Miracolele actuale – Partea a 5-a
Aghiasma mare
Pentru a da sens sacru timpului, Biserica Ortodoxă a impus în cultul său 12 praznice împărătești cu mențiunea de a fi celebrate, an de an, rememorând viața Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, întrupat în Fecioara Maria cu voința Tatălui prin puterea Duhului Sfânt. În ziua de 6 ianuarie, în fiecare an, se sărbătorește Botezul Domnului.
Dacă în Vechiul Testament se prezenta o presimbolizare a Sfintei Treimi (vezi Facerea 1:26; 11:7; 18:2), odată cu întruparea Cuvântului, oamenii vor primi revelația Adevărului Absolut, Sfânta Treime, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.
Sf. Ioan Botezătorul, datorită nivelului spiritual la care a ajuns, a fost vrednic să vadă Duhul Sfânt coborându-se ca un porumbel peste Iisus, iar pe Tatăl l-a auzit în chip minunat cum a confirmat ipostasul Fiului Său:
Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 1:32-34)
Domnul nostru după ce a înviat din morți îndeamnă pe apostolii Săi să facă cunoscută lumii, Sfânta Treime:
Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh… (Matei 28:19)
Ucenicul cel iubit, inspirat de Duhul Sfânt în epistola sa adeverește că:
Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. (1 Ioan 5:7*)
*Dacă ar fi fost Filioque, și Sf.Evanghelist Matei, și Sf. Evanghelist Ioan, ar fi specificat.
La sfârșitul Liturghiei, din ziua de 6 ianuarie (sus-menționată, preoții săvârșesc slujba de sfințire a apelor, reamintind credincioșilor de acel moment când Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de păcat se botează de Sf. Ioan în apele Iordanului și sfințește spațiul (materia, respectiv apa) și timpul.
Prin puterea Duhului Sfânt care purcede de la Tatăl apa este sfințită efectiv. Agheazma mare are proprietatea miraculoasă că nu se depreciază în timp și se poate folosi dimineața pe stomacul gol, înaintea anaforei cu acceptul preotului, pentru purificarea sufletului și a trupului. Chiar după zeci de ani apa sfințită în ziua de Bobotează de preoții ortodocși arată ca o apă limpede de izvor (vezi foto).
În Grecia există frumosul obicei ca înainte de a se construi o casă, în fundație se pune o sticlă cu aghiazmă mare, în ideea că marea sa sfințenie va proteja locuința respectivă de duhurile necurate și de cataclisme.
Elevii și studenții să întrebe pe profesorii atei ce părere au despre confirmarea științifică despre calitățiile supranaturale ale apei sfințite, descoperite de Dr. Masaru Emoto și câteva Laboratoare de cercetare din Rusia (a se vedea filmul de pe internet Apa).
Arhimandritul Daniil Gouvalis (Minunea Credinței, Edit. Bunavestire, Bacău) a relatat că a văzut și a gustat din sticle cu agheazmă nealterată de sute de ani, găsite în pereții caselor foarte vechi ce urmau a fi demolate pentru a se construi altele noi.
Nimeni nu mai poate contesta miracolul divin deoarece s-au luat probe din apa sfințită, s-au studiat în laborator și s-a observat că moleculele prezintă o anumită orientare în spațiu față de apa obișnuită.
Autor: Monahul Serghie
Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 597-598