Domul Vredefort din Africa de Sud
Satul Vredefort („fortul păcii”) la sud-vest de Johannesburg, în Africa de Sud, se află la mijlocul a ceea ce este considerată cea mai mare structură de impact de pe Pământ.
Se află într-o zonă agricolă frumoasă, cu dealuri, creste și văi. Râul Vaal, care marchează granița dintre provinciile North West și Free State, șerpuiește prin țară și printre munții din jur. (figura 1)
O schimbare de perspectivă
De mai bine de 100 de ani, originea structurii Vredefort a fost controversată. Inițial s-a crezut că magma vulcanică (rocă topită) care se ridică de sub suprafața pământului a format caracteristica circulară.[1] Această explicație a fost condusă de doctrina conform căreia caracteristicile geologice trebuie explicate prin procesele lente pe care le observăm astăzi, care operează în perioade enorme de timp. Era considerată erezie geologică folosirea unui proces care nu este natural globului sau invocarea unui eveniment extraordinar. În consecință, până la jumătatea secolului al XX-lea, impacturile extraterestre au fost considerate subiecte tabu.[2]
În ciuda acestui fapt, începând cu prima jumătate a secolului al XX-lea, unii oameni de știință au început să sugereze că diverse caracteristici circulare de pe Pământ, inclusiv „inelul” Vredefort, păreau formate în urma impactului de asteroid. Această idee a devenit în cele din urmă acceptată pe scară largă, dar controversele au continuat în Africa de Sud până la mijlocul anilor 1990.1
De-a lungul multor ani au fost folosite diferite tehnici pentru a aduna dovezi pentru originea impactului Vredefort, inclusiv cartografierea geologiei zonei, înregistrarea distribuției rocilor metamorfice (roci care au fost modificate de căldură, de exemplu) și modelarea impactului pe calculator. În cele din urmă, oamenii au fost convinși, iar în 2005, Domul Vredefort a fost inclus în Patrimoniul Mondial drept cea mai mare structură de impact din lume.[3]
Dovezi ale impactului
Când vizitați zona, structura de impact nu este evidentă imediat din cauza dimensiunilor sale enorme și a eroziunii. Numai din imaginile din satelit (figura 2) și hărțile geologice (figura 3) inelul semicircular al munților cu diametrul de 80 km arată ca o structură de impact. Cu toate acestea, acest inel este considerat a fi doar porțiunea interioară a craterului. Există o structură mai mare de 300 km[4], care se extinde până la Johannesburg și mai departe, iar acest lucru este și mai puțin evident. Un factor care complică lucrurile este faptul că o mare parte a structurii a fost erodată.
Conform calculelor, asteroidul care a format Vredefort ar fi avut în jur de 10 km în diametru[5], făcându-l unul dintre cei mai mari care s-au lovit vreodată de planetă. Când a lovit, suprafața de acolo era cu 7–10 km mai înaltă. În câteva secunde, meteorul a pătruns kilometri în scoarța terestră, împingând-o în jos.
Apoi crusta a revenit, ridicând roci care fuseseră adânc în subteran, formând un inel de dealuri, ca un guler, în jurul părții interioare a craterului – „Domul” Vredefort.[6] Inelul de dealuri este compus din straturi metamorfozate care acum se așază aproape vertical. Acestea includ straturi de cuarț conglomerat purtătoare de aur, cu o grosime de kilometri, care fac parte din faimosul Supergrup Witwatersrand. Încă există câteva puțuri de mine abandonate de un secol în inelul dealurilor.
Zona din interiorul inelului este o rocă granitică (figura 3), care formează subsolul zonei. Înainte ca granitul să revină, s-a așezat la mai mult de 20 km sub suprafață.4 Forța impactului a fracturat profund granitul și l-a topit parțial.
Unele magme erau bogate în fier și magneziu și umpleau crăpăturile, învăluind bucăți (claste) de granit spart și solidificându-se într-o rocă neagră și sticloasă numită pseudo-tachilit. Deoarece a fost găsit în mai multe locuri de impact din întreaga lume, a fost luat ca dovadă pentru impactul asteroidului. Cariera Leeuwkop de lângă Parys prezintă expuneri magnifice de pseudo-tachilit care învăluie bucăți mari și rotunjite de granit (figura 4).
Altă magmă era bogată în silice și aluminiu. Aceasta s-a scurs în alte crăpături formând o rocă de culoare deschisă numită granofir, care este expusă sub forma unui număr de filoane lungi în zonă (figura 5). Aceste filoane și modelul pe care îl formează sunt, de asemenea, dovezi ale impactului.[7]
O caracteristică comună a rocilor din jurul domului o reprezintă conurile sfărâmate – un model de fractură asemănător unui brad (figura 6). Acestea au fost descoperite în alte locuri de impact și sunt interpretate ca fiind cauzate de undele de șoc de înaltă presiune de la impact.
Acestea și alte dovezi i-au convins pe oameni să accepte că structura a fost formată de un asteroid.
Catastrofa geologică
Un impact de asteroid înseamnă că au avut loc foarte repede schimbări geologice enorme. Nu vorbim de un milion de ani, nici măcar de un an, sau de o zi. În câteva secunde ar fi fost excavat un crater primar de peste 100 km în diametru și 20 km adâncime. Crusta a revenit după încă câteva secunde, răsturnând sedimente cu o grosime de kilometri pe verticală în sus și în jurul unui dom central ridicat. Apoi domul a început să se prăbușească și întreg craterul de 300 km ar fi fost realizat în aproximativ 10 minute.[8]
Se spune că toate acestea s-au întâmplat foarte devreme în istoria geologică a Africii de Sud. Modul principal de stabilire a timpului se bazează pe relațiile geologice (figura 3), dintre care unele sunt vizibile pe secțiunea transversală schematică din figura 7. Subsolul granitic a existat mai întâi, înainte ca o secvență groasă de straturi sedimentare și vulcanice să fie depusă într-un mediu apos — cel mai vechi strat în partea de jos și cel mai recent în partea de sus. Asteroidul a lovit stratul superior, a deformat toate straturile și subsolul, a format craterul, a aruncat resturi din crater și a ridicat domul central.
Geologii susținători ai vârstei îndelungate au atribuit impactului o dată de 2,023 milioane de ani, pe baza măsurătorilor izotopilor de uraniu și plumb din unele cristale de zircon colectate din filoanele de pseudo-tachilit și granofir.[9] În timp ce vârstele relative ale rocilor se bazează temeinic pe relații observabile în teren, pretinsele vârste „absolute” obținute prin metodele de datare izotopică nu sunt obiective. Acestea se bazează pe mai multe ipoteze, inclusiv referitoare la concentrația inițială a izotopilor și efectele perturbărilor geologice ulterioare asupra probelor, care au fost multe.
Dezvăluirea efectului tuturor acestor tulburări asupra relațiilor izotopice din cadrul fiecărui zircon este speculativă. Diferitele numere obținute din diferitele eșantioane sunt „interpretate” după eveniment pentru a crea o narațiune – una care se potrivește relațiilor din teren și scenariului presupus de vârstă îndelungată pentru istoria Pământului.[10] Deoarece datele de vârstă îndelungată sunt atât de subiective, este posibilă dezvoltarea unei narațiuni diferite — una care se potrivește unui scenariu biblic pentru istoria Pământului.
Impactul asteroidului ar fi avut loc la începutul Potopului lui Noe.[11] Noi spunem că a fost în timpul Potopului și nu în Săptămâna Creației, deoarece totul la început a fost „bun foarte” (Facerea 1:31). Un impact de asteroizi ar fi umplut atmosfera cu cenușă și praf mortal, ceea ce nu ar fi fost bine. Dar impactul nu ar fi inițiat Potopul, deoarece straturile de rocă depuse înainte de impact ar fi fost, de asemenea, depuse la începutul Potopului lui Noe.
Acestea includ depozite de lavă bazaltică cu o grosime de kilometri într-o secvență numită Supergrupul Ventersdorp.[12] Revărsări uriașe de lavă vulcanică ar fi contaminat atmosfera cu vapori toxici și nici nu ar fi fost „bune foarte”. De fapt, aceste revărsări au fost prea mari (în grosime și zonă geografică) pentru a fi avut loc după Cădere și înainte de Potop; viața umană nu ar fi supraviețuit unei astfel de contaminări vulcanice masive fără protecția relativă a apelor Potopului care acoperă erupțiile.
După impact, răsturnările geologice au continuat, formând astfel de caracteristici precum Complexul Bushveld, Supergrupul Cape și Supergrupul Karoo,[13] pe măsură ce apele Potopului Facerii se ridicau. În această perioadă, pietrele au fost pliate și erodate în mai multe rânduri.
După ce apele au acoperit în cele din urmă întregul continent, kilometri de grosime de rocă au fost erodați pe măsură ce s-au retras, formând Marea Suprafață Africană[14] și expunând Domul. Odată cu alte scăderi ale nivelului apei, debitul redus a format modelele interesante de drenaj din jurul Domului, inclusiv numeroase chei prin inelul înclinat al munților, prin care curge astăzi râul Vaal. Eroziunea lentă de-a lungul a milioane de ani nu explică aceste modele, dar retragerea apelor Potopului le explică.
Concluzie
Craterul de impact Vredefort, al cărui Domul Vredefort reprezintă porțiunea interioară, s-a format la începutul Potopului lui Noe. Dimensiunea impactului demonstrează forțele catastrofale enorme care au zguduit pământul în acel moment. Plierea și ridicarea sedimentelor produse de impact a avut loc într-o perioadă foarte scurtă de timp – mai puțin de o zi. Pe măsură ce catastrofa Potopului a continuat, nu numai că s-au depus secvențe groase de sedimente și lavă vulcanică deasupra craterului de impact, dar ulterior s-au erodat, expunând la suprafață structura de impact adânc, împreună cu sedimentele ridicate ale celebrului Supergrup Witwatersrand bogat în aur.
Autor: Tas Walker
Sursa: Creation.com | The Vredefort Dome, South Africa
[1] Reimold, W.U. și Koeberl, C., Impact structures in Africa: A review, J. Afr. Earth Sci. 93:57–175, 2014, p. 119 | doi:10.1016/j.jafrearsci.2014.01.008; 1464343X1400017X.
[2] Marvin, U.B., Impact and its revolutionary implications for geology; în: Sharpton, V.L. și Ward, P.D., Global Catastrophes in Earth History; An Interdisciplinary Conference on Impacts, Volcanism, and Mass Mortality, Geological Society of America Special Paper, 1990.
[3] Proposal: Vredefort Dome World Heritage Site, Free State Province, Republic of South Africa, Departamentul pentru Turism, Mediu și Afaceri Economice, 2005; unesco.org.
[4] Therriault, A.M., Grieve, R.A.F., și Reimold, W.U., Original size of the Vredefort Structure: Implications for the geological evolution of the Witwatersrand Basin, Meteorit. Planet. Sci. 32:71–77, 1997.
[5] Reimold și Koeberl, ref. 1, p. 124. Aceasta presupune că asteroidul a lovit pământul solid.
[6] Norman, N. și Whitfield, G., Geological Journeys: A traveller’s guide to South Africa’s rocks and landforms, Struik Nature, Cape Town, p. 60–61, 2006.
[7] Therriault, A.M., Reimold, W.U., și Reid, A.M., Geochemistry and impact origin of the Vredefort Granophyre, SAJG 100(2): 115–122, 1997.
[8] Reimold și Koeberl, ref. 1, p. 74.
[9] Reimold și Koeberl, ref. 1, p. 127.
[10] Spray, J.G., Kelley, S.P., și Reimold, W.U., Laser probe argon-40/argon-39 dating of coesite- and stishovite-bearing pseudotachylytes and the age of the Vredefort impact event, Meteoritics 30:335–343, 1995 | doi: 10.1111/j.1945-5100.1995.tb01132.x.
[11] Oard, M.J., Precambrian impacts and the Genesis Flood, J. Creation 28(3):99–105, 2014;creation.com/precambrian-flood.
[12] Reimold și Koeberl, ref. 1, p. 122.
[13] Norman, N. și Whitfield, G., Simplified geology of South Africa, Lesotho and Swaziland; în ref. 6, la interiorul coperții.
[14] Oard, M.J., The remarkable African Planation Surface, J. Creation 25(1):111–122, 2011; creation.com/african-planation.
