Omilia a IX-a – În continuare la cuvintele: „Să facem om după chipul Nostru”

II

Știindu-le, dar, pe acestea, iubiților, să ne curățim cugetul de lucrurile cele lumești; și lărgindu-vă orizontul minții voastre, primiți cu multă tragere de inimă cele date de Duhul, ca întocmai ca un pământ gras și roditor să înmulțiți semințele aruncate, ca să faceți unul o sută, altul șaizeci, iar altul treizeci[1]. Ați auzit în zilele trecute de înțelepciunea nespusă a Celui Ce a zidit toate cele văzute, că le-a adus pe toate acestea la ființă numai cu voința și cuvântul.

A spus: „Să se facă” și s-au făcut; îndată au fost aduse pe lume toate stihiile; a fost deajuns cuvântul ca să fie făcute toate; nu pentru că era cuvânt, ci pentru că era cuvânt al lui Dumnezeu. Vă aduceți aminte de cele spuse de mine celor ce susțin că toate cele din lume s-au făcut dintr-o materie preexistentă, încercând să introducă în învățăturile Bisericii flecărerile lor.

Ați aflat, apoi, pentru ce a făcut cerul desăvârșit, iar pământul fără formă și netocmit și v-am spus atunci că pentru două pricini: una, ca să nu mai punem la îndoială puterea Stăpânului, socotind că din pricina slăbiciunii puterii Sale a făcut pământul așa, o dată ce cunoaștem din creația stihiei celei mai bune, a cerului adică, puterea Sa; a doua este aceasta: pământul ne este și mamă și hrănitor; din el ne hrănim, din el avem celelalte desfătări și în el ne întoarcem he iarăși; pământul ne este și patrie și mormânt; deci, ca nu cumva trebuința mare ce-o avem de el să ne facă să gândim lucruri mari despre pământ, Dumnezeu ne-a arătat la început pământul fără formă, ca să ne învățăm și prin fapte că nu firii pământului se datoresc toate cele spuse sus, ci puterii Celui Care l-a adus la ființă. Ați aflat că a despărțit apele, aducând la ființă tăria aceasta văzută; ați văzut animalele cele însuflețite, pe care le-au dat apele și pământul.

Nu în zadar, nici fără de rost sunt silit să repet și să spun acum a doua oară acestea dragostei voastre; pe de o parte, ca acelora ce le-au ascultat să le fie pricină a le ține mai bine minte, iar pe de altă parte, ca acelora ce n-au fost atunci de față să le fie îndestulătoare învățătura de acum, ca să nu aibă vreo pagubă pentru că n-au fost atunci aici.

Că și părinții, care-și iubesc copii, păstrează mâncare copiilor care au lipsit de la masă, pentru ca atunci când vin la masă păstrarea mâncării să le mângâie absența. De aceea și eu, când vă adunați aici cu toții, mă îngrijesc de voi ca de propriile mele mădulare. Socotesc propășirea voastră duhovnicească slavă a mea; de aceea doresc ca toți să fiți desăvârșiți și plini de fapte bune spre slava lui Dumnezeu, spre numele bun al Bisericii și spre lauda mea.

Dacă nu vi se pare că vă plictisesc, haide să amintesc dragostei voastre pe scurt cele ce v-am spus ieri. Ați văzut deosebirea dintre crearea făpturilor și facerea omului; ați auzit de câtă cinste a învrednicit Dumnezeu pe începătorul neamului nostru că, chiar la facerea lui, a arătat prin înseși cuvintele întrebuințate – prin cuvinte potrivite, negreșit – cinstea celui ce avea să fie făcut, spunând: „Să facem om, după chipul Nostru șu după asemănare”[2].

Ați aflat atunci ce înțeles are cuvântul „chip”; că el nu înseamnă asemănarea omului cu Dumnezeu după ființă, ci asemănarea cu El în ce privește stăpânirea; nu în ce privește chipul formei, ci în ceea ce privește stăpânirea; de aceea a și adăugat: „Să stăpânească peștii mării și păsările cerului și fiarele și târâtoarele pământului”[3].

III

Dar la auzul acestor cuvinte sar păgânii și spun că nu găsesc adevăr în cuvintele acestea pentru că nu stăpânim noi fiarele, cum s-a făgăduit, ci ele ne stăpânesc pe noi.

Mai ales aceasta nu-i adevărat, în ziua de azi, când apare omul, fiarele o iau îndată la fugă. Iar dacă uneori ne atacă, o fac fie silite de foame, fie pentru că noi le atacăm; așa că asta se întâmplă din pricina noastră, nu pentru că fiarele ne stăpânesc. La fel ca și cu hoții; dacă nu ne trândăvim, ci ne înarmăm când ne atacă hoții, atunci lucrul acesta nu se datorește stăpânirii lor asupra noastră, ci purtării noastre de grijă pentru scăparea noastră.

Să auzim totuși cele spuse de Scriptură: „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”[4]. După cum cuvântul „chip” înseamnă stăpânire, tot așa cuvântul „asemănare” înseamnă ca noi să ajungem, atât cât stă în puterea noastră omenească, asemenea lui Dumnezeu; să ne asemănăm adică lui Dumnezeu în ce privește bunătatea, blândețea, virtutea, precum zice și Hristos: „Fiți asemenea Tatălui vostru Celui din ceruri”[5]. După cum pe acest pământ larg și încăpător sunt unele animale blânde, iar altele sălbatice, tot astfel și în sufletul nostru sunt gânduri nesocotite și dobitocești, sălbatice și pline de cruzime. Pe acestea, dar, trebuie să le ținem în frâu, să le supunem și să le dăm în stăpânirea rațiunii.

– Dar cum poți supune un gând sălbatic? m-ar întreba cineva.

– Ce spui, omule? Supunem leii, le îmblânzim sufletele lor și te îndoiești dacă poți îmblânzi sălbăticia unui gând? Și doar la fiare sălbăticia este firească și blândețea nefirească; pe când la tine dimpotrivă, blândețea este firească, și nefirească sălbăticia și cruzimea. Nu vei putea, oare, păstra în tine ce e firesc, tu, care scoți din sufletul unei fiare ce e firesc și pui în el ce e nefiresc? Ce osândă nu meriți, oare?

Și lucru mai minunat și mai ciudat decât acesta este că atunci când e vorba de firea leilor mai este altă greutate pe lângă asta: animalul nu are rațiune; și totuși de multe ori vedem lei îmblânziți duși prin piață și mulți negustori răsplătesc adeseori chiar cu bani pe cei care pot, prin arta și înțelepciunea lor, îmblânzi fiarele, pe când sufletul tău are și rațiune, are în el și frica de Dumnezeu și mult ajutor în multe privințe. Nu mai veni, deci, la mine cu scuze și pretexte! Este cu putință, dacă vrei, să fii și liniștit și bun și blând. „Să facem, spune Dumnezeu, om după chipul Nostru și după asemănare”.

Autor: Sf. Ioan Gură de Aur

Sursa: Omilii la Facere, p. 92-95

[1] Matei 13, 3-8.

[2] Fac. 1, 26.

[3] Fac. 1, 26.

[4] Fac. 1, 26.

[5] Matei 5, 45.