Domnul zice: Făcutu-le-am toate câte sunt ca să vă fiu pe plac
Ce mi-a trecut prin minte în timpul unei plimbări, când am admirat un răsărit de lună. Domnul zice: Făcutu-le-am toate câte sunt ca să vă fiu pe plac. V-am creat după chipul şi asemănarea Mea; am pus luminători pentru voi soarele, luna şi stelele; pentru voi am făcut pământul cu toate roadele lui; am răspândit aerul, ca să-l respiraţi; v-am dat focul să vă luminaţi, să vă Incălziţi şi să vă gătiţi mâncarea; v-am dat tot felul de bucate gustoase şi băuturi felurite; v-am dat priceperea de a face ţesături de multe feluri, v-am dat şi materiale ca să vă faceţi haine; v-am dat aurul, argintul, arama şi alte metale aflate în măruntaiele pământului ca să faceţi din ele monede şi alte obiecte.
V-am adunat într-o societate bine alcătuită, v-am dat impărat, pe potriva inimii Mele, unsul Meu, chipul Meu pe pământ. Vi l-am dat pe Fiul Meu, Unul-Născut, Care s-a dat morţii, după voinţa Sa, pentru a Se face vouă mâncare şi băutură; v-am dat Biserica pământească, de El întemeiată, al cărei Cap este.
Ce daţi în schimbul bunătăţilor Mele? Cu ce le răsplătiţi? Cu nerecunoştintă, uitându-Mă, respingându-Mă, nesocotindu-Mi poruncile. „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” (Matei 17, 17).
Numele Tău, Atotţiitorule, nu-l spune doar cerul şi pământul, ci întreg neamul omenesc, viaţa fiecărui om; Tu ţii inimile tuturor fiinţelor, nu doar ale oamenilor, ci şi ale vieţuitoarelor necuvântătoare, ale fiecărei păsări, fiecărui peşte, fiecărei insecte, fiecărui vierme sau târâtoare, până la invizibilii infuzori.
Slavă Atotputerniciei Tale, Doamne, celei nemărginite! Slavă proniei Tale Atotbune, Preaînţelepte şi Atotputernice, Stăpâne al cerului şi pământului! Atotputernice Doamne! Tu ţii în mâini şi iadul, şi pe Satana, cu hoardele sale fără de număr si numai cu îngăduinţa Ta, spre a ne pedepsi, Satana şi îngerii Iui cutează să uneltească împotriva noastră. Ruga-ne-vom Ție, Mântuitorule, pocăine-vom înaintea Ta fără făţărnicie pentru păcatele noastre, iar Tu, înţelepţindu-ne, îndepărta-vei de la noi vrăjmaşii, zicând: „Ajunge-vă să mai faceţi răutăţi împotriva robilor Mei; ai Mei sunt aceştia iarăşi!” Dar dacă binefacerile şi milele Tale asupra noastră nu ne vor înţelepţi, ce ne-ar mai rămâne? Ar rămâne pentru noi doar pedepsele, necazurile, strâmtorările, focul; poate că numai aceste rele ne vor înţelepţi pe noi desfrânații, iubitorii de cele trupești, pe noi nemulțumiții, cărora nimic nu ne mai ajunge.
Autor: Sfântul Ioan din Kronstadt
Sursa: Viața mea în Hristos, pp. 139-140
