Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, se convertește și crede în Dumnezeu în ultimii ani ai vieții

Premiul Nobel: Jean-Paul Sartre (1905–1980) a câștigat Premiul Nobel pentru literatură din 1964 „pentru opera sa care, bogată în idei și plină de spiritul libertății și căutarea adevărului, a exercitat o influență de anvergură asupra epocii noastre”. Sartre a refuzat premiul.

Naționalitate: franceză

Studii: doctorat în filosofie, Ecole Normale Superieure, Franța, 1929
Ocupație: profesor la Lycee du Havre, Lycee de Laon, Lycee Pasteur de Neuilly-sur-Seine și Lycee Condorcet; Editor, Les Temps Modernes, Paris, (1944-1980)

SARTRE – ATEISTUL MILITANT

1. În prelegerea sa Existentialism Is a Humanism (1946), Sartre și-a descris existențialismul ateist astfel:

„Dostoievski a spus: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi posibil!” Acesta este chiar punctul de plecare al existențialismului. Într-adevăr, totul este permis dacă Dumnezeu nu există și, ca urmare, omul este abandonat, pentru că nici în el și nici în afara lui nu mai găsește nimic de care să se agațe. Nu poate începe să invneteze scuze.

Cu alte cuvinte, nu există determinism, omul este liber, omul este libertate.

Pe de altă parte, dacă Dumnezeu nu există, nu găsim valori sau porunci spre care să ne îndreptăm comportamentul. Deci, în domeniul luminos al valorilor, nu avem nicio scuză în spatele nostru și nicio justificare în fața noastră. Suntem singuri, fără scuze.” (Sartre 1957, 22-23; vedeți și Sartre 1988, 78).

2.

„În primul rând, omul există, apare pe scenă și, abia după aceea, se definește pe sine. Dacă omul, așa cum îl concepe existențialistul, este indefinibil, este pentru că la început nu este nimic. Numai după aceea va fi ceva și el însuși va fi făcut ceea ce va fi. Astfel, nu există natură umană, deoarece nu există niciun Dumnezeu care să o conceapă”. (Sartre 1957, 15-16; vedeți și Sartre 1988, 75).

CONVERTIREA LUI SARTRE

3. Cu toate acestea, Sartre a suferit și-a schimbat gândirea într-un mod foarte surprinzător spre sfârșitul vieții sale; de fapt, el s-a apropiat foarte mult de angajamentul teist. Revista National Review (11 iunie 1982) a raportat ​​astfel:

„De-a lungul carierei sale mature, filosoful Jean-Paul Sartre a fost un ateist militant. Din punct de vedere politic, deși s-a certat cu materialismul marxist, retorica sa a fost adesea asemenea celei mai puternice retorici staliniste.

Cu toate acestea, în ultimele luni ale filosofului au existat unele evoluții surprinzătoare. În 1980, aproape de moartea sa, orb, ramolit, dar încă în deplină posesie a facultăților sale, Sartre s-a apropiat foarte mult de credința în Dumnezeu, poate chiar mai mult decât foarte aproape.

Povestea poate fi spusă pe scurt și poate cu respect. Un fost maoist, Pierre Victor, a stat împreună cu Sartre o marte parte din timp spre finalul vieții. La începutul primăverii 1980, cei doi au avut un dialog în paginile ultra-gauchiste Nouvel Observateur. Este suficient să se citeze o singură propoziție din ceea ce a spus atunci Sartre pentru a măsura gradul de acceptare a harului lui Dumnezeu și naturii create a omului:

‘Nu simt că sunt produsul întâmplării, un fir de praf în univers, ci cineva care era așteptat, pregătit, prefigurat. Pe scurt, o ființă pe care doar un Creator ar putea să o pună aici; iar această idee a unei mâini creatoare se referă la Dumnezeu.’

Studenții existențialismului, ramura ateistă, vor observa că în această propoziție Sartre a renegat întregul său sistem, angajamentele sale, întreaga sa viață.

… Epilogul este mult mai puțin edificator. Amanta sa, Simone de Beauvoir, s-a comportat ca o văduvă îndoliată în timpul înmormântării. Apoi a publicat La ceremonie des adieux în care l-a atacat pe Sartre. El a rezistat seducției lui Victor, povestește ea, apoi el a cedat. „Cum ar trebui să explicăm acest act senil al unui apostat?”, întreabă ea proștește. Și adaugă: „Toți prietenii mei, toți susținătorii lui Sartre și echipa redacției Les Temps Modernes m-au sprijinit în consternarea mea.”

Consternarea doamnei Simone de Beauvoir’s la convertirea lui Sartre. Balanța este infinit mai grea de partea bătrânului orb, dar totuși văzător. ” (National Review, NY, 11 iunie 1982, p. 677, articol de Thomas Molnar – profesor de literatură franceză și mondială la Brooklyn College; vedeți și McDowell și Stewart 1990, 477).

4. La sfârșitul anilor 1970, prietenul apropiat al lui Sartre și secretarul personal, Pierre Victor (evreu egiptean și fost lider student maoist), a devenit un evreu ortodox profund religios. Numele real al lui Pierre Victor este Benny Levy.

Editorul cărții Hope Now: The 1980 Interviews (University of Chicago Press, 1996) a scris:

„În martie 1980, cu doar o lună înainte de moartea lui Sartre, Le Nouvel Observateur a publicat o serie de interviuri, ultima dată vreodată, între filosoful orb și debilitat și tânărul său asistent, Benny Levy.

Păreau să înfățișeze un Sartre care își abandonase convingerile de stânga și își respinsese prietenii cei mai intimi, inclusiv pe Simone de Beauvoir. Acest om își abandonase propriile credințe fundamentale în primatul conștiinței individuale, inevitabilitatea violenței și marxismului, îmbrățișând, în schimb, un iudaism mesianic. (…)

Cu puțin timp înainte de moartea sa, Sartre a confirmat autenticitatea interviurilor și conținutul lor nedumeritor. În ultimii cincisprezece ani, a devenit sarcina celor care l-au studiat pe Sartre să le dezlege și să le înțeleagă. Prezentate în această traducere proaspătă, minuțioasă, interviurile sunt încadrate de două eseuri provocatoare ale lui Benny Levy însuși, însoțite de o introducere cuprinzătoare a lui Ronald Aronson.

În cele din urmă, acest volum contextualizează și elucidează gândurile finale ale unei minți strălucitoare și influente.” (Vedeți Hope Now: The 1980 Interviews, Jean-Paul Sartre și Benny Levy (ed.); Tradus de Adrian Van den Hoven, cu o introducere de Ronald Aronson, University of Chicago Press, 1996).

5.

Editorii revistei Wired (mai 1996) au scris:

„Tot ce știți despre Jean-Paul Sartre este greșit. Hope Now: The Interviews 1980, o carte plină de conversații între Sartre și asistentul său Benny Levy, ținute cu puțin timp înainte de moartea sa, dezvăluie un filozof care abandonase stângismul și prietenii săi pentru iudaismul mesianic.” (Wired, 1996, Ediția 4.05, Conde Nast Publications Inc., San Francisco).

6. În ceea ce privește fosta sa filozofie ateu-existențială, într-unul dintre interviurile din 1980 cu Benny Levy, Sartre a făcut câteva afirmații șocante:

„Benny Levy: Mi-ai spus odată: „Am vorbit despre deznădejde, dar asta e o problemă. Am vorbit despre asta pentru că alți oameni vorbeau despre asta, pentru că era la modă. Toată lumea îl citea pe Kierkegaard atunci.”

Sartre: Așa este. Personal, niciodată n-am deznădăjduit, și nici măcar o clipă nu m-am gândit la disperare ca la ceva care ar putea fi o caracteristică a mea. Cu toate acestea, a trebuit să iau în considerare că disperarea trebuie să existe pentru alți oameni, deoarece ei vorbeau despre asta. Dar a fost un moment trecător. Văd la mulți filozofi: la începutul lucrării lor vorbesc din auzite despre o idee, îi dau importanță. Apoi, încetul cu încetul, încetează să mai vorbească despre asta, pentru că își dau seama că pentru ei conținutul acela nu există – doar l-au preluat de la alți oameni.

Levy: Este valabil și pentru angoasă?

Sartre: Nu am cunoscut niciodată angoasa. Aceasta a fost o noțiune filosofică cheie din 1930 până în 1940. A fost una dintre noțiunile pe care le-am folosit tot timpul, dar pentru mine nu a însemnat nimic.” (Vedețo Le Nouvel Observateur, 10-16 martie 1980, nr. 800, p. 56; și Hope Now: The 1980 Interviews, University of Chicago Press, 1996, 55).

Vedeți și articolele:

– “The Last Words of Jean-Paul Sartre,” trans. Rachel Phillips Belash, Revista Dissent, Toamna, 1980: 418-19.

– “From Maoism to the Talmud (With Sartre Along the Way): An Interview with Benny Levy,” de Prof. Dr. Stuart Z. Charme, în revista Commentary, Decembrie 1984, p. 48-53.

– “Special Tribute to Sartre. Benny Levy: Today’s Hope – Conversations with Sartre”, în revista Telos, Nr. 44, Vara, 1980.

– Interviurile din 1980 au fost publicate inițial în Le Nouvel Observateur în zilele de 10, 17 și 24 martie 1980 (nr. 800-802); și au fost republicate de Benny Levy cu propria sa introducere și o notă de încheiere sub titlul, L’Espoir maintenant: Les entretiens de 1980. Jean-Paul Sartre și Benny Levy. (Paris: Editions Verdier, Lagrasse, 1991)

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 16-17, Tihomir Dimitrov
Traducător: Cristian Monea