Peșteri, stalactite și alte formațiuni rupestre
Oamenii de știință seculari susțin că Biblia (în special Facerea 1–11) nu poate fi adevărată, deoarece numeroase procese geologice din trecut și prezent funcționează mult prea lent pentru a se încadra în istoria sa. De exemplu, se susține că sedimentele se depun astăzi atât de lent încât ar dura milioane de ani pentru ca toate rocile sedimentare ale lumii să se formeze. Peșterile și formațiunile lor (speleoteme) sunt un alt exemplu.
Provocări uniformitare la adresa Bibliei
Aceste afirmații presupun că procesele uniforme, graduale și lente, precum cele pe care le vedem astăzi, pot explica toate evenimentele geologice din trecut – o filozofie numită uniformitarism. Acest lucru respinge catastrofele, în special Potopul lui Noe, ca agent care a format rapid stâncile. Această presupunere a condus știința seculară a pământului de la sfârșitul anilor 1700. A căpătat amploare în timpul așa-numitului Iluminism, când se cunoștea foarte puțin despre geologia lumii.
Potopul lui Noe dă totul peste cap. Potopul oferă o explicație mult mai bună pentru sedimentare și multe altele. Reinterpretarea științei pământului prin prisma Potopului global rezolvă numeroase probleme geologice asociate cu duratele lungi. Una dintre acestea este formarea peșterilor și a speleotemelor – „decorurile” din interiorul peșterilor.
Se presupune că peșterile contrazic Biblia
Speleotemele vin într-o mare varietate de forme, inclusiv stalactite (fig. 1) și stalagmite (fig. 2). Uneori, pe măsură ce stalactitele și stalagmitele cresc, ele se unesc pentru a forma o coloană (fig. 3), care poate fi masivă și poate avea forme fanteziste.
Speleotemele includ și pietrele de curgere, care sunt foi de carbonat depuse pe pereții sau podelele peșterii (fig. 4). Pe baza ratelor actuale de creștere a speleotemelor, oamenii de știință seculari susțin că peșterile au avut nevoie de sute de mii până la milioane de ani pentru a ajunge la starea lor actuală.[1]
Se presupune că acidul foarte slab formează peșteri
Formarea și decorarea peșterilor este un proces în două etape. Mai întâi se dezvoltă deschiderea peșterii (cavitatea), prin procese care dizolvă carbonatul (calcarul). Mai târziu, speleotemele se dezvoltă prin procese care depun carbonat.
Oamenii de știință seculari au propus de mult timp că peșterile au fost formate din acidul carbonic, un acid slab creat atunci când dioxidul de carbon din aer se dizolvă în apa din sol.[2] Această apă se infiltrează apoi în roca carbonatată din subsol și o dizolvă, formând o deschidere care se mărește progresiv. Astăzi se observă că acesta este un proces foarte lent și, prin urmare, ar dura mult timp pentru ca o peșteră să se formeze în acest fel.
Dar această noțiune uniformitară are probleme. În reacția cu carbonatul de sub sol, acidul se neutralizează rapid și nu poate continua dizolvarea carbonatului. Acidul este de obicei neutralizat la 10 m de suprafață[3] – unii spun chiar la 1 m.[4] Dar unele peșteri s-au format la mai mult de 1000 m sub suprafață.
Dacă acidul carbonic a fost singurul mecanism de formare a peșterilor, cum a coborât un acid atât de slab în pământ fără a fi neutralizat? Oamenii de știință seculari au încercat, fără prea mult succes, să elaboreze niște mecanisme creative pentru a depăși acest obstacol.
Acidul sulfuric formează rapid peșterile
Acest lucru s-a schimbat, în urma descoperirilor recente în peșteri a produselor chimice ale reacțiilor care implică acid sulfuric. Acesta este un acid mult mai puternic care poate dizolva carbonatul foarte rapid. Oamenii de știință seculari găsesc din ce în ce mai multe peșteri cu acești produși de reacție, de exemplu, ghips (sulfat de calciu).
Unii sugerează că peste 50% din peșteri au fost formate de acidul sulfuric.[5] Este din ce în ce mai probabil ca toate peșterile să fi fost dizolvate în acest fel. Acolo unde produsele de reacție lipsesc, probabil că acestea au fost spălate la un moment dat în trecut.
Formarea rapidă a peșterilor în timpul scurgerii apelor Potopului
Această descoperire sugerează posibilitatea puternică ca peșterile să se fi format rapid în timpul scurgerii apelor Potopului.[6] În acest timp, munții și continentele s-au ridicat, iar văile și bazinele oceanice s-au scufundat (Psalmul 103:6-9).[7] Înălțarea continentelor ar duce la extinderea și crăparea straturilor de rocă.
Apa care se scurge prin fisuri și contactele slabe dintre straturi ar prelua produsele în descompunere ale organismelor îngropate de Potop – descompunerea organică produce gaze și lichide agresive din punct de vedere chimic. Rocile confirmă faptul că activitatea vulcanică a fost semnificativă în timpul Potopului, iar dioxidul de sulf eliberat de aceasta formează și acidul sulfuric. Acidul ar mări rapid aceste fisuri și suprafețele dintre contacte. Astfel, până la sfârșitul Potopului, cavitățile rupestre ar fi comune în rocile calcaroase (fig. 5).
Speleotemele se formează rapid în timpul Erei Glaciare
Stalactitele, stalagmitele și alte speleoteme s-ar fi format rapid în timpul Erei Glaciare de după Potop.[8] Epoca de Gheață de după Potop a fost o perioadă unică din istoria Pământului, cu ierni blânde (mai calde), veri răcoroase și precipitații abundente timp de aproximativ 500 de ani, până când calotele de gheață au atins cea mai mare întindere.[9] Șase variabile principale afectează formarea speleotemelor:
Temperatura peșterii. Cu cât temperatura este mai mare, cu atât speleotemele cresc mai repede. Imediat după Potop, stânca ar fi încă caldă din cauza îngropării în timpul Potopului. Cu cât roca este îngropată mai adânc, cu atât devine mai fierbinte. Eroziunea masivă prin inundații[10] ar expune roca calcaroasă fierbinte, ajutând foarte mult creșterea speleotemelor. Stânca ar rămâne caldă mulți ani, ajutată de ierni mai calde.
Eliminarea CO2 din aerul din peșteră. Pe măsură ce calcarul din apa din peșteră formează speleoteme, se degajă dioxid de carbon (CO2). Prea mult CO2 în aerul din jurul speleotemelor încetinește creșterea acestora. Deci, cu cât mai mult CO2 este eliberat din interiorul peșterii în aerul exterior, cu atât speleotemele cresc mai repede. Căldura rocilor va grăbi viteza cu care aerul care conține CO2 iese din peșteră.
Evaporarea apei de pe speleoteme. Cu cât aerul din peșteră este mai uscat, cu atât evaporarea este mai mare și creșterea speleotemei este mai rapidă. Oamenii de știință seculari neglijează această variabilă, deoarece umiditatea relativă din peșteri de astăzi este aproape întotdeauna aproape de 100%, ceea ce duce la o mică evaporare a apei din speleotemă. În trecut, totuși, rocile fierbinți care încălzeau peșterile ar fi sporit uscarea aerului din peșteră.
Rata de scurgere din tavan. Când precipitațiile (ploaia) sunt mai mari, această rată va fi mai mare, determinând o creștere mai rapidă a speleotemelor. Se știe că precipitațiile mari au fost o trăsătură importantă a Epocii Glaciare timpurii și mijlocii.
Grosimea peliculei de apă pe speleoteme. Precipitațiile mari pe solul de deasupra vor avea ca rezultat, de asemenea, o peliculă mai groasă și, prin urmare, o creștere mai rapidă.
Nivelurile de calciu și acid carbonic din apa care picură din tavanul peșterii. Când acestea sunt mari, speleotemele cresc rapid. Nivelurile de aciditate sunt ridicate atunci când este absorbit mai mult CO2 în apa din solul aflat deasupra peșterii, este mai multă materie organică în sol, sunt mai multe precipitații la suprafața solului, iar solul de deasupra este mai gros și mai cald. Solul mai gros de după Potop ar fi avut cantități uriașe de material organic rămas de la Potop și ar fi fost, de asemenea, mai cald datorită factorilor deja menționați.
Rezultatul final
Toate cele șase variabile ar fi fost îmbunătățite în perioada timpurie și mijlocie a Erei Glaciare, adică timp de 500 de ani după Potop. Rata de creștere a speleotemelor ar fi putut fi cu ușurință de 100 de ori mai mare decât cele actuale, care sunt în general destul de variabile, în funcție de alți factori. Astăzi rata de creștere poate varia de la aproape zero până la 5 mm/an.[11] Au fost raportate unele rate de creștere neobișnuit de mari.[12],[13] Speologii Hill și Forti oferă în general rate de creștere de 1-2 mm/an.[14]
Presupunând doar 1 mm/an, de 100 de ori aceasta ar fi 10 cm/an. O astfel de rată, dacă ar continua timp de 500 de ani, ar avea ca rezultat o creștere fenomenală de 50 m, mai mult decât adecvată pentru a explica creșterea speleotemelor în timpul Erei Glaciare. Și dacă oamenii ar fi înțeles acest lucru, nu ar fi fost atât de uimiți de structurile asemănătoare speleotemelor din pivnițele sau minele moderne create de om.[15]
Lecții învățate
Potopul global și Era Glaciară cauzată de Potop explică peșterile și speleotemele mai bine decât modelele uniformitare lente și graduale care domină gândirea geologică actuală. Multe procese care sunt foarte lente astăzi au fost foarte mai rapide în timpul Potopului și Erei Glaciare. Ne putem baza pe înregistrarea biblică a istoriei pentru a înțelege cum s-a format lumea noastră. Procesele rapide din timpul Potopului lui Noe elimină contra-argumentele referitoare la timpul biblic; Potopul este cel care reduce timpul.
Exemplul Peșterilor Carlsbad
Peșterile Carlsbad reprezintă una dintre multele peșteri din Munții Guadalupe din New Mexico, SUA. Aceste caverne prezintă speleoteme groase și un strat gros de produși de reacție ai acidului sulfuric. O suprafață plană, o caracteristică formată de Potop, oferă dovezi că, cavitățile peșterilor s-au format în munți care au fost tăiați mai târziu de canioane adânci.[16] Acest lucru se potrivește cu Stadiul de Recesiune al Potopului,[17] deoarece suprafețele plane au tăiat uneori prin peșteri.
În plus, clima actuală din New Mexico este prea uscată pentru formarea speleotemelor. Foarte puțină apă picură din tavan, deși aerul uscat din caverne înseamnă că evaporarea cantității mici de apă cauzează o creștere lentă a câtorva speleoteme. Dar având în vedere dimensiunea formațiunilor din peșterile din Munții Guadalupe, acestea trebuiau să se fi format într-un climat foarte umed, așa cum era de așteptat în timpul Erei Glaciare timpurii, imediat după Potop.
Autor: Michael Oard
Sursa: Creation.com | Cave, stalactites, and other cave formations
[1] Hill, C. și Forti, P., Cave Minerals of the World, second edition, National Speleological Society, Huntsville, AL, p. 285, 1997.
[2] Strahler, A.N., Science and Earth History —The Evolution/Creation Controversy, Prometheus Books, Buffalo, NY, p. 280, 1987.
[3] Silvestru, E., Caves for all seasons, Creation 25(3):44–49, 2003; creation.com/caves-seasons.
[4] Szymczak P. și Ladd, A.J.C., The initial states of cave formation: beyond the one-dimensional paradigm, Earth and Planetary Science Letters 301:424–432, 2011.
[5] Klimchouk, A., Types and settings of hypogene karst; în: Klimchouk, A., Palmer, A.N., Waele, J.D., Auler, A.S., și Audra, P. (Ed.), Hypogene Karst cegions and Caves of the World, Springer, AG, p. 32, 2017.
[6] Oard, M.J., Rapid growth of caves and speleothems: part 1—the excavation of the cave, J. Creation 34(1):71–78, 2020; creation.com/speleothems-1.
[7] Barrick, W. Oard, M.J., și Price, P., Psalm 104:6–9 likely refers to Noah’s Flood, J. Creation 34(1):102–109, 2020; creation.com/psalm104-6-9.
[8] Oard, M.J., Rapid growth of caves and speleothems: part 2—growth rate variables, J. Creation 34(2):90–97, 2020; creation.com/speleothems-2.
[9] Oard, M.J., The Great Ice Age: Evidence from the Flood for Its Quick Formation and Melting, Awesome Science Media, Richfield, WA, 2013; creation.com/s/30-9-637.
[10] Oard, M.J., Tremendous erosion of continents during the Recessive Stage of the Flood, J. Creation 31(3):74–81, 2017; creation.com/tremendous-erosion-flood.
[11] Dreybrodt, W., Processes in Karst Systems: Physics, Chemistry, and Geology, Springer-Verlag, New York, NY, 1988.
[12] Lewis, D., Rapid stalactite growth in Siberia, Creation 32(1):40–42, 2010; creation.com/stalactite.
[13] Shaw, T.R., History of Cave Science: The Exploration and Study of Limestone Caves, to 1900, ediția a doua, Sydney Speleological Society, Sydney, New South Wales, Australia, p. 220, 1992.
[14] Hill și Forti, Ref. 1, p. 287.
[15] Cox, G., Defying deep-time dogma: Stunning stalactites in a pub cellar, Creation 42(4):12–14, 2020; creation.com/stalactites-cellar.
[16] Bretz, J.H., Carlsbad Caverns and other caves of the Guadalupe block, New Mexico, J. Geology 57(5):447–463, 1949.
[17] Vedeți prezentarea generală a modelului geologic biblic al lui Tas Walker, creation.com/biblical-geology-model; detalii la biblicalgeology.net.
