Cine L-a creat pe Dumnezeu?

Cât de ideologizați sunt ateii darwiniști ne putem da seama citând un alt fragment din cartea Dumnezeu o amăgire a lui Richard Dawkins (activistul antireligios, care se luptă cu orice mijloc media de a convinge guvernele lumii să interzică religia ca studiu și cult, considerând că aceasta este cauza răului pe această planetă), dar studiul darwinismului este o binefacere pentru lume (a nu se uita darwinismul social promovat ca știință de cântăreții materialismului dialectic și istoric, angajat în uciderea a sute milioane de oameni), unde se vede consecvența sinistră de a virusa creierele.

Statistica matematică, regina științelor demonstrează fără echivoc, imposibilitatea evoluției în mod aleatoriu, însă biologii atei extremiști nu tolerează adevărul. Probabilitatea ca 70 de pași să se producă întâmplător, respectând condițiile logice cronologice ce determină procesul supercomplex și ireductibil al fotosintezei ar trebui să fie un indiciu clar de creație pentru orice biolog cu conștiința liberă. Din păcate duhul pe care și l-au accesat ateii ideologizați, nu permite promovarea adevărului și de aceea evoluționiștii preferă să îngenuncheze rațiunea cea bună de dragul dogmei, zeificând orbul hazard, atribuindu-i o inteligență nepersonificată, făuritoare de calitate din secvențe biochimice, înșiruite pas cu pas, timp de miliarde de ani.

„Iată, din nou, un citat din Watchtower: „În fotosinteză sunt implicate circa şaptezeci de reacţii chimice separate”, ne spune un biolog. „Este, cu adevărat, un fapt miraculos.” Plantele verzi au fost numite „fabricile” naturii — minunate, tăcute, nepoluante, producătoare de oxigen, reciclând apa şi hrănind lumea. Au apărut ele din întâmplare? Este demn de crezare acest lucru?” Nu, nu este; însă repetarea exemplelor unul după celălalt nu ne duce nicăieri. Logica creaţionistă este, mereu, aceeaşi.

Un fenomen natural este prea improbabil statistic, prea complex, prea frumos, prea impresionant pentru a veni în existenţă dintr-o întâmplare. Iar proiectul este singura alternativă a întâmplării pe care şi-o pot imagina autorii. De aceea, trebuie să fie făcut de către un proiectant. Iar răspunsul pe care îl dă ştiinţa acestei logici eronate este, la rândul lui, mereu acelaşi. Proiectul nu este singura alternativă a întâmplării. Selecţia naturală constituie o alternativă mai bună. Într-adevăr, proiectarea nu reprezintă deloc o alternativă mai bună, deoarece ridică o problemă încă şi mai mare decât cea pe care o rezolvă: cine l-a proiectat pe proiectant?”

Cine L-a proiectat pe Proiectant?

Întrebarea aceasta persistă de când a apărut omul. Ateii o repetă mereu creaționiștilor, afișând astfel o atitudine de victorie. Dar când se pune problema acauzală a big bang-ului (marea explozie), de unde a apărut punctulețul năzdrăvan, considerat de atei ca început al existenței materiale, se declină răspunsul, eludând astfel principiul fizic imperial al cauzei. Foarte micuțul punct năzdrăvan, nacauzat de nimeni, a explodat, și așa a apărut Universul mare și mic.

Astfel, prin susținerea acestei ipoteze ateii sfidează știința fizicii (se ignoră principiul cauzalității), experiența (niciun cercetător n-a observat vreodată vreun efect care să n-aibă în spate o cauză ce l-a provocat) și rațiunea (inteligența cea bună se conformează adevărului fizic consacrat empiric, toată știința este veridică pentru că efectele sunt produse de cauze intenționate).

Astăzi se poate răspunde la această întrebare aplicând logica infinitului.

Infinitul abstract matematic

Încă din antichitate exista o cercetare matematică a infinitului. Deși nu avem informații suficiente despre civilizația antedeluviană, unii cercetători ai acestei civilizații susțin că au fost oameni, în acea perioadă, cu o cultură tehnologică mult mai avansată decât cea de astăzi.

Matematica considerată regina științelor exacte ne oferă câteva convenții logice^[1] de calcul cu un operator infinit.

Deci: existența infinitului abstract matematic nu poate fi negat. Informațiile din tabel n-au apărut în urma dilatării timpului, spațiului și reflexiei intruzive a ceasornicarului orb, ci, sunt rezultatul utilizării logicii corecte de către marii matematicieni ai lumii.

Infinitul real

La fel se poate afirma și despre existența infinitului real. Când privim cerul înstelat, mulțimea obiectelor cerești prin numărul nedeterminat putem să le aproximăm cu un număr ce tinde spre infinit. De unde știm că avem un Cosmos limitat? Din punct de vedere logic, cosmosul dacă ar fi infinit n- ar fi posibil să fie distrus.

Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. (Apocalipsa 21:1)

Elevii și studenții să întrebe pe profesorii atei dacă există un infinit real. Dacă, da, atunci, următoarea întrebare este: care pe care infinit îl proiectează; infinitul abstract pe cel real sau cel real pe cel abstract? Răspunsul corect este dat de configurarea pe cortex a unei scheme logice care predispune inteligența umană la proiecția infinitului real în matematica infinitului abstract.

Este un nonsens logic să afirmi că există scene fără actori. În afara confirmării de inteligențele raționale, conectate cu memoriile aferente, nu există timp, spațiu, materie, energie etc. Tot ce este în Universul mare și mic se confirmă de cele 3 structuri fundamentale de inteligențe, conștientul rațional (om), inteligența instinct (celelalte regnuri), psihic și subconștientul suprarațional. Trebuie făcută mențiunea că, doar conștientul rațional al omului, prin analiza și discriminarea informațiilor primite de la sistemul senzorial poate imbrica informațiile în configurații logice pe creier (a se studia tabelul).

Un extremist ateu sau un fundamentalist religios, chiar cu un coeficient de inteligență foarte mare nu vrea să vadă Cauza cauzelor inteligente, din cauza virusului dogmatic, blocant al logicii sănătoase. Se preferă ca variante (vezi atribuirea zeului Nimeni, Orbul hazard, Ceasornicarul orb, de calități inteligențelor cunoscute, bineînțeles nepersonalizate, fără memoriile aferente, fără structuri intelective, în ciuda rațiunii) animismul și fetișismul, reprobabile pentru un cercetător al vieții, la început de mileniu 3.

Autor: Monahul Serghie
Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 566-569

[1] Mircea Ganga – Manual de matematică, Clasa a XI-a, Editura Mathpress, 2009, pg. 136.