Fenomenele OZN și aparițiile extraterestre sunt de origine demonică

Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigioşi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel “foarte aproape” de o înţelegere clară a naturii acestui fenomen. El observă că ideea existenţei unei forme de inteligență “extraterestră” a devenit la modă, atât printre oamenii de ştiinţă, cât şi în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat “al setei neostoite de a contacta inteligențe superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâşie și agită biata noastră planetă”.

În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spaţiul extraterestru a devenit marele mit, sau “superbul neadevăr” al vremurilor noastre. Totuşi credinţa în acest mit i se pare o naivitate:

“Explicaţia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interacţiunilor dintre ocupanţii obiectelor zburătoare şi pământeni, şi nici marea varietate comportamentală a celor dintâi”.

Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt “un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă şi atribute ce ţin de sfera psihicului” (The Edge of Reality, p. 259). Dr. Vallee crede că ele sunt “atât obiecte fizice, cât şi instrumente psihice, ale căror proprietăţi specifice rămân să fie definite de acum înainte” (The Invisible College, p. 200). Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete şi că ele ţin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii “extraterestre” a OZN-urilor, şi pe de alta datorită chiar explicaţiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităţi a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginaţie. [Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41]

Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, deşi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici “fizice”, ele nu pot fi nicidecum socotite “nave spaţiale” aflate în posesia cuiva, ci ele ţin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult. Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul şoselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate şi demonstrând o tehnologie atât de “avansată” au nevoie atât de des să fie “reparate”? De ce este nevoie ca ocupanţii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) şi să “testeze” un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoaştere aşa cum pretind “umanoizii” de la bordul lor?

Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu “vizitatorii din spaţiul cosmic” este o pură diversiune, având “scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene“ (The Invisible College, p. 28). El crede că “de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extratereştri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control”. “De fapt prin “Întâlnirile de gradul III” se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor şi credinţelor individului”. “Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atraşi până la fascinaţie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice şi para-psihice, de noi frontiere ale conştiinţei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărţi şi articole care modifică în profunzime mentalităţile şi întreg spaţiul cultural în care trăim”.

Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează:

“A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populaţiei să creadă în existenţa unor rase supranaturale, în posibilitatea maşinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, şi aceasta doar cu ajutorul câtorva scene şi imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii şi superstiţiilor existente într-un anumit spaţiu geografic la un moment dat”. [Vallee, Passport to Magonia – Paşaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1]

Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra înţelesului acestor “scene regizate” şi care nu au scăpat cercetătorilor atenţi ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere “Întâlnirile de gradul III” şi cele de “contact direct” cu umanoizii; şi anume, acestea sunt detalii de o factură profund “absurdă” sau care sunt de un raţionament a căror raţionalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College). În mod şi mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înţeles clar.

Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate “Întâlnirile de gradul III”, nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică.

“Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înţeleagă, atunci psihicul său este foarte deschis şi receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, şi aşa mai departe”.

O lume plină de duhuri și fantome

Dr. Vallee compară această tehnică cu iraţionalitatea koan-urilor din budismul zen şi remarcă similaritatea dintre întâlnirile extraterestre şi diferitele ritualuri oculte de iniţiere care “predispun mintea” la “un nou set de structuri simbolice”. Toate acestea indică în opinia lui trecerea “la o nouă formă de religie”. [koan = paradox folosit ca temă de meditaţie în zenbudism, cu scopul de a anihila orice recurs al minţii la raţiune şi raţionalitate şi de a forţa individul să dobândească instantaneu o iluminare de tip intuitiv – WEBSTER’s New Collegiate Dictionary (n. tr.)]

Înţelegem aşadar că întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât formele moderne ale unui ocultism vechi de când lumea. Abandonând credinţa în Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum “mântuitori” în spaţiul extraterestru, iar fenomenele în discuţie nu fac altceva decât să furnizeze, prin materialitatea lor – OZN-uri, extratereştri -, recuzita externă necesară credibilităţii. Dar în ce constă totuşi acest fenomen? Cine să fie cei care “îl regizează” şi, mai ales, în ce scop ar face-o? Răspunsul la cel puţin primele două întrebări îl dau oameni de ştiinţă înşişi, deşi, neavând competentă în domeniul religios, ei nu sesizează semnificaţiile mai profunde ale descoperirilor lor.

Unul dintre ei, profesorul Brad Steiger de la Universitatea statului Iowa, care a şi scris mai multe cărți în domeniul ce ne interesează, a făcut, după o cercetare amănunţită a documentelor susţinute în “Cartea Albastră” redactată de Forţele Aeriene, următoarea declaraţie: “Avem de-a face aici cu un fenomen parafizic multidimensional, ale cărui rădăcini ţin de sfera planetei Pământ” (Canadian UFO Report, Summer, 1977). John Keel, care a pornit în cercetările sale asupra OZN-urilor cu mult scepticism şi care în materie de religie este un agnostic, scrie:

“În esenţa lor, OZN-urile… sunt manifestarea unei lumi pline de duhuri şi de fantome, al cărei univers mintal este straniu şi aberant; este realitatea unei lumi dominate de iluzie… în care realitatea însăşi este distorsionată de forţe stranii, care în mod vădit pot manipula spaţiul, timpul şi materia fizică – forţe care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea noastră de înţelegere… Apariţiile OZN par a fi pe de-a întregul variaţii minore ale fenomenelor demonice vechi de când lumea” (UFOs: Operation Trojan Horse).

Într-o bibliografie recentă a fenomenelor OZN pregătită de Biblioteca Congresului, se notează la prima pagină următoarele: “Multe dintre rapoartele asupra OZN-urilor, care se publică în prezent în presa de mare audientă la public, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii şi parapsihologii le cunosc de multă vreme”. [Lynn G. Catoe, UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography – OZN-urile şi alte subiecte înrudite: O bibliografie adnotată -; UŞ Government Printing Office, Washington, D. C., 1969]

Cei mai mulţi cercetători ai fenomenului OZN caută de acum explicaţia lui în sfera demonologicului şi a ocultului. În câteva studii recente efectuate de cercetători protestanţi (evanghelici) toate aceste dovezi sunt unite şi sistematizate, iar concluzia care se impune este că fenomenele OZN sunt de origine demonică [Clifordd Wilson şi John Weldon, Close Encounters: A Better Explanation, O mai bună explicare a Întâlnirilor Extraterestre, Master Books, San Diego, 1978; Spiritual Counterfeits Project – Revista Dosarului “Falsuri Spirituale”, Berkeley, Calif., Aug. 1977; “UFOs: Îs Science-Fiction Coming True?” – Se adevereşte literatura ştiinţifico-fantastică despre OZN-uri? “].

Este adevărat că unele dintre ele s-au dovedit a fi rezultate ale şarlataniei sau halucinaţiei, dar acesta nu este nici pe departe cazul tuturor miilor de dosare care s-au acumulat până în prezent asupra fenomenului. Că frauda este de asemenea întâlnită în cadrul şedinţelor de spiritism – este foarte adevărat. Dar spiritismul însuşi, atunci când este autentic, produce negreşit stări “paranormale”, care nu sunt altceva decât rezultate ale acţiunilor demonice. La fel stau lucrurile cu fenomenele OZN. Istoriile de caz din grupa contactului direct cu OZN-urile dezvăluie caracteristici tipice, identice cu cele care se regăsesc în practicile oculte sau demonice.

De exemplu, un ofiţer de poliţie din California a văzut primul OZN în iunie, 1966, şi de atunci înainte a avut foarte des astfel de întâlniri.

“Devenisem complet obsedat de OZN-uri. Eram convins că ceva absolut măreţ mi se va întâmpla în curând. Am renunţat la lecturile zilnice din Biblie, nu m-am mai gândit la Dumnezeu, dar în schimb am început să citesc cu înverşunare toate cărţile despre OZN-uri care-mi cădeau în mână… Vegheam nopţile, aşteptând în zadar să mai primesc vreun semn, încercam să comunic mental cu ceea ce eu credeam că sunt fiinţe extraterestre, aproape că mă rugam la ei să-mi apară în față sau să intre într-un fel în legătură cu mine”.

În cele din urmă a cunoscut ce înseamnă o “Întâlnire de gradul III”; o “navă” cam de 24 m în diametru i-a apărut în față, dar a decolat imediat, lăsându-l perplex şi cu expectativa unui moment “măreţ” dar nimic n-a mai urmat după toate acestea. OZN-urile au încetat să mai apară, iar omul, frustrat în aşteptările sale, a început să bea până la atingerea unei stări depresive în care îl încerca din ce în ce mai des gândul sinuciderii. Nu a reuşit să iasă din acest iad decât prin convertirea la Hristos.

Cei care însă au intrat în contact nemijlocit cu înşişi extratereştrii, au lucruri cu mult mai înfricoşătoare de povestit. Ei devin literalmente “posedaţi” de aceste fiinţe care încearcă mai întâi să-i ucidă pe cei care le opun rezistentă. (UFOs: A Better Explanation). În afară de semnificaţia generală a fenomenului OZN, “Întâlnirile de gradul III” mai ales ne obligă să înţelegem că scopul lor precis este acela de a înşela individul care participă la ele şi de a-l împinge, fie spre a căuta noi “contacte” al căror “mesaj” mai apoi să-l popularizeze, fie – şi aceasta întotdeauna – spre stări de acută confuzie şi dezorientare personală.

OZN-urile, Spiritualitatea Ortodoxă și viețile sfinților

Dacă amestecul ciudat de elemente fizice şi psihice ce caracterizează fenomenele OZN este şi aspectul ce intrigă cel mai mult pe cercetători, rămânând din punctul lor de vedere fără soluţie, el este însă cu totul explicabil celor care cunosc textele de spiritualitate ortodoxă şi mai cu seamă Vieţile Sfinţilor. În interiorul acestei spiritualităţi se ştie că şi demonii dispun de “trupuri fizice”, numai că “materia” din care sunt făcute ele este atât de subtilă, încât nu poate fi sesizată decât de oameni cu “uşile spirituale ale percepţiei” deschise, fie prin voinţa lui Dumnezeu, ca în cazul sfinţilor, fie împotriva ei – în cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă să fie mediumi în şedinţele de spiritism.

Doctrina Ortodoxă despre demoni şi îngeri şi modul în care este simţită acţiunea lor de către oameni a fost sintetizată (printre alţii – n. tr.) de marele episcop şi părinte al Bisericii din secolul al XIX-lea Ignatie Breancianinov. [ea este expusă pe larg în cartea The Soul After Death – Sufletul după Moarte -, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platină, California, 1979, Din Ignatie Breancianinov stau trad. În lb. Rom. extrase în vol. Cuvânt despre moarte, Ed. “Pelerinul Român”, Oradea 1993]

Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor extraterestre: fiinţe şi obiecte concrete (adică prezenţe şi contrafaceri demonice) care “apar” şi “dispar” brusc, care au întotdeauna menirea de a înspăimânta şi semăna confuzie între oameni, ducându-i în final la distrugere.

Viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi a Sfântului Ciprian al Cartaginei, care mai înainte fusese vrăjitor, sunt pline de astfel de incidente. Viaţa Sfântului Martin Milostivul (+397, episcop de Tours, menţionat în Proloage vol. I, 13 feb.) conţine un exemplu interesant de acţiune demonică care prin puterea ei de a manipula obiecte “fizice” se potriveşte perfect cu momente similare din cadrul “Întâlnirilor de gradul III”.

Un anume tânăr Anatolie se face monah lângă Mânăstirea Sfântul Martin, dar din falsă smerenie devine victima înşelăciunii diavoleşti. I se pare că stă de vorbă cu “îngerii”, iar ca să-l încredinţeze de “sfinţenia” sa, aceşti “îngeri” au promis să-i dăruiască “o mantie strălucitoare din cer” ca semn al “puterii dumnezeieşti” ce se sălăşluia deja în el. “Deci, într-una din nopţi, pe la miezul nopţii, se făcu zgomot mare de paşi ce parcă jucau, şi de murmure ca de multe voci în schit, iar chilia lui Anatolie se umplu de lumină. Apoi se aşternu liniştea, iar cel înşelat ieşi din chilia sa, purtând “straiul cel dumnezeiesc”. Cineva a adus o lumânare şi toţi fraţii au cercetat cu atenţie haina. Era peste măsură de moale şi de lucioasă, iar culoarea era roşie ca para. Nimeni nu putea spune din ce anume era făcută, însă la vedere şi la pipăit părea o haină şi nimic mai mult”.

În zori, duhovnicul tânărului Anatolie vrea să-şi ia ucenicul pentru a-l duce la Sfântul Martin, ca să se descopere dacă întâmplarea nu era cumva o înşelăciune diavolească. De frică, ucenicul refuză, “şi când fraţii îl traseră cu de-a sila, haina cu pricina se făcu nevăzută din mâinile lor”. Autorul acestei mărturisiri (care fie a asistat personal la întâmplare, fie a aflat-o de la participanţii direcţi la ea) încheie istoria astfel: “diavolul nu a putut să-şi țină până la capăt înşelăciunea, sau să şi-o ascundă, când a auzit că va ajunge înaintea feţei Sfântului Martin”. “Era în puterea Sfântului Martin să recunoască pe diavol în orice chip s-ar fi arătat, fie cu firea sa proprie, fie preschimbat în vreo altă formă a răutăţii cu care să-i însele pe oameni” – inclusiv în forma idolilor şi chiar în chipul lui Hristos Însuşi, îmbrăcat ca Împărat, lumina din jurul trupului său fiind însă roşie (semn că este de la diavolul, după Sfinţii Părinţi, vezi Filocalia vol. 1-12, trad. Pr. D. Stăniloae – n. tr.).

Deci nu încape nici o îndoială că “farfuriile zburătoare” ale zilelor noastre se încadrează perfect în “tehnologia” diavolească; cu adevărat, nimic altceva nu le-ar putea explica la fel de bine. Astfel, feluritele înşelăciuni diavoleşti despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spaţiului cosmic – nimic mai mult.

De exemplu, Anatolie cel din povestirea de mai sus s-ar fi numit “individ de legătură”. Iar scopul “obiectului neidentificat” nu este greu de lămurit. El este acela de a-i impresiona şi de a-i umple pe spectatori de un sentiment de teamă în faţa “misterului”. În acelaşi timp, de a produce “dovada” existenţei unor “inteligenţe superioare” (care se numesc “îngeri”, pentru cei care le cad victime dintre rândurile credincioşilor, sau “extratereştri”, pentru omul ateu contemporan), ale căror mesaje transmise oamenilor să aibă astfel o autoritate care să nu poată fi pusă la îndoială. Vom analiza aceste mesaje în cele ce urmează.

În viaţa Sfântului Nil de Sorska (cel care în secolul XIV a întemeiat schiturile ca centre de viaţa monahală în Rusia), se descrie o “răpire” demonică care este aproape identică cu “abducţia” extraterestră. La ceva vreme după moartea Sfântului Nil locuiau în mănăstirea lui un preot şi fiul său. “Odată, pe când băiatul fusese trimis cu o treabă la cineva, îi apăru deodată în față un om ciudat care îl apucă de mână şi îl duse, ca şi când ar fi fost purtat de vânt, în mijlocul unei păduri foarte sălbatice”. Şi pe când preotul şi monahii se rugau la Sfântul Nil să-i ajute să descopere copilul pierdut, Sfântul veni în ajutorul băiatului şi stătu afară, în faţa ferestrei la care era aşezat copilul; iar când lovi tocul uşii cu toiagul ce-l ţinea în mână, clădirea se zgudui din temelii şi toate duhurile necurate căzură la pământ. Sfântul porunci diavolului să ducă băiatul înapoi de unde îl luase şi se făcu nevăzut. Apoi, după oarece strigăte şi ceartă între diavoli, “acelaşi străin apucă băiatul şi-l duse la Schit ca vântul,… aşezându-l pe o căpiţă de fân, după care dispăru”. Când l-au găsit călugării, băiatul le povesti tot ce i se întâmplase, ce văzuse şi ce auzise. De atunci încolo umbla foarte smerit, purtând în el parcă o anumită teamă”. [The Northern Thebaid. – Tebaida nordului – St. Herman – Alaska Brotherhood, 1975, pp. 91-92]

Într-o “răpire” demonică similară din Rusia secolul XIX, un tânăr, blestemat fiind de mama sa, deveni timp de 12 ani sluga unui diavol întruchipat într-un “bunic”, având puterea de a sta nevăzut în mijlocul oamenilor, ajutându-l astfel pe diavol să semene confuzie printre ei. [St. Nilus, The Power of God and Man’s Weakness (în Russian) – Puterea lui Dumnezeu şi slăbiciunea omenească (în lb. Rusă), St. Sergius’ Lavra, 1908; St. Herman Brotherhood, 1976, pp. 79-98]

Cercetătorii fenomenelor extraterestre le declară identice cu „aparițiile demonice”

În secolele trecute astfel de întâmplări adevărate despre acţiunile drăceşti nu uimeau pe nimeni (pentru că omenirea acelor vremuri era conştientă de realitatea puterii diavolului – n. tr.). Astăzi însă, unul din semnele crizei spirituale la care asistăm, constă din aceea că omul modern, în pofida “iluminismului” şi a “înţelepciunii” sale, fiind confruntat din nou cu astfel de experienţe nu mai este capabil să şi le explice, pentru că a pierdut trăirea vieţii duhovniceşti care să-l ajute la aceasta.

Cercetătorii actuali ai fenomenelor extraterestre, în încercarea lor de a explica fenomene care au devenit prea evidente pentru a mai fi ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din domeniul psihiatriei şi psihologiei, pentru a formula o “teorie unificată”, care să permită analiza globală a acestor fenomene atât psihice, cât şi fizice. Dar aceşti cercetători nu fac altceva decât să perpetueze metoda modernă “raţională” a gândirii de sorginte luministă pentru a cerceta un domeniu spiritual, nedându-şi seama însă că acesta nu poate fi investigat cu mijloacele ştiinţifice “obiective”, ci exclusiv cu instrumentul credinţei.

Lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ uşor în urma observaţiei ştiinţifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităţi (fiinţe) atât ale binelui cât şi ale răului, pentru care cercetătorul ştiinţific nu poate avea instrumente “obiective” de discriminare, decât în condiţiile în care el acceptă revelaţiile referitoare la ele pe care Adevărul întrupat, adică Iisus Hristos, le-a adus oamenilor. Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărţile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelaşi plan cu textele spiritiste de inspiraţie demonică, neputând din această cauză distinge între activităţile demonice şi cele efectuate de îngeri.

Dar ei acum ştiu (după o lungă perioadă în care ştiinţa a fost dominată de prejudecăţi materialiste) că există un domeniu al realului de esenţă nefizică ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extraterestre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod “ştiinţific”, ei vor continua să fie duşi în eroare, cu aceeaşi uşurinţă cu care este înşelat cel mai naiv “individ de legătură”.

Când încearcă să determine cine sau ce se află în spatele fenomenelor extraterestre şi care ar putea fi semnificaţia lor, aceşti cercetători cad pradă, inevitabil, celor mai fanteziste speculaţii. Vallee însuşi se mărturiseşte dezarmat în fața manifestărilor extraterestre, neputând spune dacă ele sunt “un mecanism scăpat de sub control “, o “reuniune solemnă de înţelepţi” plină de bunăvoinţă (aşa cum ar vrea să ne facă să credem mitul “extraterestru”), sau o “teribilă monstruozitate superumană a cărei simplă contemplare duce orice fiinţă omenească în pragul demenţei “, adică o monstruozitate care este, prin natura ei, demonică. [The Invisible College, p. 206]

O evaluare justă a fenomenelor extraterestre nu poate fi atinsă decât din interiorul revelaţiei şi al experienţei hristice, fiind accesibilă doar creştinului credincios care trăieşte real şi cu smerenie pe aceste coordonate. Nimeni nu poate afirma că omului îi este dat să “explice” în amănunt şi pe de-a întregul lumea nevăzută a îngerilor şi a demonilor; dar cunoaştem destul prin descoperirile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, pentru a fi încredinţaţi de realitatea acestor fiinţe spirituale (îngeri şi diavoli) şi de modul în care trebuie să reacţionăm noi la influenţele lor, mai ales atunci când trebuie să dejucăm şi să învingem înşelăciunile diavoleşti. Cercetătorii fenomenelor extraterestre au ajuns la concluzia că ele sunt identice cu fenomenele numite “demonice”; dar numai creştinul – şi anume cel ortodox, care este instruit şi luminat de 2000 de ani de experientă patristică a luptei cu demonii – este capabil să înţeleagă semnificaţia adâncă a acestei concluzii.

Autor: Ieromonah Serafim Rose
Sursa: Scrieri, Editura Sophia și Editura Cartea Ortodoxă București, pp.665 – 672