De la grădină la Grădinar
Lumea este armonie de rațiuni și sensuri. Se conduce după legi, este imprimată de raționalitate. Acest lucru îl mărturisește chiar știința, căci ea își întemeiază posibilitatea cercetării pe însăși caracterul repetitiv al legilor naturii, pe faptul că materia este în sine informație structurală și energie, cum zic și oamenii de știință.
Dar întrebarea răsare îndată oricărui căutător sincer: de unde au apărut aceste legi și rațiuni ale naturii și ce le ține în lucrare? Întâi ne gândim care este sursa acestor rațiuni structurale și lucrătoare, și apoi ținem seama că nu-i destul a găsi formula teoretică a unei legi a naturii, ci trebuie găsită și prima cauză de la care legea a ajuns a fi inserată în sânul cel mai intim al naturii, articulată în țesătura comună tuturor celorlalte legi și rațiuni.
Dacă lumea nu ar fi imprimată de această raționalitate lucrătoare, vie, ea ar fi un deșert amorf, un haos fără sens și fără speranță, dar acum ea se poate asemăna mai degrabă cu o grădină. De ce grădină? Pentru că rațiunile din care sunt urzite făpturile și legile de peste ele nu sunt osebite de taină și frumusețe. Frumusețea, iubirea și creșterea în ele, atât de intim plămădite în sânul alcătuirii lumii și a omului, fac lumea să semene mai degrabă cu o grădină decât cu un mecanism.
Dar mai ales planeta Pământ, prin bogăția rosturilor vieții și organismelor, a ordinii fizice și a înfăptuirilor omului, seamănă cu o grădină ordonată după niște legi sau rânduieli. Astfel că e just să ne imaginăm următoarea pildă cu tâlc: să presupunem că un om, călătorind cu greu și osteneală prin arșița și dunele asprului deșert Sahara, la un moment dat, în mijlocul deșertului, dă peste o grădină frumoasă și mai ales bine rânduită.
Văzând din senin o oază cu izvor de apă limpede, cu pomi fructiferi, cu flori în straturi și cu rânduială peste tot, înțelege imediat din acea rânduială că acea grădină în mijlocul deșertului este opera unei ființe raționale conștiente, pentru că ordine rațională în mijlocul unui deșert nu poate să apară de la sine, ci trebuie să aibă o sursă: o ființă rațională. Acum putem considera o ipotetică ființă conștientă călătorind prin nemăsuratele spații interstelare și galaxii și dând peste o grădină ordonată în acest deșert. Acea grădină este planeta Pământ. Așadar cine este acea ființă rațională care a sădit ca pe o oază atât raționalitatea materiei, cât și rațiunea omului?
Omul însuși este o grădină în plin deșert intergalactic, iar facultatea sesizării și compunerii frumosului este și ea o floare în această vastă și mirifică grădină numită om. Iar unde este grădină este și Grădinar Care a sădit-o și-i poartă de grijă. Și de vreme ce grădina e frumoasă, înseamnă că așa a vrut-o Grădinarul, iar Grădinarul trebuie să fie iubitor de frumos, deci frumos.[1]
Iar dacă în această grădină rațională (omul) Grădinarul a pus bucuria de a fi (și pruncii o au din plin, semn că așa-s proiectați – ei care-s mai aproape de origine), precum și setea de iubire și bucuria de frumos, care sunt atât de larg răspândite și mereu gata a se dărui, înseamnă că așa a fost design-ul, proiectul, planul Celui Ce ne-a zidit anume pentru bucurie, dragoste și frumos. Înseamnă că Grădinarul își iubește grădina și pe copiii Săi care se bucură de ea.
Și atunci nu este frumosul o binecuvântată nadă? Căci e acea floare gingașă și înmiresmată înadins sădită de Grădinar ca să atragă inimile și să le dispună la dragoste. „Dumnezeu dragoste este.”
Autor: Ieromonah Ioan Bute
Sursa: Frumusețea care va salva lumea, p. 31-33
[1] Însuși faptul că percepem culorile, în loc să fi văzut lumea alb-negru, e semn că Făcătorul a dorit ca noi să putem sesiza frumusețea. Dar fiecare culoare nu e altceva decât o reflectare a luminii cu o anumită lungime de undă. Deci o culoare e un număr corespunzând unui fragment din spectrul de undă al luminii. Cum s-ar fi putut ca, din pură întâmplare, un număr sau o combinație de numere să le percepem ca frumusețe? Se întâmplă ca în muzică, unde orice armonie muzicala e în esență o combinație de numere. Dar din această complexitate a frumuseții și armoniei universului corelate cu a omului, mintea poate desluși existența unui Creator. Iar acest Creator trebuie să fie iubitor de frumos, de vreme ce a făcut tot ce se putea face ca să dea curs frumuseții în lume.