Evoluționismul „scapă” omul de relația cu Dumnezeu-Tatăl
Julian Huxley era nepotul lui Thomas Henry Huxley, cunoscut ca «buldogul lui Darwin», fiindcă fusese cel mai însemnat dintre primii apărători ai teoriei lui Darwin. T.H. Huxley inventase, de asemenea, cuvântul agnostic, spre a-şi descrie propriile concepţii religioase. Zoologul Julian Huxley a fost unul dintre savanţii întemeietori ai sintezei neodarwiniste, versiunea modernă a teoriei lui Darwin.
Tot el a fost iniţiatorul unei religii naturaliste numite umanism evoluţionist, precum şi secretarul general fondator al UNESCO, Organizaţia Culturală, Ştiinţifică şi Educativă a Naţiunilor Unite. Pe scurt, Julian Huxley a fost printre cei mai influenţi intelectuali de la mijlocul veacului al douăzecilea, iar anul 1959 a fost apogeul influenţei sale. Iată câteva extrase din alocuţiunile lui J. Huxley la centenar (n.r. centenarul Darwin, la 100 de ani de la lansarea cărții „Originea speciilor”):
„Istoricii viitorului vor socoti probabil prezenta Săptămână Centenară ca rezumând o importantă perioadă critică din istoria acestui pământ al nostru – perioada când procesul de evoluţie, în persoana omului iscoditor, a început a fi cu adevărat conştient de sine… Este unul dintre primele prilejuri publice când s-a recunoscut pe faţă că toate aspectele realităţii sunt supuse evoluţiei, de la atomi şi stele până la peşti şi flori, de la peşti şi flori până la societăţile şi valorile umane – pe scurt, că întreaga realitate este un unic proces de evoluţie.
În 1859, Darwin a deschis calea ce duce la un nou nivel psiho-social, cu un nou model de organizare ideologică – organizarea gândirii şi credinţei centrată pe evoluţie. În modelul evoluţionist de gândire nu mai este nevoie şi nici loc pentru supranatural. Pământul nu a fost creat, ci a evoluat. Tot aşa s-a întâmplat şi cu animalele şi plantele care îl locuiesc, inclusiv cu noi, oamenii -minte şi suflet, creier şi trup. La fel s-a întâmplat şi cu religia.
Omul evoluţionist nu mai poate scăpa de singurătate în braţele întruchipării unui tată divinizat pe care el însuşi l-a creat, nici să mai fugă de responsabilitatea luării unor decizii adăpostindu-se sub umbrela Autorităţii Divine, nici să se eschiveze de la greaua sarcină de a da faţă cu problemele sale prezente şi de la planificarea viitorului său, bizuindu-se pe voia unei Pronii atotştiutoare dar, din nefericire, de nepătruns. în sfârşit, viziunea evoluţionistă ne dă putinţa să întrezărim, chiar dacă nedeplin, direcţiile noii religii despre care putem fi siguri că se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare.»
Pe scurt, triumful darwinismului implica moartea lui Dumnezeu, pregătind înlocuirea religiei biblice cu o nouă credinţă întemeiată pe naturalismul evoluţionist. Noua credinţă urma să devină temei nu doar al ştiinţei, ci şi al guvernării, legii şi moralei. Urma să fie filosofia religioasă oficială a modernităţii.”
Câţiva dintre cei mai străluciţi savanţi ai lumii – de la Richard Owen şi Louis Agassiz în anii 1860, până la Richard Goldschmidt şi Otto Schinde-wolf în anii 1940 – au arătat comunităţii ştiinţifice stânjenitoarele dificultăţi ale teoriei proclamate la Centenarul Darwin, dar aceşti savanţi fuseseră ridiculizaţi iar obiecţiile lor, cu totul întemeiate, fuseseră respinse cu promptitudine. Pe lângă aceste critici cu glas tare, a existat şi un grup tăcut de savanţi ce dezaprobau teoria evoluţionistă, dar se temeau să atace concepţia dominantă despre lume. Existenţa grupului a fost confirmată chiar la Centenarul Darwin de către paleontologul Everett Claire Olson de la Universitatea din California, care spunea: „Este greu de apreciat mărimea şi alcătuirea acestei fracţiuni tăcute, dar nu e nici o îndoială că numărul lor nu este de neglijat”.
Fie că fuseseră reduşi la tăcere sau au ales să rămână tăcuţi, numeroşii savanţi ce au pus la îndoială darwinismul nu au fost auziţi de poporul american. Prin urmare, când Părintele Serafim a început să studieze ştiinţele naturale în liceu şi în facultate, la începutul anilor cincizeci, i s-a spus că evoluţia întregii vieţi dintr-o supă primordială era o realitate incontestabilă şi de neatacat, la fel de sigură (după cuvintele lui Julian Huxley) ca şi faptul că pământul se roteşte în jurul soarelui.
Autor: Pr. Serafim Rose
Sursa: Cartea Facerii, Crearea Lumii și omul începuturilor, Editura Sophia, ediția a 2-a, București, 2011, pp. 6-7
