Marginile continentelor
În timpul ultimei jumătăți a Potopului lui Noe, continentele în creștere au făcut ca apa Potopului să curgă în bazinele oceanice care se scufundau.[1],[2] Acești curenți masivi și rapizi, au erodat cantități mari de sedimente care au fost depuse mai devreme în timpul Potopului și le-au cărat. Apa a călătorit atât de repede încât s-a depus puțin sediment pe uscat. Abia când au ajuns în oceane curenții au fost capabili să încetinească suficient pentru a-și depozita sarcina.
Marginea continentală
Toate continentele (și insulele mari) sunt înconjurate de o margine continentală, o bandă continuă de rocă în mare parte sedimentară (figura 1). Aceasta reprezintă aproximativ 20% din fundul oceanului; restul sunt bazinele oceanice de adâncime (câmpii abisale).
Marginile continentale constau în principal dintr-un platou și un versant continental, deși există o varietate considerabilă (vedeți caseta de jos).
Platoul continental
Platoul continental este relativ plat, coborând foarte ușor (mai puțin de 0,1°) pe măsură ce se extinde de la linia țărmului până la ruptura platformei sau marginea platformei, care este locul unde începe panta continentală (figurile 2 și 3).
Lățimea sa variază considerabil, de la câțiva kilometri la mai mult de 400 km; media este de 80 km. Cel puțin un platou are peste 1000 km lățime.[3] Platourile foarte largi se găsesc de-a lungul Oceanului Arctic, Mării Bering și Grand Banks, Newfoundland (figura 1).
Panta continentală
La marginea platformei continentale, la o adâncime medie constantă de aproximativ 130 m, panta fundului mării crește brusc de la o formă aproape plată la aproximativ 4°, până la adâncimi de 1500 până la 3500 m. Acesta este versantul continental și, dacă toată apa ar fi îndepărtată din oceane, ar fi cea mai vizibilă graniță geomorfologică de pe Pământ (figura 4).
În câteva locuri, pe unele margini continentale, panta poate fi mult mai abruptă decât media – până la 90°.
Roci sedimentare de margine
Rocile sedimentare din marginea continentală pot fi extrem de groase – peste 20 km adâncime pe alocuri, în special în bazinele îngropate.[4] Unitățile sedimentare sunt în general sub formă de foi, îngroșându-se spre mare cu o ușoară înclinare (figura 5). Acest profil susține dovezile unei ridicări la scară largă a zonei continentale adiacente, în timp ce marginea continentală s-a scufundat mii de metri în timpul sedimentării sale.[5] „Linia” care separă ridicarea din interior de scufundarea din larg este aproape de coastă.
Geomorfologul Lester King a rezumat:
Au existat episoade tectonice repetate: întotdeauna în același sens – pământul urcă și fundul mării coboară….[6]
Acest lucru este în concordanță cu Psalmul 103:9, care descrie scurgerea apei Potopului:
Se suie munți și se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Marginea continentală – o caracteristică geomorfică misterioasă
Deși puțini oameni de știință abordează această problemă, platforma continentală și panta sunt foarte greu de explicat în cadrul paradigmei uniformitare (lent și gradual). Procesele non-catastrofale ar favoriza o coborâre treptată a sedimentelor în adâncurile oceanului. Într-adevăr, nu ar trebui să existe platformă continentală sau pantă (vedeți linia întreruptă din figura 6). King a descris problema:
„Pe scurt, platoul este prea larg, iar spre marginea exterioară este prea adânc pentru a fi controlat de valurile normale generate de vânt de la suprafața oceanului”.7
Procesele actuale nu ar forma un astfel de profil. Hedberg a mai declarat: „… există o controversă considerabilă cu privire la originea în detaliu a versanților continentali. Pare evident că nu există un răspuns unic.”[7]
Motivul pentru care ar trebui să existe o coborâre treptată în marea adâncă este că majoritatea curenților oceanici sunt generați de vânt. (Scufundarea apei mai dense, sărate la latitudini mari este doar un factor minor, deși unii oameni de știință cred altfel.)[8] Din cauza vântului dominant, curenții oceanici sunt de obicei paraleli cu coasta, cum ar fi Curentul Golfului din largul coastei de est a Statelor Unite ale Americii.[9] Un uniformitar s-ar aștepta ca sedimentele să se răspândească mai întâi și apoi să alunece către adâncul oceanului.
Potopul Facerii a format marginea continentală
Deoarece platformele continentale și versanții înconjoară toate continentele, depunerea straturilor (care implică curenți puternici) pare singura modalitate rezonabilă de a explica existența lor. Acest lucru ar corespunde cu prima jumătate a etapei de retragere a apelor Potopului din modelul lui Walker[10], când curenții erau foarte largi, posibil de sute sau chiar mii de kilometri lățime.
Uneori, adâncirea rocilor sedimentare în marginea continentală crește înspre mare, formând ceea ce se numesc caracteristici asemănătoare deltei. Acest lucru indică că, curentul de depunere curgea în larg și nu paralel cu linia țărmului, așa cum era de așteptat de la curenții generați de vânt.
Hedberg afirmă: „Formarea profilului prin reflexie a arătat că multe pante, în forma lor actuală, sunt rezultatul sedimentării prin progradare.”[11]
Progradarea înseamnă că sedimentul a fost depus de curenți care s-au îndepărtat perpendicular de continente[12], spre deosebire de curenții tipici paraleli cu țărm pe care îi vedem astăzi.
Astăzi, când un râu care intră într-un corp de apă mai mare, își depune încărcătura de sedimente sub forma unei delte. Prin analogie, aceasta spune ceva despre originea platformei și a pantei continentale. Vârful deltei ar reprezenta platforma continentală; marginea deltei ar corespunde versantului continental. Marginile continentale reprezintă un fenomen global care oferă dovezi puternice pentru Potopul lui Noe. Acest lucru este puternic împotriva ideii că straturile sedimentare ale lumii s-au format lent de-a lungul „milioane de ani”.
(1) Marginea de tip Atlantic – aceasta este, în general, inactivă din punct de vedere seismic – adică, puține cutremure și vulcani (figura 2).
(2) Marginea de tip Pacific – activă seismic (figura 3).[13]
Pe lângă platforma și panta, marginile atlantice includ caracteristica suplimentară a unei creșteri continentale. Marginile Pacificului posedă de obicei un șanț de adâncime în locul unei creșteri continentale.
Profilul platformei continentale a Antarcticii diferă de celelalte, deoarece greutatea calotei de gheață nu numai că a împins pământul, ci și platforma continentală.
Autor: Michael J. Oard
Sursa: Creation.com | Continental margins
[1] Oard, M.J., Massive erosion of continents demonstrates Flood runoff, Creation 35(3):44–47, 2013; creation.com/flood-runoff.
[2] Oard, M.J., How did the waters of Noah’s Flood drain off the continents? Creation 37(3):28–31, 2015; creation.com/flood-drain.
[3] Hedberg, H.D., Continental margins from viewpoint of the petroleum geologist, AAPG Bulletin 54(1):6–7, 1970.
[4] Whittaker, J.M. și colab., Global sediment thickness dataset updated for the Australian-Antarctic Southern Ocean, Geochemistry, Geophysics, Geosystems 14(8):3297–3305 | doi:10.1002/ggge.20181, 2013; ngdc.noaa.gov/mgg/sedthick/sedthick.html; Cele mai adânci sedimente sunt în nordul Golfului Mexic, în largul coastei de est a Americii de Nord și în Golful Bengal. Nu există date din Oceanul Arctic, dar rocile sedimentare sunt foarte groase de-a lungul acelei margini.
[5] Pazzaglia, F.J. și Gardner, T.W., Late Cenozoic flexural deformation of the middle U.S. Atlantic passive margin, J.Geophysical Research 99(B6):12,143–12,157, 1994 și Poag, C.W. și Sevon, W.D., A record of Appalachian denudation in postrift Mesozoic and Cenozoic sedimentary deposits of the U.S. middle Atlantic continental margin, Geomorphology 2(1–3):119–157, 1989.
[6] King, L.C., Wandering Continents and Spreading Sea Floors on an Expanding Earth, John Wiley and Sons, New York, NY, p. 200, 1983.
[7] King, ref. 6, p. 199.
[8] Hedberg, ref. 3, p. 11.
[9] Wunsch, C., An oceanographer charts the ebb and flow of opinion on ocean currents, Nature 439(7076):512–513, 2006.
[10] Kennett, J., Marine Geology, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ, p. 241, 1982.
[11] Walker, T., A biblical geologic model; în: Walsh, R.E. (Ed.), Proceedings of the Third International Conference on Creationism, technical symposium sessions, Creation Science Fellowship, Pittsburgh, PA, p. 581–592, 1994; biblicalgeology.net.
[12] Oard, M.J., Coastal Great escarpments caused by Flood runoff, Creation 37(4):46–48, 2015 are în figura 6 o schemă a formării platformei continentale prin Potop.
[13] Kennett, J., Marine Geology, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ, p. 23–30, 1982.
