Importanța istoriei biblice
Cartea de istorie a universului
Biblia reprezintă o colecție de cărți de mai multe tipuri, inclusiv poezie, biografie, ficțiune, îndrumări și teologie. Și a fost scrisă de-a lungul a 1500 de ani, de mai multe tipuri de autori: regi, generali, pescari, profeți, cărturari, un vameș și un medic. Dar peste toate acestea, Biblia reprezintă adevărata istorie a universului,[1] arătând modul în care Dumnezeu S-a slăvit pe Sine începând de la Veșnicia Trecută până la Veșnicia Viitoare.
Și o temă este Heilsgeschichte (în germană „istoria mântuirii”): planul din veci al lui Dumnezeu ca Fiul Său să ia natura umană drept Ultimul Adam (I Corinteni 15:45). Moartea și învierea Sa ar permite mântuirea celor scriși în Cartea Vieții de la întemeierea lumii.[2]
Așa că nu este surprinzător că Biblia este plină de informații istorice, inclusiv cronologii. Marele predicator Martyn Lloyd-Jones a spus:
Credința noastră creștină se bazează în întregime pe istorie… Este unică, deoarece este o învățătură care se bazează pe istorie… Credința noastră creștină este complet diferită [de budism, hinduism etc.]. Atrage atenția asupra faptelor. … grădina Edenului … Vă amintiți de istoria potopului? Acesta este un fapt. Aceasta este istorie. Apoi Dumnezeu a dat un nou început… Turnul Babel… Avraam… faptele despre Domnul nostru…[3]
Istoria contează!
Apostolul Pavel bazează multe doctrine pe cronologia istorică. De exemplu, în Romani 4, Pavel ne învață adevărul îndreptățirii numai prin credință tocmai pentru că „Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate” – credință (Facerea 15:6), înainte de a fi tăiat împrejur – o lucrare (Facerea 17). Și în I Timotei 2:11–14, Pavel învață despre rolul femeii subliniind că „Adam a fost zidit întâi, apoi Eva” – iarăși, fără cronologia istorică, acest lucru ar fi lipsit de sens.
Iar autorul epistolei Evrei 7 ne învață că preoția lui Iisus, bazată pe figura din Facerea a lui Melchisedec (Facerea 14), este superioară preoției Leviților. Și aceasta tocmai pentru că Avraam L-a slăvit cu mult înainte ca descendentul său Levi să se nască.[4]
Istorie și legi
Înțelegerea istoriei biblice ajută, de asemenea, la respingerea multor atacuri sceptice cu privire la diferitele legi din Biblie. Dumnezeu i-a spus lui Adam și Evei să mănânce plante (cu excepția fructelor unui singur copac); după Potop, El a permis lui Noe să mănânce orice animal, dar în timpul Legii mozaice, Dumnezeu a interzis să mănânce anumite tipuri de animale.
Sub Legea lui Hristos, acum putem mânca animalele care au fost interzise sub Moise. În oricare dintre aceste momente, ar fi fost imoral să mănânci orice a interzis Dumnezeu. Dar înțelegem mai ușor când realizăm că aceștia se aflau în diferite etape în care Dumnezeu își desfășura lucrarea în istorie.
Legea lui Moise era pentru o anumită etapă a acestei lucrări, în care Dumnezeu forma un popor special, Israel, din care avea să vină Mesia. Iar poporul Său mesianic trebuia să fie separat de națiunile idolatre din jur.
Astfel, legile au prevăzut în mod repetat separarea rituală: fără haine făcute dintr-un amestec de țesături (Levitic 19:19); nu se mânca homar, probabil pentru că picioarele unei vietăți marine au încălcat granița rituală dintre mare și pământ (Levitic 11:9–12).[5] Și li s-a poruncit să sacrifice animale pentru a ispăși păcatele, deoarece anticipau venirea lui Hristos în viitor.
Dar de la venirea lui Hristos, bariera dintre evrei și neamuri a fost dărâmată (Efeseni 2:14). Acum, atât evreii, cât și neamurile pot deveni una în Hristos Iisus (Galateni 3:28, Coloseni 3:11). Astfel, nu mai este loc pentru acele legi de separare, care sunt acum învechite (Evrei 8:13). Și acum este imoral să sacrificăm animale pentru păcat, deoarece aceasta ar nega perfecțiunea lucrării lui Hristos pentru noi în istorie (Evrei 10).
Detalii istorice
Ca exemplu al accentului pus pe istorie în Biblie, doctorul și marele istoric[6] Luca consemnează în detaliu:
În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. (Luca 3:1–2)
Iar în Facerea avem istoria creării lumii.[7] În special, în Facerea 5 și 11, avem o istorie a rasei umane de la Adam, creată în ziua a 6-a a Săptămânii Creației, până la Avraam, tatăl poporului evreu sau Israel – completată cu numărul de ani dintre nașterea fiecărei persoane din neam.[8]
Citirea normală nu implică faptul că fiii s-au născut la ziua de naștere a părinților, așa că lunile pot fi adăugate la cronologie la fiecare generație. Dar aceasta înseamnă că la cele două cronologii ar putea fi adăugați cel mult 20 de ani, care însumează 1656 de ani de la Creație/Adam la Potop, și 353 de ani de la Potop la nașterea lui Avraam. Nu este de mirare că toți învățații evrei și creștini au calculat o dată a creației foarte asemănătoare, în jurul anului 4000 î.Hr.[9]
Mai multă istorie prin deducție logică
Mai mult decât atât, învățătura Bibliei nu se limitează la afirmațiile sale explicite, ci orice poate fi dedus logic din ele.[10] Astfel, putem răspunde la alte întrebări de sincronizare din Facerea adresate de multe persoane– deși răspunsul nu este explicit, el poate fi dedus din cele afirmate.
Momentul Căderii
Când a avut loc Căderea? Biblia nu spune explicit. Dar, așa cum se va arăta, ne spune ceva despre acel moment în mod implicit.
În primul rând, Biblia ne spune în mod explicit că, atunci când Dumnezeu a încheiat creația în ziua 6, El a numit totul „bun foarte” (Facerea 1:31). Rezultă logic că nici Satana, nici Adam nu căzuseră până atunci. Acest lucru exclude toate teoriile alternative (de exemplu, evoluția teistă, ipoteza cadru etc.[11]) de compromis cu „știința” de milioane de ani, deoarece acestea ar plasa moartea înaintea lui Adam, spre deosebire de I Corinteni 15, Romani 5 și Romani 8.
În mod similar, Dumnezeu a binecuvântat ziua a 7-a (Facerea 2:3). Nu a existat niciun indiciu de vreun păcat sau blestem în această zi. Prin urmare, Căderea trebuie să fi avut loc după Săptămâna Creației.
Probabil că au fost câteva zile în paradis — Facerea 3:8 indică faptul că Dumnezeu „umbla prin rai, în răcoarea serii”, iar verbul hithpael indică o acțiune obișnuită sau repetată. Trebuie să se fi întâmplat de cel puțin câteva ori înainte să devină un obicei.
Dar la cât timp după? Nu prea mult timp, așa cum se poate deduce din istoria primilor oameni. Lui Adam și Evei li s-a poruncit să „umple pământul” (Facerea 1:28) și, prin definiție, înainte de a cădea, trebuie să fi fost ascultători. Mai mult, toate au fost create „bune foarte”, ceea ce implică corpuri perfecte din punct de vedere fizic, însemnând că ar fi fost capabile să conceapă imediat, cel puțin în primul ciclu menstrual. Cu toate acestea, primul lor copil (Cain) a fost conceput după Cădere și a fost incontestabil păcătos.
Prin urmare, Căderea lor trebuie să fi avut loc după un timp foarte scurt, poate cel mult trei-patru săptămâni după Săptămâna Creației.
Corolar: putem, de asemenea, să limităm momentul căderii lui Satana la fereastra îngustă dintre ziua a 7-a și Căderea omenirii.
Cât timp a avut Noe să construiască Arca?
Dumnezeu l-a instruit pe Noe să construiască o corabie uriașă pentru a scăpa de Potop. Un aspect în favoarea lui Noe a fost durata de viață mult mai lungă. Dar cât timp a avut de fapt?
Unii au luat ca răspuns 120 de ani din Facerea 6:3. Într-adevăr, acest lucru nu se poate referi la durata vieții umane, deoarece mulți oameni după Potop au trăit mult peste 120 de ani. Așa că acesta pare să fie timpul pe care l-a avut omenirea înainte ca Potopul să-i distrugă pe toți, cu excepția echipajului Arcei. Dar acest lucru nu răspunde la întrebare: punctul inițial al acestor 120 de ani nu a fost construirea Arcei, ci atunci când „fiii lui Dumnezeu” se împerecheau cu fiicele oamenilor în Facerea 6:4.[12] Deci, care este cronologia potrivită?
În primul rând, când Dumnezeu i-a dat instrucțiuni lui Noe să construiască Arca, a fost ca să-i țină pe cei trei fii ai lui Noe și soțiile lor (Facerea 6:14–18). Aceasta înseamnă că Noe nu numai că avea fii până atunci, ci și că toți erau suficient de mari pentru a se căsători.
În al doilea rând, Biblia spune: „Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham și Iafet.” (Facerea 5:32). Facerea 7:6 afirmă că Noe avea 600 de ani când a venit Potopul, adică la 100 de ani după acel eveniment.
Astfel, dacă considerăm că aveau 30 de ani ca să fie suficient de mari pentru a se căsători, aceasta ar însemna că Noe a avut aproximativ 70 de ani pentru a construi Arca ca să supraviețuiască Potopului.
Deși nu afectează prea mult concluzia, merită să privim mai profund Facerea 5:32. Acum, înainte de a putea face deducții logice dintr-o afirmație biblică, trebuie să înțelegem ce spune și putem face acest lucru interpretând Scriptura cu Scriptura. Când facem acest lucru, putem deduce că aceasta nu înseamnă că cei trei s-au născut tripleți când Noe avea 500 de ani.
Aceasta rezultă din faptul că Sem l-a avut pe Arfaxad la 2 ani după Potop, când el avea 100 de ani (Facerea 11:10). Prin urmare, Sem avea doar 98 de ani când a venit Potopul, așa că s-a născut când Noe avea 502. Se spune că Ham este cel mai tânăr (Facerea 9:24), așa că Iafet trebuie să fi fost cel mai mare. De aceea Facerea 5:32 ne spune câți ani avea Noe doar când s-a născut Iafet.
Mai mult, avem aceeași structură în Facerea 11:26: „Terah a trăit șaptezeci de ani și atunci i s-au născut Avram, Nahor și Haran”. Cu toate acestea, Facerea 11:32 ne spune că durata de viață a lui Terah a fost de 205 de ani, iar Facerea 12:4, care descrie ce s-a întâmplat după moartea lui Terah, ne spune că Avram a părăsit țara Haran pentru Țara Canaanului și avea 75 de ani. Astfel, Terah trebuie să fi avut 130 de ani când s-a născut Avram.
Concluzie
Se pot scrie cărți întregi despre importanța istoriei biblice, începând cu Facerea. Dar chiar și schița din acest articol ar trebui să arate că nu este exagerat să spuneți: „Nimic din Biblie nu are sens decât în lumina istoriei.”[13]
Autor: Jonathan Sarfati
Sursa: Creation.com | Why Bible history matters
Traducător: Cristian Monea
[1] Sarfati, J., Should we trust the Bible? Creation 33(1):32–36, 2011; creation.com/trustbible.
[2] Sarfati, J., The Incarnation: Why did God become Man? creation.com/incarnation, Decembrie 2010.
[3] Martyn Lloyd-Jones, D., What mean these stones? Predică din 12 noiembrie 1977. Evangelical Action 2002(6):17–24. Vedeți și Batten, D., Famous preacher: Creation, not evolution , creation.com/mlj.
[4] Cosner, L., The use of Genesis in the New Testament , Creation 33(2):16–19, 2011, creation.com/nt; Sarfati, J., Genesis: Bible authors believed it to be history, Creation 28(2):21–23, 2006, creation.com/gen-hist.
[5] Vedeți și Cosner, L., Is eating shellfish still an abomination? creation.com/shellfish, 10 Iulie 2010; Sarfati, J., A brief history of the Jews, creation.com/jews, 16 Mai 2000.
[6] Sir William Mitchell Ramsay (1851–1939), arheolog și profesor la universitățile Oxford și Cambridge a declarat: „Luca este un istoric de prim rang; nu doar că declarațiile lui sunt demne de încredere… [el] ar trebui să fie plasat alături de cei mai mari istorici.” The Bearing of Recent Discovery on the Trustworthiness of the New Testament, p. 222, Hodder & Stoughton, Londra, 1915. E.M. Blaiklock, profesor la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, (1903–1983), a scris: „Pentru acuratețea detaliilor și evocarea atmosferei, Luca stă, de fapt, alături de Tucidide. Faptele Apostolilor nu este un produs nepotrivit al unei închipuiri pioase, ci o înregistrare demnă de încredere… lucrarea arheologiei a fost cea care a dezvăluit prima dată adevărul.” The Archaeology of the New Testament, p. 96, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 1970.
[7] Facerea este scrisă ca istorie, nu poezie. Vedeți the interviews with Old Testament scholar Dr Robert McCabe, Creation 32(3):16–19, 2010; și Hebrew scholar Dr Ting Wang, Creation 27(4):48–51, 2005, creation.com/wang.
[8] Freeman, T.R., The Genesis 5 and 11 fluidity question, J. Creation 19(2):83–90, 2005, creation.com/fluidity; Sarfati, J., Biblical chronogenealogies, J. Creation 17(3):14–18, 2003; creation.com/chronogenealogy; Cosner, L., How does the Bible teach 6,000 years? Creation 35(1):54–55, Ianuarie 2013; creation.com/6000-years.
[9] Hansen, P., Real history: the timeline of the Bible, Creation 27(4):28–29, 2005, creation.com/timeline; bazat pe Arhiepiscopul James Ussher, Annals of the World, 1658; revizuită și actualizată de Larry și Marion Pierce, 2003. Data calculată de Ussher este foarte asemănătoare cu cea a altor oameni de știință, așa că bănuiesc că a fost aproape de data reală – vedeți această listă în Batten, D., Old-earth or young-earth belief: Which belief is the recent aberration? Creation 24(1):24–27, 2001; creation.com/old-young.
[10] Sarfati, J., Loving God with all your mind: logic and creation, J. Creation 12(2):142–151, 1998; creation.com/logic.
[11] Vedeți creation.com/compromise.
[12] Vedeți Batten, D., ed., Creation Answers Book, cap. 9.
[13] Cf. faimoasei glume a evoluționistului născut în Ucraina, Teodosi (Theodosius) Grygorovych Dobzhansky (Теодосій Григорович Добжанський 1900–1975), „Nimic în biologie nu are sens decât în lumina evoluției” (1973). Înlocuiți „evoluției” cu „designului” și ar fi corect!
