Miracolele actuale – Partea 1

De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui;/ dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. (Matei 12:31-32)

 

Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El,

Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?”

De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia:

Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec. (Ioan 12:37-40)

Miracolul este o altă lucrare de exprimare a divinității pozitive sau negative, prin care se reliefiază puterea, fie infinită a Creatorului tuturor, fie limitată și înșelătoare a satanei. Dumnezeu ne-a înzestrat cu cele 5 simțuri pentru a confirma adevărul din realitatea supusă simțurilor. Spun că acela este un scaun deoarece vederea a transmis informația la creier, iar acesta a recunoscut obiectul comparându-l cu memoria stas.

Astfel am afirmat un adevăr ce nu poate fi contestat decât de cineva care are probleme psihice. La fel se întâmplă și cu informațiile accesate prin văz despre miracole. Vederea unei minuni nu trebuie negată, pentru a nu fi suspectat de vreo boală psihică.

Cu siguranță că mulți oameni au trăit sau au auzit despre întâmplări categorisite ca miracole. Mama mea (Dumnezeu să o odihnească), când era gravidă, în luna a 5-a (mult timp femeile de la țară lucrau pe câmp, până aproape să nască), a trebuit să meargă să adune singură niște fân, deoarece tatăl meu (Dumnezeu să-l odihnească) era proaspăt angajat ca sondor la Schela de extracție a petrolului, din zonă. La ieșirea dintr-o uliță a tras puternic de hățurile celor 2 boi care duceau căruța cu fân spre a-i direcționa spre dreapta.

A alunecat pe fân și a ajuns între copitele boului din dreapta și roata căruței. Șocul emoțional a fost atât de puternic încât și-a pierdut conștiința. Doi căruțași, soț și soție, care veneau și ei de la adunat din partea stângă, au văzut accidentul și s-au grăbit să o scoată pe mama, nu înainte ca cineva să stea înaintea boilor. I-au adus apă, au stropit-o și i-au spus: ˂˂ femeie e un miracol că ai scăpat cu viață, cum de nu s-au speriat boii și n-au trecut cu căruța peste burta ta, să-i mulțumești lui Dumnezeu și Maicii Domnului

Părinții mei mai apelau și la ajutorul vecinilor dacă nu găseau un om pe care să-l plătească pentru a lucra câteva zile la cosit și la adunat. În sezonul cositului era dificil să găsești un om disponibil, chiar și în satele învecinate, deoarece cam toți țăranii erau răzeși, aveau pământ. Familiile tinere fără copii se descurcau mai greu la muncile câmpului; trebuiau să lucreze singure.

În acea perioadă lovea puternic fără milă biciul sălbatic al comunismului stalinist. Oameni erau terorizați permanent cu amenințările colectivizării. Deși zona era de deal și n-ar fi trebuit să prezinte vreun interes economic, pământul era de slabă calitate, activiștii de partid voiau să facă producții record chiar și din îmsămânțările pe teren pietros.

Comunismul stalinist românesc a fost o teroare pentru țăranii posesori de pământ. Primii vizați cu colectivizarea și cu birurile mari erau răzeșii deținători de peste 10 ha. Erau amenințați permanent cu confiscarea pământului și animalelor de tracțiune dacă nu plăteau dările la timp… Până la urmă le-au luat și pământul și căruțele cu animale.

Peste 2 ani, când mama era însărcinată, în luna a 3-a(fratele meu), a mers în grajd să dea mâncare la animale. N-a observat că boul care împungea a rupt funia și circula liber. Știind că o va lovi cu coarnele, mama a strigat tare la tatăl meu, boul simțind ce-l așteaptă a împins-o pe mama într-un perete, fără o accidenta grav, a ieșit în fugă, a rupt 3 garduri din perimetrul proprietății părinților, oprindu-se la circa 1 km lângă o pădure din locul numit Pârâul Cucului.

De ce ținea tatăl meu boul, pericol public? Nouă, copiilor, ne-a spus că de două ori a rupt jugul de lemn când scotea bușteni din pădure, atăt de implicat era în munca dură, trăgea până la epuizare.

Dincolo de perimetrul local al miracolului există altele ce trebuie mediatizate ca oamenii să înțeleagă că Dumnezeu nu este o entitate abstractă, filosofică, indiferentă față de creația sa, ci un Dumnezeu mult milostiv și răbdător care așteaptă ca oamenii să se înțelepțească, să aleagă viața, nu moartea.

Ori de câte ori voi avea posibilitatea de a evidenția miracolul divin, voi reproduce fotografiile care certifică câteva minuni clare din zilele noastre (vezi monah Serghie, Sfânta Treime – Cauza cauzelor pozitive, Edit. Egumenița, Galați, 2013, pg. 403). De ce această obstinație? Pentru că, prin sistemul senzorial se confirmă cel mai mare procent de informații, ca procent real.

Atitudinea unora de a nega realitatea este un păcat împotriva Duhului Sfânt. A vedea și a refuza informațiile certe mi se pare un comportament antiintelectual, un extremism ideologic.

Cea mai mare minune a istoriei lumii este aprinderea minunată a lumânărilor la Biserica Sf. Mormânt^[1], în fiecare an, sâmbăta, între orele 12³⁰ şi 14³⁰, în timpul Vecerniei Mari, confirmând astfel dragostea pe care Dumnezeu o arată faţă de oamenii acestei planete, de la care așteaptă folosirea înțelepciunii celei bune pentru a fi părtași împărăției Sale cerești (vezi foto 1 și 2).

Nu, răstignirea, jertfa oferită de Dumnezeu pentru răscumpărarea lumii căzute în păcat, ci Învierea Fiului lui Dumnezeu certifică suprema manifestare a puterii desăvârște a Tatălui Creator. E adevărat, învierea nu se poate separa de crucificarea Domnului nostru. Să ne mai reamintim că, istoria religiilor are înregistrate jertfe umane, cerute imperativ de demonul din spatele zeilor.

Totuși, trebuie să distingem lumina absolută a Învierii oferită de Dumnezeul Tatăl tuturor creștinilor ce poartă o cruce. Cine crede că se poate mântui fără cruce se înșeală amarnic. Dealtfel, Sfântul Apostol Pavel insistă pe importanța celui mai slăvit miracol din istoria lumii:

Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. (1 Corinteni 15:14)

Paradoxal, deşi media şi-a făcut un cult din senzaţional, minunea aprinderii singure a candelelor şi a lumânărilor de la Sf. Mormânt^[2] este ignorată, sau, chiar persiflată. De fapt, predispoziţia omului modern de a estropia, de a ruina sacrul, reprezintă o tendinţă actuală infuzată de satana în constiinţa omului obsedat de supralicitarea simţurilor biologicului.

Atitudinea Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim, de a nu desacraliza sau vulgariza acest miracol major al omenirii este cât se poate de lăudabilă. Aşa ne putem explica, de ce foarte mulţi locuitori ai Ierusalimului și alți mulți creștini nu cunosc sau nu vor să știe, nu-i interesează această provocare divină de reflectare asupra evenimentului eshatologic al lumii, când Cel răstignit pe cruce și înviat din morți, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos va veni în slavă să judece vii și morții.

Versetul care afirmă: „[…] nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16:31) – este simptomatic pentru cei care refuză ostentativ adevărul.

În Postul Mare al Paştelui, respectiv în Săptămâna Patimilor, se fac slujbele religioase specifice acestei sărbători. Clericii ortodocși Greci  spun că există un preaviz al Marii Minuni. În Vinerea Mare clopotul de aur se trage singur într-un tempou rar. Sunetele transmit în depărtări durerea Fiului lui Dumnezeu, Cel răstignit pentru păcatele lumii. La Înviere, același clopot, în mod miraculos, își mărește ritmul cu sunete ce iradiază bucuria.

Tot în ziua cosmică de răscumpărare a creației se continuă cu Prohodul Domnului Iisus Hristos, care durează de la orele 19⁰⁰ până la 03⁰⁰ după miezul nopţii. Pe urmă, Patriarhul ortodox oficiază slujba Utreniei, intră în locaşul Sf. Mormânt şi împrăştie vată pe lespedea acestuia. Pentru a evita orice bănuială de fals, fiecare delegat din parte bisericilor ce slujesc la Sf. Mormânt – Armeană, Coptă şi Romano-Catolică – controlează şi sigilează cu ceară, cripta. Veridicitatea acţiunii patriarhului este desăvârşită de autoritaţile locale, care îşi postează oamenii de ordine în jurul acestui loc sfânt.

Ritualul se derulează astfel: un cortegiu de zeci de mii de pelerini veniţi din toată lumea, în fruntea căruia merg patru dragomani greci, îmbrăcaţi în costume de epocă, sunt urmaţi de doi diaconi care poartă Sfânta Cruce, ce are încorporată în ea o bucată din cea reală -descoperită mamei împăratului Constantin cel Mare prin miracolul învierii unui mort – apoi, patriarhul, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii şi credincioşii întregesc această mulţime, care se deplasează spre biserică. Se trag clopotele, se bate toaca, se înconjoară de trei ori Sf. Mormânt.

De două ori se cântă: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată să te slăvim”, iar la a treia înconjurare se intonează imnul Vecerniei: „Lumină lină a Sfintei Slave„. După ora 12:00, patriarhul îmbrăcat numai în stihar alb, cu capul descoperit, însoţit de doi diaconi intră în cripta Sfântului Mormânt, nu înainte de a fi controlaţi de poliţia locală. Se rup sigiliile, iar patriarhul spune în trei limbi: „Să ne rugăm să vină Sfânta lumină!”.

Până la cripta îngerului, este urmat doar de un arab musulman. Deasupra, în biserică se începe slujba Vecerniei Mari. Timp de jumătate de oră, patriarhul îngenunchiat face o rugăciune fierbinte către Dumnezeu şi, când se intonează imnul, Lumină lină, minunea se înfăptuieşte. Cronologic, putem remarca următoarele secvențe și caracteristici ale Luminii Sfinte:

• semiobscuritatea dinaintea coborârii focului dumnezeesc, este distinctă în mod special pentru oamenii duhovnicești;
• vata de pe Mormântul Sfânt se umezește miraculos;
• la intonarea imnului Vecerniei mari Lumină lină un nor luminos, -de fiecare dată când apare are altă culoare, deci se exclude trucajul-, sau poate Patriarhia Ortodoxă Greacă, după mulți ani de la Învierea Domnului nostru Iisus Cristos-la 135, avem prima mărturie clară despre Sfânta Lumină făcută de Patriarhul Narcis al Ierusalimului- și-a construit un laborator nuclear secret și în fiecare an prestigidează. Protestanții, neoprotestanții, fundamentaliștii atei și alți religioși care nu cred ar trebui să angajeze detectivi pentru elucidarea cazului. Norul alb-azuriu de o intensitate luminoasă suprafirească penetrează în Biserică prin zidul cupolei celei mari, fără a-l distruge, aprinzând vata și trei candele de pe Sfântul Mormânt;
• timp de aproximativ 3 (sau mai multe) minute focul minunat nu arde, este imaterial încărcat cu o energie suprafirească. Flacăra are proprietăţi miraculoase care nu pot fi explicate de oamenii de ştiinţă, nu arde şi chiar s-au înregistrat cazuri de vindecări de boli incurabile ale unor credincioşi în momentul în care şi-au atins organul bolnav cu această lumină cerească (vezi foto 1);
• Patriarhul adună vata cu mâinile și o așază în cele două torțe pe care le dă, prin firizile din Capela Îngerului, diaconilor, iar de la aceștia lumina ajunge la credincioși;
• Minunea Focului divin este un privilegiu revelat doar ortodocşilor. Acest adevăr este relevat și de alte surse decât cele creștin-ortodoxe.

Pot confirma:

• musulmanii (secolul XI-lea sursa islamică Al Biruni) au vrut să compromită adevărul despre apriderea minunată a lumânărilor, înlocuindu-le fitilele textile cu fir din aliaj de aramă. Chiar și, în acest caz antinatural, firele de aramă au luat foc, provocând o uimire generală în rândul musulmanilor, iar unii dintre ei, după acest episod, s-au convertit la ortodoxie. Orbit de fundamentalismul său religios, califul Al-Hakim a distrus Biserica Învierii, din cauza multor musulmani care se converteau la religia creștin-ortodoxă. Biserica a fost reconstruită în 1042 de Împăratul bizantin Constantin Monomahul, fără a avea splendoarea bisericii construită (326-335) de mama lui Constantin cel Mare, Sfânta Elena;
• catolicii, în 1112, când cruciații au ocupat Ierusalimul, au interzis ortodocșilor să oficieze slujba Învierii și au încredințat unui cardinal catolic misiunea de a se ruga pentru coborârea Luminii sfinte. Dezamăgiți catolicii împreună cu regele lor Balduin a rechemat pe egumenul(care era și patriarh) de la Mănăstirea Sf.Sava. Doar la rugăciunea smerită a Patriarhului ortodox miracolul focului dumnezeesc a revenit (sursele catolice sunt mult mai numeroase);
• armenii, în 1326, profitând de sărăcia materială a Patriarhului ortodox, propun turcilor să slujească de Sărbătoarea Învierii, în schimbul plății a 9. 000 de galbeni. Prin urmare, turcii au închis pe patriarh și preoții slujitori în Mănăstirea Sfăntului Sava. La rugămințile patriarhului de a sluji la Biserica Sf. Iacob, puținii creștini ortodocși sunt lăsați la această biserică, dar supravegheați de doi generali turci. Armenii au făcut slujba Învierii după ritualul lor, dar Lumina Sfântă n-a coborât. Duminică dimineața, pe când răsărea soarele, când Patriarhul a rostit: Hristos a înviat! Sfânta Lumină a fisurat o coloană de marmură a Bisericii și a aprins-o minunat la vârf, de unde a luat-o Cuviosul Patriarh, urcându-se pe o scară, și a dat-o credincioșilor. Un general turc, a cărui inteligență din rațiune era elastică și funcțională, după ce a văzut minunea a strigat: Cred în Hristos! Celălalt camarad, fundamentalistul religios cu rațiunea întemnițată, i-a tăiat capul imedit celui ce a confirmat un adevăr.

A doua oară, în 1580, în timpul Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, s-a întâmplat ceva asemănător; invidoși pe greci, datorită minunii ce se provoca misterios, doar în timpul Liturghiei ortodoxe, din Sâmbăta Mare, armenii reușesc să-l determine pe Guvernatorul de atunci al Ierusalimului să interzică slujirea în Biserica Învierii.

Chiar și în afara spațiului sacru Dumnezeu adeverește dreapta credință încă o dată prin trimiterea Focului Sfânt, despicând o coloană de la intrarea în Biserică și aprinde lumânările în chip minunat. În urma miracolului clar gardienii mahomedani au deschis imediat ușile Bisericii pentru a se continua cu slujbele ritualului ortodox. Unul dintre portari dotat cu acea rațiune pozitivă a mărturisit că într-adevăr Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Ceilalți mahomedani complexați de adevăr și-au imobilizat coreligionarul, l-au legat și i-au dat foc în curtea Bisericii;

• moaștele generalului turc (mort 1326) se află în altarul Bisericii Sf. Iacob. Cine vrea să meargă să se convingă o poate face, folosindu-și simțurile;
• martirul portarului mahomedan (1580) este consemnat de diverse surse istorice.

Mărturia Patriarhului Ortodox Diodor al Ierusalimului:^[3]

„Lumina răsare din piatră ca și ceața care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fii acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot mormântul, așa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde!

Niciodată nu mi-am ars barba în toți cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului și am primit focul sfânt. Lumina are altă consistență, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat lumina se înalță și formează o coloană în care focul este de natură diferită, așa că pot aprinde lumânările mele de la ea.”

Ceea ce este sublim în această teofanie, reprezintă modurile prin care se manifestă miracolul, aprinderea candelelor şi lumânărilor. Lumina este însoţită de licăriri de fulgere, senzaţii ciudate, sunete ireale. Culoarea luminii este stranie de fiecare dată a revelaţiei, unică cu probabilitatea de a-şi modifica culoarea, cu o temperatura blând-caldă ce se întinde pe durata a câtorva minute, când nu arde.

Biruinţa lui Iisus Hristos asupra morţii este astfel demonstrată într-un mod uimitor, adeverind astfel, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Pe atei îi înțeleg, duhul impropriat prin dogmă blochează configurațiile logice cele bune, dar nu pot să-mi explic cum dintre cei care se cred creștini refuză minunea certă, considerându-o o prestidigitaţie mincinoasă. Ce vor răspunde la Judecata Lui Dumnezeu ei și toți ce și-au blocat simțurile ce confirmă acest adevăr, această realitate?

Totuşi, în ciuda necredinţei lor miracolul este evident şi se poate verifica participând în fiecare an la slujba Învierii de la Biserica Sf. Mormânt, de la Ierusalim.

Edicolul Sf. Mormânt sau al Sfintei Învieri are 8 m lungime, 5,50 m lăţime şi 5,50 m înălţime. Există două spaţii: anticamera numită Piatra Sfântă şi Preasfântul Mormânt. În centrul Capelei Îngerului se află o coloană mică pe care stă un fragment din piatra pe care a răsturnat-o îngerul de pe mormântul Domnului. Mormântul Sfânt are doar o singură uşă de acces, în partea dinspre răsărit, prin care se intră în Capela Îngerului. Dincolo de uşa de acces, în partea de apus a Pietrei Sfinte este o mică uşă interioară de 1,33 m înălţime şi 0.95 m lăţime, care se deschide către Preasfântul Mormânt.

De aceea, oricine intră în Preasfântul Mormânt este obligat să se aplece înaintea lui. Locaşul este o cameră pătrată de 2,20 m pe 1,85 m săpată în piatră. Pe partea dreaptă a acestei camere se află Preasfânta Criptă, locul unde Domnul nostru Iisus Hristos a fost îngropat, îmbălsămat şi de unde a înviat. De jur împrejur, întreaga faţadă a Sf. Mormânt are inscripţionată troparul: ”Să laude pe Hristos neamurile şi popoarele, Dumnezeul nostru care de bună voie pentru noi, Crucea a răbdat şi în iad în a treia zi a fost; şi să se inchine Învierii Lui celei din morţi, prin care s-au luminat toate marginile lumii”

Grota, în care a fost înmormântat Domnul, a reprezentat începutul proiectelor de construcţie iniţiat de mama Împaratului Constantin, Sf. Elena.

Cele mai vechi mărturii despre minunea Focului divin de la Sf. Mormânt ne parvin din mai multe surse. Eusebie al Cezareei o consemnează în Istoria sa bisericească, Sf. Chiril al Ierusalimului, monahia Egeria (384), Lecţionarul armean care cuprinde informaţii despre practica liturgică dintre anii 417-439, Lecţionarul Georgian. După sec. al IX-lea mărturiile despre Lumina Sfântă au fost relevate destul de concis şi de câteva relatări ale unor călugări catolici.

Aprinderea minunată a lumânărilor în Sâmbăta Mare între 12³⁰ și 14³⁰ la Biserica Sfântului Mormânt

 

http://www.credo.ro/lumina-sfanta.php

http://www.curelari.3x.ro/pastele.php

http://www.holyfire.org/file/Romaneste_Miracolul_Foului_Sfant.html 

http://www.crestinism-ortodox.ro

http://www.serafimgolia.ro/lumina_pasti.html

http://www.e-stiri.com/Lumea-crestina-isi-disputa-de-sute-de-ani-Biserica-Sfantului-Mormant.html

http://www.crestinesc.wordpress.com2007/04/09/minunea -de la-ierusalim-sfanta-lumina/

Vă îndoiți de aprinderea minunată a lumânărilor, deoarece ați fost la Marea Sărbătoare și nu vi s-a aprins lumânarea. Bine, dar ce spuneți de următoarele probe obiective?

– Fisura coloanei Bisericii Sfântului Iacob din 1326 se găsește în altarul ei.

– Fisura coloanei Bisericii Învierii (vezi foto 3) datează din 1580, pe când era Patriarh al Ierusalimului Sofronie.

De reținut: nu la toată lumea se aprinde în mod miraculos lumânările, dar dovezile miracolului aprinderii minunate în mormântul Domnului Iisus Hristos sunt fără replică, atât timp cât se aprind doar la cei cu mai multă credință.

Autor: Monahul Serghie
Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 579-588

---

[1] Episcopul Auxentios al Foticeii, Lumina sfântă de Paști de la Ierusalim, Edit. Deisis, Sibiu, 1995;

[2] Monah Serghie, Sfânta Treime-Cauza cauzelor pozitive – Edit. Egumenița, Galați, 2013, pg. 403.

[3] Fabian Seiche – Lumina lui Hristos vine numai la ortodocși, pg. 33, Edit. Agaton, Făgăraș, 2008.

Fabian Seiche, Lumina lui Hristos vine numai la ortodocși – Sfânta lumină de la Mormântul Sfânt, Edit. Agaton, Colecția ”Dosarele Ω”, Făgăraș, 2008;