Imaginile NASA susțin originea biblică a Lunii
Noile imagini de la una dintre navele spațiale ale NASA au dezvăluit scarpe mici[1] pe toată Luna, indicând faptul că nu este rece și moartă, așa cum s-a crezut în mod convențional.[2] Smithsonian National Air and Space Museum, Washington, DC, a publicat concluziile în revista Science.[3]
Scarpele sunt relativ mici, ceea ce explică de ce au scăpat detecției până când imaginile de înaltă rezoluție de la Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) au dezvăluit existența lor. Sunt curbate ca un lob, cel mai mare fiind de aproximativ 100 de metri înălțime și câțiva kilometri lungime. Cu toate acestea, majoritatea au doar aproximativ 10 metri înălțime și sunt mult mai scurte.
Primele scarpe în formă de lob de pe Lună au fost descoperite la începutul anilor ‘70 din fotografiile misiunilor Apollo 15, 16 și 17, dar acele fotografii acopereau doar zona din apropierea ecuatorului lunar. Echipa lui Watters a descoperit încă 14. Șapte dintre acestea se îndreaptă către polii lunari, ceea ce dovedește că scarpele sunt o caracteristică globală (figura 1).
Contracția crustei
Echipa sugerează că întreaga crustă a Lunii s-a contractat creând falii care împingeau părți ale suprafeței (figura 2). Ei au propus că cea mai probabilă forță motrice a contracției crustei este răcirea interiorului Lunii. La scară globală, contracția este relativ mică: circa 100 de metri pe o rază lunară de aproximativ 3500 km.
Această descoperire are implicații semnificative pentru ideile despre originea și istoria Lunii. Este în concordanță cu relatarea biblică, dar contrazice credințele evoluționiste în vârstele îndelungate, motiv pentru care este atât de surprinzătoare în cercurile convenționale.
Conform gândirii naturaliste actuale, Luna s-a format cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă și consta inițial dintr-un ocean de lavă, topit probabil pe toată suprafața sa. Cu timpul, lava s-a solidificat și Luna a continuat să se răcească până când toate sursele de căldură s-au disipat cu mult timp în urmă. Se crede că Luna a fost rece și moartă în ultimii 3 miliarde de ani.
Cu toate acestea, aceste scarpe mici arată că Luna s-a răcit abia recent și este mult mai dinamică decât se credea. Prezența lor provoacă în mod direct gândirea convențională privind originea naturalistă a Lunii, în special a vârstei sale presupuse de mai multe miliarde de ani.
Cum a stabilit echipa că scarpele sunt tinere? Potrivit NASA:
„Echipa consideră că [scarpele] se numără printre cele mai proaspete caracteristici de pe Lună, în parte pentru că traversează craterele mici. Întrucât Luna este bombardată în mod constant de meteori, caracteristici precum craterele mici (cele cu o lungime mai mică de 350 m) sunt probabil tinere, deoarece sunt distruse rapid de alte impacturi și nu rezistă mult. Deci, dacă un crater mic a fost perturbat de o scarpă, aceasta s-a format după crater și este mai tânără. O dovadă mai convingătoare este faptul că, craterele mari, care sunt susceptibile de a fi vechi, nu apar deasupra niciuneia dintre scarpe, iar acestea sunt clare și relativ nedegradate.”[4] (vedeți figura 3.)
Scarpele indică tinerețea
Pe baza acestor dovezi, echipa, gândind în cadrul evolutiv, a estimat că aceste scarpe nu pot fi mai vechi de un miliard de ani, dar ar putea avea chiar și 100 de milioane de ani – sau pot fi chiar și mai tinere. Acesta este un interval destul de mare de vârstă.
De fapt, există dovezi bine documentate că activitatea geologică are loc pe suprafața Lunii în prezent.[5] Aceste dovezi se prezintă sub forma unor fenomene lunare tranzitorii, care includ „schimbări de culoare localizate, pete sau dungi de lumină, nori, ceață și alte observații care indică activitatea geologică pe Lună.”[6]
Cele mai vechi observații raportate datează cu 1000 de ani în urmă și astfel de evenimente au fost raportate în primele zile ale telescoapelor. Fenomenele lunare tranzitorii sunt, prin natura lor, efemere, majoritatea rapoartelor făcute de un singur observator și incapabile să fie confirmate independent. Credința în paradigma evolutivă de lungă durată a avut tendința de a ignora semnificația acestor afirmații, chiar și pentru a descuraja raportarea lor.
Cu toate acestea, scarpele sunt o caracteristică permanentă a peisajului lunar și prezența lor poate fi confirmată prin observații repetate.
Echipa a estimat că nucleul Lunii ar trebui să fie înconjurat de un ocean de magmă pentru a crea aceste falii. Ei sugerează că un astfel de ocean magmatic ar fi putut fi creat de obiecte spațiale mari care s-au prăbușit pe suprafața lunară în timpul așa-numitului (și controversatului) mare bombardament târziu. Pe scara timpului evolutiv, acesta a fost în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că nu explică cu adevărat contracția recentă. Căldura ar fi trebuit să se disipe acum miliarde de ani.
Din păcate, echipa nu a exclus posibilitatea ca Luna să fie încă activă din punct de vedere tectonic și să formeze scarpe. Ei intenționează să reexamineze înregistrările cutremurelor lunare de la seismometrele instalate în cadrul misiunilor Apollo din anii ‘70. Aceste cutremure au fost atribuite mareelor gravitaționale pe Lună, impacturilor de meteoriți și schimbărilor de temperatură între zi și noapte. Cu toate acestea, echipa lui Watters intenționează să verifice dacă unele dintre cutremurele lunare înregistrate pot fi atribuite faliilor.
De asemenea, ei intenționează să compare noile imagini LRO cu fotografiile realizate folosind camerele Apollo. Scopul este de a vedea dacă au existat modificări în formele scarpelor în ultimii 30 de ani.
Lipsesc mega-scarpe
Și pe Mercur au fost găsite scarpe lobate. Se crede că același proces de contracție a produs scarpele care sunt imense în comparație cu cele de pe Lună – au sute de kilometri lungime și 1000 de metri înălțime. Cea mai mare se întinde pe mai mult de 1000 km. Aceste scarpe sugerează că Mercur a fost odată topit și crusta sa s-a contractat câțiva kilometri, pe măsură ce interiorul său topit a continuat să se răcească și să se micșoreze.
Deci, de ce nu vedem faliile gigantice pe Lună, din moment ce se crede că s-a topit o dată? Deși este puțin mai mic decât Mercur (peste o treime din volumul său), contracția interiorului său topit ar fi trebuit să producă falii enorme. Unii cercetători sugerează că acestea au existat cândva, dar bombardamentul cu meteoriți le-a șters cu timpul. Cu toate acestea, absența lor se explică mai simplu printr-o temperatură inițială mai mică, care este concluzia la care a ajuns liderul echipei Watters.
Concluzie
Scarpele nou descoperite contrazic credințele evolutive de vârstă îndelungată despre originea și istoria Lunii, fiind în concordanță cu modelul biblic. Ele contrazic ipotezele de formare evolutivă, care au la bază o Lună topită. În schimb, ele sugerează că temperatura inițială a Lunii nu era mult diferită de temperatura actuală, în concordanță cu relatarea biblică. Ele contrazic scara de timp de miliarde de ani, sugerând că satelitul Pământului este tânăr.
În cadrul biblic, bombardamentul meteoric al Lunii a avut loc probabil acum aproximativ 4500 de ani, în timpul Potopului.[7],[8] Scarpele descoperite sunt în concordanță cu această succesiune de evenimente și cu un interval de timp biblic mai scurt.
Autor: Tas Walker
Sursa: Creation.com | NASA pictures support biblical origin for Moon
Traducător: Cristian Monea
[1] O scarpă, sau escarpament, este un terasament abrupt și lung între două zone care sunt la altitudini diferite.
[2] Chow, D., Incredible, shrinking Moon revealed in photos, SPACE.com, 19 August 2010; space.com/scienceastronomy/shrinking-moon-new-lunar-photos-100819.html.
[3] Watters, T.R. și alți 10, Evidence of recent thrust faulting on the Moon revealed by the Lunar Reconnaissance Orbiter camera, Science 329(5994):936–940, 20 August 2010; DOI: 10.1126/science.1189590.
[4] Neal-Jones, N. și Steigerwald, B., NASA’s LRO Reveals ‘Incredible Shrinking Moon’, 19 August 2010; nasa.gov/mission_pages/LRO/news/shrinking-moon.html.
[5] DeYoung, D.B., Transient lunar phenomena: a permanent problem for evolutionary models of Moon formation, Journal of Creation 17(1):5–6, 2003.
[6] Whitcomb, J.C. și DeYoung, D.B., The Moon: It’s Creation, Form and Significance, BHM Books, Winona Lake, IN, p. 105–127, 1978.
[7] Faulkner, D., A biblically-based cratering theory, Journal of Creation 13(1):100–104, 1999.
[8] Hurlbut, T., Shrinking moon likely cooling from Flood-era impacts, Creationism Examiner, examiner.com/creationism-in-national/shrinking-moon-likely-cooling-from-flood-era-impacts (accesat Sep. 2010).
