Mărturisirea lui Iona

Povestea lui Iona este adesea redusă la partea în care se află în burta unui „pește mare” timp de trei zile. Cu toate acestea, această relatare (probabil scrisă de însuși Iona) este mult mai bogată decât acest detaliu. În mod ironic, în timp ce Iona a fugit în încercarea de a evita să spună neamurilor despre judecata iminentă a lui Dumnezeu, el a sfârșit prin a fi martor nu numai cetății Ninive, în care a fost trimis inițial, ci și corăbierilor pe care i-a întâlnit în timp ce fugea.

Iahve, Dumnezeul Cerului

Cele mai multe zeități din lumea antică erau considerate regionale – aveau putere doar pe teritoriul lor prescris. Cu toate acestea, foarte devreme în carte avem indicii că Dumnezeu nu se limitează la granițele lui Israel. În primul rând, Iona este trimis la Ninive pentru a-i avertiza cu privire la judecata lui Dumnezeu (Iona 1:2), indicând faptul că Dumnezeu este capabil să acționeze în afara unui anumit teritoriu. Și când Iona fuge în direcția opusă (Iona 1:3), Dumnezeu este capabil să acționeze și acolo.

Când Dumnezeu a trimis o furtună peste marea unde se afla corabia lui Iona, corăbierii au strigat fiecare către zeul său fără niciun rezultat (Iona 1:5). Iona dormea în corabie (Iona 1:5). Când au aflat că furtuna venise din cauza lui, l-au rugat să dea explicații (Iona 1:7–8).

Iona a explicat că el era evreu – aceasta însemna inițial un descendent al lui Eber, dar până atunci ar fi fost folosit de multă vreme pentru a identifica descendenții lui Avraam, Isaac și Iacov (Iona 1:9). El a explicat că se temea de Iahve, Dumnezeul Cerului. Cu toate acestea, neascultarea lui nu a arătat frica de Domnul poruncită lui Israel.

Iona l-a identificat în continuare pe Iahve ca fiind Dumnezeul care a creat marea și uscatul. În lumea antică, unde exista o multitudine de zei, Dumnezeu S-a diferențiat adesea de zeii falși, identificându-se pe Sine ca și Creator, în contrast cu zeii care nu puteau crea nimic.

Răspunsul corăbierilor

În timp ce Iona pretindea că se teme de Dumnezeu, corăbierii au fost cei care au reacționat îngroziți când și-au dat seama că Iona se răzvrătea împotriva Creatorului, care a trimis furtuna ca răspuns. Iona le-a spus că furtuna va înceta dacă ei l-ar arunca în mare. Corăbierii au încercat mai întâi să vâslească înapoi pe uscat, dar fără niciun rezultat. Probabil știau că uciderea era împotriva legii lui Dumnezeu și doreau să cruțe viața lui Iona, dacă era posibil. Dar când a fost evident că nimic altceva nu va potoli furtuna, ei s-au rugat ca Dumnezeu să nu-i judece pentru moartea (aparentă) a lui Iona.

Când marinarii au văzut că furtuna s-a limpezit imediat, a fost o confirmare a naturii divine a furtunii. Drept urmare, ei „s-au temut cu teamă mare de Domnul” și au oferit o jertfă și au făcut jurăminte Dumnezeului Creator al evreilor.

Răspunsul ninivitenilor

Când Iona a ascultat în cele din urmă de Dumnezeu și a transmis mesajul Său cetății Ninive, răspunsul lor a depășit orice așteptare a unui evanghelist modern. Această cetate imorală, un dușman al vechiului Israel, s-a pocăit cu post, sac și cenușă, de la rege până la tot poporul, inclusiv animalele. Ca răspuns, Dumnezeu a iertat cetatea și nu a mai judecat-o.

Dorim să credem că oricine ar fi fericit că mesajul său a fost primit atât de bine. Dar Iona era furios. Aceștia erau dușmanii lui Israel; erau imorali si cruzi. Cum ar putea Dumnezeu să-i ierte? Iona a dezvăluit că acesta a fost motivul neascultării lui în primul rând — El știa că Dumnezeu este milostiv și iertător și nu dorea ca Dumnezeu să ierte pe cei din Ninive.

Răspunsul lui Dumnezeu a fost o lecție. El a făcut să crească o plantă pentru a-l umbri pe Iona în timp ce aștepta în speranța că distrugerea cetății Ninive se va întâmpla până la urmă. Apoi a făcut ca un vierme să-l roadă, așa că s-a uscat. Când Iona s-a supărat că planta se uscase, Dumnezeu a comparat mila lui Iona pentru plantă cu mila Lui pentru pierderea nemăsurat de mare pe care o presupune distrugerea cetății Ninive: „mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și cu un mare număr de dobitoace?” (Iona 4:11).

Răspunsul nostru lui Dumnezeu Creatorul

Sfârșitul cărții este deschis: întrebarea lui Dumnezeu: „Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei?” este fără răspuns, confruntându-ne pe fiecare dintre noi. Sunt mulți oameni astăzi care nu au auzit încă Evanghelia și, așa cum i s-a poruncit lui Iona să propovăduiască, ni s-a poruncit și nouă să ducem Evanghelia în întreaga lume. Dacă afirmăm că Dumnezeu a avut dreptate iertând cetatea Ninive, compasiunea noastră pentru cei nemântuiți ar trebui să ne îndemne să fim ascultători privind Marea noastră Misiune!

Iisus Creatorul

O serie de minuni ale lui Iisus arată în mod deosebit de clar că El este mai mult decât un simplu rabin. Potolirea furtunii este consemnată în trei dintre cele patru Evanghelii (Matei 8:23–27; Marcu 4:35–41; Luca 8:22–25). Există câteva detalii notabile care îl evocă pe Iona. Mai întâi, în timp ce ucenicii se luptă pentru viața lor în furtună, Iisus, la fel ca Iona, dormea. Furtuna nu Îl trezește; ucenicii trebuie să-L trezească. Când Iisus ceartă furtuna, calmul apare la fel de repede ca atunci când Iona a fost aruncat peste bord, iar reacția ucenicilor, ca și corăbierii din vremea lui Iona, a fost de teamă mare și uimire.

Aceeași întrebare încheie fiecare relatare a Evangheliei despre acest eveniment: „Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și-L ascultă?” (Luca 8:25). Desigur, răspunsul este că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, prin care Tatăl a făcut tot ce a fost făcut (Ioan 1:3).

Fiul lui Dumnezeu a afirmat că Iona se afla într-adevăr în pântecele uriașei creaturi marine și că cetatea Ninive s-a pocăit (Matei 12:39–41, Luca 11:29–32). Mai mult, El a folosit această istorie adevărată ca semne care indică spre Sine Însuși.

Autor: Lita Cosner Sanders
Sursa: Creation.com | Jonah’s witness to the Creator God

Traducător: Cristian Monea