Lupul Insulelor Falkland
Warrah, sau lupul Insulelor Falkland (Dusicyon australis, inițial Canis antarcticus), alias vulpea Falkland, era prezent pe Insulele Falkland când primii coloniști europeni au sosit în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. La acea vreme, ei credeau că au fost primii sosiți pe grupul nelocuit de insule.
Aceste insule izolate sunt situate în Oceanul Atlantic de Sud, la câteva sute de kilometri est de America de Sud. Prima debarcare consemnată a fost a căpitanului John Strong în 1690, iar primii coloniști au fost în principal britanici, francezi și spanioli. Unii fermieri gaucho din America de Sud continentală au fost, de asemenea, angajați din cauza experienței lor în fermă și călărie.
Călătorind pe nava Beagle, căpitanul Robert FitzRoy a adus înapoi în Marea Britanie câteva exemplare de warrah. Au urmat altele în anii următori, unul fiind prezentat la Grădina Zoologică din Londra în 1868.
Din păcate, warrah-ul a dispărut în 1876. Aceasta a fost o soartă despre care Darwin a avertizat din cauza activității coloniștilor. Animalul a fost vânat pentru blana sa și pentru a proteja oile. Și nu se temea de oameni, ceea ce îl făcea o pradă ușoară. Dieta sa a constat în principal din pinguini, gâște, rațe și foci mici.
De unde a venit warrah-ul?
Din momentul în care Darwin și FitzRoy au ajuns pe Beagle, s-au făcut încercări de a explica cum și când a venit warrah-ul pentru prima dată pe insule. Darwin a comentat prezența neobișnuită a unui astfel de animal pe insulele izolate. „Din câte îmi dau seama, nu există niciun alt exemplu în nicio parte a lumii, de o masă atât de mică de pământ rupt, îndepărtat de un continent, care să posede un patruped atât de mare, specific lui.”[2] Cumva, warrah-ul reușise să traverseze oceanul din America de Sud, cea mai apropiată parte a sa aflându-se la aproximativ 500 km distanță.
Există diverse propuneri cu privire la modul în care s-a întâmplat acest lucru. O sugestie este că un pod de gheață din Patagonia s-a dezvoltat la vârful erei glaciare, când nivelul mării era semnificativ mai scăzut.
Cercetări recente
Analiza recentă a modificărilor mutaționale din ADN-ul mitocondrial (ADNmt), folosind ADN-ul din patru exponate de muzeu, a permis compararea cu, canidele vii din America de Sud. Cea mai apropiată rudă în viață a fost identificată ca fiind lupul cu coamă.[3]
Studiul a estimat data divergenței dintre acesta și warrah la 4,2–8,9 Ma, oferind o medie de 6,7 Ma. Problema cu această estimare este că narațiunea evolutivă propune că, canidele nu au intrat în America de Sud decât după ce s-a format podul de uscat din Panama, acum 3 Ma. Acest lucru ar localiza strămoșul comun al ambelor specii în America de Nord, ceea ce pare cu totul nerealist.
S-a estimat că cel mai recent strămoș comun al specimenelor de warrah a trăit acum 330 ka, cu un interval de probabilitate de 95% cuprins între 70 și 640 ka. Autorii studiului sugerează că animalul a ajuns în Insulele Falkland pe gheața glaciară, sub forma unui pod sau ca bucăți plutitoare.3
Cu toate acestea, o altă comparație a ADNmt, realizată folosind rămășițele unei specii rude continentale dispărute, Dusicyon avus, conduce la o estimare a izolării de strămoșul comun sud-american la 16 ka, cu un interval de 8-31 ka. Acest lucru se corelează cu datele evolutive pentru epoca glaciară din Pleistocenul târziu, când tranzitul pe un pod de gheață ar fi putut fi fezabil.[4]
Se credea că Dusicyon avus a dispărut cu câteva mii de ani în urmă, dar un alt studiu folosind datarea calibrată cu carbon a sugerat că a supraviețuit până la 324–496 ani bp (n.t., before present). O combinație de vânătoare și schimbări climatice ar fi putut fi motivul dispariției acestuia.[5] Există totuși motive întemeiate să credem că analizele ADNmt sunt nesigure și că prezența animalului într-un loc atât de îndepărtat poate fi încadrată cu ușurință în intervalul de timp biblic.
Modificările morfologice și „micro-evoluționare”, precum și schimbările mutaționale din generațiile recente, variază în timp și sunt mult mai mari decât cele deduse din registrul fosil. Acest lucru susține opinia conform căreia epocile lungi asociate registrului fosil de către știința seculară sunt mult exagerate.[6],[7]
Descoperirile recente ridică noi posibilități
Mai recent, au ieșit la iveală dovezi arheologice că indienii fuegieni (figura 3) ar fi sosit în Insulele Falkland cu câteva secole mai devreme decât europenii și au adus cu ei câinii lor de vânătoare.[8],[9] Spre deosebire de câinii domestici europeni, aceștia au considerați „Dusicyoni domesticiți” care ar fi putut fi cu ușurință strămoșii lui D. australis.8
S-au găsit dovezi ale așezărilor fuegienilor pe mai multe insule, inclusiv un vârf de suliță și cărbune datat cu carbon din vestul New Island. S-au găsit dovezi ale activităților care implică foc, împreună cu oase mixte de vertebrate marine, datate anterior așezării europene. Incendiile, oasele și artefactele sunt în concordanță cu cultura poporului Yaghan (Yámana) din Țara de Foc.
Rămășițele osoase din New Island dau date între 675 și 530 bp (1275 – 1420 d.Hr.) și sunt în concordanță cu vârsta cărbunelui. Darwin a mai raportat că, în trecut, trunchiuri de copaci și canoe au fost aduse de apă la țărm din Țara de Foc. În schimb, dovezile susțin provizoriu ideea că acele nave i-au transportat pe fuegieni pe insulele oceanice.[10]
Rezumat
Prezența warrah-ului în Insulele Falkland poate fi explicată mai bine în intervalul de timp biblic, indiferent dacă animalele au ajuns pe un pod de gheață sau au fost aduse ca și câini de vânătoare de către fuegieni. Pe măsură ce au apărut dovezi noi, metodele de datare aplicate warrah-ului, care au dat cândva vârste de milioane de ani, dau acum vârste de câteva mii sau chiar sute de ani.
Autor: Andrew Sibley
Sursa: Creation.com | The warrah—shrinking dates for the Falkland Islands wolf
[1] Darwin, C.R. (Ed.), Mammalia, partea a 2-a, no. 1 of The zoology of the voyage of H.M.S. Beagle, by George R. Waterhouse, edited and superintended by Charles Darwin, Smith Elder and Co, London, 1838.
[2] Darwin, C., Narrative of the surveying voyages of His Majesty’s Ships Adventure and Beagle between the years 1826 and 1836, describing their examination of the southern shores of South America, and the Beagle’s circumnavigation of the globe, Journal and remarks. 1832–1836. (The Voyage of the Beagle), III, Henry Colburn, Londra, p. 149–150, 1839.
[3] Slater, G. și colab., Evolutionary history of the Falklands wolf, Current Biology 19(20):PR937–R938, 2009.
[4] Austin, J. și colab., The origins of the enigmatic Falkland Islands wolf, Nat. Commun. 4:1552, 2013.
[5] Prevosti, F. și colab., Extinctions in near time: new radiocarbon dates point to a very recent disappearance of the South American fox Dusicyon avus (Carnivora: Canidae), Biol. J. Linnean Society 116(3):704–720, 2015.
[6] Ho, S.Y.W. și colab., Time-dependent rates of molecular evolution, Molecular Ecology 20:3087–3101, 2011.
[7] Guitard, C., Creationist modelling of the origins of Canis lupus familiaris—ancestry, timing, J. Creation 32(2):20–28, 2018.
[8] Hattersley-Smith, G., Fuegian Indians in the Falkland Islands, Polar Record 21 (135):605–606, 1983.
[9] Hamley, K. și colab., Evidence of prehistoric human activity in the Falkland Islands, Science Advances 7(44): eabh3803, 2021.
[10] Darwin, C., Journal of researches into the natural history and geology of the countries visited during the voyage of H.M.S. Beagle round the world, under the command of Capt. Fitz Roy R.N., John Murray, Londra, 1860.
