Experimentele cu noroi răstoarnă credința geologilor în perioadele de timp îndelungate
Noile cercetări prezentate în revista Science documentează cum, spre deosebire de gândirea convențională, noroiul poate fi depus de apa care curge rapid.[1] Aceste descoperiri sunt în concordanță cu ideile susținute de geologi de peste un secol și indică faptul că „știința argilitului va suferi o schimbare de paradigmă”.[2]
Folosind echipamente de laborator special concepute, Juergen Schieber, John Southard și Kevin Thaisen au arătat că materialul de dimensiunea noroiului se va depune în condițiile unor curenți cu viteze mult mai mari decât se credea anterior.
De mai bine de o sută de ani, geologii au presupus că sunt necesare perioade lungi în care să existe condiții de apă liniștită pentru depunerea noroiului. Pe baza acestei credințe, ori de câte ori geologii au întâlnit depuneri de nămol în registrul sedimentar, ei le-au interpretat ca fiind formate într-un mediu liniștit de depunere.
Oamenii de știință care susțin vârstele îndelungate au atacat de multe ori ideea că Potopul lui Noe a fost un eveniment real, istoric și au denigrat afirmația creaționiștilor susținători ai pământului tânăr că Potopul de un an poate explica majoritatea depunerilor geologice expuse pe pământ astăzi. Unul dintre argumentele lor majore se referă la această credință larg răspândită, dar eronată.
De exemplu, Alan Hayward folosește formațiunea de roci Haymond din SUA în acest scop, descriind-o ca fiind groasă de aproape 1,6 km, care se întinde pe o suprafață mare și conține mai mult de 30 000 de straturi alternante de șist și gresie.[3]
Hayward a considerat ideile geologice convenționale despre depunerea noroiului ca un fapt: „Șistul este făcut din lut compactat. După cum au observat majoritatea cititorilor, argila este formată din particule extrem de fine, care necesită mult timp să se așeze în apă. Turbulența le menține în suspensie și, prin urmare, argila se va așeza doar în apă calmă.”
Apoi folosește aceste idei eronate pentru a desconsidera relatarea biblică a Potopului global: „Cum a adus Potopul un strat subțire de nisip și l-a depus pe o suprafață mare, apoi a adus un strat subțire de lut și apoi toate acestea s-au așezat în liniște – toate în câteva minute? Și apoi repetați acestea de cincisprezece mii de ori?”
Apoi își bate joc de poziția științifică a geologilor Potopului. „Pare destul de evident că există un singur mod în care ar putea avea loc o serie de evenimente. Dumnezeu ar trebui să dirijeze și să controleze întregul proces în mod miraculos pentru a obține acest rezultat.”
Cu alte cuvinte, geologia Potopului nu este o știință reală, deoarece trebuie să invoce o intervenție supranaturală pentru a explica o poziție altfel neplauzibilă (în opinia sa).
Cu toate acestea, cel mai recent raport de cercetare din Science pune capăt argumentului lui Hayward. Faptul că noroiul se depune în apă curgătoare înseamnă că întreaga formațiune ar putea fi explicată printr-o depunere catastrofală, posibil în câteva zile sau ore.
Daniel Wonderly este altă persoană care a folosit multă cerneală și hârtie pentru a batjocori scrierile creaționiste referitoare la pământul tânăr. El insinuează că, creaționiștii care susțin pământul tânăr sunt dezinformați, după cum se reflectă în titlul cărții sale, „Neglect of Geologic Data: Sedimentary strata compared with young-earth creationist writings” (n.t., Neglijarea datelor geologice: straturi sedimentare în comparație cu scrierile creaționiste ale pământului tânăr).[4]
În mod surprinzător, scrierile sale sceptice cu privire la Potopul lui Noe sunt publicate pe pagina de internet ASA, American Scientific Affiliation, care se prezintă ca o asociație a creștinilor din știință care au în comun încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu și un angajament de integritate în practica științei.
Wonderly urmează o direcție similară cu Hayward. În capitolul 2 al cărții sale, el descrie grosimea imensă a sedimentelor din Munții Apalași, estul SUA, și susține că această cantitate de sediment nu ar fi putut fi depusă de către Potopul biblic care a durat un an.[5] Nu din cauza faptului că există prea multe sedimente, ci deoarece ratele de depunere au fost prea lente.
Argumentele sale depind de ratele sale de depunere presupuse, motiv pentru care ultimele experimente privind depunerea noroiului sunt atât de relevante. Wonderly spune: „Majoritatea straturilor de șist și argilit au fost depuse în apele destul de adânci din mările interioare, iar rata lor de depunere probabil că nu a fost mai rapidă decât ratele mai lente pe care le-am citat pentru zonele continentale.”
Este interesant că Wonderly descrie în detaliu evenimente care au avut loc în trecut, dar care nu au fost niciodată observate de vreun geolog. Întregul său argument se bazează pe credințele sale. El continuă:
„Chiar și atunci când un corp de apă este liniștit, sunt necesare multe ore pentru așezarea unei singure particule de argilă astfel încât să devină parte a unei depuneri de șist sau argilit. Chiar dacă particulele de argilă suspendate au suferit floculare (aglomerare), apa trebuie să fie, în esență, liniștită, deoarece micile aglomerări de argilă floculată nu sunt nici pe aproape atât de dense ca particulele de nisip.”[6]
Wonderly concluzionează: „Un an nu reprezintă suficient timp pentru numărul de perioade de așezare relativ liniștite necesare straturilor existente de lut și argilit.” Cu alte cuvinte, „creștine, nu poți accepta Biblia așa cum se citește”.
Din nou, cele mai recente cercetări prezentate în Science arată că aceste idei sunt greșite.
Schieber, cercetătorul principal al articolului din Science, a spus că ar fi trebuit să fie evident faptul că noroiul se poate așeza în apă curgătoare. „Tot ce trebuie să faci este să te uiți în jur. După ce pârâul a inundat campusul universității noastre, puteți vedea valuri pe trotuare după ce apele s-au potolit. Examinate îndeaproape, aceste valuri erau formate din noroi. Geologii sedimentari au presupus până acum că numai nisipul poate forma valuri și că particulele de noroi sunt prea mici și se așază prea încet pentru a face același lucru.”[7]
Împreună cu absolventul Kevin Thaisen, Schieber a proiectat și a construit un „canal de noroi” care seamănă puțin cu o pistă de curse ovală. Au instalat o centură motorizată cu palete pentru a menține apa noroioasă în mișcare la o viteză constantă.
Pentru nămol au folosit argile extrem de fine, montmorillonit de calciu și caolinit, precum și nămoluri naturale ale lacurilor. Conform gândirii geologice convenționale, materialul argilos de dimensiunea talcului nu s-ar depune în apa care se mișcă rapid. Cu toate acestea, după doar puțin timp, noroiul se mișca de-a lungul fundului canalului. Potrivit lui Schieber, „s-au acumulat la viteze de curgere mult mai mari decât cele la care s-ar fi așteptat oricine”.
Schieber sugerează că o aplicație a cercetării sale este orientată către companiile petroliere care prospectează petrol și gaze, deoarece atât materia organică, cât și noroiul sunt lipicioase și se găsesc adesea împreună. Pe această linie, munca sa ar putea fi relevantă și pentru modul în care se formează zăcămintele de cărbune. Straturile de cărbune alternează frecvent cu șistul și argilitul, astfel încât interpretarea geologică tradițională a cărbunelui care se formează într-un mediu mlăștinos ar putea fi o altă credință prețuită răsturnată de aceste descoperiri.
Macquaker și Bohacs spun despre această cercetare: „Rezultatele necesită reevaluarea critică a tuturor argilitelor interpretate anterior ca fiind depuse continuu în ape calme. Astfel de roci sunt utilizate pe scară largă pentru a deduce climatele trecute, condițiile oceanice și variațiile orbitale”.[8] Ce alte interpretări globale s-au mai făcut pe baza unei credințe defectuoase despre depunerea argilitului, o rocă sedimentară care cuprinde aproximativ două treimi din registrul stratigrafic?
De zeci de ani, creaționiștii susținători ai pământului tânăr au provocat interpretările convenționale ale evenimentelor geologice din trecut. Stăpânirea paradigmei uniformitare, un sistem de credință anti-biblic, dintotdeauna a sufocat o discuție liberă și deschisă a interpretărilor alternative. Să sperăm că aceste noi descoperiri experimentale despre noroi și apă vor ajuta la slăbirea acelei stăpâniri.
Autor: Tas Walker
Sursa: Creation.com | Mud experiments overturn long-held geological beliefs
Traducător: Cristian Monea
[1] Schieber, J., Southard, J. și Thaisen, K., Accretion of mudstone beds from migrating floccule ripples, Science 318(5857):1760–1763, 2007.
[2] Macquaker, J.H.S. și Bohacs, K.M., On the accumulation of mud, Science 318(5857):1734–1735, 2007.
[3] Hayward, A., Creation and Evolution: The Facts and Fallacies, Triangle, London, p. 123–125, 1985.
[4] Wonderly, D.E., Neglect of Geologic Data: Sedimentary Strata Compared with Young-Earth Creationist Writings, Interdisciplinary Biblical Research Institute, Hatfield, PA, 1987.
[5] Wonderly, ref. 4, p. 39–40.
[6] Wonderly, ref. 4, p. 41.
[7] As waters clear, scientists seek to end a muddy debate, Physorg.com, 13 Decembrie 2007.
[8] Macquaker și Bohacs, ref. 2. p. 1735.
