Îngerii sunt fiinţe reale şi personale care lucrează în lume după porunca lui Dumnezeu

Ca şi întreaga creaţie, îngerii sunt creaţi de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent şi nici din fiinţa lui Dumnezeu. Biserica învaţă că, mai înainte de toate, Dumnezeu a creat din nimic, numai prin cugetarea Sa, toate puterile cereşti,

„ca să-L slăvească în cântări şi să-L slujească, şi apoi ca să servească şi în lumea aceasta oamenilor, călăuzindu-i spre Împărăţia lui Dumnezeu” (Mart. Art. 1, 18 şi 19).

Despre puterile cereşti au învăţat greşit gnosticii, maniheii şi pristilienii care, deşi puneau originea îngerilor în Dumnezeu, îi socoteau că fiind proveniţi prin emanaţie, şi nu prin creaţie din nimic.

Învăţătura Bisericii despre îngeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creaţie nu vorbeşte în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat totuşi încă din primele cuvinte, „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Fac. 1, 1). Cerul înseamnă lumea spirituală a puterilor cereşti, a îngerilor, iar pământul, lumea materială.

În acest loc, prin cer nu se poate înţelege cum afirmă protestanţii, neoprotestanţii şi toţi sectarii cerul văzut, creat în urmă, în ziua a doua, ci cerul nevăzut cu locuitorii lui, îngerii. Dacă nu s-ar înţelege aşa cuvântul cer, ar rămâne nelămurită originea îngerilor despre care chiar cartea Facerii aminteşte în mai multe rânduri.

Nu se aminteşte, în mod expres, în referatul facerii crearea îngerilor, din pricina evreilor care, înţelegând greu cele spirituale şi fiind înclinaţi spre idolatrie, ar fi căzut uşor în rătăcirea idolatră a popoarelor vecine (Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret al Cirului). După alţi sfinţi părinţi (Sfântul Ioan Gură de Aur), la creaţie nu se vorbeşte despre îngeri în mod explicit, pentru că acolo, în cartea Facerii, se urmăreşte numai înfăţişarea începutului istoriei lumii văzute şi a stăpânului ei, a omului, iar din înşirarea faptelor să se cunoască Creatorul lumii.

Sfânta Scriptură cuprinde încă şi texte clare despre originea îngerilor:

„Numai Tu eşti Domn şi numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi toate cele de pe el (Num. 9, 6);

„Pentru că în Acesta (Fiul) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Căpetenii, fie Stăpâniri. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Col. 1, 16).

Existenţa îngerilor

Ca fiinţe spirituale netrupeşti, îngerii sunt în afara condiţiilor şi experienţelor obişnuite prin care noi cunoaştem existenţa fiinţelor şi lucrurilor. Iar angelofaniile, pe lângă faptul că sunt rare, pot fi uşor confundate cu teofaniile şi, supuse unor interpretări diverse, nu oferă suficiente temeiuri pentru existenţa lor.

Greutatea în a cunoaşte pe îngeri şi îndeosebi acţiunea lor, precum şi anumite convingeri filosofice, au făcut pe unii, în trecut şi în prezent, să se îndoiască de existenţa îngerilor, iar locurile din Scriptură, multe şi clare, în care este vorba de îngeri, să fie interpretate figurat.

În vechime, existenţa îngerilor a fost tăgăduita de saduchei (Fapte 23, 8), iar în decursul timpului de către socinienii şi teologii protestanţi raţionalişti care socotesc că îngerii sunt fiinţe fictive sau personificări ale însuşirilor dumnezeieşti şi că Mântuitorul Iisus Hristos şi Apostolii, vorbind despre îngeri, s-au acomodat credinţelor iudeilor pe care aceştia le-ar fi împrumutat de la păgâni şi în special de la babilonieni, pe când se aflau în robie.

Oştirea cerească sau cele nevăzute sunt lumea spirituală, iar Tronuri, Domnii etc. sunt cete îngereşti (1 Petru 3, 22; Efes. 1. 20-21).

Adevărul că îngerii sunt creaţi de Dumnezeu şi formează lumea duhurilor netrupeşti este exprimat de Biserică în Simbolul niceo-constantinopolitan, după care Dumnezeu este Creatorul „tuturor celor văzute şi nevăzute” (art. 1).

Despre timpul creării îngerilor, Sfânta Scriptură nu ne spune nimic precis. Totuşi, Scriptură conţine suficiente temeiuri pentru datarea creării lor, înainte de crearea lumii văzute. Că au fost creaţi înainte de om, rezultă din faptul că ispititorul, care se înfăţişează primilor oameni în formă de şarpe, nu poate fi decât un duh căzut, văzut în înfăţişarea şarpelui. Deci, în momentul căderii omului, nu numai că existau duhurile, dar unele dintre ele nu mai erau în starea de la început, deci căzuseră. Îngerii existau şi în ziua a patra, căci atunci când s-au creat luminatorii, îngerii Îl lăudau pe Dumnezeu (Iov 38, 7).

„Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?”

După Fericitul Augustin, îngerii au fost creaţi în prima zi, odată cu lumea. Majoritatea părinţilor Bisericii fixează crearea îngerilor de către Dumnezeu înainte de lumea materială. Sfântul Ioan Damaschin spune:

„Mă asociez lui Grigorie Teologul, căci trebuia să fie zidită mai întâi fiinţă spirituală şi apoi cea sensibilă şi în urmă, din cele două, omul” (Dogmatică, II, 3).

Existenţa îngerilor este afirmata, însă, în mod clar, şi în multe locuri din Sfânta Scriptură, de la prima ei carte până la ultima. Astfel, după scoaterea din rai a primilor oameni, îngerii păzeau drumul spre pomul vieţii:

„Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.” (Fac. 3, 24).

Un înger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul său Isaac:

„Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” Răspuns-a acesta: „Iată-mă!”” (Fac. 22, 11)

Iacob vede în vis, la Betel, îngeri ai lui Dumnezeu suindu-se şi coborând pe o scară între cer şi pământ:

„Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.” (Fac. 28, 12-13)

Îngerul Domnului se arătă lui Balaam:

„Dar se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus, iar îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale.” (Num. 22, 22)

Îngerii se închină lui Dumnezeu:

„Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnezeu! Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui şi să se întărească toţi fiii lui Dumnezeu! Căci El va răzbuna sângele robilor Săi şi va răsplăti cu răzbunare vrăjmaşilor Săi şi celor ce-L urăsc le va răsplăti şi va curăţi Domnul pământul poporului Său!”” (Deut, 32, 43)

În toate aceste locuri, îngerii apar ca fiinţe personale, deosebite de Dumnezeu şi de oameni. Îngerii sunt superiori omului,

„Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.” (Ps. 8, 6)

dar au şi ei anumite lipsuri şi sunt mărginiţi:

„”Un om poate să fie drept în faţa lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o? Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină chiar îngerilor Săi” (Iov 4, 17-18)

Serafimii slăvesc în imne pe Dumnezeu:

„În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau și strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Isaia 6, 1)

Uneori şi profeţii sunt numiţi îngeri, fiindcă sunt trimişi de Dumnezeu să vorbească poporului. În sens propriu însă numirea de înger se dă numai fiinţelor spirituale netrupeşti care vestesc chiar şi profeţilor voia lui Dumnezeu, arătându-se prin aceasta ca fiind deosebiţi de profeţi. Astfel, îngerul Domnului vorbeşte lui Ilie,

„Atunci îngerul Domnului a zis către Ilie Tesviteanul: ?Scoală şi ieşi înaintea trimişilor regelui Samariei şi le spune: Au doară în Israel nu este Dumnezeu, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?” (IV Regi, 1, 3)

de mai multe ori proorocului Daniel (Dan. 8, 6; 9, 2; 10, 12) şi lui Zaharia (Zah. 1, 9-17; 2, 2-3; 3, 1, 3-6; 4, 1-5), iar Iezechiel vede pe Heruvimi (Iez. 10, 8-22).

În faţa acestor dovezi, cuprinse cele mai multe în cărţi anterioare captivităţii babilonice, afirmaţia că iudeii au împrumutat credinţa în îngeri de la păgânii cu care au venit în contact şi îndeosebi de la babilonieni este cu totul neîntemeiată. După concepţiile religioase necreştine, panteiste sau dualiste, spiritele sau demonii sunt numai emanaţii din divinitate, iar după învăţătura Sfintei Scripturi, îngerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu.

În Noul Testament, existenţa îngerilor este afirmata şi mai clar.

Începând cu Evangheliile, toate cărţile Noului Testament relatează despre multe apariţii de îngeri că despre fapte istorice. Îngerul Gavriil anunţa preotului Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 11-13); acelaşi înger vesteşte Sfintei Fecioare Maria naşterea ca om a Fiului lui Dumnezeu (Luca 1, 28-32) un înger încunoştinţează pe dreptul Iosif despre întruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu şi despre alte evenimente în legătură cu dumnezeiescul Prunc (Matei 1,20; 2, 13, 19); un înger se arata păstorilor de lângă Betleem şi corurile cântă slava lui Dumnezeu la naşterea Mântuitorului (Luca 2, 9-13).

Îngerii slujesc lui Iisus după ispita din pustie (Matei 4, 11) şi tot un înger Îl întăreşte în grădina din Ghetsimani (Luca 22, 43). Îngerii vestesc femeilor mironosiţe Învierea lui Hristos (Matei 28, 2-8; Marcu 16, 5-8; Luca 24, 4-8; Ioan 20, 12); un înger se arata apostolilor la Înălţare şi le anunţă a doua venire intru mărire a Mântuitorului (Fapte 1, 10, 11). Un înger scoate pe apostoli din temniţă (Fapte 5, 19; 12, 7-11, 15-17); un înger dă instrucţiuni sutaşului Corneliu (Fapte 10, 3-6); tot un înger îi vesteşte lui Pavel călătoria lui la Roma (Fapte 27, 23).

Claritatea şi precizia cu care se vorbeşte în locurile acestea despre îngeri, că despre fiinţe reale şi personale care lucrează în lume după porunca lui Dumnezeu, precum şi caracterul istoric al Evangheliilor exclud cu desăvârşire explicarea figurată a naraţiunii evanghelice sau considerarea îngerilor că personificări ale însuşirilor divine sau ale acţiunii proniatoare a lui Dumnezeu.

În nici un loc din Sfânta Scriptură îngerii nu pot fi confundaţi, nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, întrucât apar ca fiinţe spirituale deosebite atât de Dumnezeu, a Cărui voie o împlinesc şi Căruia îi sunt inferiori, fiind creaturi, cât şi de oameni, asupra cărora ei acţionează şi cărora le sunt superiori.

Explicând parabola neghinei, Mântuitorul pune pe îngeri pe acelaşi plan al realităţii cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii împărăţiei etc. (Matei 13, 37-39). Adică, îngerii sunt fiinţe tot aşa de reale ca şi celelalte fiinţe şi lucruri din textul parabolei. Îngerii văd neîncetat fața Părintelui ceresc şi mijlocesc pentru oameni (Matei 18, 10). Ei nu se confunda nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, şi nu cunosc toate pe care le cunoaşte Dumnezeu (Marcu 13, 32); ei vor însoţi pe Mântuitorul la a doua venire (Matei 25, 31; Luca, 9, 26); deosebiţi de profeţi, ei doresc să privească ceea ce au vestit proorocii (1 Petru 1, 12); sunt mai prejos decât Fiul lui Dumnezeu (Evrei 1, 4-5) şi petrec o viaţă deosebită de cea a oamenilor (Matei 22, 29, 30), pot fi invocaţi spre mărturie (1 Tim. 5, 21).

Autor: Pr. Prof Dumitru Radu
Sursa: CrestinOrtodox.ro | Originea si existenta ingerilor