Evoluționismul, o teorie nedemonstrabilă, este încă vândută ca adevăr
Cum se poate justifica succesul cu adevărat copleşitor al acestei teorii? De ce este teoria evoluţionistă, în ciuda caracterului ei antiştiinţific, atât de modernă şi domină mentalitatea a milioane de oameni? Menţionăm aici câteva motive importante:
1.Motive ideologice
Teoria evoluţionistă studiată în şcoli nu este predată în lumina anumitor cunoştinţe ale ştiinţei (fizică, chimie, biologie, informatică, genetică etc.), dimpotrivă, faptele ştiinţifice, care infirmă teoria evoluţionistă, rămân ignorate sau sunt trecute sub tăcere. Teoria evoluţionistă este prezentată, de cele mai multe ori, ca un fapt ştiinţific demonstrat.
Acest lucru creează un decalaj între teoria evoluţionistă marcată ideologic şi datele ştiinţifice reale. Această educare unilaterală formează, bineînţeles, oameni cu o gândire unilaterală, de care adevărul a fost şi este ascuns în mod tradiţional. Chiar din adolescenţă oamenii îşi construiesc propria viziune asupra lumii. Şansele pentru o reorientare ulterioară sunt mici.
În cele din urmă, se urmăresc, prin această îndoctrinare, trei ţeluri importante: În primul rând, transmiterea unei viziuni materialiste asupra lumii (gândirea alee); în al doilea rând, clasificarea zoologică a omului (reevaluarea omului) şi, în al treilea rând, crearea unei „etici” biologice care îl are pe om în centru, care nu urmăreşte nimic altceva decât ca omul, prin urmare, să nu fie dator să dea cuiva socoteală. Astfel poate să facă tot ce vrea. Se vede cum se polemizează pe această temă din motive ideologice, cum arată şi declaraţiile făcute de Richard Lewontin, liderul departamentului de genetică de la universitatea Harvard:
A venit timpul ca aceia care studiază evoluţia, … , să spună clar că evoluţia este un fapt, nu o teorie … păsările au apărut din ne-păsări şi oamenii au apărut din ne-oameni. Cine crede că înţelege ceva din natură, poate nega aceste lucruri, la fel de puţin ca faptul că Pământul este rotund, că se învârte în jurul axei sale şi se roteşte în jurul Soarelui.
…Se poate spune cu absolută certitudine că, dacă întâlneşti pe cineva care nu crede în evoluţie, acela este ignorant, prost sau nebun (sau rău, dar, mai degrabă, nu vreau să mă gândesc la asta).
Mesajul acestei declaraţii este clar: cine pune evoluţia sub semnul întrebării este, cel puţin, naiv din punct de vedere ştiinţific, dacă nu complet nebun. În realitate, Lewontin comite însă o mare greşeală de gândire. Comparaţia făcută ar fi avut sens, dacă ar fi fost comparate fapte. Însă nu este cazul: faptul că Pământul este sferic, se poate dovedi.
Faptul că pasărea trebuie să fi apărut din „ne-pasăre” nu este demonstrabil, deoarece este vorba despre un eveniment din trecut, unic, implicit nerepetabil, Ia care nu avem acces direct. Este greu de înţeles pentru oricine ignoră motivele ideologic-religioase, cum un om de ştiinţă, care pretinde că înţelege ceva din natură, poate clasifica ambele afirmaţii în aceeaşi categorie.
Prof. dr. John Lennox, care predă la Oxford, scrie în acelaşi context: Descrierile mecanismelor evoluţioniste conţin adesea un amestec de date obiective, interpretări bazate pe teorie şi factori ideologici, fără ca aceştia să se deosebească clar între ei, astfel încât eventualele depăşiri ale graniţelor să poată fi percepute. Rezultatul final este adesea faptul că publicul capătă impresia că viziunea asupra lumii care i se oferă este o urmare logică a datelor obiective şi nu observă că s-a trecut de la ştiinţele naturale la metafizică şi, prin urmare, s-a comis o eroare logică.
2. Motive politico-sociale şi etice
Ideea lui Darwin despre „supravieţuirea celui mai bun”, a celor puternici şi apţi pentru a trăi, a încurajat fără milă egoismul şi pretenţiile la putere ale omului şi este răspunzătoare pentru evenimentele oribile ale secolului al xx-lea. Teoria evoluţionistă încurajează mult un stil de viaţă egoist. Rasismul, avortul, eutanasierea, distrugerea relaţiilor de familie şi între generaţii, imoralitatea, violenţa, devalorizarea demnităţii umane, liberalismul, materialismul şi negarea valorilor divine, a moralităţii şi eticii sunt roadele teoriei evoluţioniste în vremea noastră.
3. Motive spirituale
Cunoscutul evoluţionist Thomas Huxley scrie triumfător:
„Teoria evoluţionistă ne face într-un mod minunat liberi de sufocanta cămaşă de forţă a capitolelor unu şi doi din Geneza.”
Chiar şi evoluţionistul Lewontin mărturiseşte sincer:
Suntem obligaţi să presupunem că totul trebuie să aibă numai cauze materiale … pentru că nu putem tolera o mână divină.
Asemănător formulează şi evoluţionistul Sir Arthur Keith:
Evoluţia este nedovedită şi de nedovedit. Dar noi credem în ea pentru că singura alternativă este actul creaţiei unui Dumnezeu şi asta noi nu acceptăm.
Prin teoria evoluţionistă, omul se eliberează de Dumnezeu, neagă existenţa Lui, se face pe sine însuşi dumnezeu. De ce?
Teoria creaţionistă spune că există un Creator care l-a creat pe om. Aceasta înseamnă că omul va trebui cândva să-I dea socoteală acestui Creator, pentru că omul este un păcătos şi are nevoie de iertare. Omul are nevoie de o persoană care să-i ierte păcatul şi aceasta este Iisus Hristos. De către persoana Lui se hotărăşte viaţa. Toate acestea nu-i plac omului şi de aceea se decide pentru ateism şi, în contextul nostru, aceasta este teoria evoluţionistă. În cele din urmă, este o decizie de credinţă: pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu.
În timp ce oamenii caută să-L şteargă pe Dumnezeu din creaţia Sa, ei nu observă că El încă este acolo, stabileşte macazurile şi apasă pe butoanele de control, pentru că El, dacă ei nu vor să recunoască adevărul, poate să-i lege la ochi (Romani 1,18-25.28), să le trimită o lucrare de rătăcire (2 Tesaloniceni 2,11) şi să le întunece mintea (Efeseni 4,18), astfel încât, într-adevăr, să poată crede ceva irezonabil şi teoria evoluţionistă să pară „minţii lor pervertite” a fi ceva acceptabil.
4. Menţionăm un al patrulea motiv:
Omul de rând este uimit când se uită în muzee la exponate preistorice, despre care se pretinde că sunt în vârstă de milioane de ani. Manualele şcolare de biologie conţin multe desene pline de imaginaţie, care ar trebui să reprezinte modul în care viaţa a apărut din materie moartă şi a evoluat mai departe în milioane de ani, până la om.
Mass-media preiau cu plăcere şi rară critică această informaţie atractivă şi o transmit mai departe, ca fapt ştiinţific dovedit. Destinatarul final al informaţiei nu este în măsură să o verifice şi o acceptă ca fiind demnă de crezare, pentru că este uşor de înţeles, deşi falsă. Astfel cercul este complet…
Au trecut peste 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin. Susţinătorii teoriei evoluţioniste încă îşi apără punctul de vedere, ca fiind adevăr ştiinţific garantat, şi resping credinţa în creaţie ca neştiinţifică şi învechită. Max Thiirkauf spune, pe bună dreptate:
,,Singura certitudine a darwinismului este faptul că nu poate fi demonstrat ştiinţific.”
Ceea ce trăim în prezent, drept controversă despre evoluţie, nu este, în cele din urmă, o luptă pentru adevărul ştiinţific, ci este o luptă pentru monopolul interpretării materialismului. Teoria evoluţionistă nu este nimic altceva, decât un program metafizic de cercetare. Jacques Monod recunoaşte sincer că probabilitatea ca viaţa să fi apărut la întâmplare este egală cu zero. Dar acesta nu este un argument pentru darwinişti.
Acest lucru este clar şi în cazul biochimistului Ernest Kahane, care, într-o prelegere la CERN în Geneva a mărturisit:
„Este însă absurd şi absolut fără sens să crezi că o celulă vie apare din ea însăşi; dar totuşi eu cred aceasta, pentru că nu pot să-mi închipui nimic altceva.”
Dacă serveşte credinţei în evoluţie, atunci, în caz de nevoie, rezultatele mai sunt şi modificate. Exemplul clasic pentru aceasta este „legea fundamentală a biogenezei” (infirmată) a lui Erich Haeckel, conform căreia omul trece în dezvoltarea sa embrionară prin toate treptele evoluţiei sale. Pentru a demonstra acest lucru, materialistul înfocat a recurs chiar şi la falsificări.
Există numai câţiva cercetători care îndrăznesc să stea împotriva doctrinei predominante şi să-şi exprime părerea, deoarece consecinţa este ostracizarea. Astfel se trezeşte impresia mult dorită, că oamenii de ştiinţă sunt unitari în felul în care evaluează lucrurile.
Într-o dezbatere între susţinătorul evoluţiei, prof. Gutmann (Marburg) şi criticul evoluţiei, prof. Scherer din Miinchen, Gutmann a mers atât de departe cu explicaţiile, încât a afirmat că ar rămâne biolog evoluţionist, chiar dacă fiecare parte a teoriei ar fi infirmată. (!)
Gutmann nu ar fi putut confirma mai clar că nu este vorba despre ştiinţă, ci despre respingerea unui Dumnezeu, înaintea căruia omul trebuie să răspundă. Probabil că el nu este singurul care gândeşte astfel.
În copilărie, îmi puneam uneori ambele mâini la ochi şi strigam: ,,Nu mai sunt aici!” Suntem indulgenţi în a judeca un copil care se poartă astfel. Când adulţii fac asta, este jenant!
Dumnezeu nu cunoaşte minciuni!
Dacă teoria evoluţionistă nu ar fi fost pentru mine o teorie nefondată, ci dovedită ştiinţific, atunci Dumnezeu ne-ar fi minţit în Cuvântul Său! Atunci n-aş avea niciun motiv să dau crezare vreunei afirmaţii din Biblie. Acum să citim despre creaţie, atât în Vechiul, cât şi în Noul
Testament:
Facere 1,1: La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
Facere 1,27: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Coloseni 1,16: “Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. ” (Isaia 45,9; Romani 1,25; Evrei 11.1; Apocalipsa 4,11; Apocalipsa 10,6 etc.)
Cum putem şti dacă Biblia este demnă de încredere? Ea pretinde că este Cuvântul de nestrămutat al lui Dumnezeu pentru oameni. Cel mai puternic argument pentru inspiraţia supranaturală a Sfântei Scripturi este, fără îndoială, profeţia. După înţelegerea fizicii moderne, în principiu, viitorul nu poate fi prezis. Şi, totuşi, există în Biblie sute de profeţii împlinite, care sunt verificabile istoric (detalii, oraşe, imperii şi domnitori), dar, mai înainte de toate, istoria Israelului.
Matematicienii seculari au calculat că probabilitatea ca 8 profeţii să se împlinească este de 1:1017!
În cazul a sute de profeţii împlinite, probabilitatea ar fi de unu la zeci de sextilioane. Profeţia este, aşadar, cel mai convingător argument ştiinţific pentru faptul că afirmaţiile Bibliei nu pot veni de la oameni!
Practica de astăzi, de a pedepsi orice disidenţă ca erezie, poate fi comparată cu metodele bisericii medievale. Nu se mai poate recurge la arderea pe rug, însă distrugerea reputaţiei cuiva este mijlocul cel mai folosit astăzi. Astfel, prof. Bruno Vollmert, cel mai mare specialist în domeniul chimiei macromoleculare, a fost rugat ca, la reeditarea lucrării sale de referinţă, să introducă şi macromolecula ADN-ului în manual.
Vollmert este unul dintre puţinii cercetători care nu a pornit în acest studiu cu idei preconcepute, ci a evaluat teoria evoluţionistă materialistă, exclusiv prin competenţa sa de chimist. El a ajuns la concluzia că modelul darwinist nu este, în niciun caz, eronat, dar în cadrul realităţilor de pe pământ nu este realizabil:
“Pentru că premisele moleculare nu există, neo-darwinismul care predomină în prezent este inconsistent ca metodă ştiinţifică. Apariţia vieţii şi a speciilor este, în cadrul ştiinţelor naturii exacte, o problemă nerezolvabilă…”
Cuplarea unei gene din 50 de enzime necesită 75000 de paşi de reacţie. Probabilitatea pentru tranziţia de la un nivel de dezvoltare la următorul (de exemplu, de la reptile la mamifere) la o creştere medie a lungimii de 10000 de gene este de 10 la puterea 40 OOO. Dacă se renunţă la cifre, atunci răspunsul la întrebarea: “A fost posibil ca făpturile să ia fiinţă prin ele însele?” sună clar şi simplu „Nu”.
„Cu cât argumentaţia mea se menţine mai strict în cadrul ştiinţelor exacte, în timp ce tratez bioevoluţia absolut în sensul neo-darwinist, ca pe un eveniment întâmplător, şi anume, ca o statistică a copolicondensării, cu atât am mai puţine rezerve, să consider crearea de către un Dumnezeu Creator atotputernic o alternativă la darwinism.” (Vollmert).
Ştiţi ce s-a întâmplat în continuare? Din cauza acestei „erezii”, darwiniştii şi-au exercitat influenţa asupra editorului pentru a împiedica reeditarea apreciatului manual despre chimia polimerică, foarte apreciat în cercurile de specialitate. Ce este aceasta dacă nu o lipsă imensă de onestitate intelectuală? Cine reacţionează aşa? Numai aceia, cărora le este frică de adevăr sau care trebuie să ascundă ceva jenant!
Un om de ştiinţă sincer, atâta vreme cât nu este controlat de o credinţă dogmatică inadmisibilă din punct de vedere ştiinţific, îşi va vedea limitele.
“Ştiu că nu ştiu nimic”, a spus chiar Socrate. Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi de întrebările de tipul ”Cum?”: “Cum funcţionează ceva? Cum decurg procesele în spaţiu şi timp?”
Alte întrebări, pentru noi oamenii, decisive, rămân absolut deschise. Acestea nu pot primi un răspuns de la oamenii de ştiinţă. De exemplu: „De ce exist? Care este sensul vieţii mele? Pentru ce trăiesc? Încotro mă îndrept? Cum pot să fiu în relaţii corespunzătoare cu cel de lângă mine?”
Oamenii de ştiinţă nu pot să ia nicio decizie legată de valoare. Ei pot să ne spună cât costă o centrală nucleară şi ce randament are, dar dacă ar trebui să fie construită, acest lucru ţine de valorile noastre, de etalonul nostru, de conştiinţa sau de caracterul nostru. Teoria darwinistă nu este în măsură să explice fundamentul molecular al vieţii! Când oamenii de ştiinţă explică ceea ce nu ştiu şi pot şti prin ideile lor ateiste, evoluţioniste, se ajunge la vorbe goale dăunătoare.
Dacă transmitem copiilor noştri la şcoală o astfel de imagine falsă despre Dumnezeu şi om, şi anume, că noi am scăpat din regnul animal numai prin presiunea selecţiei, atunci nici nu suntem responsabili faţă de un Dumnezeu.
Dacă tinerii sunt învăţaţi aşa, atunci nu trebuie să ne mirăm de roadele care vor fi culese acum şi mai târziu. Dacă Dumnezeu dispare din gândirea noastră, ca fiind cea mai înaltă instanţă morală, atunci nu mai există nicio autoritate morală care să poată sta în locul Lui! ,,Dacă Dumnezeu este mort, atunci totul este permis:’ (Dostoievski)
Dieter Zirnmerling vede asta absolut corect atunci când scrie în ZEIT:
„Eforturile lungi de secole, de a institui ştiinţele naturii ca instituţie care dă sens, au eşuat. În urmă a rămas un om dezorientat – uneori disperat – în căutarea sensului.”
Nedreptatea, răutatea, aroganţa şi perfidia au devenit atât de naturale în zilele noastre, că mulţi nu mai pot să realizeze aceste stări. În această carte, un capitol este dedicat potopului. Iisus Hristos a spus:,,Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe (potopul), aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului (prin aceasta este menţionată a doua venire a lui Isus Hristos).
În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului … (Matei 24, 37 – 39).
Da, o să fie ca în zilele lui Noe. Când a venit potopul, toţi oamenii – în afară de Noe şi familia lui – au fost măturaţi de potop. Acolo se scufundă filosoful, potopul a spulberat pe doctorii în drept şi învăţaţii teologiei. Nimeni nu a fost capabil, prin tot ce învăţase, să scape de potop. Cunoştinţa nu este o geamandură de salvare, logica nu este o vestă de salvare şi retorica nu este o barcă de salvare. Ele se scufundă şi, odată cu ele, toată ştiinţa, în valurile fără ţărm.
Şi mulţii neînvăţaţi, care pot să numere numai câte degete au, care nu ştiu nimic despre subtilităţile erudiţiei – când a venit potopul, i-a spulberat pe toţi. Există numai o cunoaştere (cunoştinţă) care ne salvează şi care duce la libertatea magnifică, şi anume, cunoaşterea inimii: Eu nu pot să stau în faţa unui Dumnezeu sfânt. Numai unul poate să mă salveze de la pierzare şi să-mi dăruiască viaţa nouă veşnică: Iisus Hristos, care a plătit în locul meu pentru vina mea şi prin asta mi-a cumpărat libertatea.
Autor: Bruno Schwengeler
Sursa: Creaționism contra evoluționism, Școala particulară Ethos, Craiova, pp. 99-106.