A doua și a treia zi a Facerii lumii
Interlocutori:
- Părintele Platon Popovici,
- Inginerul O. Piatră,
- Dentistul Cristian Zelescu,
- Studentul la psihologie Nae V.
- Manager de resurse umane Cristina Filoteanu
Părintele: Vă văd vioi astăzi și dornici de a merge mai departe așa că să pornim deîndată. În ziua a doua „a despărțit Dumnezeu apele de deasupra și cele dedesubtul tăriei” (firmamentului).
Asupra tăriei găsim tâlcuiri în conglăsuire la: Sfântul Atanasie cel Mare (Cuvânt împotriva arienilor), Sfântul Vasile cel Mare (Hexaimeron) Sfântul Grigorie de Nyssa (Cuvânt apologetic la Hexaimeron, Răspuns celei de-a doua cărți a lui Eunomie), Sfântul Ambrozie al Mediolanului (Hexaimeron), Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii la Facere), Sfântul Chiril al Ierusalimului (Cateheze), Sfântul Clement Romanul (Omilii, Mărturisirile lui Clement), Sfântul Efrem Sirul (Tâlcuire la Facere, Imne), Fericitul Augustin (Cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni), Avva Afraat (Demonstrații), Sfântul Irineu al Lugdunului (Împotriva ereziilor), Fericitul Ieronim (Scrisoarea către Epifanie, Scrisoarea către Oceanus, Împotriva pelagianilor), Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica), Sfântul Grigorie Palama (150 de capete …).
Pe lângă acestea, aș vrea să menționez ceva mai adânc: este vorba de pasajul redat în ceea ce, după smerita mea părere, este cea mai bună versiune – cel puțin de până acum! – a Scripturii în limba română, și anume Biblia de la 1688. Pe lângă limbajul epocii îmbibat de parfumul „vechilor cazanii”, aici avem și cea mai mare fidelitate față de originalul Septuagintei. Și iată și cazul concret la care ne refeream: „deosebi Dumnezeu mijlocul între mijlocul luminii și între mijlocul întunericului”! Vedeți diferența de sens? În versiunile curente se spune de despărțirea „luminii de întuneric” – a dispărut… mijlocul!
Cristina: Doamne apără și păzește!
Nae V.: Adică vreți să spuneți există așa diferențe în versiuni?
O. Piatră: Păi, de, atunci cum să nu le dai crezare ălora de se întreabă ce bază mai poți să pui pe textul „sfânt”! Câte distorsiuni de astea n-or fi ani și noi nu știm. De la original și până la noi au trecut mii de ani și s-a tot modificat…
Părintele: Iertare tuturor celor ce s-au smintit de ce am zis acum. Dar, mai tare să fie dragostea și credința noastră decât astfel de raționamente uscate și sterpe. Ce rostim noi în Crez? „Duhul Sfânt Care a grăit prin prooroci”. Și unde au grăit proorocii și s-a consemnat? Nu în Scriptură? Dar Sfântul Pavel ce zice de asta?
Nae V.: Ce zice, că nu știm?
Cristian: Da să vă priciți și să cârtiți ce bine vă pricepeți! A zis că „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată”.
O. Piatră: Băi, deștepților și cunoscătorilor, ia auziți-o p-asta: Care Scriptură spune Apostolul? Asta de acum?
Cristina: Nu ne mai ispiti degeaba, moșule! Atâta știm și noi că la momentul acela nu fusese încă redactat Noul Testament, ci era vorba, desigur, de Vechiul…
Părintele: Așa este, dar dacă așa stau lucrurile, cu atât mai mult avem insuflarea dumnezeiască în Noul, unde Însuși Dumnezeu Fiul!
Nae V.: De acord până aici, dar cum se leagă asta de ceea ce vorbirăm cu versiunile?
Părintele: Are chiar foarte mare. Păi, dacă Scriptura întreagă așa cum o cunoaștem este insuflată de Dumnezeu, trebuie să gândim că El poartă de grijă și ca ea să rămână neschimbată în toate locurile și timpurile!
O. Piatră: Părinte, un dram de logică elementară: nu ne-ați arătat adineauri că s-au omis detalii importante? În alte locuri s-au schimbat sensuri…
Părintele: Așa am zis și nu am de ce să retractez, cu tot riscul ce-l implică asemenea afirmații. Dar și eu aș fi putut fi smintit de aceste descoperiri, nu găsiți? Slavă Domnului, nu a fost așa, căci avem și o ancoră de nădejde.
Nae V.: Care?
Părintele: Aceasta: adevărurile dumnezeiești nu pot fi cu nici un chip distruse total, ci doar alterări parțiale sau totale, locale și temporale! Cele adevărate nu au pierit nicicând, ci au fost doar mutate, acoperite, ca niște comori ascunse care pot fi oricând descoperite de cineva, sau se descoperă direct de către Dumnezeu, prin Duhul Sfânt („Acela [Duhul Sfânt] vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” – In. 14, 26)… Iată, acum, și nouă românilor, ni s-a recuperat în 1988, cel mai autentic text scripturistic în limba noastră.
Cristian: Aoleo, Părinte, m-am uitat și eu prin el, da mi-am cam prins urechile cu limba aceea veche… expresii și cuvinte de neînțeles!
Cristina: Păi, n-ai văzut glosarul de la sfârșit?
Cristian: Ba da, dar tot e super greoi: topica frazelor, expresii, cuvinte…
Nae V.: Eu nu am văzut, dar dacă așa stau lucrurile, părerea mea este că trebuie totul adus la zi, trăim în România secolului XXI, nu în Evul mediu. Am văzut de altfel că se fac noi traduceri, cu aparat lingvistic și filologic mult superior bătrânilor, plus cu binevenite nuanțe interconfesionale.
Părintele: Fiilor! Vinul vechi, curat și de viță nobilă este cel mai valoros, și nu amestecăturile cele noi cu bisulfiți și alte e-uri! Eu pe acesta mă bazez. Totuși, nu contest greutatea lecturii, și pe mine mă obosește ca și pe voi, și atunci parcă se pot aduce ușoare diortosiri de tipul „Dumnedzău = Dumnezeu”, deacă = dacă etc. Dar, în nici un caz, eliminare de cuvinte sau schimbări de topică radicale.
În aceste pasaje întâlnim învățătura astronomică/astrologică a lui Aristotel și Ptolemeu, care, iată, prezintă confirmarea patristică de care vorbeam.
Întorcându-ne la cele spuse de către Sfântul Vasile, a sosit momentul să revedem modelul antic al cerurilor așa cum era descris de către Aristotel și Ptolemeu, și cum l-au primit Părinții:
Se observă:
- 7 „ceruri” ale celor 7 planete (soarele și luna sunt, după cum vom vedea, planete!) plus încă 2 ceruri:
- un cer al stelelor (și cu constelațiile – zodiile) și
- un cer fără de stele, dar cu zodii (gândite).
Aici vom întâlni un moment delicat în care, la o primă vedere, Părinții par a se contrazice flagrant. Sfântul Ioan Gură de Aur dă de înțeles că există un singur cer, insistă asupra faptului că Dumnezeu a creat „un singur cer” în sensul de „o lume” „un cosmos”, „un univers”. Mai târziu, la Nicolaus Cusanus și Giordano Bruno, întâlnim ideea (erezia) creării mai multor ceruri, în sensul de „o infinitate de lumi”. Menționăm însă că „Cerurile” descrise mai sus (7+2) fac parte din acest unic cer, în centrul căruia este un unic pământ, în jurul căruia se rotește un unic soare.
Iată cum arăta învățătura cosmologică și patristică a Părinților. Aceasta, da, este adevărata știință, și cine ar fi doritor de astfel de cunoștințe de aici ar trebui să le ia. Se arată apoi, realismul scripturistic, împotriva celor ce insistă a spune că lucrurile descrise în Scriptură trebuiesc luate numai metaforic sau alegoric, ca figuri de stil, poetic etc.
Cristian: Armonios model!
Nae V.: Mie mi se pare ușor ciudat, nu seamănă cu nimic de la Discovery…
O. Piatră: Parcă e de la Urania, cu zodiile ei. Auzi colo: „adevărata știință”. Ai că am tras o porție de râs, ești hâtru bătrâne!
Părintele: Oi fi, dacă spui tălică, mai știi, păcatul? Dar, și eu ar trebui să mă laud cu neputințele, precum ni s-a spus…
Să purcedem la o scurtă examinare a apariției vieții, adică evenimentele petrecute în ziua a III-a. Acum se descriu: uscatul, vegetația (Facere I, 10-15). Despre acestea au tâlcuit: Sfântul Vasile cel Mare (Hexaimeron), Sfântul Ambrozie al Mediolanului (Hexaimeron), Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii la Facere) și Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica).
O. Piatră: Mi se pare mie sau ne citezi aceeași autori cu aceleași lucrări?
Cristian: „Din gura a doi sau trei se află toată dreptatea!”
Părintele: Ați înțeles până acum că scopul creării universului era viața. Pământul este sediul central, el are o situație cu totul unică în univers: stă în centru (stă pe loc, nu se mișcă și, prin urmare, nu este nici planetă, nici satelit, nici stea). Și, mai mult decât toate acestea, vom vedea aspectul cel mai important, cel teleologic: el este singurul purtător de viață din univers. A crede, fie și măcar ca simplă ipoteză de lucru posibilă, că mai există și alte planete locuite, constituie o mare rătăcire, am putea spune chiar o erezie ce atacă învățătura de credință ortodoxă.
Nae V.: Da? Păi, de ce n-ar mai putea fi și alte ființe în universul acesta uriaș? Doar noi să fim? Mi se face frig de-atâta singurătate.
O. Piatră: Stai liniștit frate, teoria calculului probabilităților arată că ar trebui să existe nenumărate planete locuite, plus faptul că pot exista nenumărate lumi. Cunoașterea noastră a evoluat însutit față de acele timpuri întunecate și ignorante, avem telescopul Hubble, navete spațiale, sateliți geostaționari, programul SETI…
Părintele: Care costă o groază de bani și… de când a fost pornit, câte „civilizații” a găsit cu semnalele lor? Nici una? Hm! Oare extratereștrii (ce îi vedem în fantasmagoriile SF) dorm cu dopuri de ceară în urechi și nu vor să fie deranjați?!
Sfântul Vasile, în Hexaimeronul său, năruiește aberația evoluționiștilor teiști potrivit căreia „universul material, soarele, luna și stelele au fost create în cea dintâi zi a creației”. Aceia susțin că soarele a fost făcut chiar de la început, din prima zi, dar nu se vedea din cauza norilor sau a unui alt obstacol compact care obtura pe suprafața Pământului observarea soarelui.
În ziua a 4-a acest obstacol (norii sau altceva) s-ar fi îndepărtat și astfel s-a „ivit” soarele cel existent încă de la început, deci simultan, contemporan cu Pământul. Pentru Sfinți, soarele este chiar făcut în ziua a 4-a și nu doar „arătat” sau „ivit”. Și Sfântul Vasile spune clar: „facerea soarelui”, și nu „ivirea lui”. Așa tâlcuiesc și: Sfântul Efrem Sirul (Tâlcuire la Facere), Sfântul Grigore de Nyssa (Dialog despre suflet și Înviere) și Sfântul Ambrozie (Hexaimeron); desigur, i-am mai citat și înainte și îi vom mai cita – de Sfinți și de lucrările lor nu ne săturăm și nu ne plictisim niciodată.
În ziua a treia s-a poruncit pământului „să răsară iarbă după felul ei”. Cu privire la apariția vegetalelor poporul nostru, în bunul său simț, grăiește în proverbele sale („Când o face plopul pere și răchita micșunele; Ce naște din pisică, șoareci mănâncă; Lupul schimbă blana, dar năravul ba”) împotriva învățăturii transformiste evoluționiste și în consens cu Sfinții Părinți.
O. Piatră: Aaaa, acum dăm și în evoluționism? N-ajungea obscurantismul medieval, iată și fundamentalism neoprotestant creaționist! E mult mai rău decât mă așteptam. Cum e cu putință așa ceva? Bine că extremiștii ca voi sunt o mână de marginali, facultățile și seminariile nu v-ar primi la catedrele lor nici măcar un sfert de oră! Și asta o știu sigur, cunosc chiar pe câțiva părinți profesori personal, am stat de vorbă cu ei la un pahar și o țigară, erau muuult mai deschiși la minte și nedogmatici…
Părintele: Or fi așa cum spui frăția ta. Fiecare va da seamă de gândurile, vorbele și faptele sale, dar vai de cei ce îi smintesc pe acei mai mici, mai bine și-ar lega de gât o piatră de moară și s-ar arunca în mare! Nu de la mine, ci Domnul a spus-o.
Cunosc desigur controversa creaționism-evoluționism, ea nu s-a încheiat, dar pentru aceasta ar trebui purtată o discuție separată și noi, deocamdată, vrem lămurim altele. Ei, să ne pregătim de culcare, om continua cu ajutorul lui Dumnezeu…
Cristina: Blagosloviți, Prea Cucernice Părinte!
Părintele: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pre noi!
Toți: Amin!
Autor: Pr. Platon Popovici
Sursa: Dialoguri despre facerea lumii, p. 31-36
