Cum ar fi fost să îmbrățișezi un Dumnezeu gigant? De ce a vrut Dumnezeu să fie om?

Ce-ar fi fost dacă pe Pământ ar fi nins iarna cu bulgări de zăpadă cât o minge? Cum ar fi fost dacă pomii fructiferi ar fi fost înalți cât plopii? Cum ar fi fost să nu existe o limită de înălțime pentru copiii pe care-i naștem? Măsura contează și ceea ce ne surprinde în lumea în care trăim este că e o lume potrivită omului, prea potrivită…. „suspect” de potrivită ca totul să fie întâmplător. Din toate cercetările omului până-n acest moment planeta noastră este la propriu un rai pentru noi oamenii, și de fapt singurul loc cunoscut din Univers unde noi putem trăi.

Cum de toată natura în care trăim e atât de perfect conectată cu ceea ce este în noi? Cum de merele ne hrănesc? Cum de siropul de brad nu ne otrăvește? Cum de ouăle de găină sunt potrivite pentru foamea din noi? Cum de laptele pe care trebuie să-l bea vițelul îl bem și noi și ne folosim atât de mult de el în hrana noastră cea de zi cu zi? Cum de nu bate vântul mereu cu sute de kilometri la oră și soarele nu ne arde ca un foc mistuitor? De ce e așa de ușor de modelat lemnul? De ce apa e viață pentru noi?

Și dacă luăm toate acestea ca normale și firești, atunci dacă ne vom uita pe celelalte planete vom vedea că acolo nici măcar nu putem respira, darămite să mai și mâncăm, să locuim, și să modelăm materia pentru scopurile noastre. E clar și simplu pentru orice om sincer cu el, planeta Pământ este o minune, și este cel mai bun loc din Univers în care puteam să trăim. Toate pe acest Pământ sunt la „măsura” omului și pot fi stăpânite, modelate pentru viața noastră.

Dar Dumnezeul nostru care l-a așezat pe om (bărbat și femeie) pe această planetă ca un rege și ca o regină în castelul lor, nu s-a limitat doar la a fi toate pe placul nostru, ci a mers mai departe, a făcut mai mult. Creatorul nostru este infinit în mărimea lui… nelimitat, nevăzut, necuprins, de ne ajuns, atotputernic, atotștiutor… Dumnezeu nostru este pe lângă măsura noastră a oamenilor, un gigant… și mult mai mult decât atât.

Ce-ar fi fost dacă cerul ar fi fost Dumnezeu și norii ar fi fost ochii Lui? Cum ne-am fi simțit? Ciudat, nu? Ca într-un hotel de 5 stele cu camere de filmat peste tot, inclusiv în apartamentul de lux în care am fost cazați…

Cum ar fi fost dacă toți oamenii l-am fi putut vedea pe Dumnezeu permanent, așa cum vedem pe cer soarele și luna? Nu se mai punea problema credinței, căci cum să nu crezi în ceea ce toți văd în același timp? Cine nu crede în soare? Ar fi fost ciudat… Prezența lui Dumnezeu în acest fel ne-ar fi incomodat, ne-ar fi stânjenit, ne-ar fi obligat să facem binele doar de ochii Lui, sau să ne ferim de rău de frica Lui.

Creatorul nostru a ales să fie nevăzut ochilor noștri trupești! A ales în mod înțelept să nu ne forțeze să credem în El și nici să ne copleșească cu prezența Lui. Se arată doar celor care-L caută cu toată inima lor. Avem un Dumnezeu delicat care ne vorbește mai întâi în minte și inimă! Nu tună prin cuvintele Sale! Nu vuiește cerul când se adresează nouă!

Dar Domnul nostru bun și drag a ales la un moment dat să se facă om ca și noi, ca să coboare nu doar creația la măsura noastră ci și Dumnezeirea Sa!

Cum ar fi fost să îmbrățișăm un Dumnezeu gigant? Cum ar fi fost să mângâiem un Dumnezeu înalt până la cer și lat cât vezi cu ochii? Cum ar fi fost să vorbim cu un Dumnezeu infinit a cărui grai a mișcat munții cei stâncoși, oceanele cele adânci și toate puterile Pământului? Ar fi fost ciudat! Stânjenitor…. Nepotrivit… Disproporțional… ba chiar copleșitor și indiferent câtă dragoste ne-ar fi arătat, noi tot n-am fi putut să ne lipim de El, ca de unul de-al nostru, căci prezența Lui ar fi născut în noi ideea simplă că nu ne potrivim și niciodată nu vom putea fi asemenea.

Gândiți-vă ce ciudat e să vezi un cuplu în care bărbatul are 1,80 metri și femeia are 1,50 metri! Și diferența este doar de 30 de centimetri. Suntem atât de mult învățați să trăim într-o lume corect proporționată încât doar 30 de centimentri între 2 oameni ne conving din start că „nu se potrivesc”.

Dumnezeul nostru a vrut să se potrivescă cu noi. A vrut să fie ca noi, la măsurile noastre! Dumnezeul nostru a vrut să-i vedem chipul, să-i îmbrățișăm trupul, să-i simțim mângâierea mâinilor Lui blânzi! Domnul nostru a vrut să ne privească în ochi! Dumnezeul nostru a vrut să-i ascultăm învățăturile înțelepte și să-i auzim cuvintele pline de Har. Și S-a făcut om! Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om și va rămâne în veșnicie om. Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu Adevărat, unul din Sfânta Treime împreună cu Tatăl și cu Duhul.

Iisus Hristos este Dumnezeirea la măsura omului! Iisus Hristos aduce iubirea Dumnezeiască a Sfintei Treimi între oameni dar la măsura staturii și înțelegerii noastre. Cum ar fi fost ca un elefant să ia în căsătorie o furnică? Cum ar fi fost ca un leu să îmbrățișeze un șoricel?

În Iisus Hristos este Dumnezeu întreg. Pe chipul lui Iisus Hristos putem vedea și înțelege toată iubirea Domnului pentru om! În toată viața lui Iisus Hristos putem vedea cât de mult a iubit Dumnezeu omul și câte vrea să-i ofere!

Dumnezeu S-a făcut om ca pe om să-l îndumnezeiască! Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să nu se mai sperie de darurile Dumnezeirii, ci să le considere potrivite, și de dorit! Odată ce Dumnezeu Se face om luând trup din Fecioara Maria, de acum înainte nimeni niciodată nu-l va mai întâlni pe Dumnezeu altfel decât așa în Persoana lui Iisus Hristos, ca Dumnezeu și Om.

La judecata universală ne vom întâlni cu un Dumnezeu-om căci Iisus Hristos este chipul Tatălui, este chipul Sfintei Treimi.

Dumnezeu a vrut să se facă ca unul dintre noi, să ne fie vecin, să trăiască în satele și orașele noastre, să aibă și El o casă (biserica) pe la care să trecem și să-l vizităm, să-i vorbim. Domnul a vrut să aibă o casă pe pământ și să ne cheme la cină ca un Tată iubitor care-și cheamă copiii la masă. Domnul a vrut să nu ne sperie, ci a arătat concentrat în Iisus Hristos toate darurile dumnezeirii, toată creativitatea, toată puterea, toată inteligența, toată sfințenia, toate și tot….

Ba mai mult… În Iisus Hristos, Domnul vrea să ne unească pe toți, paradoxal la „masura” staturii noastre. În El să ne unească pe toți cu Sine, unii pe alții și cu întreaga Creație.

Iisus Hristos, omul de doar aproximativ 2m înălțime, ca noi toți ceilalți, vrea și poate să unească în Sine totul: Dumnezeu și Creația cea văzută nevăzută, adică natura, îngerii și oamenii.

Ce plan! Ce Dumnezeu! Câtă iubire! Și abia începe totu!

Îmbrățișează-ne Doamne cu Harul Tău! Privește-ne Doamne cu ochii Tăi cei blânzi ca de mamă! Mângăie-ne pe creștet Doamne așa cum ne mângâie cei dragi ai noștri! Vorbește-ne Doamne cu gura Ta sfântă și dă-ne nădejde și întărire pentru viața noastră cea amărâtă de păcate!

Bunule Doamne, ce plan ai cu noi !!!

De ce a vrut Dumnezeu să fie om? Ca omul să nu refuze niciodată să devină ceea ce Dumnezeu i-a dat să devină.

Autor: Claudiu Balan