Floarea din Rai – inima ce bate, a lumii întregi

În iad deodată apare un demon grăbit şi alarmat. Vine de undeva de departe, dintr-un ţinut al pământenilor. Are o expresie de panică şi totodată de „ceva” tainic. Îşi face loc forţat până ajunge la scaunul luciferic.

– S-a născut „FLOAREA din Rai”… şi repetă ca un posedat mereu aceasta…

– Ce „FLOARE”, încornoratule, şi tu ai luat-o razna?… ripostară cei din garda luciferică.

De la o vreme mulţi demoni, nu se ştie din ce cauză, „înnebuneau”, cu nişte simtome curioase, unii strigând că „sunt Îngeri”, alţii că au început să simtă un fel de „inimă” în ei, că văd „Lumini”, că aud nişte „Glasuri profetice” şi, mai mult, soseau din lumea Oamenilor tot felul de „zvonuri” ce îl puneau pe gânduri pe Lucifer, mai marele demonilor.

– FLOAREA din Rai… FLOAREA din Rai…, repeta acum demonul ce se prezenta înfricoşat…

– Ia spune mai amănunţit, ce înseamnă aceasta?… îl luă cu binişorul Lucifer.

– Nu ţi-aminteşti că în Rai Eva, de câte ori mergea să se Închine DOMNULUI la POMUL VIEŢII, de fiecare dată îi cădea pe piept o „FLOARE de Taină”…. pe care tu, Lucifer, ai încercat s-o „iei şi n-ai putut”?…

– Ce, mă, prostule?… cum n-am putut?… din contră, i-am luat-o, că Eva a mâncat din „pomul nostru demonic”…

– Ei… acum s-a Născut tocmai această „FLOARE de Rai”… Undeva, într-un ţinut al pământenilor, s-a Născut „Fiica Evei”, cea care trebuia să se Nască din FLOAREA POMULUI VIEŢII” şi pe care tu, Lucifer, ai împiedicat-o…

– Nu se poate… nu se poate…, începu să strige furios Lucifer… ai înnebunit tu, încornoratule, ca şi ceilalţi care faceţi pe „nebunii”… luaţi-l şi bateţi-l până îi vine „mintea la cap”…

– Lucifer, este adevărat ce-ţi spun… S-a Născut FLOAREA din Rai… i-am văzut „Semnele”… şi cu răcnete de plâns demonic îi înfioră pe toţi…

– Ce „Semne”?… spune mai repede…

– S-a Născut o Copilă ce nu seamănă cu nici una… are pe Piept „Semnul CĂRŢII FIULUI DIVIN”, şi are o „INIMĂ” ce Bate… ce Bate… ah… nu pot spune, că simt că mor… E INIMA parcă a Lumii întregi… INIMA… INIMA… noi nu mai ştim ce este INIMA… eu am Văzut-o la această Copilă-FLOAREA din RAI… INIMA… INIMA… INIMA… Şi ca un nebun se zvârcoleşte pe jos de îi băgă în sperieţi pe toţi demonii. Însuşi Lucifer căzu de pe scaunul său…

– Vasăzică, s-a Renăscut Chipul Evei, Chipul de Taină al Lumii, care va NAŞTE pe FIUL Lui DUMNEZEU… Ah!… cât am vrut eu să împiedic această Întrupare a FIULUI… şi nu se poate… EL este mai tare decât mine”…, gândeşte în sine Lucifer, şi furios strigă:

– Demoni, încă o dată la treabă serioasă… Să urmărim atenţi ce va urma şi să facem tot ce este posibil să prevenim… să prevenim… încă nu e pierdută lupta noastră…

Autor: Pr. Ghelasie Gheorghe
Sursa:
Moșul din Carpați (Neofit Pustnicul), Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Editura Platytera, pp. 182-183

Visited 28 times, 1 visit(s) today
Share, dacă ți-a plăcut articolul: