Experimente de sedimentare: În sfârșit, natura ajunge din urmă!

În 1988 am publicat traducerea în limba engleză a unei lucrări semnificative[1] care a fost prezentată inițial Academiei Franceze de Științe din Paris, la 3 noiembrie 1986, și apoi publicată în revista Proceedings a Academiei.[2] Acest lucru a fost urmat de publicarea unei lucrări ulterioare[3] în 1990, care a fost, de asemenea, prezentată inițial Academiei Franceze de Științe din Paris la 8 februarie 1988 și publicată în Proceedings.[4]

În ambele ocazii, autorul a fost Guy Berthault, iar experimentele sale importante au demonstrat cum se formează spontan laminări multiple în timpul sedimentării amestecurilor hetero-granulare de sedimente în aer, în apă stătătoare și în apă curgătoare (vedeți Figura 1). În cercetările ulterioare, Berthault a făcut echipă cu profesorul Pièrre Julien la Centrul de Cercetare al Departamentului de Inginerie Civilă, de la Universitatea de Stat din Colorado, Fort Collins (SUA). Le-am publicat rezultatele în 1994,[5] după ce cercetările lor au fost publicate de Societatea Geologică din Franța.[6] Experimentele lor de sedimentare continuă.

Semnificația acestei cercetări a fost subliniată în repetate rânduri de geologii creaționiști. La 12 iunie 1980, un strat piroclastic de 7,6 m grosime s-a acumulat în câteva ore sub vulcanul Muntele St Helens (Washington, SUA) ca urmare a depunerilor de flux piroclastic adunate de la suspensiile fluide, turbulente și resturile vulcanice care s-au deplasat cu viteze mari de pe flancul vulcanului atunci când s-a prăbușit (vedeți Figura 2).[7]

O examinare atentă a stratului a arătat că acesta consta din straturi laminate și subțiri de cenușă fină și grosieră, de obicei alternante, și uneori cu paturi încrucișate. Faptul că o astfel de depunere laminată s-ar putea forma catastrofal a fost confirmat de experimentele de sedimentare ale lui Berthault și aplicat unei explicații creaționiste a depunerii din timpul Potopului a straturilor de șist laminate și subțiri din secvența Marelui Canion.[8] Munca experimentală a lui Berthault și implicațiile sale au fost, de asemenea, prezentate în videoclipuri.[9]^,[10]

Acum Natura a ajuns, în sfârșit, din urmă! Adică, revista științifică internațională Nature, probabil cea mai importantă publicație științifică din lume, tocmai a publicat și a comentat rezultatele experimentelor similare celor efectuate de Berthault,[11]^,[12] recunoscând, în cele din urmă, ceea ce a demonstrat un cercetător creaționist de mai mult de zece ani. Cu toate acestea, în mod surprinzător, lucrarea lui Berthault nu este menționată și nici citată în articolele din Nature.

Și ce au descoperit autorii articolului din Nature? Makse și colab. au constatat că amestecurile de particule de diferite dimensiuni se separă spontan în absența perturbațiilor externe; adică, atunci când un astfel de amestec este pur și simplu turnat pe o grămadă, particulele mari sunt mai susceptibile de a fi găsite lângă bază, în timp ce este mai probabil ca particulele mici să fie mai aproape de vârf.[13] Mai mult, atunci când un amestec granular este turnat între două plăci verticale, amestecul se stratifică spontan în straturi alternative de particule mici și mari ori de câte ori cele mari au un unghi de repaus mai mare decât cele mici. Aplicare – stratificarea este legată de apariția avalanșelor.

Fineberg este de acord.[14] Se poate observa că atât stratificarea, cât și separarea unui amestec de două tipuri de particule apar spontan pe măsură ce amestecul este turnat într-un volum îngust, amestecul curgând pe măsură ce panta „grămezii de nisip” devine mai abruptă. Când unghiul de repaus al particulelor mai mari este mai mare decât al celor mai mici, fluxul determină stratificarea spontană a mediului și se formează straturi alternante compuse din particule mari și mici, cu cele mai mici și „mai fine” (unghiul de repaus mai mic) particule găsite sub cele mai mari (era o fotografie color frumoasă în Nature). Chiar și în interiorul straturilor se produce separarea pe baza mărimii particulelor, cele mai mici tinzând să fie mai aproape de vârful grămezii.

Suntem încurajați în mod firesc de această confirmare „înaltă” a rezultatelor experimentale ale lui Berthault, dar cititorii revistei Nature ar fi putut să citească totul despre aceasta cu mai mult de un deceniu în urmă în Jurnalul Creation Ex Nihilo Technical. Totuși, ceea ce confirmă acest lucru este și faptul că oamenii de știință creaționiști efectuează cercetări originale, în acest caz, cercetări privind sedimentarea care se aplică proceselor catastrofale de depunere din timpul Potopului, contrar interpretării uniformitare (lente și graduale) a formării unor astfel de straturi sedimentare. În plus, oamenii de știință creaționiști nu numai că fac cercetări originale aplicabile geologiei Potopului (chiar dacă Nature nu o recunoaște), ci tipul de cercetare pe care îl fac este suficient de bun pentru a fi publicat în reviste științifice seculare revizuite de oameni din domeniu.

Autor: Andrew Snelling
Sursa: Creation.com | Sedimentation experiments: Nature finally catches up!

Traducător: Cristian Monea

---

[1] Berthault, G., 1988. Experiments on lamination of sediments. CEN Tech. J., [Journal of Creation] 3:25–29.

[2] Berthault, G., 1986. Experiments on lamination of sediments, resulting from a periodic graded-bedding subsequent to deposition—a contribution to the explanation of lamination of various sediments and sedimentary rocks. Compte Rendus Acadèmie des Sciences, Paris, 303 (Seria II, nr. 17):1569–1574.

[3] Berthault, G., 1990. Sedimentation of a heterogranular mixture: experimental lamination in still and running water. CEN Tech. J., 4:95–102.

[4] Berthault, G., 1988. Sedimentation of a heterogranular mixture: experimental lamination in still and running water. Compte Rendus Acadèmie Des Sciences,Paris, 306 (Seria II):717–724.

[5] Julien, P. Y., Lan, Y. Q. și Berthault, G., 1994. Experiments in stratification of heterogeneous sand mixtures. CEN Tech. J., 8(1):37–50.

[6] Julien, P. Y., LAN, Y. Q. și Berthault, G., 1993. Experiments on stratification of heterogeneous sand mixtures. Bulletin of the Geological Society of France, 164(5):649–660.

[7] Austin, S. A., 1986. Mount St Hlens and catastrophism. În: Proceedings of the First International Conference on Creationism, R. E. Walsh, C. L. Brooks și R. S. Crowell (ed.), Creation Science Fellowship, Pittsburgh, Pennsylvania, Vol. 1, p. 3–9.

[8] Austin, S. A., 1994. Interpreting strata of Grand Canyon. În: Grand Canyon: Monument to Catastrophe, S. A. Austin (ed.), Institute for Creation Research, Santee, California, Capitolul 3, p. 21–56.

[9] Wilders, P., 1992. Evolution: Fact or Belief? Video, Creation Science Foundation Ltd, Australia.

[10] Berthault, G., 1995. Drama in the Rocks. Video, Creation Science Foundation LTD, Australia.

[11] Makse, H. A., Havlin, S., King, P. R. și Stanley, H. E., 1997. Spontaneous stratification in granular mixtures. Nature, 386:379–382.

[12] Fineberg, J., 1997. From Cinderella’s dilemma to rock slides. Nature, 386:323–324.

[13] Makse și colab., Ref. 11, p. 379.

[14] Fineberg, Ref. 12, p. 323.