„The Principle” (documentar). Pământul în centrul universului. Argumente pro și contra.
Puteți vedea documentarul complet aici:The Principle
A spune că pământul se află în centrul universului pare o idee veche, ridicolă și superstițioasă, pentru înțelepciunea contemporană. Știința modernă a susținut mult timp că specia umană nu este cu nimic mai specială în contextul cosmosului.
Locuim, după cum spune Carl Sagan, „…. o planetă nesemnificativă într-o galaxie ascunsă într-un colț uitat al unui univers, în care există mult mai multe galaxii decât oameni.” Cuvintele sale reflectă principiul Copernican; presupunerea fundamentală care stă la baza concepției științifice moderne a lumii, că pământul se învârte în jurul soarelui împreună cu celelalte planete din galaxia noastră.
Pregătiți-vă să reexaminați această ipoteză.
Filmul „The Principle” (Principiul), aduce la lumină noi observații științifice care contestă Principiul Copernican. Filmul aduce în fața ochilor publicului rezultate uluitoare din recentele cercetări pe scară largă ale Universului nostru, care dezvăluie dovezi surprinzătoare despre o direcție preferată în cosmos, aliniată la presupusul nostru Pământ nesemnificativ. Filmul explorează din toate perspectivele problematica poziției Pământului din univers și dacă aceasta ar putea avea o importanță unică”.
Interviurile cu cei mai cunoscuți cosmologi sunt țesute cu opiniile disidenților și a cosmologilor creștini, concentrându-se asupra implicațiilor unei explicații alternative pentru locul nostru în univers. Aceste noi descoperiri extraordinare ale alinierilor orientate către Pământ, în cosmosul nostru vizibil, ne pun față în față cu întrebarea provocatoare … ce înseamnă acest lucru pentru suflet și pentru viitorul omenirii?
Dan Cluj
7 decembrie 2018 @ 23:46
Pe cand va fi si subtitrat?
Multumesc
admin
8 decembrie 2018 @ 14:19
Am putea să-l subtitrăm, doar că nu știu dacă va accepta cel care a publicat filmul pe Youtube ca să posteze subtitrarea.
Dan Cluj
10 decembrie 2018 @ 23:54
Am cautat un raspuns la intrebarea cum se invarte atmosfera pamantului.
Daca pamantul se invarte in jurul axei proprii, precum spune sistemul copernician, atunci si atmosfera se invarte in jurul axei pamantului. Doar ca nu e deloc asa de simplu.
Viteza de rotatie a pamantului este 1670 km/h la ecuator si 0 km/h la poli, iar la nivelul Romaniei ~1180 km/h.
Atmosfera se invarte exact cu aceeasi viteza ca si pamantul, indiferent de latitudine, diferenta de viteza a miscarii aerului fiind de… 1670 km/h (0 km/h la poli, 1670 km/h la ecuator).
Aerul pe care il respiram si in care traim se misca cu viteze imense, doar ca noi nu simtim acest lucru pentru ca si pamantul de sub noi se misca cu aceeasi viteza.
La o anumita latitudine, chiar daca densitatea aerului variaza in functie de altitudine, de la nivelul solului pana la linia Karman (100 km altitudine) aerul se misca cu aceeasi viteza. Ne deplasam 100 km mai la nord sau mai la sud – aceeasi poveste – aerul se misca cu aceeasi viteza si la 0 m de sol si la 100 km inaltime. Nu intalnim megatornade pe masura ce ne indepartam de sol, ci doar jetstream, nu avem megauragane pe masura ce ne deplasam spre nord sau spre sud ci doar … vanturi. (cel mai puternic vant inregistrat vreodata (1934) a avut 372 km/h, pe muntele Washington, la 1917 m altitudine).
Ceea ce nu poate explica sistemul copernician este cum exista aceasta perfecta armonie intre miscarea pamantului si miscarea aerului, indiferent de latitudine si altitudine.
Ce anume misca aerul? Raspunsul cel mai la indemana, frecarea cu solul, e complet gresit. Frecarea aerului cu solul la viteze, sa zicem, de „doar” 100 km/h, genereaza furtuni, valuri uriase, catastrofe. Cu atat mai putin se translateaza aceasta miscare de la 0 m altitudine pana la 100 km altitudine.
Raspunsul oficial al sistemului copernician este ca aerul se misca… pentru ca se misca. Sistemul copernician sustine ca asa cum se misca pamantul in jurul axei proprii, exact la fel se misca si aerul, ca au avut loc in trecut multe catastrofe si dezastre dar in cele din urma aerul a „luat urma pamantului” si acum se misca sincron, unul dupa altul, intr-o perfecta armonie sol-aer, indiferent de latitudine si altitudine. Pamantul se misca cu 1670 km/h la ecuator, aerul se misca cu 1670 km/h la nivelul solului la ecuator, aeruls e misca cu ~1670 km/h la 50 km inaltime la ecuator. Etc, indiferent ca suntem la ecuator, la paralela de 45 grade sau la poli.
Aceasta armonie continua indiferent de faptul ca aerul este in permanenta miscat de diferentele de temperatura de pe pamant, indiferent de cate uragane sau alte catastrofe periodice sau punctuale s-au petrecut si se petrec. In cele din urma armonia se pastreaza, pentru ca altfel nu am mai fi aici.
Trebuie doar putin common sense sa realizezi ca este o aberatie asa ceva.
Aceasta sincronizare perfecta sol-aer, atat in „lateral” (latitudine) cat si in „sus” (altitudine), este pastrata nealterata de sute de „milioane”de ani desi aerul se misca permanent pe orizontala (diferente temperatura zi-noapte, diferente temperatura altitudini diferite, diferente temperatura latitudini diferite, diferentele de presiune, forte corliosis) si pe veriticala (idem).
Cum sa ai un sistem perfect sincronizat intr-un interval de variatie 0 => 1670 km/h, in conditiile in care fiecare molecula de aer tinde sa fie in dezarmonie cu celelalte molecule ca urmare a factorilor de temperatura si presiune binecunoscuti?
Singura explicatie este asta: miscarile aerului (vanturile), provocate de cauzele binecunoscute (diferente temperatura zi-noapte, diferente temperatura dintre latitudini diferite, diferente temperatura dintre altitudini diferite, diferenta presiune aer, coriolis) au un impact redus (fenomenele meteorologice cunoscute) pentru ca actioneaza asupra unei atmosfere STATICE RAPORT CU PAMANTUL.
Aerul care este static in raport cu pamantul, se misca sub forma maselor de aer, vanturilor, curentilor de aer, curentilor jetstream, pe directii nord-sud, est-vest si pe verticala, sub denumirea de… fenomene meteorologice.
Toate se explica daca consideram pamantul fix.
Ana
11 decembrie 2018 @ 12:42
Cum ati putut sa il puneti pe tot?!? Supeeeerrr!
admin
11 decembrie 2018 @ 12:44
L-am găsit pe Youtube pe tot.
iosif
10 martie 2023 @ 23:39
Din păcate l-au scos, nu se mai poate urmări !!
Ana
11 decembrie 2018 @ 15:36
Am incercat sa raspund la emailurile pe care le-ati trimis, dar imi dadea eroare.
Vroiam sa va multumesc ca v-ati adus aminte sa ma anuntati si pe mine de inaugurarea site-ului. Este interesant, imi place.
Dan Cluj
17 ianuarie 2019 @ 23:43
Probabil ati observat ca linkul nu mai functioneaza…
Am cumparat un DVD original, ajunge in 3-4 saptamani.
Poate reusim sa-l puneti din nou pe site….
Matei
31 mai 2023 @ 11:28
Mai e o chestie. Probabilitatea ca viața să apară oriunde în univers e extrem de mică, astfel încât e foarte puțin probabil ca ea să existe chiar și pe o singură planetă. Să zicem totuși că o astfel de planetă există. Care e probabilitatea ca noi să ne nimerim tocmai acolo și să o putem vedea? Practic 0, dar în mod incredibil exact acolo suntem. Nu-i așa că Dumnezeu ne iubește?