Însuşi Meşterul şi Creatorul universului, Care a creat cerurile, a așezat în inimile oamenilor adevărul
După cum am spun mai înainte, nu li s-a dat creştinilor învățătura lor ca o născocire pămîntească, nici creştinii nu pretind că păzesc cu atâta grijă o învăţătură trecătoare, nici nu li s-a încredinţat rânduiala unor taine omeneşti, ci cu adevărat, Însuşi Atotputernicul, Atoateziditorul şi nevăzutul Dumnezeu, El Însuşi, din ceruri, a aşezat în oameni şi a întărit în inimile lor adevărul şi cuvântul cel Sfânt şi mai presus de înţelegere.
N-a trimis oamenilor, cum şi-ar închipui cineva, un slujitor sau un înger sau o căpetenie sau pe cineva din cei care cârmuiesc cele pămînteşti sau pe cineva din cei cărora li s-a încredinţat conducerea celor cereşti, ci pe Însuşi Meşterul şi Creatorul universului, prin Care a creat cerurile, prin Care a închis marea în hotarele ei, ale Cărui taine le păstrează cu credincioşie toate stihiile lumii, de la Care soarele a primit porunca să păzească măsurile drumurilor zilei, de a Cărui poruncă ascultă luna, ca să lumineze noaptea, Căruia i se supun stelele, care urmează drumul lunii, prin Care toate au fost rânduite şi hotărâte, Căruia i se supun cerurile şi cele din ceruri, pămîntul şi cele de pe pămînt, marea şi cele din mare, focul, aerul, adâncul, cele din înălţimi, cele din adîncuri, cele de la mijloc.
Pe Acesta L-a trimis oamenilor. L-a trimis, oare, cum ar putea gândi unul din oameni, spre a împila, spre a înspăimînta, spre a îngrozi? Nicidecum! L-a trimis cu bunătate şi blândeţe, cum trimite un rege pe fiul său, L-a trimis ca Dumnezeu, L-a trimis ca la oameni, L-a trimis ca să mântuie, ca să convingă, nu să silească; că Dumnezeu nu sileşte. L-a trimis ca să cheme, nu ca să alunge; L-a trimis ca să iubească, nu ca să judece.
ÎI va trimite şi Judecător şi cine va suferi atunci venirea Lui? Nu vezi că sunt daţi creştinii la fiare ca să se lepede de Domnul şi nu sunt învinşi ? Nu vezi cum, cu cât sunt pedepsiţi mai mulţi cu atât numărul lor se înmulţeşte ? Acestea nu par a fi fapte de om, ci puterea lui Dumnezeu. Acestea sunt dovezi ale venirii Lui în lume.
Cine dintre oameni a ştiut ce este Dumnezeu, înainte de venirea Lui? Sau poți primi cuvintele deşarte şi prosteşti ale acelor filozofi, pe cuvântul cărora se pune atâta preţ? Unii din ei au spus că Dumnezeu este foc – au numit focul Dumnezeu, că în foc au să meargă! – alţii au spus că este apă, iar alţii alta din stihiile create de Dumnezeu.
Dacă ar fi primite aceste învăţături, s-ar putea spune la fel că fiecare din celelalte creaturi este Dumnezeu. Dar acestea sunt basme şi înşelăciuni de şarlatani. Pe Dumnezeu nici unul din oameni nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut, ci El s-a arătat pe Sine Însuşi. S-a arătat prin credinţă, singura prin care se poate vedea Dumnezeu.
Că Dumnezeu, Stăpînul şi Creatorul universului, Cel ce a făcut toate şi le-a pus în ordine, a fost nu numai iubitor de oameni, ci şi îndelung răbdător. El a fost totdeauna aşa şi este şi va fi: blînd, bun, nemânios, adevărat, singurul care este bun.
Gândind un plan mare şi mai presus de cuvânt l-a împărtăşit numai Fiului. Atâta vreme cât ţinea în taină planul Său şi păstra în tăcere hotărârea Lui cea înţeleaptă, se părea că ne trece cu vederea şi că nu se mai îngrijeşte de noi. Dar când, prin iubitul Său Fiu a descoperit şi făcut cunoscute cele gătite dintru început, atunci pe toate ni le-a dat nouă, ca să participăm la binefacerile Lui, ca să le vedem şi să le pricepem. Cine s-ar fi aşteptat vreodată la acestea ?
Sursa: Epistola către Diognet, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, volumul 1, Editura EIMBOR, 1979, pp. 341-342.
Epistola este scrisă undeva în jurul anului 200 d. Hr.