Creta – O provocare pentru dogma timpului îndelungat

Stâncile albe emblematice ale coastei engleze de sud sunt unul dintre cele mai recunoscute repere ale insulelor britanice. Sunt o priveliște spectaculoasă când strălucesc albe într-o zi strălucitoare de vară.

Cu vedere la Canalul Mânecii, se întind pe 16 km de fiecare parte a orașului-port Dover, atingând o înălțime maximă de 110 m. Și în Franța, peste Canal, există stânci albe care străjuiesc orașul-port Calais. Creta care le dă culoarea albă se întinde între ele, sub Canalul Mânecii. Merge și mai departe, în Marea Nordului (unde are o grosime de peste 1000 m în medie) și mai departe în interiorul Angliei și zonele învecinate din Irlanda de Nord și nordul Europei. Straturi de cretă apar și în Israel și în America de Nord (Alabama, Mississippi, Tennessee, Nebraska și Kansas).[1]

Ce este creta?

Creta este o rocă moale, albă, constând din 98% carbonat de calciu (CaCO₃), care provine din rămășițele „scheletice” ale planctonului marin de alge unicelulare.

Tipul predominant din creta Dover îl reprezintă cocolitoforele. Acestea au un schelet mineral extern care le înconjoară numit cocosferă.

Acesta este format din plăci numite cocolite, formate din calcit (carbonat de calciu) -figura 1. Aceste plăci pot cădea în timpul vieții, dar rămân și după ce planctonul moare, formând sedimente (calcaroase) pe fundul oceanului.

(Sub „adâncimea de compensare a calcitului” de aproximativ 5 km, cocolitele individuale se dizolvă, astfel încât acestea să nu formeze depuneri.)

Pe fundul oceanului de astăzi, bacteriile ajută la transformarea depunerilor în cretă, conducând un proces chimic care provoacă formarea de cristale de calcit interconectate.

Acest proces este ajutat în continuare de greutatea sedimentului de deasupra, care scoate apa dintre particule.[2]

Originile cretei

Geologii care susțin vârstele îndelungate spun că, creta s-a format treptat de-a lungul unor perioade de timp vaste. Se presupune că aceasta s-a regăsit în oceane calde și puțin adânci în timpul perioadei Cretacice (lat. creta = cretă).

Ei își imaginează faptul că, cocolitele s-au așezat încet din apă și s-au depus pe fundul mării acum 145-66 de milioane de ani.

Cu toate acestea, există dovezi puternice în depozitele de cretă, care susțin formarea lor rapidă și vârsta biblică.

Puritatea cretei – semn distinctiv al catastrofei

Deși creta poate varia în consistență, nu variază în puritate. Straturile groase, la nivel mondial, de carbonat de calciu cu puritatea 98% mărturisesc că acestea nu ar fi putut fi depuse de-a lungul a milioane de ani – altfel, creta ar fi contaminată cu sedimente de la eroziunea continentală.[3]

Cretacicul și Potopul biblic

Geologii seculari susțin că perioada cretacică s-a încheiat cu unul dintre evenimentele de extincție în masă ale Pământului. De asemenea, ei cred, în mod surprinzător, că la un moment dat în această perioadă, cea mai mare parte a lumii era sub apă! Hărțile geologice ale cretei din Cretacicul superior demonstrează măsura în care se presupune că oceanele au acoperit continentele. Aceasta este cunoscută sub denumirea de „exces marin” (figura 2).[4]

Geologii creaționiști au legat această perioadă de înainte de mijlocul Potopului lui Noe, acum aproximativ 4500 de ani. În special, în jurul zilei 120, înainte ca apele Potopului să atingă apogeul în ziua 150.[5] Facerea 7:23 spune că Dumnezeu a „stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului… și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie.” Potopul – despre care vom vedea că mărturisește creta – a fost într-adevăr un eveniment global de extincție.

Datele despre cretă dezmint dogma timpului îndelungat

Oamenii de știință seculari au sugerat recent că tot carbonatul de calciu din stâncile albe ale Doverului provine din „flori” gigantice de alge cocolitofore.[6] Astfel de flori se formează anual în Oceanul de Sud (Antarctic) în „Centura Mare de Calcite”. Aceasta este o zonă cu apă mai caldă în care algele cresc exploziv. Înflorirea acoperă o suprafață uluitoare de 52 de milioane de km². Ele sunt vizibile și din spațiu (figura 5, p. 39), deoarece marea pare mai strălucitoare datorită luminii solare reflectată de plăcile de calcit.[7] Înflorirea în masă pare să fie datorată cantităților mari de nitrat, fier și alți nutrienți care se ridică la suprafață, pe măsură ce converg diferitele mase de apă.

Pe fundul oceanului, sub această înflorire anuală de alge se află un strat de sediment bogat în calcit cu o grosime de aproximativ 500 m.[8] De fapt, observațiile de laborator i-au determinat pe cercetători să pună la îndoială modul în care cocolitele s-ar putea depune vreodată.[9] Ratele de formare sunt date în cifre de cm/1000 de ani.

Susținătorii vârstelor îndelungate au folosit acest lucru pentru a susține că, creta se poate forma doar foarte lent, contrazicând aparent istoria Facerii.

Important este că aceste cifre nu provin din numărarea cocolitelor care se scufundă. Ele se bazează pe datarea radiometrică a miezurilor de foraj[10], deci depind complet de ipoteze despre trecutul neobservat.

Cu toate acestea, studiile recente au arătat cum cocolitele ajung rapid pe fundul oceanului. Secțiunea de mai jos explică patru mecanisme diferite pentru aceasta – chiar și ratele actuale sunt mult mai rapide decât se credea anterior.

Susținătorii vârstelor îndelungate afirmă că stratul calcaros de 500 de metri de pe fundul Oceanului de Sud nu s-ar fi putut acumula în doar 4500 de ani. Cu toate acestea, aceasta necesită doar o rată medie de depunere de aproximativ 11 cm/an, o cifră perfect rezonabilă.

Potopul lui Noe reprezintă cauza cretei!

Totuși, poziția majorității cretei din registrul stratigrafic indică faptul că este o rocă a Potopului, formată pe măsură ce apele de inundație se ridicau spre nivelurile lor de vârf.[11] Pentru a explica cantitățile uriașe de cretă depuse în această perioadă mult mai scurtă sunt necesare procese mult mai catastrofale.

În psalmul 103:7–9 scrie:

“… peste munți vor sta ape. De certarea Ta vor fugi … Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.”

În mod clar, Potopul a fost un eveniment tectonic, care a mutat în mod catastrofal scoarța terestră și i-a modificat radical topografia orizontală și verticală. Acest lucru oferă condițiile perfecte pentru formarea cretei. Apa caldă cu mișcare rapidă, cu cantități mari de material biologic în suspensie, ar fi declanșat o creștere explozivă la nivel mondial a algelor.

Toate mecanismele pentru scufundarea rapidă a cocolitelor (vezi mai jos) ar fi fost amplificate într-o mare măsură în timpul Potopului. Deoarece disponibilitatea hranei pentru alge a crescut foarte mult, planctonul ar fi proliferat masiv. Și își excreta cocolitele sub formă de peleți fecali care se scufundau rapid (figura 3). Facerea 8:3 descrie cum, după primele 150 de zile ale Potopului, apele s-au retras de pe pământ continuu timp de mai mult de 7 luni.

Aceasta și vântul trimis de Dumnezeu (Facerea 8:1) ar fi mărit foarte mult vitezele apei atât la suprafața oceanului, cât și la adâncime. Acest lucru, la rândul său, ar face ca particulele mici să se aglomereze (floculeze) și să direcționeze curenții oceanici în jos. Acest lucru ar face ca materia de cocolite să se depună catastrofal, probabil în câteva zile.

Curenții de inundații ar fi măturat acest material calcaros în zone mai adânci de pe fundul oceanului, pe care geologii le numesc „bazine”. În unele locuri, cum ar fi Marea Nordului și nord-vestul Europei, creta s-a acumulat cu o grosime de 1000 m sau mai mult.

Depunerea rapida a cocolitelor

Factorii majori ai zilelor noastre

1. Cocolitofore care digeră zooplancton

Speciile de plancton multicelular și meduze se hrănesc cu planctonul cocolitofor unicelular, digerându-l pentru a produce peleți fecali care conțin cocolite. Acestea sunt suficient de mari pentru a se scufunda rapid la fundul oceanului prin gravitație (figura 3). Acest proces poate transporta cocolitele peste adâncimea de compensare a calcitului de 5 km. Estimările ratei de scufundare pentru cocolitele individuale sunt ≤ 0,15 metri/zi, dar sunt de 160 m/zi în peleții fecali – de peste 1000 de ori mai rapid![12]

1. Curenții spiralați Ekman

Ratele de scufundare sunt sporite de viteza crescută a apei determinată de vânturile de suprafață. Acum se știe că viteza vântului la suprafață poate provoca o structură cunoscută sub numele de spirală Ekman, constând din curenți care se scufundă, spiralați (figura 4). Acest lucru produce viteze ale apei de până la 1 m/s, care au un impact puternic asupra mediului de mare adâncime, la adâncimi de mii de metri.[13]

Factori care acționează mai ales în timpul Potopului biblic

1. Flocularea

Cocolitele de cretă au o acoperire fină de smectită, un tip de mineral argilos. Smectita este un produs hidrotermal (din acțiunea apei fierbinți, în general într-un cadru vulcanic), probabil injectat în ocean de izvoarele adâncului celui mare (Facerea 7:11). Interesant este că smectita face ca cocolitele să se depună rapid din suspensie.[14] Tratarea apei industriale implică un proces numit floculare, folosind argile (bentonită, care conține în principal smectită). Acestea fac ca particulele contaminante (cum ar fi varul) să iasă instantaneu din suspensie, să se aglomereze și să se scufunde.[15]^,[16] Flocularea ar îmbunătăți foarte mult depunerea cocolitele în timpul Potopului.

1. Curenții rapizi

Geologii uniformitari susțin de mult că, la fel ca și cocolitele, particulele de noroi au avut nevoie de foarte mult timp pentru a se depune în condiții de liniște. În perioadele de turbulențe, acestea ar fi ținute în suspensie. Cu toate acestea, experimentele din canalele cu laturi de sticlă au arătat că aceste idei despre formarea argilitului sunt false. La viteza mare a apei, particulele foarte fine de noroi vor flocula și vor ieși din suspensie instantaneu pentru a forma sedimente laminate.[17] Sedimentologii au afirmat că „știința noroiului este pregătită pentru o schimbare de paradigmă” (o schimbare radicală a gândirii).[18] Acest efect al mișcărilor rapide de apă este în mod clar relevantă și pentru viteza de formare a sedimentelor de cocolite.

Studiile oceanografice au demonstrat că valurile oceanului nu sunt limitate doar la suprafață. Ele se pot propaga, de asemenea, sub apă și în jos pe panta platformelor continentale pentru a genera curenți de apă de mare viteză.[19] Vântul Potopului din Facerea 8:1 ar juca, de asemenea, un rol major în creșterea vitezei curentului (vezi punctul 2 de mai sus).

Rezumat

Procesele inadecvate disponibile pentru filosofia seculară care susține vârstele îndelungate sunt lăsate deoparte atunci când luăm în considerare Potopul biblic. Multe caracteristici ale cretei, cum ar fi puritatea sa constantă, reprezintă un puzzle greu de explicat dintr-o perspectivă a vârstelor îndelungate. Cu toate acestea, formarea cretei nu este o provocare pentru scara de timp biblică. Perspectivele moderne asupra modului în care cocolitele se depun și devin cretă arată că este mai mult decât rezonabil să se formeze cretă într-un timp scurt.

Prin urmare, milioanele de ani nu sunt necesare. Încă o dată, geologia reală este în concordanță cu Potopul lui Noe.

Autor: Gavin Cox
Sursa: Creation.com | Chalk challenges deep-time dogma

Traducător: Cristian Monea

---

[1] Snelling, A.A., Can Flood geology explain thick chalk beds? J. Creation 8(1):11–15, 1994; creta din Nebraska și Kansas este formată predominant din scoici de foraminifere.

[2] van der Molen, A.S., Sedimentary development, seismic stratigraphy and burial compaction of the Chalk Group in the Netherlands North Sea area, Universitatea Utrecht, p. 14–15, 2004.

[3] Snelling, ref. 1, p. 4.

[4] Matthews, J.D., Why was the UK once totally under water? J. Creation 27(1):107–113, 2013.

[5] Cele mai multe urme de dinozaur din vestul SUA arată că mult sediment a fost suprapus, care a fost ulterior erodat în timpul etapei de retragere a apelor Potopului.

[6] American Geophysical Union press release, Giant algal bloom sheds light on formation of White Cliffs of Dover; news.agu.org, 15 Sep 2016.

[7] Balch, W.M. și colab., Factors regulating the Great Calcite Belt in the Southern Ocean and its biogeochemical significance, Global Biogeochem. Cycles, 30:1124–1144, 2016.

[8] Vedeți ngdc.noaa.gov/mgg/sedthick/data/version3/fig_2_new_press.png.

[9] Matthews, J.D., Chalk and ‘Upper Cretaceous’ Deposits are Part of the Noachian Flood, Answers Research Journal 2:29–51, 2009.

[10] Hüneke H. și Mulder, T., Developments in Sedimentology 63, Elsevier, Oxford, 2011. Face referire la metodele de datare cu izotopi de oxigen și K/Ar la p. 2 și 795.

[11] Vedeți modelul geologic biblic al lui Tas Walker.

[12] Hüneke, ref. 9, textul principal, p. 222.

[13] Hüneke, ref. 9, textul principal, p. 153. Spirala Ekman contribuie la pompa Ekman și la transportul Ekman, inclusiv la aspirația Ekman.

[14] Matthews, ref. 8, textul principal, p. 36.

[15] Abdelaal, A.M., Using a natural coagulant for treating wastewater, Eighth International Water Technology Conference, IWTC8, Alexandria, Egipt, p. 781–792, 2004.

[16] Acest videoclip arată procesul în timp real: Wastewater Treatment using Bentonite Clay Flocculant; youtube.com/watch?v=L2UuG6WgOQw, 5 Feb 2013.

[17] Walker, T., Mud experiments overturn long-held geological beliefs, creation.com, 9 Ian 2008.

[18] Macquaker, J.H.S. și Bohacs, K.M., On the accumulation of mud, Science 318(5857):1734–1735, 2007, citat în Walker, ref. 6.

[19] Oard, M.J., Internal oceanic waves and sedimentation, J. Creation 27(1):16–18, 2013.