Omilia a VIII-a – „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”
II
Să nu fim, dar, mai răi ca aceia care se dau în vânt după cele materiale, ci să căutăm și noi comoara aceasta duhovnicească, ascunsă în cuvintele acestea. Să vedem mai întâi ce e nou și nemaiauzit în ele și pentru ce s-a folosit de cuvinte atât de schimbate acest fericit profet, dar mai bine spus, iubitorul de oameni Dumnezeu, Care grăiește prin profet și spune: „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”.
Mai înainte, după ce a făcut cerul și pământul, L-am auzind spunând: „Să se facă lumină”[1] și: „Să se facă tărie în mijlocul apei”[2]; și „Să se adune apa întru adunare și să se arate uscatul”[3] și „Să scoată apele târâtoare cu sunete vii”[4]. Ai că numai cu cuvântul și cu porunca a făcut toata zidirea creată în cinci zile? Uită-te câtă deosebire este astăzi în cuvinte! N-a mai spus: „Să se facă om”.
– Dar ce?
– „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”.
– Care este lucrul nou? Care este lucrul nemaiauzit? Cine este, oare, Creatorul acesta Care are nevoie să Se sfătuiască atât și să gândească atât ca să facă pe om?
– Să nu rămâi uimit, iubite! Omul este mai de preț decât toate ființele văzute! Pentru el, Dumnezeu a adus la ființă pe toate acestea: cerul, pământul, marea, soarele, luna, stelele, târâtoarele, dobitoacele, toate vietățile necuvântătoare.
– Dar pentru ce, dacă omul este mai de preț decât toate, pentru ce a fost făcut pe urmă?
– Pentru o pricină foarte dreaptă. După cum atunci când are să vină un împărat într-un oraș este nevoie să meargă înainte însoțitorii și toți ceilalți, ca să pregătească palatul împărătesc și așa intră împăratul în palat, în același chip și acum. Vrând Dumnezeu să-l pună pe om peste toate cele de pe pământ ca împărat și stăpânitor, i-a zidit mai întâi această locuință frumoasă, lumea; și numai după ce a fost gata totul l-a adus pe om, ca să o stăpânească. Ne arată Dumnezeu, chiar prin fapte, cât de mult prețuiește această ființă.
Dar să întrebăm pe iudeu și să vedem ce spune! Cui au fost adresate cuvintele: „Să facem om după chipul Nostru”? Scrierea, în care se găsesc cuvintele acestea, este a lui Moise, în care iudeii spun că cred, dar nu cred; precum zice și Hristos: „Dacă ați crede în Moise, ați crede și în Mine”[5]. Da, ei au scrierile lui Moise, dar noi avem înțelesul lor. Cui au fost adresate cuvintele: „Să facem om”? Cu cine se sfătuiește Stăpânul? Nu pentru că are nevoie de sfat și de gânduri – Doamne ferește! – ci pentru că vrea, sub înfățișarea cuvintelor, să arate cinstea covârșitoare ce o dă omului pe care avea să-l creeze.
Ce spun, dar, iudeii, care au încă văl pe inimile lor și nu vor să înțeleagă nimic din cele scrise în Scriptură? Ei spun că aceste cuvinte au fost adresate îngerului sau arhanghelului. Ce nebunie! Ce mare nerușinare! Cum poți gândi, omule, ca Stăpânul să Se sfătuiască cu îngerul, Creatorul cu creatura? Nu le este îngăduit îngerilor să stea la sfat cu Dumnezeu; datoria lor e să stea drept înaintea lui Dumnezeu și să-L slujească.
Și, ca să afli asta, ascultă pe marele glăsuitor Isaia, care spune despre cele mai înalte puteri îngerești: „Am văzut heruvimii stând în dreapta lui Dumnezeu și serafimii; și-și acopereau fețele lor și picioarele cu aripile”[6]. Își acopereau fețele, pentru că nu puteau îndura lumina fulgerătoare a lui Dumnezeu; și stăteau înaintea Lui cu multă frică și cu cutremur. Creaturile lucrul acesta trebuie să-l facă, să stea drept înaintea Stăpânului.
III
Dar iudeii nu înțeleg nimic din cuvintele Scripturii și grăiesc ce le trece prin minte. Deci, după ce am spulberat pălăvrăgeala lor, se cuvine să învățăm pe fiii Bisericii adevărul spuselor Scripturii.
Cine este, dar, Acela, Căruia Dumnezeu I-a zis: „Să facem om”? Cine altul decât „Îngerul de mare sfat, Sfetnicul minunat, Domn-puternic, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie”[7], Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care s-au adus toate la ființă? Lui I-a spus: „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”. Cuvintele acestea dau o lovitură de moarte și celor care gândesc ca Arie[8]. N-a spus poruncitor „Fă”, ca unui inferior, sau ca unuia mai mic după ființă, ci ca unuia care este de aceeași cinste: „Să facem”. Și cuvintele celelalte arată identitatea de ființă: „Să facem, spune Dumnezeu, om după chipul Nostru și după asemănare”.
Dar la auzul acestor cuvinte se năpustesc alți eretici, care pângăresc dogmele Bisericii și zic: „Iată, a spus: „După chipul Nostru”. Și vor să spună că Dumnezeu are chip de om. Dar cea mai mare nebunie este să cobori la chip omenesc pe Cel fără formă, fără de chip, neschimbător și să dai Celui fără de trup forme și mădulare! Poate fi, oare, o nebunie asemenea aceleia să nu vrei să câștigi din învățătura Scripturilor insuflate de Dumnezeu, ci dimpotrivă să vrei să te vatămi cu ele? Așa fac cei bolnavi și cei care au vederea slabă.
După cum aceștia se feresc de lumina soarelui din pricina bolii lor de ochi, iar cei bolnavi nu se ating nici de mâncărurile cele mai sănătoase, tot așa și cei bolnavi cu sufletul și orbi la minte nu pot căuta la lumina adevărului. Tocmai de aceea noi să ne plinim datoria noastră și să le întindem mână de ajutor, vorbindu-le cu multă blândețe. Și fericitul Pavel ne îndeamnă la fel, zicând: „Să povățuim cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului și se vor trezi din cursa diavolului, prinși fiind de el, pentru a-i face voia”[9].
Vezi că îi arată cu cuvântul că sunt cufundați ca într-o beție? Cuvântul „se vor trezi” arată că stăteau cufundați jos undeva. Și iarăși, prin cuvintele: „prinși fiind de diavol”, aproape că vrea să spună că sunt prinși în mreaja diavolului. Ne trebuie multă blândețe și îndelungă răbdare ca să-i putem smulge și scoate din cursele diavolului. Să le spunem: „Treziți-vă puțin, uitați-vă la lumina dreptății, gândiți-vă la înțelesul adevărat al cuvintelor!”.
Da, după ce Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru și după asemănare”, nu S-a oprit aici, ci prin cuvintele ce le-a adăugat, ne arată ce înțeles trebuie să dăm cuvântului „chip”.
Și să stăpânească peste peștii mării și păsările cerului și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ[10].
Deci prin cuvântul „chip” trebuie înțeles stăpânire și nimic altceva, că Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie stăpân peste toate cele de pe pământ; și nimic nu este pe pământ mai mare decât el, ci toate sunt sub stăpânirea lui.
Autor: Sf. Ioan Gură de Aur
Sursa: Omilii la Facere, p. 81-85
[1] Fac. 1, 3.
[2] Fac. 1, 6.
[3] Fac. 1, 9.
[4] Fac. 1, 20.
[5] Ioan 5, 46.
[6] Isaia 6, 2.
[7] Isaia 9, 6.
[8] Arie s-a născut în Libia pe la mijlocul secolului al treilea; a fost ucenic al preotului Lucian din Antiohia și al ereticului Pavel din Samosata. Stabilit în Alexandria, s-a amestecat, laic fiind, în schisma meletiană; întors în sânul Bisericii, este hirotonit diacon de episcopul Petru al Alexandriei (d. 311). Datorită talentului său oratoric și culturii sale filosofice, reușește să fie numit de episcopul Ahila (311-312) preot la cea mai de vază biserică din Alexandria. Pe la 315, sub episcopul Alexandru (312-328), Arie a început să răspândească, prin predici și scrieri, învățăturile lui eretice. A fost condamnat în 318 de un sinod local din Alexandria, iar în 325 de întâiul Sinod ecumenic. Arie, însă, prin legăturile pe care le avea la curtea imperială, reușește să determine pe împăratul Constantin cel Mare (d. 337) să exileze pe episcopul Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare (d. 375), și să hotărască reprimirea lui în Biserică. Dar în ajunul duminicii în care urma să aibă loc primirea oficială, degetul lui Dumnezeu l-a lovit și a murit într-o latrină publică din Constantinopol. După învățătura eretică a lui Arie, Dumnezeu-Cuvântul nu este veșnic; a fost un timp când nu era; a fost făcut din neființă; deci existența Lui are început. Este Fiu al lui Dumnezeu numai prin har, așa cum au fost și drepții; nu ar fi Dumnezeu adevărat, ci străin de Dumnezeu și întru totul neasemănător Tatălui; ar fi o creatură, care, crescând în har și merite, a ajuns vrednic de a fi slăvit. Cuvântul ar fi fost creat pentru două scopuri: să creeze lumea și să mântuiască pe oameni. Pentru a mântui pe oameni, Cuvântul S-a întrupat, dar ar fi luat un trup fără suflet, căci Cuvântul ar fi luat locul sufletului.
[9] II Tim., 2, 25-26.
[10] Fac. 1, 26.
