Omilia a VI-a – „Să se facă luminători în tăria cerului”
III
Să cunoască, dar, toți cei ce s-au făcut vinovați de păcate, că, dacă și după această sfătuire a mea, stăruie mai departe în trândăvia lor, n-am să mai rabd, ci am să mă folosesc de legile Bisericii, ca să-i mustre cu multă asprime, ca să nu mai cadă în astfel de păcate și nici să mai asculte cu atât dispreț cuvintele dumnezeiești.
Cuvintele acestea nu le spun despre toți cei de aici, ci numai despre cei vinovați. E drept, cuvântul meu se adresează tuturor, dar fiecare din ascultători să ia leacul potrivit. Cel cu păcate să pună capăt trândăviei, să nu meargă mai departe, ci cu sârguința pe care o va arăta să se ridice și să-și îndrepte păcatele; cel fără de păcate să se întărească și mai mult, ca să nu fie prins în lațul diavolului și nici să mai păcătuiască vreodată.
Dar ca să vă dovedesc cu fapta că din dragostea și purtarea de grijă pentru voi îmi este îndurerat sufletul și că am grăit cuvintele acestea, temându-mă tare pentru mântuirea voastră, haide ca iarăși, hrănindu-mă cu bune nădejdi, să vă pun înainte cuvântul obișnuit de învățătură, arătându-vă bunăvoința părintească pe care v-o port. Dar, vă rog, fiți cu luare aminte la ce am să vă spun ca să culegeți mai mult folos și așa să plecați acasă. Este de neapărată trebuință să spun dragostei voastre textele care au fost citate:
Și a zis Dumnezeu: „Să se facă luminători în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ să despartă între zi și noapte; și să fie spre semne și spre vremi și spre zile și spre ani. Și să fie spre luminare în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ”. Și s-a făcut așa.[1]
Ieri ne-a învățat fericitul Moise că Făcătorul universului a împodobit urâțenia pământului cu ierburi, cu fel de fel de flori și cu plante; astăzi, vorbește de podoaba cerului. După cum pământul s-a împodobit cu cele ce-au ieșit din el, tot așa și cerul acesta văzut a fost făcut de Dumnezeu mai strălucitor și mai frumos, împodobindu-l cu fel de fel de stele, și cu crearea celor doi mari luminători, soarele și luna.
Și a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari; luminătorul cel mare spre stăpânirea zilei și luminătorul cel mai mic spre stăpânirea nopții și stelele[2].
Ai văzut înțelepciunea Creatorului? A spus numai și a fost adus la ființă stihia aceasta minunată, soarele. Pe acesta îl numește luminătorul cel mare și spune de el că a fost făcut spre stăpânirea zilei. Soarele face mai strălucitoare ziua, slobozind razele sale pline de lumină și arătând în fiecare zi proaspătă frumusețea sa.
Se arată o dată cu zorile și deșteaptă pe fiece om la munca sa. Vrând fericitul profet David să înfățișeze frumusețea soarelui, a spus: „Și el, ca un mire ce iese din cămara lui, bucura-se-va ca un uriaș care aleargă drumul lui; de la marginea cerului ieșirea lui și oprirea lui până la marginea cerului”[3].
Vezi că ne-a arătat și frumusețea lui, iuțeala lucrării lui? Prin cuvintele: „De la marginea cerului ieșirea lui și oprirea lui până la marginea cerului”, ne-a arătat că într-o clipită de vreme străbate întreaga lume, că-și sloboade razele sale de la o margine la alta a pământului și că aduce mare folos. Nu încălzește numai, ci și usucă; și nu usucă numai, ci și arde și ne aduce multe și felurite foloase. Mare este minunea acestei stihii! Nimeni n-ar putea-o spune după cum merită. Spun aceste lucruri și laud cu cuvântul stihia, ca să nu te oprești aici, iubite, ci să pornești de la ea și să duci minunea la Făcătorul stihiei. Cu cât va fi arătată mai mare stihia, cu atât vei arăta mai mare minunea Creatorului.
IV
Dar păgânii, minunându-se de soare și admirându-l, n-au putut pătrunde lucrurile și n-au lăudat pe Creatorul lui, ci s-au oprit la această stihie și au îndumnezeit-o. Pentru aceasta și fericitul Pavel spune: „Și au cinstit făptura și i-au slujit ei în locul Făcătorului”[4]. Poate fi, oare, o faptă mai prostească decât asta, că neputând cunoaște din făpturi pe Făcător, să cazi într-o rătăcire atât de mare, încât să iei făptura și zidirea drept Creator?
De asta și dumnezeiasca Scriptură, știind mai dinainte că cei trândavi sunt înclinați spre rătăcire, ne învață că soarele a fost creat după trei zile, după ce au răsărit toate semințele din pământ, după ce pământul și-a primit podoaba sa, pentru ca nimeni din cei de mai târziu să nu poată spune că fără lucrarea soarelui n-ar fi ajuns la desăvârșire cele din pământ. De asta îți arată, înainte de crearea soarelui, pământul acoperit cu de toate, ca să nu atribui soarelui desăvârșirea roadelor, ci Creatorului universului, Care le spusese dintru început: „Să răsară pământul iarbă verde”[5].
Dacă cineva mi-ar spune că ajută și soarele cu ceva la creșterea roadelor, n-am să-l contrazic; așa cum pot spune că și plugarul ajută cu ceva la lucrarea pământului; dar nu mă gândesc să atribui totul plugarului; dimpotrivă, oricât ar lucra plugarul, dacă Cel Care dintru început a deșteptat pământul prin porunca Sa n-ar voi să miște pământul ca să facă roade, n-ar fi de niciun folos ostenelile lui cele multe, cu toată munca lui, cu tot ajutorul soarelui, al lunii și al bunei întocmiri a văzduhului, nu va fi niciun câștig, dacă dreapta Celui de Sus n-ar fi alături. Când mâna aceea puternică vrea, atunci și lucrarea acestor stihii este mare.
Cunoscând bine aceste lucruri, căutați să închideți gurile celor ce mai vor încă să meargă pe calea cea rătăcită și să nu îngăduiți să fie dată făpturilor cinstea ce se cuvine Făcătorului. Asta e pricina că dumnezeiasca Scriptură nu ne vorbește numai de frumusețea soarelui, nici numai de măreția lui și de folosul lui – ca atunci când spune: „Ca un mire”[6], sau: „Bucura-se-va ca un uriaș, care aleargă drumul lui”[7] – ci ne vorbește și de slăbiciunea lui, de nimicnicia lui.
Ascultă ce zice în altă parte: „Ce este mai luminos decât soarele? Și acesta scade!”[8]. „Să nu te înșele priveliștea lui, ne spune Scriptura. De-ar voi Creatorul să poruncească ar pieri ca și cum nici n-ar fi fost!” De-ar fi înțeles păgânii aceste lucruri, n-ar fi rătăcit atât de mult, ci ar fi văzut bine că se cuvine să se ridice de la contemplarea creaturilor la Creator.
Apoi, tot pentru asta Dumnezeu a creat soarele în ziua a patra, ca să nu socotești că datorită lui avem ziua. Ce am spus despre semințe, aceea voi spune și despre zi, că fuseseră trei zile înainte de crearea soarelui. Dar a voit Stăpânul să facă cu ajutorul acestei stihii și mai strălucitoare lumina zilei. Același lucru putem să-l spunem și de luminătorul cel mai mic, de lună; fuseseră trei nopți înainte de facerea ei. Dar și luna, adusă la ființă, ne dă folosul ei, că împrăștie întunericul nopții; și aproape că putem spune că, împreună cu soarele, împlinește același rost față de toate celelalte făpturi.
Soarele a fost hotărât „spre stăpânirea zilei”, iar „luna spre stăpânirea nopții”.
– Ce înseamnă: „Spre stăpânirea zilei” și „Spre stăpânirea nopții”?
– Soarele a luat în stăpânire ziua, iar luna, noaptea, pentru ca unul, cu razele sale, să facă ziua mai strălucitoare, iar cealaltă, cu lumina ei, să risipească întunericul și să dea oamenilor putința de a se îndeletnici cu ușurință cu treburile lor. Atunci călătorul îndrăznește să plece în călătorie, corăbierul să dea drumul corabiei ca să străbată mările. Fiecare din cei ce au o îndeletnicire își îndeplinește atunci în toată tihna lucrul său.
După ce fericitul Moise ne-a învățat folosul acestor luminători, continuă:
Și stelele. Și i-a pus pe ei Dumnezeu în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ și să stăpânească peste zi și peste noapte și să despartă între lumină și între întuneric[9].
Autor: Sf. Ioan Gură de Aur
Sursa: Omilii la Facere, p. 59-63
[1] Fac. 1, 14-15.
[2] Fac. 1, 16.
[3] Ps. 18, 5-7.
[4] Rom. 1, 25.
[5] Fac. 1, 11.
[6] Ps. 18, 5.
[7] Ps. 18, 6.
[8] Înț. Sir. 17, 26.
[9] Fac. 1, 16-18.
