Sf. Grigoria Palama: „Numai Duhul Sfânt ne-a învățat că Dumnezeu este și există”

Un început are lumea. Ne învaţă natura şi o confirmă istoria. O dovedesc în acelaşi timp atât de clar născocirile artelor şi rânduiala societăţilor. Cunoaştem toate invenţiile, pe legislatorii şi conducătorii cetăţilor, civilizaţiilor. Însă cunoaştem de asemenea şi începutul tuturor celor care au scris despre orice şi nu vedem pe nici unul dintre ei să poată transcrie naşterea lumii şi a timpului, aşa cum a istorisit-o profetul Moise în Vechiul Testament. Acela a descris începutul naşterii lumii şi ne-a dăruit mărturii de netăgăduit, astfel încât aproape tot neamul omenesc fără tăgadă, să aibă posibilitatea să dispreţuiască pe toţi care născocesc ceva împotrivă. Firea lumii acesteia are nevoie de putere de la Dumnezeu pentru funcţionarea sa şi fără aceasta nu poate în niciun fel să se menţină.

Profeţia tuturor oamenilor inspiraţi ai Vechiului Testament, dar şi a Lui Hristos Însuşi, a Dumnezeului tuturor, ne învaţă că lumea nu are numai început ci şi sfârşit. Natura în mod continuu în parte moare, în timp ce este sigură şi de netăgăduit cunoaşterea pe care ne-o dă Dumnezeu, fiind nevoie să creadă în El nu numai cei evlavioşi, ci şi cei necredincioşi odată ce toţi văd astăzi să se adeverească în lucruri, câte aceia au prevestit.

Singurul suflet cu raţiune este cel omenesc. Nu ceresc, ci supraceresc, pentru că firea lui este de natură raţională; și este vrednic de admirat şi de observat faptul că de la cele temporare şi simţite se creează în suflet frumuseţe permanentă sau urâţenie, bogăţie sau sărăcie, mărire sau lipsă de slavă, lumină inteligibilă cuprinzătoare a vieţii veşnice sau loc de supliciu inteligibil şi întuneric.

Cu ajutorul raţiunii noastre dobândim prin simţire şi închipuire cunoaşterea despre lună, despre soare, despre îmbinările şi varietăţile planetelor cerului şi despre dimensiunile şi multiplele forme care se găsesc în univers. Cu mintea adunăm informaţii despre raţiunile naturii, toate metodele şi artele şi în general orice cunoaştere a lucrurilor. Însă nici o cunoaştere deplină a acestei lumi nu s-ar putea numi duhovnicească, deoarece este cunoaştere naturală, care nu le cuprinde pe cele duhovniceşti.

De unde am luat cunoştinţă despre Dumnezeu? De unde am aflat despre toată lumea? De unde am aflat despre noi ceva sigur şi neînşelător? Nu din învăţătura Duhului? Un lucru este sigur, că doar ea ne-a învătat, că Dumnezeu este, si există. Este Cel cu adevărat existent, și întotdeauna existent, și în mod neschimbat existent, Care nici nu Şi-a luat existenţa din cele nu sunt, şi nici nu se îndreaptă spre cele ce nu sunt. Dumnezeu este în trei Ipostasuri şi Atotputernic. A adus la existenţă prin cuvânt fiinţele din cele ce nu sunt. Le-a dăruit ipostas (personalitate) într-o clipă, aşa cum spune Moise: ,,La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”.

Dumnezeu deci a făcut la început cerul şi pământul pălmuind, cu mult timp înainte, pe toţi cei care cred că materia preexistă prin sine însăşi. După aceasta, Dumnezeu a împărţit în şase zile rânduiala corespunzătoare fiecărui corp ceresc, astfel încât acestea să completeze lumea şi să compună în mod armonios universul, în aşa fel încât fiecare să corespundă cu celălalt. Dumnezeu a pus pământul drept centru. Astfel, legând toate între ele cu înţelepciune în cerul dintotdeauna mişcător, a rânduit ca lumea să rămână atât în mişcare, cât şi stabilă. Creatorul desăvârşit a dat loc deosebit fiecărui corp şi a întocmit toate cu bună rânduială punând lumea în mişcare. Toate urmăresc mersul spre cea mai înaltă limită a universului tot timpul în acelaşi mod astfel încât într-adevăr universul să se numească podoabă.

După lumea universală a fost creat omul. Acesta s-a învrednicit de mare cinste şi grijă de la Dumnezeu. Toată lumea a fost creată înaintea lui, pentru el, dar şi împărăţia cerurilor a fost pregătită pentru el înainte de crearea lumii. Cât despre om, Dumnezeu a vrut să îl plăsmuiască cu mâna Lui, după chipul Lui. Nu a luat omul existenţa sa numai din materie, cum se întâmplă cu celelalte animale. Împreună cu trupul a dobândit şi suflet de la Însuşi Dumnezeu prin suflare tainică. Aşa omul este în stare să se unească cu Dumnezeu prin nevoinţă şi prin harul dumnezeiesc.

În toate acestea care vi le spun se află adevărata înţelepciune şi cunoaşterea mântuitoare care produce omului fericirea cerească. Care Euclid, care Marino, care Ptolemeu a putut să aibă această cunoaştere? Care Empedocle şi care Socrate, Aristotel şi Platon au putut să înţeleagă această înţelepciune cerească cu metode raţionale şi dovezi matematice? Care raţiune omenească a putut să se apropie de înţelepciunea lui Dumnezeu? Fără îndoială se află deasupra oricărei cunoaşteri această adevărată şi supralumească înţelepciune și învătătură a Duhului.

Ca să Îl cunoaştem pe adevăratul Dumnezeu este incomparabil mai presus decât filosofia grecilor. Şi numai dacă cunoaştem ce loc are omul lângă Dumnezeu este depăşită toată înţelepciunea omenească. Fiindcă numai acest om, dintre toate cele pământeşti şi cereşti, a fost zidit după chipul Ziditorului, astfel încât să se îndrepte spre Acela. Pe Acela să Îl iubească şi să fie al Lui iniţiator şi închinător. Cu credinţa către Dumnezeu şi cu îndreptarea către El, omul menține, înlăuntrul lui adevărata frumusețe. Pe toate celelalte omul lui Dumnezeu le consideră inferioare și de multe ori fără folos. Acest lucru nu au putut deloc să îl priceapă toţi înţelepţii, care au urmat metoda filozofilor greci antici. Dimpotrivă, nu L-au respectat pe Dumnezeu şi au adorat creaţia mai mult decât pe Creatorul ei. Au atribuit rațiune și valoare astrelor celor sensibile și celor nesensibile proporţional cu mărimea lor. Le-au numit zei mai mari și mai mici.

Oamenii înainte de Hristos au trăit în sărăcie și în întuneric. Noi însă cunoaştem că am fost plăsmuiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi nu ne este permis să îndumnezeim nici lumea sensibilă dar nici pe cea nesensibilă.  Cunoscătorii naturii şi astrologii şi oricare dintre oamenii de ştiinţă, care se lăudau că le cunosc pe toate, nu au putut să înţeleagă nimic, de vreme ce au cinstit cu temple idoli şi le-au adus jertfe şi s-au supus lor, rămânând în blestemata nepăsare şi îndepărtându-se ei înşişi, în mod exagerat, de realitatea adevărată.

Pentru noi, creştinii, este posibil nu numai să cunoaştem pe Dumnezeu şi pe noi înşine, ci şi să simţim neputinţa noastră şi să încercăm să o vindecăm cu harul lui Dumnezeu. Acest lucru este de neasemuit cu orice cunoaştere şi cercetare. Deoarece, omul care cunoaşte neputinţa lui, învaţă pe unde ar putea să pătrundă în mântuirea lui Dumnezeu şi să atingă lumina cunoaşterii şi să dobândească adevărată înţelepciune, care rămâne veşnică şi neinfluenţată de stricăciunea lumii.

Autor: Sf. Grigoria Palama
Sursa: „Viața în Hristos după Sfântul Grigorie Palama”, Tesalonic 2018, Ediția a 2-a revizuită și îmbunătățită, Mitropolia Tesalonicului, Biserica Mitropolitană a Sf. Grigorie Palama, pp. 29-32.