Crucea Domnului – sensul unic al Creației, căci pe Cruce stă răstignit Creatorul

Nu trăim într-o împărăție fără împărat, într-o lume fără stăpân. N-am fost creați de un artist în joacă, într-un moment de inspirație întâmplătoare. Sculptorul nu și-a finalizat opera și apoi a aruncat-o într-un colț al magaziei sale. Nu trăim într-un univers părăsit în care Maestrul și-a încercat veleitățile și apoi a plecat. Nu purtăm un trup uman schițat din câteva linii de mintea Marelui Artist.

Lumea în care am fost așezați de Creatorul nostru este cea mai mare mărturisire de dragoste față de noi. Fascinanta planetă și uimitorul univers în care am deschis ochii sunt dovezi ale aprecierii extraordinare pe care Domnul o are față de noi oamenii. Noi suntem scopul pentru care Dumnezeu a creat totul.

Incredibila atenție la detalii a lumii, de la nivelul micro al quarcilor până la nivelul macro al galaxiilor și extraordinara relație între toate părțile creației, ne arată câtă râvnă și atenție a investit Dumnezeu în acest “palat” în care ne-a așezat. De parcă noi am fi fost împărații și El slujitorul. S-a comportat ca acei slujitori de la curtea regelui care au lucrat la viitorul palat regal multă vreme, cu multă atenție, cu cele mai scumpe și rare pietre prețioase, cu cei mai mari artiști ai lumii, pentru ca în momentul când regele va păși pentru prima dată să se simtă special, să înțeleagă că aceasta este cu adevărat casa regelui, deosebindu-se cu mult de toate celalte case din regat.

Natura în care trăim este o dovadă a măestriei de neegalat a acestui Mare Artist, care n-a lăsat niciun colț fără să-l împodobească cu frumusețea Sa, cu inteligența Sa, cu gingășia și smerenia Sa.

Și ca această mărturie de dragoste a omului față de Dumnezeu să fie deplină, Creatorul nu ne-a oferit în dar doar creația ci la “plinirea vremii” (Ga. 4, 4), la momentul potrivit al istoriei, S-a oferit și pe Sine Însuși jertfă, pentru ca lucrarea să fie deplină.

Pe cruce stă răstignit Creatorul!

Nu un simplu om. Nu un trimis al lui Dumnezeu. Ci Dumnezeu Însuși care S-a făcut om pentru a ne arăta că trupul și sufletul omenesc pe care le-am primit fiecare, le va îmbrăca și El și va rămâne veșnic om și Dumnezeu.

Pe cruce vedem pe Dumnezeu neprimit de oameni în lumea lor, oferită, pregătită și îngrijită de El.

Pe cruce vedem pe Creatorul, care ne-a făcut acest palat, neprimit de cei pe care i-a slujit ca niște regi.

“În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1, 10-11)

Pe cruce Dumnezeu dă ultima și cea mai mare mărturisire de dragoste față de omul pe care L-a creat.

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Ioan 3, 16-17)

Libertatea omului, manifestată fără a rămâne în ascultare de poruncile lui Dumnezeu, a culminat în maximul confuziei și a răutății: respingerea chiar a Celui care ți-a dat viață și a celui care te iubește mai mult decât toți laolaltă. Copilul își respinge mama, o scuipă, o batjocorește, și o urcă pe cruce pentru a o vedea suferind și pentru a scăpa de ea.

Dar această iubire de “mamă sângerândă” pe Cruce nu poate fi învinsă de nimic, căci e mai tare decât porțile iadului, decât toată răutatea oamenilor și a diavolilor la un loc. O picătură din lacrimile acestei “mame” poate curăți păcatele întregii omeniri.

Trăim într-o lume în derivă morală, dezvoltată tehnologic dar fără un sens al vieții, o lume care vrea ca totul să se desfășoare mai repede, mai eficient, dar fără picior de Creator în pragul ei. Europa și occidentul L-au scos afară pe Dumnezeu din lumea lor. Occidentul vrea să demonstreze că poate trăi și fără iubirea și grija permanentă a mamei. Nu vrea să audă glasul blând al “ei” care zice: “Fără Mine nu puteți face nimic” și “Să vă iubiți unul pe altul așa cum Eu v-am iubit pe voi.”

Dar legea e lege și Creatorul a sădit această lege în noi și în Creație: Fără El nu putem face nimic, fără El nu putem fi fericiți. Numai El ne poate uni pe toți unii cu alții, numai El ne poate uni pe toți cu El.

Dacă Creatorul nostru este pe Cruce atunci unde poate merge Creația fără Creatorul ei? Căci acolo unde este Împăratul, acolo este și Împărăția.

Pe cruce Dumnezeu a trăit anticipat toată suferința umanității. A trăit suferința fiecărui om, empatizând total cu el, și fiind în totală unire de simțire cu omul suferind i-a dăruit și soluția ieșirii din suferință. Prin Crucea și jertfa Sa Domnul dăruiește PUTERE și VINDECARE tuturor celor păcătoși, neputincioși, bolnavi și suferinzi. Prin Cruce Domnul e cu noi în căderile noastre, în iadul nostru.

Pe Cruce Domnul a cuprins cu brațele Sale toată umanitatea.

Umanitatea este la adăpost în brațele Domnului pe Cruce. Umanitatea este pe Cruce ca în brațele mamei.

Umanitatea pe Cruce primește mângâiere în toate necazurile ei, pansament pe toate rănile ei, medicament pentru toate bolile ei, pat călduros, liniște și pace sufletului, nădejde că viitorul va fi generos și bun.

Umanitatea pe Cruce este sub grija protectoare și iubitoare a Domnului. Și Domnul are toată puterea și știința medicală ca să vindece trupul și sufletul nostru în același timp.

Crucea Domnului este patul de spital al omului.

Crucea Domnului este transformatoare a toată răutatea omenească, așa cum suferința îndurată de Sf. Efrem cel Nou în vremea muceniciei lui din cauza răutății oamenilor, a întors-o Domnul în șuvoi / izvor de vindecări pentru umanitate.

Cei ce l-au schingiuit pe Sfântul Efrem, musulmani fiind, au sperat să distrugă un creștin și încet încet să dispară poate toată creștinătatea. Au sperat să-L elimine pe Hristosul creștinilor. Au vrut ca prin răutatea lor să se înveșniceacă ei și gândurile lor asupra lumii. Dar cruditatea lor, ura lor, violența, a transformat-o Domnul prin Duhul Sfânbt în blândețea Sf. Efrem, în bunătatea lui, în sfințenie, într-un trup care s-a transformat în izvor de vindecări pentru umanitate.

Crucea Domnului este o promisiune în curs de împlinire că El va transforma / transfigura orice răutate în bunătate, orice păcat în virtute, orice neascultare în ascultare, orice întuneric în lumină.

Tot sensul vieții omului și a Creației se împlinește în Crucea Domnului, căci pe Cruce Dumnezeu Cel iubitor ne arată că orice am face, El ne va iubi, și orice am alege El e mereu cu brațele deschise pentru a ne primi acasă.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că toată Creația a pornit de la Dumnezeu și în mișcarea ei se va întoarce la sfârșitul veacurilor tot către Dumnezeu, dar schimbată, îndumnezeită.

Crucea Domnului este destinația finală a întregului rău din lume. Căci nimic nu se întâmplă fără voia Domnului, nici binele, nici răul. Răul pe care Dumnezeu îl îngăduie să se întâmple între noi are ca unic scop să scoată un bine mai mare. Nu există rău care să nu fie asumat și transformat de Dumnezeu prin Crucea Sa. Dar fără să oblige pe nimeni.

Cei care vor vrea, vor primi iertarea caldă a lui Dumnezeu, cei care nu-și vor recunoaște greșelile se vor însingura într-o lume fără de Dumnezeu, un iad autocreat, un întuneric nebun și plin de suferință.

Crucea Domnului este o redirecționare permanentă a răului spre bine, a omului spre Dumnezeu.

Crucea Domnului este câinele de pază al umanității.

Crucea Domnului este înveșnicire a binelui. Crucea Domnului: STOP MORȚII. Crucea Domnului: STOP SUFERINȚEI.

Crucea Domnului este semn rutier către Calea Vieții.

Crucea Domnului este SENSUL UNIC AL CREAȚIEI.

„Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.” (1Co. 15, 28)

Lumea toată este dirijată de Creatorul ei către punctul final în care răul va fi pedepsit și scos din Împărăție, și cei buni vor începe o nouă viață alături de Creatorul lor care și-a arătat iubirea.

Crucea Domnului este pregătire a Învierii tuturor.

Autor: Claudiu Balan