Care este de fapt realitatea: lucruri mai puţin ştiute despre datarea radiometrică
Geologii susținători ai unui “pământ bătrân” nu vor accepta o datare radiometrică decât dacă corespunde aşteptărilor lor preexistenţiale
Mulţi oameni cred că datarea radiometrică a demonstrat că Pământul este vechi de milioane de ani. Este de înţeles, dată fiind imaginea care înconjoară metoda, chiar dacă modalitatea prin care datele sunt raportate (de exemplu 200.4 ± 3.2 milioane ani) dă impresia că metodă este precisă şi de încredere.
Oricum, deşi putem măsura multe lucruri despre o rocă, nu îi putem măsura vârsta. De exemplu, îi putem măsura greutatea, volumul, culoarea, mineralele din ea, mărimea lor şi cum sunt aranjate. Putem sfărâma roca şi îi putem măsura compoziţia chimică şi elementele radioactive ce le conţine. Dar nu avem niciun instrument care să măsoare direct vârsta.
Trebuie să presupunem că elementele radioactive au fost în rocă când s-a format înainte de a calcula vârsta rocii din compoziţia ei chimică măsurată[1]. Şi apoi, depinzând de presupunerile pe care le facem, putem obţine orice dată ne place.
Ar fi surprinzător să învăţăm că înşişi geologii evoluţionişti nu vor accepta o dată radiometrică decât dacă ei cred că este corectă – adică să se potrivească cu ceea ce ei cred deja în alte zone. Una e să calculezi o dată şi alta e să înţelegi ce înseamnă.
Deci, cum ştiu geologii să interpreteze datările radiometrice şi care ar trebui să fie dată corectă?
Conexiunile dintre suprafeţe
Un geolog îşi dă seama de vârsta relativă a unei roci prin faptul că studiază cu atenţie suprafaţa de unde provine roca respectivă. Conexiunile dintre suprafeţe, cum sunt numite, au o importanţă primară şi toate datele radiometrice sunt evaluate din prisma lor.
De exemplu, un geolog poate examina o tăietură unde rocile apar ca în figura 1. Aici el poate vedea că unele roci sedimentare curbate au fost tăiate vertical de o portiune de rocă vulcanică numită dig. Este clar că roca sedimentară s-a depozitat și încrețit înainte ca digul să-și facă loc acolo. Uitându-se la alte aflorimente din zonă, geologul nostru este capabil să deseneze o hartă geologică care redă cum sunt înrudite între ele rocile după terenurile din care provin. Din această hartă a conexiunilor dintre suprafeţe, este simplu să îţi dai seama de o secţiune geologică transversală şi de un timp relativ al evenimentelor geologice. Această secţiune transversală geologică poate arăta ca în figura 2.
În mod evident, rocile sedimentare A s-au format şi s-au depus înainte ca digul vulcanic să le pătrundă. Acestea au fost apoi erodate şi s-au depus rocile sedimentare B.
Geologul poate găsi câteva fosile în rocile sedimentare A şi poate descoperi că sunt similare cu fosilele găsite în câteva roci din regiune. El presupune deci că rocile sedimentare A sunt de aceeaşi vârstă cu alte roci din regiune, care au fost deja datate de alţi geologi. În acelaşi fel, identificând fosilele, el poate găsi legături între rocile sedimentare B şi alte roci.
Creaţioniştii ar fi în general de acord cu metodele de mai sus şi le-ar folosi în munca geologică.
Din cercetarea lui, geologul nostru evoluţionist poate descoperi că alţi geologi cred că rocile sedimentare A au 200 milioane ani vechime şi rocile sedimentare B au 30 milioane ani vechime. Astfel, el deja ştie că digul vulcanic este mai tânăr de 200 milioane ani şi mai bătrân de 30 milioane ani (Creaţioniştii nu sunt de acord cu aceste vârste de milioane de ani din cauza presupunerilor pe care sunt bazate[2]).
Datorită interesului său pentru digul vulcanic, geologul culege o mostră, fiind atent să selecteze o rocă ce arată proaspătă şi nealterată. La întoarcerea sa, el trimite mostrele la laboratoarele de datare şi după câteva săptămâni primeşte rezultatul laboratorului.
Să ne imaginăm că data raportată de laborator a fost 150.7 ± 2.8 milioane de ani. Geologul nostru ar fi foarte fericit cu acest rezultat. Ar spune că data reprezintă timpul când lavă vulcanică s-a solidificat. O aşa interpretare corespunde cu ce crede şi el că ar fi vârsta. De fapt, el ar fi fost fericit cu orice dată cu puţin mai mică de 200 milioane ani şi cu puţin mai mare de 30 milioane ani. Toate ar fi corespuns cu conexiunile dintre suprafeţe pe care le observase şi cu interpretările lor. Conexiunile dintre suprafeţe sunt vaste şi o mare varietate de date pot fi interpretate cu timpul când lava s-a solidificat.
Ce ar fi crezut geologul dacă data laboratorului ar fi fost mai mare de 200 milioane ani, să spunem 350.5 ± 4.3 milioane ani? Ar fi tras el concluzia că data fosilizării sedimentelor este greşită? Nu chiar. Ar fi crezut că metoda datării radiometrice este greşită? Nu. În loc să se îndoiască de această metodă, el ar fi spus că datarea radiometrică nu a înregistrat timpul când roca s-a solidificat. El ar putea sugera că roca conţine cristale (numite xenocristi) care s-au format cu mult înainte ca roca să se solidifice şi că aceste cristale sunt mai vechi ca şi datare[3]. Ar putea sugera că materiale foarte vechi au contaminat lava în timp ce curgea peste pământ. Ar putea sugera că rezultatul a fost o consecință a caracteristicilor lavei – că digul a moştenit o vârstă “foarte veche”.
Ce ar spune geologul nostru dacă data laboratorului ar fi fost mai mică de 30 milioane ani, să spunem 10.1 ± 1.8 milioane ani? Nicio problemă. S-ar fi îndoit de metoda datării, de cronometru? Nu. Ar spune din nou că vârsta calculată nu reprezintă timpul când roca s-a solidificat. Ar sugera că nişte chimicale din rocă au fost afectate de ape subterane sau intemperii[4]. Sau ar spune că roca a fost afectată de evenimentul fierbinte local-unul suficient de puternic să îi deranjeze chimicalele, dar nu destul de puternic să fie vizibil pe teren.
Indiferent care s-ar dovedi a fi dată radiometrica, geologul nostru va interpreta mereu. El va schimba presupunerile despre istoria rocii ca să explice rezultatele într-un mod plauzibil. G Wasserburg, care a primit în 1986 premiul Craford în geoștiințe a spus: “Nu există cronometre proaste, doar interpretări proaste ale lor”[5]. De fapt, este un întreg şir de explicaţii standard pe care geologii le folosesc pentru a interpreta rezultatele datării radiometrice.
Eroarea nu este o eroare reală
Convenţia de raportare a datelor (de exemplu 200.4 ± 3.2 milioane ani) implica că datele calculate de 200.4 milioane ani înseamnă plus sau minus 3.2 milioane ani. Cu alte cuvinte, vârsta ar trebui să fie între 197.2 milioane ani şi 203.6 milioane ani. Oricum, aceasta eroare nu este o eroare reală a datelor. Se bazează numai pe corectitudinea echipamentelor de măsurat din laborator. Chiar mostre diferite de rocă colectate din aceeaşi recoltă ar da o şi mai mare dispersie a rezultatelor.
Bineînţeles, erorile raportate ignora mari nesiguranţe în calcularea vârstei. Acestea includ presupunerea că rata de degradare nu a fost schimbată. De fapt, rata degradării a fost crescută în laborator de mulţi factori de milioane de ori (Woodmorappe, J., Billion-fold acceleration of radioactivity demonstrated in laboratory, TJ 15(2):4–6, 2001. ). Fizicienii creaţionişti indica mai multe linii de evidenţă că rata degradării a fost mai rapidă în trecut şi au propus o creştere a accelerării degradării în Săptămâna Creaţionistă şi o creştere mai mică în anul Potopului. (Vardiman, L., Snelling, A.A. and Chaffin, E.F., Radioisotopes and the age of the Earth, Institute for Creation Research, El Cajon, California and Creation Research Society, St. Joseph, Missouri, USA, 2000. Text is available at icr.org/rat)
De ce să o foloseşti?
Cineva ar putea întreba: “De ce geologii încă utilizează datarea radiometrică? Nu au abandonat această metodă acum mulţi ani dacă a fost atât de nedemnă de încredere? Doar pentru că rezultatele calculate nu redau vârstele adevărate nu înseamnă că metoda este complet nefolositoare. Datele calculate sunt bazate pe compoziţia izotopică a rocii. Şi compoziţia este o caracteristică a lavei topite din care s-a solidificat roca. Prin urmare, rocile din aceeaşi suprafaţă care dădeau aceleaşi date s-au format probabil din aceeaşi lavă în acelaşi timp în perioada Potopului. Deci, deşi presupunerile din spatele calculării sunt greşite şi datele incorecte, ar putea fi un tipar pentru rezultate care ar putea ajuta geologii să înţeleagă relaţia dintre rocile vulcanice dintr-o regiune.
Contrar impresiei care ne-o da, datarea radiometrică nu demonstrează că Pământul este vechi de milioane de ani. Această vârstă mare a fost doar o presupunere. Vârstele radiometrice depind de presupunerile care sunt făcute. Rezultatele sunt acceptate numai dacă sunt de acord cu ceea ce se crede deja. Singura metodă foarte simplă de manevrat pentru a determina vârsta unei roci este bazată pe rapoartele martorilor oculari şi pe o înregistrare scrisă. Le avem pe ambele în Biblie. Şi de aceea creaţioniştii folosesc dovada istorică a Bibliei pentru a constrânge interpretările dovezilor geologice.
Dacă vârstele rocilor nu sunt ştiute în avans? Conferă datarea radiometrică rezultate coerente?
Recent, am condus o excursie geologică pe teren în zona Townsville, North Queensland. Un ghid geologic scris, pregătit de doi geologi, a fost pus la dispoziție de un departament al guvernului. Anexele cărţii explicau timpul geologic şi vârstele rocilor. Se descrie cum geologii folosesc conexiunile dintre suprafeţe pentru a determina vârstele relative ale rocilor. De asemenea spune că vârstele actuale sunt măsurate de datarea radiometrică – o tehnică scumpă realizată în laboratoare moderne. Ghidul descrie un număr de metode radiometrice şi spune că erorile din datarea radiometrică sunt de obicei de câteva procente în vârstele rocilor. Deşi.. un rezultat de 200 milioane ani este de aşteptat (cu o eroare de 4 milioane ani) să fie aproape de vârsta reală.
Aceasta dă impresia că datarea radiometrică este foarte precisă şi foarte de incredere – impresie avută în general de public. Oricum, anexele cărţii concluzionează cu această observație: “De asemenea, vârstele relative (ale rezultatelor radiometrice) trebuie să fie mereu în concordanţă cu dovezile geologice.. dacă apare o contradicţie, atunci trebuie să se găsească cauza erorii sau rezultatele radiometrice sunt inacceptabile.
Acest lucru îl explică aceste articol. Datele radiometrice sunt acceptate numai dacă geologii sunt de acord cu vârsta pe care ar trebui să o aibă rocile.
Geologia zonei Townsville este în mare parte alcătuită de un număr mare de munţi de granit şi dealuri. Acestea sunt izolate unele faţă de altele, iar zonei îi lipseşte stratul sedimentar. Nu putem determina conexiunea dintre suprafeţe şi nu putem determina care dealuri sunt mai bătrâne şi care mai tinere. De fapt constrângerile erelor sunt în așa fel încât este posibilă o mare diferenţă între ele.
Am avea pretenţia că datarea radiometrică, fiind atât de exactă, să salveze situaţia şi să ne redea exact situaţia vârstelor fiecărui deal. În realitate, nu este aşa.
Având în vedere rocile vulcanice din zonă, ghidul spune: “Vârsta lor exactă rămâne necunoscută. Despre vârful Frederick, un dig inel riolit, din zonă, spune:” Vârsta când a fost amplasat nu este sigură. Şi pentru dealul Castle, foarte proeminent în Townsville, ghidul spune:” Vârsta granitului este neconfirmată”.
Fără îndoială, datarea radiometrică a fost folosită şi au fost obţinute “date” precise. Se pare că nu au fost acceptate pentru că nu au fost semnificative.
Autor: Tas Walker
Sursa: Creation.com | The way it really is: little-known facts about radiometric dating
Traducator: Gabriela Berechet
Referinţe şi note
[1] Rata de descompunere nu a fost niciodată schimbată, în plus faţă de alte presupuneri nedovedite.
[2] Geologii evoluţionişti cred că rocile au milioane de ani pentru că ei presupun că s-au format foarte încet. Ei au format o scară de timp bazată pe presupuneri. Aceasta scară de timp ignora în mod deliberat efectele catastrofice ale Potopului Biblic care a depozitat rocile foarte uşor.
[3] Acest argument a fost folosit împotriva testelor creaţioniste care expun probleme ale datării radiometrice. Testele de laborator pe roci formate în 1980 în timpul erupţiei muntelui St Helens dau vârste de milioane de ani. Criticii spun că vechile cristale din roci au contaminat rezultatul. Oricum, măsurătorile atente ale Dr. Steve Austin arată că aceste critici sunt greşite. Vezi Swenson, K., Radio-dating în rubble, Creation 23(3):23–25, 2001
[4] Acest argument a fost utilizat împotriva testelor creaţioniste făcute pe o bucată de lemn găsită într-o gresie lângă Sydney, Australia care ar trebui să aibă 230 milioane ani. Criticii spun că rezultatele cu carbon-14 au fost prea “tinere” pentru că lemnul a fost contaminat de vreme. Oricum, măsurătorile atente ale izotopului de carbon-13 au respins critica. Vezi Snelling, A.A., Dating dilemma: fossil wood în ‘ancient’ sandstone, Creation 21(3):39–41, 1999
[5] Wasserburg, G.J., Isotopic abundances: inferences on solar system and planetary evolution, Earth and Planetary Sciences Letters 86:129–173, 150, 1987
