Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu
Când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul. (Dr. Neurolog Gheorghe Marinescu)
Cei mai mari savanți, cercetători, inventatori, nu s-au rușinat să mărturisească adevărul. Credința în adevăratul Dumnezeu nu a însemnat o reprimare a rațiunii, ci o implicare responsabilă cu frică de Dumnezeu în munca sau actul inovator, așa încât rezultatul cercetării sau produsul să fie folosit de oameni în scop benefic. Practic, și cercetătorul ateu cu verticalitate deontologică își poate depăși ideologia, prezentând adevărul științific netrunchiat, dacă nu este un extremist.
Un model de om de știință nevirusat ideologic rămâne și marele doctor român neurolog Gheorghe Marinescu, pentru care adevărul e mai presus de dogmă, prin fraza celebră lăsată posterității:
„…când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul.”
- Despre marele savant * Louis Pasteur , creatorul microbiologiei, nu se poate vorbi decât la superlativ. El este cel ce a profețit:
[1]„Va veni ziua când se va râde de prostia filozofiei noastre materialiste. Cu cât mai mult studiez eu natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire față de lucrurile Creatorului. În timpul lucrărilor mele de laborator, eu mă rog.”
A fost un călugăr în alb. S-a născut în 1822 la Dole, regiunea Jura din Franța. La colegiul din Arbois își cizelează talentul în pictură. Dezamăgit de lipsa de interes al criticilor de artă față de lucrările sale artistice își ia bacalaureatul în litere în 1840, și apoi, după un eșec, în 1842, pe cel în științe matematice. Continuă studiile la École Normale Supérieure(1843-1847), susținând două teze, una de chimie și alta de fizică. Aprofundează cercetările în domeniul cristalografiei și descoperă fenomenul izomeriei.
În calitate de profesor la Facultatea de Științe din Lille face o descoperire importantă, demonstrând că levurile de drojdie de bere sunt ființe vii care determină procesul de fermentație. Încălzind vinurile la 400 C, celulele de drojdie sunt distruse. Astfel, savantul a pus bazele tehnologiei simple de păstrare a vinurilor o perioadă mai îndelungată, numită după numele său, pasteurizare.
Cu ajutorul experiențelor făcute în laboratorul său, aneantizează fanteziile materialiste ale teoriei generației spontane(din păcate simptomul irațional relict, și astăzi este înscris, printre rânduri, în toate manualele și cursurile universitare de biologie, de zoologie, în cărțile de promovare a evoluționismului, sfidând adevărata știință).
Începe o muncă asiduuă în domeniul microbiologiei, descoperind un tratament contra unei maladii ce decima viermii de mătase, iar, în 1881, alături de colaboratorii săi, pune la punct un vaccin împotriva holerei. Începând cu anul 1880 lucrează intens pentru a crea un alt vaccin contra turbării. La 6 iunie 1885 truda sa va fi încununată de o răsplată binemeritată. Ca urmare a succeselor sale în domeniul microbiologiei, Academia de Științe a Franței aprobă crearea unui institut de cercetare destinat tratării turbării, dar și altor boli contagioase.
- Doctor în Științe al Universității din Paris, savantul creștin, românul* Nicolae C. Paulescu (1869-1931) onorează patrimoniul științific național și mondial al oamenilor de știință. Toată viața și-a închinat-o muncii de cercetare pentru binele semenilor săi și de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Deși i s-au propus mai multe variante de căsătorii excelente a preferat o viață solitară de geniu, detașat de caracterul mercantil al lumii în care trăia. Împreună cu celebrul clinician anatomo-patolog Étienne Lancereaux publică în 1903, 1906 și 1912, trei Tratate de Medicină, cele mai complexe din acea vreme. Revista Archives Internationales de Physiologie (Liège), din august 1921, face cunoscut lumii, prin savantul român N.C.Paulescu, memoriul complet despre descoperirea tratamentului antidiabetic.
În februarie 1922, doi tineri cercetători canadieni, necunoscuți în media științifică internațională, F.C.Banting și C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului J.J.Mac Leod de la Universitatea din Toronto publică aceeași descoperire, ignorând total primatul cronologic al savantului Paulescu. Subiectivitatea ignobilă a ocultei unor diriguitori din Comitetul Director al Premiului Nobel l-au privat de distincția care i se cuvenea în mod corect.
Cât a trăit, savantul N.C. Paulescu a interrelaționat profund cercetarea științifică de credința în Dumnezeu, mărturisindu-l pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mântuitor al lumii:
[2]„A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte- iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză primă este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate mulțumi să zică: Credo in Deum (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme Scio Deum este (Știu că Dumnezeu există).”
Gândirea necenzurată de tot felul de idei, ipoteze, teorii, credințe este cea de dorit de orice om înzestrat de Dumnezeu cu rațiune. Odată eliberat de sindromul prejudecățiilor, orice om, dacă îl caută sincer pe Dumnezeu, cu siguranță îl va găsi. Singura cenzură obligatorie, experimentată istoric, ce ar trebui să ne călăuzească în fiecare moment, este cea a adevăratului sacru expus în Noul Testament de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Statistica arată că cei mai mari oameni de știință au avut o conștiință religioasă. Efortul ateilor de a demonstra contrariul este lamentabil.
[…]
Omul care trăiește și se călăuzește după înțelepciunea dumnezeiască devine generatorul tuturor energiilor pozitive psihice, în raport cu semenii săi, un făuritor de bunuri materiale și spirituale. Cu cât sunt mai mulți oameni înțelepți, cu frică de Dumnezeu, cu atât cresc siguranța și stabilitatea socială, iradiind pozitiv societatea, cultura și civilizația umană.
Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii. (Înțelepciunea lui Solomon 6:24)
Inteligența conștientă, coordonatoare și responsabilă de acțiunele săvârșite, este influențată de Duhul cel Bun sau cel rău, impropriați prin cultivarea adevăratului sacru sau adorarea satanei și se prezintă cu o impregnare a spațiului și a materiei.
Când intri într-un muzeu al holocaustului sau într-un fost lagăr comunist, psihicul se înfioară (vezi pe internet locuri malefice pe Pământ, unde oamenii nu pot să viețuiască), dar dacăte afli într-o casă, instituție, biserică sau mănăstire, în care domnește duhul păcii, această pace se va transmite observatorului, ca o plăcere psihică relaxantă.
Istoria a înregistrat figurile sinistre ale intelectualilor întunericului, făuritori ai răului generalizat, dar și mulți oameni de știință neîndoctrinați cu duhul evoluționist-marxist-leninist-polpotist etc, cel care blochează gândirea liberă, specialist în construcția lagărelor de concentrare și inovator de crime terifiante.
Dintre marii oameni de știință creaționiști, elite ale umanității, făuritori de discipline științifice ce stau la baza științelor tehnologice de astăzi, să ne mai reamintim doar de câteva personalități, savanți nu de cabinet, ci pioneri ai științei consacrate istoric:
[3]*Galileo Galilei, astronom, matematician și fizician renascentist italian a întemeiat mecanica clasică și metoda experimentală în știință. S-a născut pe 15 februarie 1564 la Pisa, Italia, fiind primul dintre cei șase copii. Tatăl său, Vincenzo Galilei, a fost muzician și un bun cântăreț la lăută.
După 8 ani, familia s-a mutat la Florența. Galileo își începe educația la 4 ani, cu pedagogul Jacopo Borghini, după care părinții îl înscriu la școala din Mănăstirea Camaldolese de la Vallombrosa, la 35 km sud-est de Florența. La insistența tatălui său s-a înscris la Universitatea din Pisa pentru a studia medicina. Nu a încheiat studiile medicale, deoarece pasiunea pentru matematică era mai mare, așa că optează pentru cercetările în domeniul științelor matematice. După absolvirea universității, în 1589 și-a găsit un post la catedra de matematică din orașul studenției. Tatăl său a murit în 1591. Galileo a trebuit să aibă grijă de fratele său mai mic Michelagnolo. Oferindu-i-se oportunitatea de a exersa ca mare pedagog, în calitate de profesor, în 1592, pleacă la Universitatea din Padova, unde va preda geometrie, mecanică și astronomie, până în 1610.
Perioada de profesorat a fost prolifică pentru Galileo. Eforturile concentrate în cercetare îi aduc satisfacția unor descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure, astronomie și cinematica mișcării cât și în cele ale științei aplicate, îmbunătățind performanțele telescopului.
La 20 de ani, măsurând cu propriul puls timpul oscilațiilor provocate candelabrului din catedrala din Pisa, descoperă Legea izocronismului micilor oscilații. A făcut experiențe privind căderea corpurilor din turnul înclinat al catedralei și a urmărit mișcarea corpurilor pe planul înclinat, determinând timpii cu ajutorul unei clepsidre cu apă. Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter, denumiți ulterior în cinstea sa, sateliți galileeni. A făcut observații și a analizat petele solare. Galileo a mai adus contribuții importante în tehnica de construcție a busolelor.
Concluzia investigațiilor sale în domeniul astronomiei l-a determinat să apere cu fermitate heliocentrismul. Susținerea de către savant a teoriei lui Copernic a produs controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și a astronomilor, încă admiteau (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică, cum că Pământul ar fi centrul universului. Biserica Vaticanului, în februarie 1616, a condamnat heliocentrismul, ca fiind „fals și contrar Scripturii”. Somat și avertizat de instituția justițiară supremă catolică Inchiziția să abandoneze teoria heliocentrismului, Galileo Galilei acceptă negația, dar în lucrarea sa, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, revine din nou pe poziția sprijinului necondiționat al teoriei lui Copernic. Din nou este judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, obligat, în urma amenințărilor, să-și retracteze opțiunea este condamnat cu arest la domiciliu. Din cauza obtuzității spiritelor întunericului, acei conducători ai Inchiziției, își publică în Olanda, în 1638, cartea sa Tratat despre mecanica mișcărilor. Moare în 8 ianuarie 1642 la Pisa.
Galileo considera legile naturii texturate în legi matematice. Afirmația verificată empiric și istoric este o axiomă. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmarea rezultatelor experimentale l-a condus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, mai ales, în chestiunile științifice. Atitudinea sa a fost urmată și de alți oameni de știință, finalizând, în timp, la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane.
Blamat de fundamentalismul religios al vremii sale nu abandonează credința creștină. Într-o scrisoare adresată unui prieten face următoarea remarcă:
,,Sfânta Scriptură și natura vin amândouă de la Dumnezeu; aceea ca un dar al Sfântului Duh, aceasta ca o înfăptuire a poruncilor Lui divine.”
[4]*Isaac Newton, unul dintre cei mai mari savanți ai lumii, pune bazele fizicii clasice, deschizând studiul mecanicii și opticii, din care s-au dezvoltat ramurile fizicilor moderne. S-a născut în ziua de 25 decembrie 1642, în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orășelul Grantham, în apropierea țărmului răsăritean al Angliei. Copilul Isaac a fost născut prematur la 7 luni, în familia unui mic fermier. O perioada de timp a suferit de debilitate, familia credea că va muri. Totuși micuțul s-a însănătoșit miraculos, trăind fără să se îmbolnăvească până la 84 de ani.
Când a împlinit 12 ani a fost înscris la școala din orașul Grantham, unde a stat în gazdă la un farmacist, cel care, în timpul liber, l-a învățat să facă experiențe cu substanțe chimice. Spiritul lui iscoditor l-a condus spre cercetare, rămânând atașat toată viața de experimente, în domenii tehnice diverse.
Pentru Isaac, începutul studiului școlar a fost destul de timid și de anevoios. Se situa printre ultimii elevi la învățătură. Cel mai bun elev din clasă era și cel mai bătăuș, umilind și lovind colegii. Isaac se autosugestionează, își activează pozitiv psihicul și, într-o zi își ia revanșa învingându-l pe trufașul clasei, nu numai fizic dar și în procesul de acumulare a cunoștiințelor. Astfel, ajunge cel mai bun elev din școală.
În 1681 se înscrie la celebra Universitate Trinity College din Cambridge. Ciuma izbucnită la Londra obligă autoritățile să introducă starea de carantină în toate instituțile publice. Toți studenți sunt trimiși acasă. Timp de 18 luni, cât a stat în satul său natal, Newton s-a implicat într-un studiu foarte profund al matematicii și al legilor din natură. Descoperă regula de reducere a oricărui rang (putere) a unui binom la o serie (teorema binomului lui Newton), calculul diferențial, calculul integral și legea gravitației.
Pe când avea 26 ani Newton își ia doctoratul în litere, iar după un an este acceptat ca profesor la Trinity College. Între ani 1669-1670 construiește un telescop reflector, îl prezintă societății regale, astfel este admis ca membru de onoare al acestei instituții.
A fost unul din cei mai renumiți oameni de știință ai vremii sale, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. Prin lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a pus bazele mecanicii clasice.
Newton a demonstrat matematic că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și mișcarea altor corpuri cerești, arătând că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a confirmat că lumina albă este compusă din radiații monocromatice. Datorită lucrărilor de știință publicate și a invențiilor brevetate în Anglia, în 1700 Academia de Știință din Paris îl alege ca membru, fiind printre puținii străini admiși în cadrul ei.
În 1694 este admis pe postul de controlor al Monetăriei Statului. Calitatea de foarte bun contabil face ca Newton să redreseze complet situația monetară a Angliei, astfel că în 1699 este avansat în funcția de director al Monetăriei Naționale a Angliei.
Nu s-a căsătorit niciodată, nepoata sa Ecaterina s-a ocupat cu toate cele necesare căminului. Moare în 1727 la vârsta de 84 de ani și 2 luni.
Are contribuții foarte importante în matematică, inventează calculul infinitezimal (Independent de Newton, matematicianul, logicianul și filozoful Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1760), fondatorul Academiei de Științe din Berlin), scrie despre calculul infinitezimal și publică formula binomului (care îi poartă numele), construiește primul telescop cu oglindă. Descoperă Legea gravitației universale, punând bazele mecanicii cerești. Dotat cu inteligența cea bună, în cartea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, mărturisește pe Dumnezeu ca și Cauză a cauzelor:
„Un dumnezeu fără suveranitate, fără providență și fără scop în operele Sale nu ar fi decât destinul sau natura. Or, dintr-o necesitate metafizică oarbă, care este pretutindeni și întotdeauna aceeași, nu s-ar putea naște nici o variațiune. Toată acestă diversitate creată după locuri și după timpuri, care constituie ordinea și viața universului, n-a putut să fie produsă decât prin cugetarea și voința unei ființe care este în mod necesar existentă prin sine însăși.”
[5]Johannes Kepler, născut la 27 decembrie 1571, în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Înclinația pentru matematică a fost mai puternică și de aceea declină postul de preot protestant, acceptând în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria.
Aici se dedică studiului explicării depărtării dintre orbitele celor 5 planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler ajunge la concluzia că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”(prima lege a mișcării planetelor).
În 1600 savantul pleacă din Graz la Praga ca asistent al profesorului olandez Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler se instalează ca matematician și astronom imperial. În 1604 studiază Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii. În 1609 publică lucrarea Astronomia Nova în care dezbate rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte, enunțând a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”.
Kepler se reîntoarce în Austria și se stabilește în orașul Linz. Aici îi apare lucrarea Harmonices Mundi. În ultimul capitol al acestei cărți semnalează a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.
Războiul de 30 de ani a fost pentru savant o perioadă de stres continuu, ca să-și salveze viața a trebuit să se refugieze în zone neutre. Mama sa a fost acuzată de vrăjitorie și arestată. Cu relațiile pe care le avea în clerul catolic reușește să o elibereze, dar torturile din perioada de detenție îi vor provoca moartea, după un an.
Deși a trăit într-o epocă de intoleranță a luptelor dintre catolici și protestanți, din timpul războiului de treizeci de ani, Kepler n-a devenit ateu, în cartea sa, Armonia lumilor, scrie, smerindu-se, un adevărat imn de mulțumire și de slavă lui Dumnezeu:
„Îți mulțumesc Creatorule și Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii prin creația Ta și ne-ai desfătat prin operele mâinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale pe cât spiritul meu mărginit a putut să prindă din infinitatea Ta. Unde am zis ceva ce-i nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire”.
Finalul scrierii este apoteotic:
„Mare este Domnul nostru și mare este tăria Lui, și priceperii Lui nu este număr. Lăudați-L pe El soare lună și planete, în orice limbă cântați cântarea voastră de laudă. Slăviți-L voi armonii cerești, precum și voi, întăritorii adevărurilor Sale celor nedezvăluite …Iar tu, suflete al meu, în toată viața ta, să cânți mărirea Domnului. De la El, prin El și spre El merg toate lucrurile văzute și nevăzute. Lui, numai Lui I se cuvine slavă și mărire în vecii vecilor! Amin.”
Ultima sa operă importantă, apărută în 1627, este Tabulae Rudolfinae, care l-a inspirat și pe Isaac Newton, va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. De asemenea Kepler mai aduce contribuții importante în determinarea volumelor prin calcul integral, pune bazele critalografiei, iar în domeniul opticii introduce invenția ce se va impune cu denumirea: luneta lui Kepler.
Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania.
[6]Sir Frederick William Herschel (1738-1822), un alt savant german creaționist nu eludează subiectul despre Adevărul absolut. Primește mai întâi o educație muzicală de la tatăl său care era angajat în armată, un foarte bun muzician și instrumentist, știa să cânte la vioară și oboi. Moștenește talentul muzical de la tată și, la vârsta de 14 de ani intră în rândurile gărzii hanoveriene ca oboist. Legăturile regale stabilite între principatul Hanovra și monarhia britanică îi permite să plece să se adăpostească în Anglia, ca urmare a invaziei franceze(Războiul de 7 ani).
Nu-i place viața cazonă, preferă să lucreze ca și copist muzical la Londra. În 1758 obține postul de director de concerte la Edinburg. Având cunoștiințe temeinice și la orgă, în 1765 este angajat în Halifax și, în anul următor, în Bath. Profesionalismul său în domeniul muzical îl propulsează în 1771 ca membru în Societatea Regală.
Dotat cu o inteligență sclipitoare Herschel schimbă registrul muzical cu studii aprofundate în matematică și astronomie. Inventează un nou tip de telescop, pe care îl fixează în grădina sa, cu ajutorul căruia reușește să descopere la 13 martie 1781 planeta Uranus. Referințele sale astronomice îl fac celebru și este numit de către regele George al III-lea, astronom la curtea regală. Puterea de mărire a telescopului construit de el îi permite să dezvăluie mișcarea sistemului solar față de celelalte stele din Calea Lactee.
La 11 ianuarie 1787 descoperă doi sateliți ai planetei Uranus: Titania și Oberon, iar peste doi ani observă calotele polare a planetei Marte și doi sateliți ai planetei Saturn: Mimas și Enceladus. În 1800 face cunoscut lumii științifice radiațiile calorice, numite astăzi radiații infraroșii. Este primul om de știință care menționează în domeniul astronomiei, existența stelelor binare(1802).
Herschel pune bazele moderne ale astronomiei galactice. Inteligența liberă îl conduce spre adevărul absolut.
„Cu cât se lărgește mai mult câmpul științei, cu atât mai numeroase și mai sigure devin argumentele despre existența eternă a unei înțelepciuni creatore și atotputernice. Geologi, matematicieni, astronomi, naturaliști, toți au depus piatra lor la acest templu al științei, templu ridicat de Însuși Dumnezeu.”
Vezi și 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu
Să ne mai amintim și de alți savanți neidiologizați, care au crezut în Dumnezeu (nu capete pătrate, nu nebuni, nu ultimii deluvieni, nu proști), și onorează patrimoniul mondial al întemeietorilor de științe:
Lord Rayleigh(1842-1919) -Analiza dimensională și analiza modelelor;
Georges Cuvier(1769-1832)-Anatomia comparată;
Carolus Linnaeus(1707-1778)-Biologia sistematică;
Robert Boyle(1627-1691)-Chimia clasică;
Willliam Ramsay(1852-1916)-Chimia izotopică;
James Clerk Maxwell(1831-1879)-Electrodinamica;
Michael Faraday(1791-1867)-Electromagnetica;
Lord Kelvin(1824-1907)-Termodinamica;
Ambrose Fleming(1849-1945)-Electronica;
Matthew Maury(1806-1873)-Oceanografia;
Rudolph Virchow(1821-1902)-Patologia;
James Joule(1818-1889)-Termodinamica reversibilă;
Charles Babbage(1792-1871)-Tehnologia calculatoarelor;
George Stokes(1819-1903)-Mecanica fluidelor.
Mulți alți savanți și cercetători eminenți (mii), binefăcători ai omenirii prin operele și invențile lor au adus contribuții importante la patrimoniul mondial al culturii, depunând mărturii despre Creatorul celor văzute și nevăzute.
Majoritatea elitelor creatoare de valori materiale și spirituale ale istoriei au impulsionat progresul umanității, călăuzindu-se de acea înțelepciune bună, componentă a inteligenței, înmiresmată cu frica pozitivă de Dumnezeu.
De ce fundamentaliștii atei din Consiliul Europei și din Congresul American n-au respect față de adevărații oameni de știință? Răspunsul este simplu. Gândirea liberă și-au virusat-o cu o ideologie atee extremistă ce provoacă scurt circuite pe configurațiile logice de pe cortex.
Convingerea cercetătorilor evoluționiști că zeița mama Natura și zeul tatăl Orbul hazard (ceasornicarul orb), înarmați cu întâmplările de necesitate, selecția naturală, lupta pentru existență, mutațiile benigne (pleonasm evoluționist) etc., sunt cauzele inteligente în conceperea văzutului și nevăzutului, presupune apartenența la un sistem idolatru, la un fetișism și animism ce dezonorează rațiunea, respectiv știința.
Experiența umană, logica matematică corectă, bunul-simț legiferează, ca un corolar al principiului cosmic al cauzalității, că: nu există plan fără planificator, organizare fără organizator, inteligență în afara inteligenței (cea dintâi trebuie să fie superioară inteligenței efect).
Evoluția istorică a inteligenței omului este o consecință a limbajului. Cuvântul este unitatea fundamentală a inteligenței umane. Științele exacte precum: matematicile, fizicile, chimiile și toate disciplinele tehnologice s-au dezvoltat raportându-se mereu la un algoritm logic de imbricare a cuvintelor finalizate în idei sau scheme logice de calcul.
Operațiile formale de comparare, clasificare, numerație, calcul, punere în relații, nu sunt eficiente decât într-o setare a cuvintelor exprimate în operatori logici pentru a expoza în deducții, inducții, analize, sinteze, abstractizări și generalizări. Și alte informații nonverbale despre simboluri, culori sau sunete sunt asociate cu un cod al cuvintelor depozitate și înregistrate în memoria generală.
Omul a ajuns stăpânul acestei planete nu datorită factorilor genetici ai evoluției și factorilor ecologici ai evoluției, declamați în toate cărțile de biologie, sau, în media manipulată cu abilitate, în ciuda adevărului, de magnații atei – fie de dreapta, fie de stânga-, ci a inteligenței cu care a fost programat de Creator.
A nu se uita pledoaria pentru inteligență: selecția naturală, lupta pentru existență și toți factorii neodarwiniști menționați sunt rezultatele activității inteligențelor de la cockpitul viului, din flora și fauna planetară… iar inteligențele sunt de o complexitate ireductibilă. Deci evoluția graduală, pas cu pas, sau alte formulări hilare sunt cele mai mari înșelătorii introduse în știință de ateii darwiniști.
Reamintesc că această carte se adresează, în mod special elevilor, studenților, intelectualilor și tuturor oamenilor dotați cu inteligența liberă, care au predispoziții inteligente pentru a căuta adevărul și de a nu se lăsa înșelați de falsul și minciuna concepțiilor ateiste care îngenunchează adevărata știință de dragul duhului credinței lor.
Dacă ne referim doar la categoriile inteligente de deplasare: mișcare pentru odihnă, mâncare, reproducere, mișcare pentru refugiu în caz de calamități, mișcare pentru recunoașterea terenului, mișcare pentru joc, mișcare pentru atac etc, toate aceste motivații de acțiuni ale unui organism viu, mai mult sau mai puțin complexe, se fac în urma înregistrării și prelucrării informaților la nivelul creierului, dacă există, sau la nivelul micului sistem suprarațional neuronal, după ce s-au prelucrat și analizat conștient informațiile senzoriale.
Nu organul handicapat, nu organul finalizat a creat funcția- a se documenta din scenariul dezolant din teoria darwinismului sau handicapurilor triumfătoare – ci, mai întâi, inteligența suprarațională a configurat pe cortex matriciile bioenergetice ale organelor necesare funcționării oricărui organism, apoi le-a programat să activeze în perioadele de timp, înregistrate în cartea biotehnică a oricărui organism. În funcție de corectitudinea bioenergetică a configurațiilor de pe creier se dezvoltă cronologic sănătos orice organ și sisteme de organe ce alcătuiesc întregul ființial.
Autor: Monahul Serghie
Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 37-48
[1] Ilarion V. Felea-Religia culturii– Edit. Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1994, pg 83.
[2] Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;
Dr. N. C. Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.
[3] Sursele 21, 22 și *Pr. Iova Firca-Cosmogonia biblică și teoriile științifice. Edit. Anastasia, 1998;
*Henry M. Morris- Bazele biblice ale științei moderne, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois U.S.A.1993;
*Henry M. Morris, Gary E. Parker-Introducere în Știința Creaționistă, Edit. Anastasia, București, 2000;
*www Petru Popovici-Biblia este totuși adevărată;
*Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;
*Dr. N. C: Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.
[4] Sursele 23.
[5] *sursele 23.
[6] Sursele 23.