Ai fi dispus să iei atitudine? Persecuția religioasă ajunge în Finlanda
Persecuția religioasă este prezentă deja aici, în Occident – și este într-o continuă creștere. Acum, unii creștini poate vor considera că ideea este oarecum „greșită”, indicând persecuția religioasă, care se întâmplă în prezent în țări precum China, mult mai gravă. Dar persecuția intensă nu începe de obicei peste noapte – începe cu mici acte de persecuție și discriminare, cum ar fi cea care a avut loc recent în Finlanda. Odată ce astfel de „uși” sunt deschise, ele sunt luate cu avânt din ce în ce mai mult, în timp.
În 2004, Päivi Räsänen, deputat și fost ministru de interne in Finlanda, a publicat o broșură despre Biblie și sexualitate. Ei bine, peste un deceniu mai târziu, în 2018, aceasta a vorbit la un program de radio despre Iisus și despre comportamentul homosexual. Apoi, în 2019, ea a postat din Romani 1:24-27 pe rețelele sociale pentru a raporta Biserica luterană finlandeză în urma aderarării la un festival al LGBT. Acum, aceasta deputată este acuzată de trei infracțiuni de ură și poate primi până la șase ani de închisoare dacă este condamnată – pentru că a spus adevărul despre comportamentul homosexual, așa cum Biblia ne învață în mod clar.
Iată ce a spus despre acuzațiile împotriva ei:
“Nu mă consider vinovată că as fi amenințat, calomniat sau insultat pe cineva. . .
Declarațiile mele s-au bazat pe învățăturile Bibliei despre căsătorie și sexualitate. Îmi voi apăra dreptul de a-mi mărturisi credința, astfel încât nimeni altcineva să nu fie privat de dreptul la libertatea de religie și de exprimare. Îmi mențin punctul de vedere că expresiile mele sunt legale și nu ar trebui cenzurate. Nu voi renunța la convingerile mele. Nu voi fi intimidată să-mi ascund credința. Cu cât creștinii păstrează tăcerea pe teme controversate, cu atât spațiul pentru libertatea de exprimare devine mai îngust.”
Iată ce a spus procurorul general finlandez (care susține de fapt comunismul) despre motivul pentru care Räsänen a fost pusă sub acuzare:
”Declarațiile [Räsänen] au fost „derogatorii și discriminatorii față de homosexuali” și au încălcat „egalitatea și demnitatea lor” și că, drept rezultat, comentariile ei ar „depăși limitele libertății de exprimare și a religiei și ar putea alimenta intoleranța, disprețul și ura „.
Și nu este singura persecutată în Finlanda! Pr. Dr. Juhana Pohjola, un episcop influent în Eparhia Evanghelică a Misiunii Luterane din Finlanda și redactorul-șef care a publicat broșura lui Räsänen, a fost, de asemenea, acuzat de „incitare” pentru publicarea unei broșuri despre căsătoria biblică chiar și cu treisprezece ani înainte de legalizarea căsătoriei dintre persoanele de același gen în Finlanda.
Pr. Pohjola a spus acest lucru despre acuzațiile la adresa sa:
”Fiind creștin, nu vreau și nu pot discrimina sau disprețui pe cineva creat de Dumnezeu… Fiecare ființă umană, creată de Dumnezeu și răscumpărată de Hristos, este la fel de prețioasă. . . În același timp… acest lucru nu elimină faptul că, potrivit Bibliei și concepției creștine despre om, relațiile homosexuale sunt împotriva voinței lui Dumnezeu, iar căsătoria este destinată doar între un bărbat și o femeie. Iată ce a învățat și ce va învăța întotdeauna Biserica creștină.”
La aceste cuvinte spunem: „Amin!” În loc să renunțe la lucrurile pe care le-au scris și publicat în urmă cu aproape două decenii, acești credincioși au sustinut ferm Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum ar trebui. Nu este o dispută minoră la care să poți ceda în fața culturii – este un subiect important despre autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și chiar despre mesajul Evangheliei. De îndată ce refuzăm să numim păcat ceea ce este – păcat – subminăm Evanghelia. Și atunci când reinterpretăm Cuvântul clar al lui Dumnezeu despre planul Creatiei, privind sexualitatea, căsătoria și genul, subminăm autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.
Dacă credințele voastre și declarațiile publice referitoare la sexualitate și căsătorie pe care le-ați fi făcut, să zicem, cu ani în urmă, ar fi acum pe masa de judecată, ați avea curajul să faceți ceea ce au făcut aceștia doi, și să rămâneti fermi în afirmațiile voastre? Cu toții ar trebui să ne verificăm inimile cu privire la aceste chestiuni și să ne rugăm Domnului să ne dea îndrăzneala și convingerea de a rămâne statornici în credință, pentru slava Lui și binele celorlalți „purtători de imagine” ai lui Dumnezeu.
Autor: Ken Ham
Sursa: Creation.com | Would You Be Willing to Stand? Religious Persecution Comes to Finland