacă copiii au o credință înnăscută în Dumnezeu, cum rămâne cu ipoteza îndoctrinării?”²

Dar Dawkins a depășit această dificultate, ca și cum faptele contradictorii nu ar fi deloc incomode. „Sunt foarte mulțumit să cred că, copiii sunt predispuși să creadă în zei invizibili – am fost întotdeauna. Dar mi se pare plauzibilă și ipoteza îndoctrinării. Cele două influențe s-ar putea, și bănuiesc că o fac, să se consolideze una pe cealaltă”, a spus el.

Un astfel de joc de cuvinte cu două înțelesuri cu greu îi creează o imagine bună fostului profesor de Înțelegerea publică a științei. Dar explică de ce evoluționiștii sunt atât de dornici să îndoctrineze studenții, chiar dacă aceasta implică înșelăciune. New Scientist a relatat apoi că Dawkins a continuat să sugereze că, „credulitatea evoluată” se află în spatele credinței larg răspândite (interculturale) a copiilor într-un Creator.

Dimpotrivă, dacă aici există credibilitate în dovezi, aceasta nu este demonstrată de copii, care pot recunoaște un design bun atunci când îl văd.[5]

Autor: David Catchpoole
Sursa: Creation.com | Children see the world as ‘designed’!

Traducător: Cristian Monea

[1] Dawkins a ajuns, de fapt, să echivaleze educația religioasă cu abuzul asupra copiilor, argumentând că există un caz pentru „protejarea” copiilor de credința părinților/profesorilor lor.

[2] Brooks, M., Natural born believers, New Scientist 201(2694):31–33, 7 Februarie 2009.

[3] Beckford, M., Children are born believers in God, academic claims—Children are born believers in God and do not simply acquire religious beliefs through indoctrination, according to an academic, The Telegraph, 24 Noiembrie 2008.

[4] Bryant, R., In the Beginning: An Interview with Olivera Petrovich, Science and Spirit, 1999.

[5] Pentru un compendiu cuprinzător de dovezi ale designului în ființele vii, cartea Dr. Jonathan Sarfati, By Design, este exact ceea ce trebuie în biblioteca persoanei care gândește. Și nu ne credeți pe cuvânt—vedeți această recenzie.