„Duhul Sfinte, Tu faci să rodească orice sămânţă de viaţă”

O, Duh de bărbătească tărie, de vigoare a dimineţii, de linişte a serii; mai uşor decât somnul, mai iute decât vântul, mai proaspăt decât roua, mai dulce decât glasul mamei, mai strălucitor decât flacăra, mai sfânt decât toate jertfelnicele, mai puternic decât universul, mai viu decât viaţa, – Ţie mă rog şi Ţie mă închin: fă‑te mie însoţitor pe colţuroasa calea către veşnica fericire a Treimicei Dumnezeiri.

O, Duh de foc, care de Veşnica Feciorie niciodinioară nu te desparţi, pătrunde în sufletul meu, şi îl curăţeşte, şi îl luminează, şi cu cerească tămâie îl înmiresmează, şi în el te sălăşluieşte, şi fă‑l Ţie mireasă, ca astfel cântarea Dumnezeieştii înţelepciuni întru el să se zămislească şi Ochiul veşniciei întru el să se deschidă.

Tu, cel ce devreme te trezeşti şi niciodată nu dormi, învaţă‑mă cu trezvie a veghea, şi cu răbdare a aştepta.

Cel ce în stele torni din untdelemnul Tău cel sfânt, şi, din pârjolitoare arderi făr’ de minte, candele înaintea Slavei Cereşti aprinzi, toarnă‑Te şi pe Sineţi în sufletul meu şi, din pârjolul patimilor, candelă înaintea cerurilor făureşte.

Cel ce prin câmpurile înflorite neauzit Te preumbli, şi florile cu harul Tău stropeşti, ca nu sângele pământului să se vadă printr’însele, ci a lui Dumnezeu frumuseţe, stropeşte şi câmpul sufletului meu cu harul Tău, ca să nu se zică pentru dânsul: „Din sângele pământului a crescut”, ci: „Cu frumuseţea lui Dumnezeu s’a împodobit”.

Cel ce în toată cenuşa te amesteci, şi viaţă îi adaugi, adaugă şi cenuşii trupului meu viaţă, ca astfel să trăiesc, şi lucrurile Tale să slăvesc.

Cel ce focul şi vântul domoleşti, şi, pe cei îndrăciţi de mânie, slujitori ai Celui Preaînalt îi faci, domoleşte şi a mea mândrie, şi rob Celui Preaînalt mă rânduieşte.

Cel ce fiarele pădurii cu bunăvoire le miluieşti, miluieşte‑mă şi pe mine, cel ce, prin necunoştinţă, fiarelor m’am asemănat.

Cel ce fiecărei sămânţe a vieţii rodnicie dăruieşti, Cel ce în fiecare pântece pluteşti, Cel ce în oul din cuibul păsărilor sălăşluieşti şi o nouă minune a vieţii cu măiestrie plăzmuieşti, rogu‑mă Ție, fă roditoare şi nevăzuta sămânţă a binelui întru mine, şi veghează asupra ei până ce deplin se împlineşte.

O, Înfricoşate şi Atotputernice Duhule, Cel ce din peşteră de tâlhari, prin starea Ta de faţă, ceresc liman alcătuieşti, şi, din înfricoşătorul univers, biserică lui Dumnezeu faci, pogoară‑Te întru mine, rogu‑mă Ție, şi preschimbă pumnul meu de cenuşă întru ceea ce Tu ştii, şi putincios eşti a săvârşi.

Autor: Sf. Nicolae Velimirovici
Sursa: Rugăciuni pe malul lacului, Editura Predania, pp. 58-60

Share, dacă ți-a plăcut articolul: