Locul și rostul Pământului în univers. Omul – cununa creației
La sfârșitul acestor zile tumultoase părintele Popovici a convocat interlocutorii inițiali la o întâlnire în care să se ajungă la anumite concluzii.
Părintele: Ei, dragilor, mă bucur să ne revedem după această săptămână de discuții pe marginea unei teme chiar fundamentale: cosmologia. Doar se spune că trebuie să știm pe ce lume suntem, nu-i așa? Și astfel: ce este această lume? Cum a apărut? Cum este alcătuită? În ce scop? Cine a făcut-o? Cum? De ce? Unde? Când? Care este rostul ei? Dar al nostru? Cu adevărat întrebări existențiale și esențiale, pe care orice om conștient și le pune și mai ales creștinul ortodox. De răspunsul la acestea va depinde o concepție de viață, o mentalitate, o atitudine, și chiar – nu cred că exagerăm – și problema mântuirii și veșniciei.
Noi, cei de față, am avut la început discuțiile pe care vi le amintiți, iar apoi au urmat întâlnirile în cadru lărgit, cu invitați și participanți ce s-au exprimat liber, ajungând unii dintre ei adesea chiar pe marginea hulei și absurdității.
Vă mărturisesc acum, așa, mai între noi, că am fost și eu și părinții invitați supuși la grea încercare și cât pe-aici intervenim cu asprime! Unii dintre vorbitori se cuvenea chiar a fi scoși din sală, dar ne-am rugat în gând pentru ei, cu milă, pentru lanțurile strânse ale necredinței în care îi ținea și pe cei mai mulți îi mai ține – vrăjmașul.
O. Piatră: Păi, și dacă ne scoteați din sală, ce? Că nu mai merge cu pumnul în gură ca în evu’ mediu. Uitați, de exemplu, ce am discutat noi după întâlnire [face un rezumat al discuțiilor, pe care îl găsiți în paginile anterioare].
Nae V.: Hai să spun ce am vorbit și noi la cămin și la un șpriț [face și el un rezumat al discuțiilor, pe care, de asemenea, îl găsiți în paginile anterioare], am stat toată noaptea și, să fiu sincer, m-am tiltat de tot, nu mai știu ce să cred, ba una ba alta…
Părintele: Așa e, multă încâlceală, se cuvine acum să le luăm pe rând și să limpezim situația!
Ei, fiind și eu însumi de față la discuții și cu ce mi-ați mai povestit voi și ce am mai citit pe diverse forumuri de pe net, am extras o serie de obiecții și observații frecvente pe care o să încercăm să le luăm pe rând.
Cristian: Chiar așa, părinte, că și eu și Cristina eram în sală și fierbeam acolo auzind cum țipau duhurile în ei.
Cristina: Chiar așa a fost și a trebuit încontinuu să zicem în gând: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele”… Că tot îi vedeam și auzeam „cuvintele de vicleșug” ale „științificilor”, de-ți venea să le dai cu ceva în capetele alea încăpățânate și atee.
Părintele: Lăsați, măi, că doar vedeți că lumea în ce rău zace și otrava acestei înșelări ne-a năpădit aproape cu totul! Dar, mare mila Domnului, adevărul tot iese la iveală, așa că, hai să purcedem la limpezirea obiecțiilor și nedumeririlor.
Pentru o parte din întrebările/obiecțiile de mai jos, cele legate de știință, am rugat pe Domnul cercetător Crețu, doctor în științe, să ne dea o mână de ajutor.
Obiecție: Un simplu pendul vă va demonstra că Pământul se rotește – este vorba despre pendulul lui Foucault. Rotația cicloanelor în sens orar în emisfera nordică și în sens antiorar în emisfera sudică este și ea o dovadă. Datorită rotației Pământului apare forța Coriolis. Artileriștii care trag obuze la mare distanță țin și ei seama de rotația Pământului. Sateliții geostaționari, cei prin intermediul cărora se conectează și rețeaua internet sunt și ei o dovadă. Și am putea enunța un șir foarte lung de dovezi care infirmă afirmațiile Părintelui. Nu dovedește oare experimentul cu pendulul lui Foucault rotația pământului în jurul axei proprii?
Crețu: Nu, pendulul lui Foucault nu dovedește că pământul se rotește deoarece Einstein, J. Lense, Hans Thirring și Ernst Mach au dovedit că aceleași efecte observate în cazul pendulului pot veni de la un sistem de rotație stelară față de un pământ staționar. Efectele sunt exact aceleași. Einstein spunea că există o forță în interiorul unei sfere materiale mișcătoare. El a scris lui Ernst Mach la 25 iunie 1913: „Dacă cineva accelerează o sferă materială goală pe dinăuntru, atunci o masă inclusă în centrul sferei resimte o forță de accelerație Coriolis”.
Barbour și Bertotti au demonstrat că o sferă goală pe dinăuntru (universul) ce se rotește în jurul uneia solide (pământ) produce exact aceleași rezultate ale forței Coriolis, deplasări de penduluri Foucault etc., care sunt invocate ca „dovezi” ale heliocentricității!
Aceasta coincide cu teoria geocentrică (modernă), deoarece aici există convingerea că rotația zilnică a stelelor în jurul pământului creează gravitația, precum și forțele Coriolis și efectul pendulului Foucault pe care heliocentriștii îl atribuie cu mare fală doar rotației Pământului.
În 1851, Foucault spunea că rotația Pământului în jurul axei proprii poate fi demonstrată de rotația constantă a planului de oscilație al unui pendul. Astfel, acea rotație constantă a fost exprimată prin F = 15°sin C/h. În timpul eclipselor de soare din 30 iunie 1954 și 22 Octombrie 1959, Maurice Allais a descoperit ca în timpul unei eclipse de soare, viteza de rotație a planului de oscilație a pendulului Foucault nu este constantă. În timpul eclipsei de soare din 15 Februarie 1961, Gheorghe Jeverdan, Gheorghe Rusu și Virgil Antonescu au descoperit că perioada de oscilație a unui pendul Foucault nu este constantă. Cum se poate explica acest lucru cazul în care pendulul este afectat doar de „rotația” Pământului?
Deci reluăm: În emisfera nordică pendulul se deplasează circular în 24 de ore în sensul acelor de ceasornic. În cea sudică deplasarea este exact în sens invers, iar – atenție! – la ecuator deplasarea este zero!
Cât privește chiar forța Coriolis întâlnim același lucru: vârtejul se rotește în emisfera nordică în sensul acelor de ceasornic, în cea sudică este exact în sens invers, iar la ecuator nu există nici un vârtej!
Ambele fenomene descrise mai sus ca „dovezi heliocentrice” se întorc de fapt ca un bumerang împotriva celor ce le invocă: ele nu reprezintă nicidecum o confirmare a rotației diurne a Pământului în jurul axei sale înclinate pe ecliptică la 23 de grade, ci se explică satisfăcător ca efecte ale rotației sferei/sferelor cerești în jurul Pământului!
Obiecție: Nu este așa că la răsărit luna este mai mare decât atunci când se află la zenit? Și totuși nu e vorba decât despre o iluzie de care nu putem scăpa decât prin măsurători. Luna are același diametru atât la răsărit cât și la zenit. Fraților, eu ce să fac? Să iau în seamă ceea ce văd (adică iluzia) sau să iau în seamă măsurătorile? De fapt, marele pericol în cele pe care le afirmați aici vine din faptul că va îndepărta de credință pe cei ce știu. Pare la voi să fie un păcat să știi….
Crețu: Nu numai luna, ci și soarele este „mai mare” și chiar „mai roșiatic” la răsărit și la asfințit. De aceste iluzii nu se scapă în primul rând prin măsurători, ci prin judecata sănătoasă dobândită pe baza experienței personale colective. Pentru mintea deprinsă din pruncie cu dreapta așezare cosmică a unui Pământul central și staționar, aceste fenomene optice nu au pus niciodată vreo problemă, ele fiind pe drept cuvânt atribuite rotației celor doi luminători mari în jurul Pământului.
Obiecție: Sincer cred că se poate spune că Părintele sigur greșește când afirmă că:
- Pământul nu este o planetă; planetă înseamnă în principiu corp ceresc fără lumină proprie conform DEX; Soarele = corp ceresc cu lumină proprie conform DEX;
- Singurul corp viețuit în univers este Pământul – evident nu avem de unde ști asta deși s-ar putea să fie adevărat.
Crețu: Acel DEX are definiții proprii, care se vede în acest caz că diferă total de cele clasice autentice! Conform acestora, planetă înseamnă corp ceresc rătăcitor, în sensul de a avea o mișcare proprie și independentă, deosebindu-se astfel de stele, definite ca grup ce se mișcă unitar și în grup. Pământul nu face parte din nici una din aceste categorii, nu e nici planetă, nici stea (astru), deoarece nu are nici o mișcare. De la sine înțeles că în acest sistem cosmologic absolut nicio planetă nu poate staționa în centrul universului!
Nu numai că s-ar putea să fie adevărat, ci chiar este cu totul adevărat și adeverit de Scriptură și observații că în univers nu se mai află viață pe alte planete! Chiar dacă ar fi fost constatări reale legate de OZN-uri și „extratereștrii” (alien), aceștia nu pot fi decât manifestări ale duhurilor căzute, adică ale demonilor, și nicidecum dovezi ale unor presupuse forme de viață în sensul pe care-l dăm noi realităților fizice („văzute”) materiale (tridimensionale, „trupești”).
Obiecție: Din tot ceea ce expuneți aici dovedește efectiv că n-ați înțeles nimic din fizică. Nu poți întinde legile fizicii în fel și chip, doar să demonstrezi tu că Biblia e adevărată. Biblia e adevărată fără a avea pretenția unei cărți de știință, ci s-a armonizat totdeauna pe știința vremii când a fost scrisă. Cum explicați că tot Vechiul Testament abundă în citate de genul „Pământul, așternut picioarelor Lui”, care înseamnă evident pământ plat, pe când Sf. Ioan Damaschin zice în Dogmatică faptul că Pământul e rotund? Logic, prin faptul că știința a evoluat și a descoperit multe și asta tot de la Dumnezeu este și se numește revelație naturală, un dar dat omului.
Părintele: Asta cu Pământul plat, ca farfuria, se întâlnește aproape la toți cei ce vor să ridiculizeze credința „medievală” în geocentrism. Dar Biserica nu a învățat nicicând că Pământul e plat, ci glob, iar universul este o sferă. Din versetul „Cerul este scaunul Meu și pământul așternut picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi și ce loc de odihnă pentru Mine?” (Is. 66, 1) rezultă oare că pământul e plat?! Și atunci cerul cum e, ca un scaun?! Este evident o metaforă aici, dacă nu (cit)ești cu rea credință. Pe pământ Dumnezeu lucrează, aleargă, se jertfește, iar în cer se odihnește. Aceasta e tălmăcirea.
Alt verset este: „Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este” (Ps. 98, 5). Deci așternutul picioarelor lui Dumnezeu este sfânt și ne închinăm lui! Aici Așternutul nu este Pământul, ci Crucea (preînchipuirea ei în Vechiul Testament) primită pe pământ, jertfa. O cântare bisericească preamărește Crucea astfel: „Acum vedem așternutul unde au stat picioarele Tale, Stăpâne”. Iar Părintele Arsenie Boca ne spune: „Oare de ce zice de Cruce că este așternut numai al picioarelor Lui? Fiindcă Domnul S-a răstignit pe Cruce nu cu dumnezeirea Sa, cu numai cu persoana omenească, nu S-a răstignit Ființa lui Dumnezeu, ci Adam cel Nou, ceea în graiul Profetului e tot una cu picioarele lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca – Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Ed. Agaton – p. 104).
Autor: Pr. Platon Popovici
Sursa: Dialoguri despre facerea lumii, p. 89-94
