Determinarea vârstei depozitului submarin de coastă Val’cumey din nordul Siberiei
Rezumat
Vârsta unui depozit submarin de staniu în golful Chaun din Marea Siberiei de Est, lângă câmpul de minereu Val’cumey, din nord-estul Siberiei, a fost estimată folosind un model simplu de acumulare. Depozitul a început să se formeze după un episod major de formare a muntelui și ridicare continentală, și a continuat să se acumuleze până în prezent.
Modelul de acumulare a vârstei a fost aplicat folosind date din teren și, de asemenea, date obținute dintr-un model de difuzie-convecție a generării minereului din depozit. Vârsta calculată pentru depozit a fost de 5500 de ani. Acest fapt contrazice estimarea tradițională, uniformitară a vârstei de 40 de milioane de ani, dar este în concordanță cu cadrul de timp biblic. Episodul de formare montană și inițierea depozitului au avut loc în timpul stadiului recesiv al Potopului, în urmă cu aproximativ 4300 de ani, iar acumularea depozitului a continuat în epoca de după Potop până în prezent.
Introducere
Există multe metode științifice diferite de „datare” care au fost folosite pentru a estima vârsta diferitelor obiecte geologice. Cu toate acestea, spre deosebire de datarea istorică, care depinde de observarea directă a evenimentelor din trecut și este de încredere, toate metodele de datare „științifice” depind de presupuneri despre ceea ce s-a întâmplat în trecut. Fără astfel de ipoteze nu se poate calcula vârsta. Oricât de rezonabile ar părea aceste presupuneri, nu putem fi niciodată siguri că sunt adevărate dacă nu avem martori oculari pentru întreaga perioadă de timp în cauză.

Deși metodele de „datare” radiometrică și paleontologică sunt folosite pentru a susține vârste de milioane și miliarde de ani, s-a constatat că multe procese geologice indică o vârstă relativ mică pentru pământ. Acestea includ ratele de acumulare de Na+ în ocean[1], rata de dezintegrare a cometelor[2], sedimentarea[3] și ratele de formare a cărbunelui[4].
În această lucrare prezentăm o determinare a vârstei unui depozit de staniu la Capul Val’cumey, nord-estul Siberiei. Estimările au fost realizate utilizând concentrațiile de staniu analizate din probe de teren din diferite părți ale depozitului și, de asemenea, folosind concentrațiile de staniu calculate, derivate dintr-un model matematic de dinamică a depozitului.
Structura geologică și transportul sedimentelor
Depozitul submarin de coastă Val’cumey este situat în Golful Chaun din Marea Siberiei de Est, lângă câmpul de minereu Val’cumey, din nordul Siberiei (Figura 1). Depozitul submarin de coastă de staniu Val’cumey este asociat cu un relief descoperit. Sedimentele purtătoare de staniu sunt erodate de pe o stâncă și de pe panta friabilă de deasupra plajei.

Legendă |
|
1. Pietricele | P1 = Paleocen-Eocen |
2. Grohotiș | P2 = Oligocen |
3. Nisipuri | N = Miocen-Pliocen |
4. Nămol | Q1 = Pleistocen |
5. Lut | Q2 = Holocen |
6. Șist | |
7. Depuneri din cadrul depozitului |
Curenții de coastă transportă și împrăștie sedimentele erodate de-a lungul țărmului, din vârful Capului Val’cumey spre nord. Transportul sedimentelor este limitat la straturile de suprafață ale zonei din apropierea țărmului, denumită aici zona activă. Sunt depuse concentrații mari de staniu ca straturi de casiterit (SnO2) paralele cu linia de țărm actuală. Cele mai mari concentrații și volume de casiterit sunt relativ apropiate de sursa de casiterit care se erodează. Mai departe către nord, concentrațiile de casiterit scad.
Aproape tot depozitul submarin de coastă este limitat la straturile care se extind la aproximativ 70 m sub suprafață (Figura 2). Straturile constau din depozite de pantă îngropate (argile cu grohotiș și pietricele slab rotunjite), pietricele de plajă și submarine, precum și depozite de nisip și nămol. Potrivit geologilor uniformitari, vârsta acestor straturi variază de la Paleocen (~60 Ma) la Holocen (<10 000 de ani). Toate unitățile stratigrafice au fost corelate cu unitățile stratigrafice ale altor regiuni din Arctica Rusă[5].
Diametrul mediu al particulelor de casiterit din depozit este de 0,31 mm, dar variază local în funcție de sedimentul gazdă. Depozitele de pietriș conțin cele mai mari particule de casiterit (în medie 0,54 mm), iar nămolul pe cele mai mici (0,13 mm). Dimensiunea medie a casiteritului în nisipul gazdă este de 0,18 mm. Cele mai mari concentrații de casiterit sunt asociate cu depozitele de nisip și pietricele (gazdă).
Compararea litologiei rocii, a dimensiunii particulelor de sedimente și a concentrației de casiterit din miezurile de foraj, arată că transportul sedimentelor a avut loc în aceeași direcție și cu o intensitate similară de la începutul formării depozitului până în prezent.
Modelul matematic
În scopul nostru, am folosit un model de difuziune-convecție al împrăștierii bidimensionale într-un flux de lungime nelimitată cu o singură dimensiune și l-am transformat conform formării depozitului.
Ecuația care urmează descrie conținutul de staniu în sedimentele inferioare ale fluxului descendent al platformei continentale datorită derivei laterale de coastă de la sursa materialului purtător de staniu:
unde | C=conținutul de staniu în sedimentele inferioare, în punctul (x,y).
x=distanță de la începutul derivei laterale de coastă, cu poziția axei x în direcția derivei și paralelă cu linia țărmului. y = distanță de la linia țărmului și perpendicular pe ea în direcția oceanului. xcs = coordonată a centrului de sosire în zona purtătoare de staniu în derivă laterală de coastă. Presupunem că sursa materialului purtător de staniu este punctiformă, deoarece lățimea sa este mult mai mică decât lungimea depozitului. Bi, Ai, βi = coeficienții ecuației definiți de datele din teren. |
Metoda de aplicare a acestei ecuații și determinarea coeficienților ecuației a fost bine stabilită de către autori. Acesta a fost, de asemenea, aplicat în prospecțiunea geologică a depozitelor submarine de coastă de staniu și a adus beneficii economice considerabile.
Calculul coeficienților de corelație și testarea potrivirii modelului s-au efectuat în mai multe zone cu staniu de pe coasta de nord-est a Arcticii rusești, dar doar unul dintre ele a furnizat suficiente date pentru a calcula vârsta depozitului. Acesta este situat la mică distanță de Capul Val’cumey din Golful Chaun, Marea Siberiei de Est.
C se calculează ca suma diferitelor fracțiuni de casiterit (minereu de staniu). În cazul câmpului de minereu Val’cumey, cantitatea de fracțiuni principale este 2: grosieră, mai mare de 0,3 mm și fină (mică), mai mică de 0,3 mm – deci, folosim indicii c și s pentru a indica fracțiuni grosiere și fine (mici). Astfel, punem în calcul două tipuri de coeficienți și calculăm C ca suma celor 2 fracțiuni (n = 2).
Autorii și-au dezvoltat propriul software pentru calcularea valorii optime a coeficienților, în vederea obținerii celei mai bune corelații dintre model și datele din teren. În cazul cel mai bun, coeficientul de corelație al datelor din teren și al celor obținute pe baza modelului este de 0,87 (valoarea critică pentru nivelul de semnificație de 1% este 0,25), ceea ce indică o corelație reală între model și procesele reale.



În Figura 3 (logaritmul conținutului de staniu din teren pe axa X și logaritmul conținutului de staniu pe baza modelului pe axa Y) se poate observa că în gama conținuturilor mari de staniu (care sunt importante, în special, pentru industria minieră), corelația este și mai puternică. O anumită împrăștiere a corelației în intervalul conținutului scăzut de staniu este explicată de faptul că este aproape de fondul local al concentrației de staniu, unde distribuția este aleatoare.
Acest lucru poate fi observat în Figura 4, care arată conținutul de staniu al sedimentelor inferioare ale depozitului Val’cumey în limitele de importanță pentru minerit (log Cf > 5). În aceste limite există valori considerabile ale diferenței între datele din teren și cele din model (logCf – logCm)2 > 1,0 observate în numai 14% din pătratul depozitului.
Astfel, credem că modelul obținut este echivalent cu procesul real de formare a depozitelor și, prin urmare, putem folosi această metodă atât pentru predicția conținutului de staniu în sedimentele inferioare de pe platoul continental pentru nevoile industriei miniere, cât și pentru estimarea vârstei depozitului.
Determinarea vârstei depozitului
Vârsta depozitului a fost estimată dintr-un model simplu de acumulare, presupunând că procesele de deriva laterală care funcționează în prezent au format întregul depozit în trecut (Figura 5). Transportul de sedimente pe mare se face numai în stratul de suprafață activ, transportând staniu în depozitul aflat în aval de secțiunea X. Astfel, pentru a calcula timpul de când staniul a început să traverseze secțiunea X, este necesar doar să se estimeze:
- Cantitatea de staniu care intră în depozit, în zona activă din secțiunea X.
- Cantitatea totală de staniu în aval de depozit, din secțiunea X.
Fie Px (tone) cantitatea totală de staniu din aval de depozit, din secțiunea X, și Rx (t/an) viteza la care staniul pătrunde în depozit, în secțiunea X. Astfel, timpul de generare (adică timpul scurs de când staniul a început să intre în depozitul, în secțiunea X) este dat de:
Tx = Px / Rx (ani) (6)
Rata la care staniul intră în secțiune poate fi determinată prin estimarea vitezei de derivă pe mare și a concentrației de staniu în stratul activ, în secțiunea X. Fie V viteza de derivă pe mare (m/an) în zona activă și Z grosimea (m) a zonei active. Să presupunem că acestea sunt constante pe întreaga lățime Y a secțiunii X.
De asemenea, presupunem că V și Z sunt constante pe toată lungimea depozitului. Aceste ipoteze au fost testate prin compararea datelor din teren cu rezultatele modelului. Coeficientul de corelație a indicat o bună corespondență între model și datele de teren observate. S-a ajuns astfel la concluzia că presupunerea vitezei și a grosimii constante pentru zona activă este rezonabilă.
Fie C(x, y) concentrația de staniu (t/m3) în stratul activ, care va varia de-a lungul secțiunii și pe lungimea depozitului. Cantitatea de staniu dintr-o prismă de 1 m lățime și 1 m grosime care se extinde pe întreaga secțiune X din zona activă este dată de:
∫C(x,y)dy (t/m2)
Aceasta este denumită producția la secțiunea X. Rata la care staniul intră în depozit la secțiunea X (t/an) este, prin urmare, dată de:
Rx = V Z ∫C(x,y)dy (t/an)
Astfel, timpul de generare sau timpul de la intrarea stanului pentru prima dată în derivarea descendentă a secțiunii X poate fi calculat din ecuația (6):
Tx = Px / (V Z ∫C(x,y)dy) (ani) (7)
Viteza de derivă pe mare
Viteza de derivă pe mare a fost estimată în zona depozitului, în apropierea sursei de material purtător de staniu. Volumul estimat de sedimente care se erodează de la sursă în zona de derivă este de aproximativ 3000 m3 pe an.[6]
Lățimea depozitului în acest punct este de aproximativ 100 m, iar grosimea, Z, a acestui strat activ nu este mai mare de 1 m. Am estimat această grosime în teren prin măsurarea periodică, prin foraje, a adâncimii nisipului, efectuarea experimentelor cu nisipuri marcate și eșantionarea geochimică a elementelor marcate. Astfel, viteza de derivă pe mare (V) este rata de sosire împărțită la aria secțiunii transversale:
3000 / (1 x 100) = 30 m/an
Putem folosi această valoare ca viteză de mișcare a casiteritului în cadrul derivei laterale de coastă, deoarece mărimea particulelor de casiterit se corelează puternic cu mărimea medie a particulelor grohotișului gazdă.
Pentru a simplifica calculul, presupunem că viteza este constantă. Forma plajelor și a stâncii sugerează că volumul de sedimente transportate în zona de tranzit, la X = 0, este aproximativ constant. Prin urmare, creșterea lățimii în secțiunea descendentă (390 m față de 100 m) este echilibrată de o scădere a grosimii zonei active. Prin urmare, aria secțiunii zonei active și viteza de transport sunt aproximativ constante. În orice caz, presupunerea nu afectează foarte mult vârsta calculată.
Această corelație a fost formulată pentru prima dată de Rubey.[7] El l-a numit „principiul echivalenței hidraulice”, ceea ce înseamnă că particulele cu greutate specifică diferită, dar echivalente din punct de vedere hidraulic, vor experimenta mișcări similare în același mediu hidraulic. Rittenhouse[8] descrie o metodă practică pentru determinarea dimensiunilor relative ale particulelor de sediment echivalente din punct de vedere hidraulic. Alții au îmbunătățit ulterior această metodă[9],[10],[11],[12].
Osovetsky[13] remarcă alți 11 factori, în afară de echivalența hidraulică, care influențează relația dintre dimensiunile particulelor de minerale grele și cele ale sedimentelor gazdă. Unele dintre acestea includ forma particulelor, modul de transport, rugozitatea substratului etc. Echivalența hidraulică este doar un factor.
Rezultate folosind date din teren
Timpii de generare pentru un număr de secțiuni transversale au fost calculați cu ecuația (7) folosind concentrațiile de staniu analizate din probele de teren din zona activă, C(x, y) și cantitatea totală de staniu din depozitul din aval al fiecărei secțiuni.

Se poate vedea (Figura 6) că există o dispersie considerabilă a „vârstei” calculate, de la 1700 de ani la 7900 de ani. Considerăm că împrăștierea se datorează variației statistice asociate cu variabilitatea naturală ridicată a datelor brute din teren datorită:
- Distribuția neomogenă a staniului în lentile etc., în sedimentele gazdă ale depozitului.
- Metoda intermitentă și discontinuă de eșantionare a sedimentelor de pe fund.
- Erori analitice la determinarea conținutului de staniu al probelor individuale datorate volumelor mici de probe și distribuției neuniforme a casiteritului în sedimentele inferioare.
Cu toate acestea, există o tendință generală de scădere a vârstei cu creșterea distanței față de sursă (Figura 6).
Rezultate folosind concentrații ale depozitului obținute pe baza modelului
Pentru a depăși problema împrăștierii cauzate de variațiile datelor din teren, am calculat vârsta depozitului utilizând un model matematic de difuziune-convecție de pentru generarea depozitului[14]. Acest model a fost calibrat în raport cu datele reale din teren, din nord-estul Rusiei.
Experiența din teren a autorilor a condus la aplicarea acestui model și determinarea coeficienților săi matematici pentru depozitul Val’cumey. Acești coeficienți definesc traiectoria migrației fracțiunilor de sediment grosier și fin, activitatea hidrodinamică și influența sursei de casiterit. Modelul poate fi aplicat în stadiul incipient al lucrărilor de prospecțiune și rafinat pe măsură ce se acumulează informații ulterioare prin foraje. Acesta a fost aplicat în prospectarea depozitelor de staniu de coastă din nord-estul Rusiei, având un succes economic considerabil.
Coeficientul de corelație dintre datele din teren și rezultatele modelate arată că rezultatele modelului reflectă în mod clar structura obiectului geologic care se modelează. Astfel, concluzionăm că acest model matematic reprezintă bine procesul fizic de formare a depozitului. De asemenea, susținem că putem aplica rezultatele acestui model pentru a estima vârsta depozitului.
Rezultatele sunt prezentate în Figura 6 împreună cu vârstele calculate anterior pe baza datelor din teren. Timpul de generare a depozitului bazat pe concentrația modelată de staniu se corelează cu rezultatele datelor din teren.
Discuție
În conformitate cu teoria generării depozitelor, acestea se formează după o fază de mișcare tectonică intensivă care este însoțită, în mod obișnuit, de formarea de minereu și de munte. După aceasta, un proces de denudare formează o secvență groasă de depozite clastice, care conțin cantități mari de minerale grele în concentrații scăzute. Noile depozite sunt generate atunci când mineralele grele sunt concentrate de acțiunea apei asupra acestor sedimente.[15],[16]
Rezultatele indică o tendință de scădere a timpului de generare cu creșterea distanței față de sursă. Adică, vârsta estimată este mult mai mică la coada depozitului, reprezentând punctul cel mai îndepărtat de sursa de staniu. Acest lucru este în concordanță cu timpul suplimentar necesar ca staniul să se deplaseze mai departe de-a lungul țărmului înainte ca depozitul să poată începe să se acumuleze în secțiunea mai îndepărtată. Acest lucru confirmă faptul că depozitul încă se formează și nu a atins un echilibru pe termen lung. „Vârsta” variază de la aproximativ 5500 de ani la X = 0, la aproximativ 1000 de ani la X = 8000 de metri. Dacă depozitul ar avea cu adevărat milioane de ani, atunci această tendință clară de scăadere a „vârstei” nu ar fi vizibilă.
Este interesant faptul că am creat acest model de vârstă folosind presupunerea uniformitară, „prezentul este cheia trecutului”. Dar când am folosit ratele actuale de eroziune, viteza de transport a sedimentelor și concentrația sursei de staniu, am obținut rezultate care sunt în acord cu scara de timp biblică pentru istoria pământului.
S-ar putea obiecta că vârsta calculată nu este vârsta reală a depozitului, ci doar intervalul de timp necesar formării în ritmul actual al proceselor geologice. Dacă acesta este cazul, atunci depozitul ar fi stagnat timp de 39 999 450 de ani, fără nici o urmă de eroziune sau sedimentare. Astfel, ar trebui să existe dovezi ale unui sol rezidual – o reducere semnificativă a dimensiunii particulelor de sedimente și o creștere a materialului organic. Nicio astfel de dovadă nu este observată în nicio parte a depozitului Val’cumey. Caracteristicile sedimentului (bolovani, pietriș, nisip și lut) de la baza depozitului sunt foarte asemănătoare cu cele ale depozitelor moderne de la suprafață. Astfel, vârsta calculată reprezintă vârsta reală a depozitului.
Prin urmare, se poate susține cu încredere că intervalul de timp pentru generarea depozitului Val’cumey (și cu toate sedimentele corespunzătoare din regiunea arctică de la Oligocen la Holocen) a fost de aproximativ 5500 de ani. Aceasta se încadrează în intervalul de timp biblic pentru Potopul global care s-a încheiat cu mișcarea tectonică, ridicarea continentală, scăderea nivelului mării și retragerea apelor Potopului în urmă cu aproximativ 4300 de ani – o vârstă bazată pe însumarea literală a cronologiilor din Facere. Această vârstă se încadrează în limitele preciziei calculelor noastre – o precizie pe care o estimăm a fi de 10-20% în cel mai bun caz.[17]
Putem explica cu ușurință diferența printr-o frecvență și intensitate mai ridicate a furtunilor din trecut, imediat după Potop.[18] În acest caz, viteza de derivă, V, nu ar fi constantă în timp, dar ar putea scădea chiar exponențial[19] de la o valoare mai mare față de cea actuală. Investigația noastră arată că rata inițială de denudare de după Potop (un surogat pentru energia proceselor geologice și intensitatea hidrodinamică), pentru nord-estul Rusiei, a fost de 10-32 de ori mai mare decât acum.[20] Prin urmare, vârsta reală, în special în apropierea sursei depozitului, poate fi mult mai mică decât vârsta determinată prin aceste calcule.
Astfel deducem din calculele de vârstă de mai sus și din modelul de generare că depozitul de la Capul Val’cumey a fost inițiat în timpul Potopului, în urmă cu aproximativ 4300 de ani, în apropierea sursei de staniu. Mișcările tectonice puternice din timpul Potopului au însoțit începutul acestui proces și au dus la formarea depresiunii Chaun și a munților înalți din jurul ei.
Activarea ulterioară a eroziunii la suprafața terenului pe măsură ce inundația s-a retras, a transportat materialul purtător de staniu în mediul submarin de coastă și concentrația de casiterit prin acțiunea valurilor a dus la dezvoltarea depozitului. Aceste procese au format cea mai mare parte a depozitului într-un timp scurt. Extinderea mai recentă a depozitului a avut loc ca urmare a transportului încărcăturilor purtătoare de staniu prin intermediul derivei laterale de coastă, separării și concentrației de casiterit în timpul acestui transport, apoi sedimentarea în zona de acumulare. Acest proces continuă și astăzi.
Prin urmare, conform clasificării creaționiste a straturilor sedimentare[21], legăm inițierea depozitului de stadiul recesiv al Potopului, în urmă cu 4300 de ani, acumularea depozitului continuând în era de după Potop. Această perioadă este una dintre cele două perioade din istoria pământului favorabile generării de depozite.[22]
Concluzie
Calculele vârstei corpurilor de minereu pe baza unui model de difuziune-convecție pentru generarea minereului oferă o metodă utilă pentru determinarea vârstei structurilor geologice locale și regionale. Aplicate unui depozit de staniu din nordul Siberiei, datele de modelare reflectă bine procesul natural de formare a depozitului și reduc o mare parte din variabilitatea locală extremă a datelor eșantionate din teren.
O investigație detaliată ne-a permis să estimăm vârsta straturilor sedimentare care găzduiesc un depozit de staniu submarin, datat în mod tradițional de geologii evoluționiști, la 40 Ma. Rezultatele arată că depozitul a început să se formeze în urmă cu aproximativ 5500 de ani, după tectonismul major al formării munților și continuă să se formeze până în prezent.
Vârsta calculată este în concordanță cu un episod de formare montană și inițierea depozitului care au avut loc în etapa recesivă a Potopului, datată de Biblie acum aproximativ 4300 de ani în urmă. Acumularea depozitului a continuat până în era de după Potop. Perioada care începe cu stadiul recesiv al Potopului și se extinde până la era de după Potop este una dintre cele două perioade din istoria pământului favorabile pentru generarea depozitelor.
Recunoaștere
Autorii exprimă mulțumiri lui Guy Berthault pentru sprijinul acordat investigației noastre. Mulțumim, de asemenea, Dr Pierre Jerlström, Dr Andrew Snelling și Dr Tas Walker pentru editarea versiunilor anterioare ale manuscrisului nostru, notele utile pentru conținutul lucrării și pentru îmbunătățirea limbii engleze.
Autor: Alexander V. Lalomov și Serguei E. Tabolitch
Sursa: Creation.com | Age determination of coastal submarine placer, Val’cumey, northern Siberia
Traducător: Cristian Monea
[1] Austin, S.A. și Humphreys, D.R., The sea’s missing salt: A dilemma for evolutionists , Proceedings of the 2nd International Conference on Creationism, Vol. II, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, PA, p. 17–34, 1990.
[2] Faulkner, D.R., Comets and the age of the solar system , CEN Tech. J. 11(3):264–273, 1997.
[3] Snelling, A.A., Can Flood geology explain thick chalk layers? CEN Tech. J. 8(1):11–15, 1994.
[4] Schönknecht, G. și Scherer, S., Too much coal for a young Earth? CEN Tech. J. 11(3):278–282, 1997.
[5] Ainemer, A.I., Prokhorova, S.M. și Anikeeva, L.L., Formation and sedimentation processes on continental shelves, Transactions of Scientific Research Institute of Arctic Geology 186:1–190, 1981, (în limba rusă). Descrie exemple de procese geologice pe marginea continentală din nord-estul fostei URSS.
[6] Lalomov, A.V. și Tabolitch, S.E., Catastrophism in geology: Determination of the generation time of coastal submarine placers based on mathematical modelling, CEN Tech. J. 10(3):373–378, 1996, p. 376.
[7] Rubey, W.W., The size distribution of heavy minerals within a water-laid sandstone, Journal of Sedimentary Petrology 3:3–29, 1933.
[8] Rittenhouse, G., The transportation and deposition of heavy minerals, Bulletin of the Geological Society of America 54:1725–1740, 1943.
[9] Van Andel, T.J.H., Provenance, Transport and Deposition of Rhine Sediments, H. Veenman and Sons, Wageningen, Olanda, p. 129, 1950.
[10] White, J.R. și Williams, E.G., The nature of a fluvial process as defined by settling velocities of heavy and light minerals, Journal of Sedimentary Petrology 37:530–539, 1967.
[11] Hand, B.M., Differentiation of beach and dune sands, using settling velocities of light and heavy minerals, Journal of Sedimentary Petrology 37:514–520, 1967.
[12] Lowright, R., Williams, E.G. și Dachille, F., An analysis of factors controlling deviations in hydraulic equivalence in some modern sands, Journal of Sedimentary Petrology 42:635–645, 1972.
[13] Osovertsky, B.M., Heavy Minerals of Sediments, Irkutsk University Publishers, Irkutsky, USSR, 1986, (în limba rusă)
[14] Ref. 6.
[15] Wells, J.H., Placer examination—principles and practice, U.S. Bureau of Land Management Technical Bulletin 4:133, 1969.
[16] Snilo, N.A., Foundations of Placer Study, Nauka Publishers, Moscova, USSR, 1981 (în limba rusă).
[17] Tsopanov, O.H., Manual of Methods for Search, Prospecting and Resource Calculation of Gold and Tin Placers, Sevvostegeologiya Publishers, Magadan, USSR, 1982 (în limba rusă).
[18] Nevins, S.E., Post-Flood strata of the John Day Country, northeastern Oregon, Creation Res. Soc. Quart. 10:191–204, 1974.
[19] Oard, M.J., Review of Sea floor sediments and the age of the Earth by Larry Vardiman, CEN Tech. J. 10(3):328–329, 1996.
[20] Lalomov, A.V. și Tabolitch, S.E., Placer mineral deposit on a young earth, Creation Res. Soc. Quart. 35(4):211–220, 1999.
[21] Walker, T.B., The Great Artesian Basin, Australia, CEN Tech. J. 10(3):379–390, 1996.
[22] Lalomov, A.V. și Tabolitch, S.E., Gold placers in earth history, CEN Tech. J. 11(3):330–334, 1997.