Metode de datare radioactivă. Modalități prin care se fac rezultatele contradictorii să spună aceeași poveste

Când vine vorba de măsurarea vârstelor lucrurilor, ni se spune că există o mulțime de metode diferite de datare radioactivă și că toate dau același răspuns. Chiar așa?

Lemnul fosilizat dintr-o carieră din apropierea orașului Banbury, Anglia, la aproximativ 80 de kilometri nord-vest de Londra, a fost datat folosind metoda carbon-14.[1] Vârstele calculate au variat între 20,7 și 28,8 mii de ani. Cu toate acestea, calcarul în care s-a găsit lemnul a fost de vârstă jurasică, de 183 milioane de ani. În mod evident, metodele de datare sunt în contradicție.

Diamantele analizate din minele din Africa de Sud și Botswana și din depunerile aluvionare din Guineea, Africa de Vest, au arătat un nivel măsurabil de carbon-14 – de peste zece ori limita de detecție a echipamentului de laborator.[2] “Vârsta” medie calculată pentru eșantioane a fost de 55.700 de ani. Totuși, rocile care conțineau diamantele variau între 1,000 și 3,000 de milioane de ani. Metodele de datare sunt din nou în contradicție.

Probe de rocă de la o cupolă de lavă din craterul Muntele St Helens, SUA, au fost datate cu ajutorul metodei potasiu-argon. Probele de roci întregi au dat o vârstă de 350 000 de ani.[3] Când unele minerale amfibole din proba de rocă au fost extrase și analizate separat, vârsta lor a dat de peste două ori mai mare, de 900.000 de ani. Două probe dintr-un alt mineral, piroxen, au dat o vârstă de 1.700.000 și 2.800.000 de ani. Care vârstă este corectă? Niciuna, de fapt. Cupola de lavă s-a format după ce Muntele St. Helens a explodat în 1980, iar probele au avut doar 10 ani. Iată mai multe rezultate conflictuale între metodele de datare.

Oamenii de știință creaționiști au descoperit zeci de anomalii și conflicte ca acesta. În mod surprinzător, aceste rezultate contradictorii nu îi neliniștesc pe geologii susținători ai teoriilor larg acceptate. Ei cred cu adevărat că lumea are o vechime de miliarde de ani, iar rezultatele contradictorii nu îi determină să pună la îndoială credința lor. În mintea lor, aceste conflicte sunt un mic mister care va fi rezolvat cu gândire creativă și mai multă cercetare.

În lucrarea sa binecunoscută privind geologia izotopilor, Gunter Faure explică diferitele metode de datare radioactivă, inclusiv așa-numita metodă izocronă. Când rezultatele pentru un număr de probe de rocă sunt reprezentate grafic și formează o linie dreaptă, cercetătorul poate calcula o vârstă pentru eșantioane. Dar Faure îi avertizează pe cititori să nu accepte fără îndoială vârsta calculată.

El dă un exemplu de lavă vulcanică de-a lungul graniței dintre Uganda, Zair și Rwanda, Africa de Est. Această lavă este cunoscută ca fiind relativ tânără, care a erupt probabil în vremurile istorice,[4] însă o izocronă de rubidiu-stronțiu a dat vârsta de 773 de milioane de ani. Îngrijorează acest lucru pe oamenii de știință? Nu. Ei au încredere totală în metodă. În mintea lor, cheia este modul în care rezultatele sunt interpretate. Faure spune că în acest caz ar trebui să interpretăm linia, nu ca o izocronă, ci ca o “linie de amestecare”. Deci, cum putem diferenția? Nu putem. Singurul mod prin care putem ști că este o linie de amestecare este dacă vârsta calculată este greșită—și singura modalitate prin care se poate ‘ști’ dacă o vârstă este corectă sau greșită este să aveți o credință preexistentă despre cât ar trebui să fie vârsta.

În alt exemplu, Okudaira și colaboratorii săi au măsurate vârstele izocrone ale unei roci numite amfibolit, prelevată din India de sud-est. Cu ajutorul metodei rubidiu-stronțiu au obținut o vârstă de 481 de milioane de ani, dar cu samarium-neodimium vârsta a fost aproape dublă, la 824 milioane ani.[5] A determinat această contradicție pe cercetători să se îndoiască de metodele de datare? Deloc. Ei au eliminat contradicția prin modul în care au ‘interpretat’ rezultatele. Ei au spus că vârsta înaintată a fost vârsta la care rocile s-au metamorfozat, în timp ce vârsta mai tânără a fost cea la care rocile au fost încălzite. Cum știau ei? Indiferent de numere, o poveste plauzibilă poate fi întotdeauna inventată după obținerea rezultatelor.

Alt exemplu implică o regiune vulcanică în sudul Indiei, un pluton.[6] Folosind metoda plumb-plumb, o probă de rocă întreagă a dat o vârstă de 508 de milioane de ani. Prin metoda potasiu-argon, probele de mică au dat o vârstă de 450 de milioane de ani. Folosind metoda uraniu-plumb, zirconul a dat o vârstă de 572 de milioane de ani. Trei probe diferite; trei metode diferite; trei rezultate diferite. A determinat acest fapt pe cercetători să se îndoiască de metodele de datare radioactivă? Nu. Doar au aplicat o interpretare creativă. Ei au spus că vârstele diferite se datorează faptului că plutonul imens s-a răcit lent de-a lungul a milioane de ani, iar diferitele minerale au fost afectate în moduri diferite. Contradicția nu a devenit o problemă, ci o nouă descoperire.

Rezultate de datare radioactivă contradictorii sunt raportate tot timpul și, interpretate individual, nu se poate ști ce reprezintă. Astfel, geologii studiază modul în care alți geologi au interpretat celelalte roci din zonă pentru a afla ce fel de date ar aștepta. Apoi inventează o poveste pentru a explica numerele ca parte a istoriei geologice a zonei. Geologii creaționiști consideră că Biblia înregistrează adevărata istorie a Pământului și că rocile au mai puțin de 6000 de ani. Deoarece Biblia este de încredere și verificabilă din punct de vedere istoric, o considerăm validă din punct de vedere științific pentru a interpreta rezultatele datărilor radioactive în cadrul scenariului biblic.[7]

Autor: Tas Walker
Sursa: Creation.com | Radioactive dating methods. Ways they make conflicting results tell the same story

Traducator: Cristian Monea

Referințe și note

[1] Snelling, A., Geological conflict: Young radiocarbon date for ancient fossil wood challenges fossil dating, Creation 22(2):44–47, 2000; creation.com/geological-conflict.

[2] Baumgardner, J., ¹⁴C evidence for a recent global flood and a young earth; in: Vardiman, L., Snelling, A. and Chaffin, E., Radioisotopes and the Age of the Earth, Vol. II, Institutul pentru Cercetarea Creației, California, SUA, p. 609–614, 2005. Vezi și Diamonds: a creationist’s best friend Creation 28(4):26–27, 2006; creation.com/diamonds.

[3] Austin, S.A., Excess argon within mineral concentrates from the new dacite lava dome at Mount St Helens Volcano, Journal of Creation 10(3):335–343, 1996; creation.com/lavadome.

[4] Faure, G., Principles of Isotope Geology, 2^nd ed., John Wiley & Sons, New York, p. 145–147, 1986.

[5] Okudaira, T., Hamamoto, T., Prasad, B.H. and Kumar, R., Sm-Nd and Rb-Sr dating of amphibolite from the Nellore-Khammam schist belt, S.E. India: constraints on the collision of the Eastern Ghats terrane and Dharwar-Bastarcraton, Geological Magazine 138(4):495–498, 2001; http://geolmag.geoscienceworld.org/cgi/content/abstract/138/4/495.

[6] Miyazaki, T. and Santosh, M., Cooling history of the Puttetti alkali syenite pluton, Southern India, Gondwana Research 8(4):576–574, 2005.

[7] Pentru mai multe articole cu informații suplimentare despre datarea radiometrică, incluzând rezultate de cercetare incitante, vezi creation.com/dating.