Credința – vedere mai presus de orice înțelegere – Partea a 2-a
Credința – vedere duhovnicească a Adevărului mai presus de metodele științelor lumești
Pentru a evidenția distincția dintre cunoașterea dezvoltată prin exercitarea credinței și cea cultivată prin erudiție, efort științific și raționament discursiv rămâne emblematică disputa dintre Sf. Grigorie Palama și Varlaam al Calabriei. Varlaam, în continuitate cu mentalitatea scolastică afirmă încrederea în puterea de cunoaștere a rațiunii, forța științelor lumești în cunoașterea Adevărului, inclusiv a celui revelat prin Sfânta Scriptură.
Varlaam afirmă necesitatea cunoașterii științelor lumești pentru dobândirea mântuirii, supralicitând rolul acestora. El arată că cei care se inițiază și aprofundează filosofia lui Platon și Aristotel, în general filosofia și cultura elină ajunge la înțelepciunea Apostolilor și a Profeților. Se observă în această poziție o absolutizare a rațiunii, o încredere în forța autonomă de cunoaștere a omului.
Sf. Grigorie Palama, rezumând Tradiția patristică de până la el, arată că înțelepciunea dobândită prin Duhul Sfânt este de altă natură decât cunoștințele obținute prin științe și filosofie. Fără să conteste valoarea științelor, Sfântul Grigorie nu absolutizează și insistă asupra faptului că o dedicare exclusivă, de-a lungul întregii vieți pentru preocupări științifice și filosofice prezintă un risc în dobândirea adevăratei înțelepciuni.
Prin experiența harului, mintea se adună din multiplele risipiri și preocupări cu informațiile și conceptele specifice științei, filosofiei sau teologiei scolastice, întărindu-se într-o cugetare unitară și statornică, deschisă contemplării Adevărului, mai presus de orice discursivitate.
Astfel, înțelepciunea provenită din experiența harului implică realitatea credinței ca formă superioară de cunoaștere. Credința nu este înțeleasă doar ca o încredere sau o trăire subiectivă emoțională, ci pe linia Sf. Ap. Pavel și a Tradiției Sfinților Părinți este văzută ca o vedere mai presus de orice înțelegere. În această perspectivă se poate sublinia forța cunoașterii prin credință care depășește puterile naturale ale omului, împlinindu-le pe acestea, nu anulându-le. Credința transfigurează rațiunea, întărind-o și pe aceasta în identitatea ei profundă, valorificând pe calea cunoașterii darurile naturale ale omului, dar transfigurându-le prin lucrarea Duhului Sfânt.
Credința nu presupune o lenevire la nivelul minții, un vid de rațiune discursivă, ci o depășire a lucrărilor minții în acest plan natural. Experiența harului luminează mintea inclusiv în efortul său de cunoaștere structurată prin concepte, dar prin credință se trece într-un plan supranatural, duhovnicesc care presupune o cunoaștere înțeleasă, ca o vedere mai presus de orice simțire sau cunoștință empirică sau teoretică.
Varlaam nu admite vedere mai presus de lucrările mintale, teologia prin negație, ca formă apofatică a cunoașterii, fiind suprema cunoștință. Însă vederea duhovnicească a credinței este mai presus inclusiv de această formă de teologie apofatică (accesată la nivelul minții), depășind nu doar cunoașterea prin științe și filosofie, ci și teologia în dimensiunea ei discursivă.
Lui Varlaam nu-i convine termenul de vedere, folosit adesea de Sf. Grigorie Palama. Varlaam precizează că vederea, inclusiv cea a Profeților este inferioară. Sfântul Grigorie afirmă că vederea prin credință poate fi numită și înțelegere, dar care este mai presus de orice lucrare mintală. Esențială este această perspectivă prin care cunoașterea duhovnicească, ca experiență a harului în Duh și Adevăr, nu poate fi redusă la nivelul minții.
Varlaam înțelege greșit inclusiv vederea lui Dumnezeu a celor curați cu inima, afirmând că mai văzător de Dumnezeu este cel care cunoaște mai mult și mai aprofundat lucrurile din lume. Se observă că Varlaam nu admite o altă cale de cunoaștere, inclusiv a lui Dumnezeu, decât cea rațională.
Sf. Grigorie Palama evidențiază că Adevărul poate fi împărtășit prin experiența eclesială. Vederea duhovnicească a Adevărului prin credința trăită mai presus de orice fel de înțelegere este întărită, prin cultivarea unei conștiințe eclesiale. Această conștiință presupune continuitatea unui tip de experiență, în Duhul Adevărul în cadrul comunității bisericești.
Astfel, se poate rămâne în duhul Sfinților Părinți care prin viețile lor sfințitoare au pecetluit puterea de viață a Adevărului, mai presus de orice cugetare. Certitudinea adevărului trăit în plan duhovnicesc și eclesial depășește orice argumentare. Pe această linie, se subliniază că puterea Adevărului nu stă în forța argumentelor, ci în viața sfințitoare trăită în Duhul Adevărului de Profeți, de Apostoli, de Sfinții Părinți.
Adevărul primit în duh de smerenie se dezvăluie în mod simplu și clar. Cei care se încred în puterea autonomă a minții complică adevărul, prin analiza de tip discursiv, cugetând în duh lumesc cele duhovnicești.
Căci neprimind adevărul simplu al învățăturii duhovnicești, cei ațâțați și exercitați de dialectică schimbă puterea adevărului în probabilitatea sofismelor cu ajutorul contrazicerilor falsei cunoștințe. Numai așa pot lucra cei ce fără a fi duhovnicești, au pretenția că disting și învață cele duhovnicești[1].
Sf. Grigorie Palama arată că cei care se angajează în iscodirea Adevărului prin raționamente discursive sofisticate se încred în propriile puteri, dezvoltând o cunoaștere întemeiată prin orgoliu. Motivația exclusivă a curiozității intelectuale și pretenția minții de a se avânta în cercetarea Adevărului exprimă o trufie ce formează o cunoștință înșelătoare. Cei care se încred exclusiv în eficacitatea metodelor științelor lumești limitează Adevărul la concept, confundă Adevărul cu formularea lui și socotesc ca fiind adevăr ultim opinia elaborată în forma discursivă. Diferit faţă de această linie, Sf. Grigorie Palama arată că:
Noi însă nu socotim cunoștința dobândită prin raționamente și silogisme drept adevărata opinie despre lume, ci pe cea care e dovedită prin fapte și viață, care singură nu e numai adevărată, ci și sigură și neschimbată; orice raționament, după cum se știe e răsturnat de alt raționament; viața, însă, cine o răstoarnă?[2].
Sf. Grigorie Palama, folosind expresia simțire intelectuală (înțelegătoare) pentru cunoașterea duhovnicească, arată că aceasta nu este nici doar simțire emoțională bazată pe percepții senzoriale, nici doar o înțelegere teoretică la nivelul minții. Simțirea intelectuală indică o străpungere a inimii, o cunoaștere în care mintea este adunată în inimă, exprimând o măsură a pocăinței, generatoare de lacrimi și de o stare de dor intens după cele cerești. Într-o asemenea situație, cunoașterea nu rămâne doar la nivelul minții, ci se răsfrânge în tot trupul, transfigurându-l prin lumina dumnezeiască.
Vederea duhovnicească a Adevărului depășește nu doar metoda științelor lumești și cunoștința filosofică, ci inclusiv teologia discursivă. Sf. Grigorie Palama mărturisește:
A zice ceva despre Dumnezeu și a fi împreună cu Dumnezeu nu e același lucru. În primul caz e necesar cuvântul grăit; poate și arta cuvântului, dacă nu vrea cineva numai să aibă, ci să și folosească și să împărtășească cunoștința; ba chiar silogismele de tot felul, diferite mijloace de demonstrație și exemplele luate din lume, din vederea și din auzirea cărora se cunosc aproximativ toate sau cea mai mare parte din lucrurile ce se petrec în lumea aceasta și a căror cunoștință o câștigă și înțelepții veacului acesta, chiar dacă nu sunt curați cu viața și cu sufletul.
A dobândi însă pe Dumnezeu în noi și a petrece în curăție cu El, și a ne amesteca cu lumina cea preacurată, pe cât poate firea omenească, e cu neputință dacă, pe lângă purificarea prin virtute, nu ieșim din noi sau, mai bine zis, nu ne ridicăm deasupra noastră; și aceasta în așa fel încât, părăsind tot ce e sensibil, împreună cu simțirea, și înălțându-ne deasupra cugetărilor, a gândurilor și a cunoașterii ce vine din acestea, ne cufundăm întregi în lucrarea nematerială și mintală a rugăciunii, Astfel ne umplem de splendoarea atot-strălucită a Duhului, ajungând să privim nevăzut bunurile lumii nemuritoare[3].
Varlaam al Calabriei considera că lumina văzută de isihaști este sensibilă, făcând parte din existența creată. Însă Sfântul Grigorie arată în mod copleșitor că lumina văzută reprezintă slava necreată a lui Dumnezeu. Această lumină este o lucrare dumnezeiască veșnică. Atât Profeții, cât și Apostolii, precum și sfinții s-au învrednicit să vadă lumina necreată. Prin simțire duhovnicească poate fi văzut Cel nevăzut de cei curați cu inima, prin puterea lucrării harului.
Sfântul Ștefan, primul martir, vedea de pe pământ slava lui Dumnezeu și pe Fiul șezând de-a dreapta Tatălui. Prin credință înfocată, fiind plin de Duhul Sfânt, Ștefan mărturisește: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului șezând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7, 56). Această vedere duhovnicească este posibilă prin credință. Sfântul Grigorie afirmă:
Și tu, așadar, dacă ai deveni plin de Duh Sfânt, ai vedea duhovnicește cele ce nu se văd nici cu mintea; dacă însă ești lipsit cu desăvârșire de credință, nici nu vei crede măcar celor ce mărturisesc că au văzut-o. Căci de ai credință chiar mijlocie, asculți cu evlavie pe cei ce descriu, după putință, cele negrăite, din experiența lor; și nu le cobori la cele sensibile sau inteligibile, chiar de sunt îmbrăcate de aceleași cuvinte; și nu te războiești cu adevărul ca și cu o rătăcire, nici nu nesocotești harul dat nouă de Dumnezeu[4].
Cele trăite prin credință în unirea prin har ca vedere duhovnicească, fiind împărtășite printr-o simțire duhovnicească, nu pot fi sesizabile adecvat de cugetul trupesc. De aceea, cei ce încearcă în mod sensibil și trupesc să explice tainele credinței, rămân într-o mare amăgire. Referitor la aceasta, Sfântul Grigorie precizează:
Lucrul acesta l-au pățit și aceștia care, ascultând cu urechi profanatoare și lipsite de sfințenie și judecând cu o cugetare ce nu știe să creadă și să se armonizeze cuvintelor Părinților, au interpretat necuviincios spusele celor evlavioși; de aceea au călcat în picioare aceste spuse, iar pe cei ce li le-au descoperit i-au sfâșiat, nesocotind sau chiar neînțelegând, pe marele Macarie, care zice:
«Cele duhovnicești nu pot fi pipăite de cei ce nu le pot experia; dar sufletului credincios îi ajută ca să le înțeleagă, comuniunea ce-o are cu Duhul Sfânt. Comorile cerești ale Duhului se descoperă numai celui ce le primește prin experiență; cel neinițiat însă nu poate înțelege nimic. Ascultă deci cu evlavie ce se spune despre ele, până ce te vei învrednici și tu, care acum le crezi, să le obții; atunci vei ști chiar din experiența ochilor sufletești de ce bunuri și taine se pot împărtăși sufletele creștinilor și aici»[5].
Cel care nu se angajează în cunoașterea prin credință rămâne prizonierul propriilor himere. Încrezându-se în rațiune și construindu-și propriile raționamente, hrănindu-se cu silogisme și cu păreri de sine, contestă orice realitate care nu este decelabilă prin cugetare discursivă. Un astfel de om va infirma orice cunoaștere care nu se supune simțurilor și raționamentelor. Nu doar că se va dobândi o îndrăzneală specifică necredinței, ci va fi deturnată orice experiență legitimată prin credință.
Referindu-se la atacatorii credinței care critică vederea luminii harului necreat, Sfântul Grigorie menționează:
Nu numai că acela care nu are acea vedere nici n-o poate cunoaște, ci, dacă nu ascultă cu credință de cei ce s-au învrednicit de ea, socotind că nici nu există în general, socotind vederea cea cu adevărat reală drept ireală; considerând-o nu ca una ce e mai presus de simțire și de cunoaștere, ci ca neexistând deloc. Ba, dacă pe lângă experiență și necredință mai bine și cu bârfeala pe buze, plin de cugete răutăcioase, îndrăznind totuși disprețuind cele mai venerabile lucruri, nu numai că va nega existența ei, ci va declara chiar fantezie diavolească strălucirea dumnezeiască, ceea ce spun că au pățit unii și acum[6].
Autor: Adrian Lemeni
Sursa: Adevăr și demonstrație – De la incompletitudinea lui Gödel la vederea mai presus de orice înțelegere a Sfântului Grigorie Palama, p. 334-341
[1] SF. GRIGORIE PALAMA, Tratatul al doilea din triada întâi contra lui Varlaam apud Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura…, pp. 268-269.
[2] SF. GRIGORIE PALAMA, Tratatul al doilea din triada întâi contra lui Varlaam apud Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura…, pp. 292-293. Cei care nu trăiesc prin experiență proprie vederea Adevărului prin simțire intelectuală (înțelegătoare) – expresia Sf. Grigorie Palama – nu ar trebui să coboare Adevărul la nivelul minții lor, ci să se încreadă în cei are au trăit experiența Adevărului prin vedere duhovnicească. „Și tu, așadar, dacă ai devenit plin de Duh Sfânt, ai vedea duhovnicește cele ce nu se văd nici cu mintea; dacă însă ești lipsit cu desăvârșire de credință, nici nu vei crede măcar celor ce mărturisesc că au văzut-o. Căci de ai credință chiar mijlocie, asculți cu evlavie pe cei ce descris, după putință, cele negrăite, din experiența lor; și nu le cobori la cele sensibile sau inteligibile, chiar de sunt îmbrăcate în aceleași cuvinte și nu te războiești cu adevărul ca și cu o rătăcire, nici nu nesocotești harul dat nouă de Dumnezeu” – Pr. Dumitru STĂSILOAE, Viața și învățătura…, p. 311.
[3] Pr. Dumitru STĂNTILOAE, Viața și învățătura…, p. 323. Sf. Grigorie Palama, în fața acuzelor cu care se confruntă, rămâne neclintit în poziția sa conform căreia Adevărul S-a făcut cunoscut prin experiența în Duh, trăită de Sfinții Părinți. Certitudinea de a fi pe Calea Adevărului presupune încrederea în Sfinții Părinți, care și-au împropriat Adevărul în viețile lor, trăite în Duhul Adevărului. Sfântul Grigorie arată că este o nebunie a ne împotrivi sau a interpreta cuvintele Sfinților Părinți, înstrăinați fiind de Duhul Adevărului. „Cine e împins de nebunie până la atâta îndrăzneală încât să se opună cuvintelor Sfinților Părinți, acela e departe de teologia sigură a creștinilor. Și evident că dacă el nu venerează și nu admiră învățătura acelora, nu vom lăuda nici ideile lui. Căci prin ce se va dovedi demn de crezare dacă el nu-i socotește pe sfinți demni de credință? Iar dacă vrea să-și potrivească cuvintele după adevărul propovăduit de Sfinții Părinți, socotit ca măsura cea dreaptă și neabătută, atunci și noi lăsându-ne conduși, cu ajutorul lui Dumnezeu, de el și orientându-după măsura lui neschimbată, vom destrăma ceea ce s-a scris împotriva noastră și vom rechema la acest adevăr pe cei ce ne acuză deșert, care cad în multe privințe de la calea cea dreaptă”.
[4] Pr. Dumitru STĂNTILOAE, Viața și învățătura…, p. 311.
[5] Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura…, p. 314-315. Vederea prin credință depășește cugetarea, întrucât experiența celor văzute este mai presus de gândirea lor. Sfântul Grigorie spune: „Auzind de ochii sufletului, care cunosc prin experiență, comorile cerești, să nu crezi că e vorba de cugetare. Căci aceasta cugetă prin sine atât la cele sensibile, cât și la cele spirituale. Însă precum o cetate pe care n-ai văzut-o, tot așa e și cu Dumnezeu și cu cele dumnezeiești; nu cugetându-L și știindu-L teologic, Îl experiezi […] vederea aceea atotsfântă e mai presus de ochii mintali […]” – Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura…, p. 315.
[6] Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viața și învățătura…, p. 320.
